România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Profesorul DORIN PAVEL –  fondatorul hidroenergeticii româneşti

 

Într-un sfârşit de Florar cu bogăţie de lumina şi miresme îmbătătoare, la 31 mai 1900, în oraşul Sebeş, judeţul Alba, pe strada astăzi, Gaterului nr. 1, fosta Suseni, apoi Mircea cel Bătrân, s-a născut Dorin Pavel. Părinţii, inspectorul şcolar Ioan Pavel din Lancrăm şi Letiţia Blaga (era sora cea mai mare a poetului, filozofului, a Astrului de la Lancrăm, Lucian Blaga), învăţători de renume care au ştiut să sădească în inimile copiilor de români dragostea de neam, l-au crescut în spiritul dreptăţii, al muncii necurmate, al devotamentului pentru profesiune, neam şi ţară.

A urmat şcoala primară şi gimnaziul săsesc la Sebeş (în septembrie 1910 a trecut în prima clasa gimnazială, purtând şapca roşie de elev cu dunga argintie. În vara anului 1914 absolvă gimnaziul săsesc din Sebeş), iar liceul la Kun Kollegium, un liceu maghiar din Orăştie, la care şi-a exercitat pentru prima oara înclinaţiile didactice pregătindu-şi colegii. La finele lui ianuarie 1918 ia bacalaureatul la Braşov. După unirea Transilvaniei cu România, Consiliul Dirigent a ales cincizeci de bacalaureaţi spre a fi trimişi la studii în străinătate, Dorin Pavel numărându-se printre aceştia. Până la plecarea în Elveţia, din decembrie 1918 până în iunie 1919, a funcţionat ca profesor suplinitor de matematică, fizică şi muzică la Liceul român din Bistriţa (unde tatăl lui era inspector şcolar, toată familia mutându-se la Bistriţa).

La finele lui decembrie 1919, Dorin Pavel a fost înscris definitiv în anul întâi al Facultăţii de Electromecanica a Politehnicii Confederate din Zürich (după susţinerea celui de-al doilea bacalaureat, în noiembrie 1919). Destul de târziu, la 12 iulie 1923 i s-a eliberat diploma de inginer în specialitatea hidromecanica, deoarece aceste acte solemne se litografiau individual.

După susţinerea diplomei de inginer, tânărul asistent ing. Dorin Pavel s-a căsătorit în anul 1923 cu domnişoara Elsi Kirchgraber, devenită D-na Pavel, care i-a fost nu numai partener de viaţa, dar şi cea care l-a ajutat să treacă cu succes numeroasele obstacole întâlnite în profesiune şi în activitate.

S-a înscris apoi la doctorat la profesorul Franz Prašil. Îşi alege o temă foarte grea, şi anume ”Ebene Potentiale Strömungen durch Gittern und Kraiselräder” (Fluxuri plane de potenţial transmise prin grătare şi roţi de tip Kraisel), pe care o duce la bun sfârşit. Susţine cu succes teza de doctorat în anul 1925, în faţa unei comisii renumite în frunte cu marele prof. Ludwig Stodola, care la finele expunerii i-a strâns solemn mâna şi i-a spus: „Gratuliere, Herr Kollege!” (Felicitări, domnule coleg). În 1922 i s-a publicat lucrarea Regulierungsmechanismen der Wasserturbien (Mecanisme de reglare a turbinelor cu apa), care a fost premiată de Confederaţia Elveţiana, iar în 1925 îi este publicată teza de doctorat Ebene Potentiale Strömungen durch Gittern und Kraiselräder la Rascher Verlag, Zürich & Leipzig. În timpul scurtei sale cariere didactice din Elveţia a colaborat cu cei doi mari profesori ai acelor timpuri – Franz Prašil şi Ludwig Stodola. La Politehnica din Zürich, la Facultatea de Electromecanica, pentru rezultate şi merite deosebite la învăţătură este reţinut ca asistent de profesorul Franz Prašil, care, fiind suferind şi înaintat în vârstă, i-a oferit de multe ori posibilitatea predării cursurilor de Hidraulică, Maşini hidraulice şi Centrale hidroelectrice. Este numit apoi şef de lucrări (Oberasistent) la Technische Hochschulle din Zürich.

Academicianul Ioan Anton scria: „La o lună după obţinerea titlului de dr.ing. în ştiinţe tehnice (cu teza Ebene Potentiale Strömungen durch Gittern und Kraiselräder, sustinută în anul 1925), şi-a prezentat demisia din postul de asistent. Cu toate că soţia, D-na Elsi, era elveţiancă, şi cu toate promisiunile de promovare rapidă la gradul de docent şi apoi de profesor, venite din partea rectorului şi a prof. Fr. Prašil, dr.ing. Pavel Dorin rămâne neclintit în hotărârea de a se întoarce în ţară. Impulsionat de dorinţa de a deveni util ţării, ştiind că va fi singurul specialist de înaltă calificare în domeniul hidroenergeticii şi construcţiilor hidrotehnice. De asemenea, de a fi util tineretului român avid de formare şi de acumularea de noi cunoştinţe la nivel mondial. Astăzi cele patruzeci şi şapte de generaţii de studenţi îl poartă în suflet pe marele lor dascăl şi sunt mândri că pot spune: „Şi eu am fost studentul eminentului Profesor dr.doc.ing. Dorin Pavel”.

Revenit în ţară, între anii 1927–1929 a fost profesor la Şcolile Aeronautice din Bucureşti, apoi (din 1928 conferenţiar şi docent), din 1931 până în 1938 la Institutul Electrotehnic al Facultăţii de Ştiinţe. Din anul 1935 este profesor la Politehnica bucureşteană, profesor emerit în 1964, devenind profesor consultant în 1970.

Un colaborator şi prieten apropiat al lui Dorin Pavel, prof.dr.ing. Mircea Dimitrie Cazacu, mentiona: „Pe această linie de activitate a predat şi editat: iar până în 1929 cursurile de Mecanica fluidelor şi aerodinamică, Mecanică şi hidraulică, Hidraulică şi căderi de apă, până în 1935 cursurile de Aerodinamica şi aviaţie, Hidraulica şi maşini hidraulice, până în 1964 cursurile de Instalaţii şi maşini hidraulice, Aerodinamica, dinamica şi propulsia avionului, Hidraulica şi uzine hidroelectrice, Hidrostatica şi hidraulica, Căderi de apă şi maşini hidraulice, Hidraulica teoretică şi aplicată, Hidroenergetica generală, Maşini hidraulice, Staţii de pompare şi reţele hidraulice, iar până în 1969 cursurile de Turbine şi echipamente hidroenergetice, Maşini şi instalaţii hidropneumatice”.

Multe cursuri elaborate în premieră la noi în ţară de profesorul Dorin Pavel au fost transmise colaboratorilor mai tineri formaţi de dânsul, precum: Centralele hidroelectrice lui Alexandru Diacon, Hidroenergetică lui Jean Boisnard, Hidrologia lui Mircea Podani, Montajul şi exploatarea hidroutilajelor lui Mircea Cazacu, Pompele lui Dan Tasca, Turbinele hidraulice şi stavilele lui Ştefan Zarea, iar cursul de Hidraulică profesorului/academi-cianului Dumitru Dumitrescu, contribuind în acest fel la formarea unei puternice şcoli româneşti de Hidraulică, Hidrotehnică, Hidroenergetică şi Maşini hidraulice”.

Din anul 1929, în calitate de conferenţiar la Institutul Electrotehnic al Facultăţii de Ştiinţe, a amenajat primul laborator de Hidraulică, dotat cu modele de turbine, stavile, baraje şi alte echipamente în funcţiune sau modele “uscate” demontabile în scop didactic. Acest laborator a fost transferat în anul 1938 la Politehnică şi a fost completat şi dezvoltat, încât în anul 1950 se efectuau în fiecare semestru circa 30 de lucrări didactice.

În perioada anilor 1930-1934 a făcut pilotaj civil la Şcoala de zbor, obţinând brevetul pentru gradele întâi şi doi. De altfel, la Orăştie preda în 1926-1928 şi cursuri de aeronautică şi de construcţia avioanelor. Un timp (1926-1928) a fost şi profesor la Şcoala aeronautică de la Cotroceni.

Fascinat din copilărie de apele râului Sebeş, coborât din Valea Frumoasei, a fost atras de visul amenajării şi utilizării uriaşelor forţe naturale, rămânând toată viaţa legat de plaiurile transilvane, militând pentru amenajarea hidroenergetică a râului Sebeş, amenajare care s-a şi realizat după planurile şi visurile lui.

Revenit în ţară, a fost angajat la Societatea Electrică, ca sef al biroului de studii şi proiecte hidroelectrice, unde desfăşoară, în condiţii grele, o activitate de creaţie, elaborând numeroase studii şi proiecte. În anul 1933 publică o monografie de mare amploare, lucrare de referinţă a Hidroenergeticii româneşti, Plan général d’aménagement des forces hydrauliques en Roumanie (Plan general de amenajare a forţelor hidraulice în România), tipărită la Institutul Român de Energie. În această lucrare sunt elaborate schemele a 567 de uzine hidroelectrice pe toate râurile ţării, cu toate datele tehnice şi economice şi cu 100 de planşe cu vederi în plan şi profile în lung prin amenajări. Această lucrare va constitui multă vreme un îndrumar preţios pentru proiectarea hidroenergetică românească, perfecţionarea acestor soluţii constituind o preocupare continua în întreaga sa cariera. Deşi elaborat într-o perioada de început a dezvoltării hidroenergeticii pe plan mondial, graţie geniului ingineresc al prof. Dorin Pavel, Planul este fundamentat pe o serie de principii care şi-au dovedit valabilitatea în decursul celor aproape 70 de ani de la elaborare. Întreaga dezvoltare a hidroenergeticii româneşti, pornind de la cei 21 MW instalaţi în 1933, până la cei aproape 6.000 MW aflaţi în funcţiune astăzi, a făcut dovada realismului prevederilor Planului.

În calitate de inginer, profesorul Dorin Pavel a realizat lucrări hidroenergetice importante, dintre care merită amintite:

- Modernizarea parţială a centralei din Sinaia (1926-928).

- Participarea la construcţia hidrocentralei de la Dobreşti (1929 – 1934).

- Puţini ştiu că încă din anul 1933, profesorul Dorin Pavel a inventariat, pe întregul bazin al Someşului, până la frontieră, un număr de patruzeci şi şase de uzine, cu 355 MW şi 1,2 miliarde kWh anual.

- Proiectarea sistemului complex al Bârzavei, Nerei, Semenicului, Goznei şi Timişului (1942 – 1944).

- Proiectarea şi conducerea construcţiei primului baraj de anrocamente înalt de 60 m de la Valiug şi a turbinelor Pelton şi Francis din centrala Crainicel, în colaborare cu profesorul Aurel Barglazan de la Institutul Politehnic din Timişoara (1946 – 1951), lucrare pentru care a obţinut în 1952 Premiul de Stat clasa I.

- Descoperirea sursei, proiectarea şi supravegherea construcţiei alimentării cu apă a fabricii de celuloză de la Zărneşti, precum şi proiectarea unei mici hidrocentrale pentru fabrica de hârtie.

- Proiectarea canalizării fabricii Industriei Aeronautice Române din Braşov.

- Conceperea şi conducerea proiectării şi amenajării sistemului hidraulic al Capitalei prin devierea Ialomiţei şi Argeşului şi realizarea lacurilor Buftea, Mogoşoaia, Băneasa, Herăstrău, Floreasca şi Tei prin construcţia de baraje.

- În colaborare a proiectat renovarea şi amplificarea staţiei de la Arcuda, noile puţuri de alimentare cu apă în sistemul de surse la Bragadiru, Slobozia, Clinceni şi Ulmi, triplarea staţiei de pompe de la Grozăveşti şi extinderea arterei de centura de 900 mm, a altor 200 km de conducte de alimentare cu apa şi noi canale şi colectoare de 3,8 x 2,8 m.

În cadrul Institutului de Studii şi Proiectări Energetice şi al Institutului de Studii şi Proiectări Hidroenergetice a colaborat ca proiectant, consilier şi a acordat asistenţă tehnică pe şantiere la multe proiecte de hidrocentrale, precum: Aştileu, Sadu V, parţial la Moroeni şi Bicaz, cascada Bistriţei şi a Argeşului, ca şi la partea hidrotehnică a termocentralelor. Începând din 1923 a conceput primele proiecte pentru cataractele Dunării, a fost consilier la amenajarea Lotrului şi Sebeşului şi a proiectat cascada celor 6 hidrocentrale de pe Sebeş.

În cadrul Institutului de Proiectări, Amenajări şi Cercetări Hidrotehnice şi apoi al Institutului de Studii şi Proiectări pentru Îmbunătăţiri Funciare a colaborat ca expert la avizarea multor lucrări hidrotehnice pentru alimentări cu apă, irigaţii şi uneori baraje echipate cu hidrocentrale, precum: barajul Valea cu Peşti de 56 m înălţime, pe Jiul de Vest, pentru alimentarea cu apă a oraşelor Lupeni, Vulcan, Petroşani şi a termocentralei Paroşeni; barajul Paltinul de 108 m înălţime şi 56 milioane m3 pentru apă industrială necesară la Ploieşti şi Brazi (cu o centrală de 10 MW la piciorul barajului); alimentarea cu apă a oraşelor Oneşti şi Borzeşti (prin barajul de 80 m de la Poiana Uzului); proiectarea barajelor Siriu şi Surduc pe râul Buzău şi Basca, la derivaţia Siretului la Bucecea; a barajului cu hidrocentrala de la Firiza pentru Baia Mare, precum şi pentru lacul de 400 milioane m3 de la Rovinari pe Jiu.

A fost consultat pentru schemele hidrotehnice ale captărilor apei din râuri pentru termocentralele Paroşeni, Sângeorgiul de Pădure, Doiceşti, Ovidiu, Luduş, Işalniţa de lângă Craiova şi Mintia de lângă Deva şi a dat unele soluţii ingenioase pentru sisteme mari de irigaţie şi desecări, precum: Mostiştea, cu 200.000 ha şi pompare din Dunăre cu agregate reversibile; canalul magistral Siret-Bărăgan prelungit peste Ialomiţa şi unit cu sistemul Mostiştei; cascada Oltului cu ultimele 5 hidrocentrale, care să funcţioneze reversibil ca transformatoare hidroenergetice, iar în timpul verii cu pompare pe 800.000 ha dintre Jiu, Olt, Vedea şi Neajlov.

În anul 1934 a fost ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din România, iar în 1936, membru titular, unde prezenta în şedinţele periodice comunicări, tipărite în Comptes-rendus de l’Académie de Science de la Roumanie şi care erau difuzate tuturor academiilor de ştiinţe. Din nefericire, prin reorganizarea Academiei Române în anul 1975, când a fost propus de Institutul Politehnic să devină membru corespondent, profesorul Dorin Pavel a amintit calitatea avută de membru titular al Academiei de Ştiinţe din România încă din 1934, ceea ce a făcut ca după consultarea dosarului sau personal de către Cabinetul 2 al Comitetului Central (al tovarăşei Elena Ceauşescu, proaspăt numită la Academia Romana), să fie caracterizat drept colaborator al regimului burghezo-moşieresc, deoarece fusese decorat de Majestatea Sa Regele Carol al II-lea pentru lucrările de amenajări hidraulice realizate şi activitatea de om de ştiinţă şi dascăl, dându-se dispoziţia de a fi şters de pe lista de propuneri. A urmat retragerea calităţii de profesor consultant, ceea ce nu i-a mai permis să organizeze admiterea de noi doctoranzi.

Afectat profund de aceasta nerecunoştinţă faţă de activitatea titanică depusă, profesorul suferă un preinfarct, iar recidiva din vara anului 1979 i-a fost fatală, decedând la Bucureşti la 7 iulie 1979. A fost înmormântat la Lancrăm alături de strămoşii săi, printre care, la loc de cinste, se afla ilustrul sau unchi, Lucian Blaga.

A fost treizeci de ani membru în Societatea Politeh-nică şi preşedintele Cercului aerotehnic (1925-1955). Ca membru, şi un timp, vicepreşedinte al Cercului hidrotehnic, a ţinut multe conferinţe care s-au publicat în Buletinul Societăţii Politehnice, Buletinul AGIR şi IRE.

A fost inginer la Societatea Anonimă Română Electrica (1925-1929), membru şi secretar al Institutului Român de Energie (1927-1945), director adjunct pe şantierul Hidrocentralei Dobreşti (1929–1934), director tehnic la Uzinele Comunale Bucureşti (1934–1941), vicepreşedinte al Societăţii Române de Fizică (1936–1937), inginer şef la Uzinele Metalurgice şi Domeniile din Reşiţa pentru şantierele Bârzava, Nera, Semenic, Timiş, Reşiţa (1924–1951), inginer sef şi apoi consilier la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice din Bucureşti, preşedintele Comisiei Tehnice de Investiţii şi membru în Consiliul ştiinţific al Ministerului Energiei Electrice (1949 –1971), precum şi membru permanent al Consiliului National al Apelor din 1953 şi până în ultimele zile ale vieţii sale.

A activat, paralel sau succesiv, şi ca membru în Comisia tehnică mixtă de proiectare, membru al comisiilor de avizare, apoi de recepţie a lucrărilor din 1956 până în 1974, când s-au realizat Porţile de Fier.

A fost referent la World Power Conference din 1930 (Berlin), 1936 (Washington) şi 1957 (Belgrad), apoi membru şi vicepreşedinte al Comisiei naţionale a marilor baraje, raportor la al 3-lea Congres Internaţional de Mecanica (Stockholm, 1930).

Pentru multiplele merite ştiinţifice, didactice şi inginereşti, a fost distins cu ordine şi medalii: Premiul de Stat, clasa I, 1951, colectiv, pentru elaborarea primului plan de electrificare decenal; Premiul de Stat, clasa I, acordat individual în 1952, pentru realizarea sistemului hidrotehnic din Banat; Ordinul Muncii, clasa a II-a, în 1960, pentru realizarea cu succes a obiectivelor planului de electrificare decenal, cu un an mai devreme; titlul ştiinţific de profesor universitar emerit, în 1964, pentru merite în munca didactică şi ştiinţifică; Ordinul Steaua Republicii Socialiste România, clasa a III-a, în 1966, pentru contribuţii la realizarea cascadei hidroenergetice de pe Bistriţa; Ordinul Muncii, clasa I, în 1970, pentru îndelungata activitate ştiinţifică, didactică şi tehnică; Ordinul Meritul Ştiinţific, clasa I, 1972, pentru munca ştiinţifică şi tehnică depusă la proiectarea şi realizarea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier şi diferite medalii comemorative ale României.

Din partea ţării prietene, R.S.F. Iugoslavia, a primit de la preşedintele Iosip Broz Tito, Ordinul Steagul Iugoslaviei, cu steaua de aur la colan.

Într-o viaţă rodnică a trudit aproape 40 de ani pe şantiere şi peste 50 de ani la catedră. A elaborat schemele a 567 de uzine hidroelectrice pe toate râurile ţării. A tipărit 22 de manuale şi cursuri, peste 150 de publicaţii, totalizând peste 11 mii de pagini cu numeroase figuri şi planşe. Activitatea teoretică a susţinut-o practic prin dezvoltarea Laboratorului academicianului Valcovici, iniţiind un compartiment de hidraulică, dar mai ales prin participarea în teren, cu studenţii, cât şi cu specialiştii.

Foarte plastic, acad. prof. dr. doc. ing. Ioan ANTON, Universitatea „Politehnică” Timişoara, a sintetizat: „Prof. dr. doc. ing. Dorin Pavel trăieşte astăzi în sufletele miilor de studenţi cărora le-a insuflat suflet din sufletul său şi le-a transmis din ştiinţa sa. De asemenea, există în fiecare hidrocentrală din România, în fiecare lucrare de captare şi îmblânzirea furiei apelor, o scânteie din sufletul marelui inginer, un dram din aurul său cenuşiu”. Emil Cioran spunea că: „Lucian Blaga este cea mai completă personalitate din România, deoarece s-a ridicat la acelaşi nivel pe toate planurile în care s-a realizat”.

Extrapolând la prof. dr. doc. ing. Dorin Pavel, nepotul lui Lucian Blaga, se poate afirma ca D-sa este cea mai mare personalitate din domeniile hidroenergeticii, hidraulicii, construcţiilor hidrotehnice, amenajărilor de râuri şi chei, alimentări cu apă şi maşini, deoarece s-a ridicat la acelaşi nivel pe toate planurile, inclusiv pe cel didactic şi al cercetării tehnico-ştiinţifice.

Personalitatea şi activitatea strălucitului inginer, dascăl, om de ştiinţă şi patriot Prof. dr.doc.ing. Dorin Pavel trebuie judecată cu criteriul marelui nostru istoric Nicolae Iorga, care spunea că: „Valoarea unui om se preţuieşte în ce lasă după dânsul, ca un adaos la viaţa neamului sau”.

Numărul mare de generaţii de studenţi şi doctoranzi pregătiţi şi îndrumaţi de personalitatea complexă a profesorului, omului de ştiinţă şi inginerului Dorin Pavel au constituit puternica forţă ce a făcut posibilă dezvoltarea hidroenergetică rapidă a României moderne. Dorin Pavel a fost un om de o generozitate debordantă, un profesor cu ţinută academică ireproşabilă, o personalitate de mare tehnician şi om de ştiinţă deosebit.

Pentru prestigiul şi demnitatea pe care şi le-a creat printr-o muncă necurmată şi tenace, comparată cu stânca pe care şi-a amplasat barajele, pentru încrederea şi dragostea pe care a purtat-o mereu ştiinţei româneşti pe care a slujit-o cu credinţă, îl putem include pe profesorul Dorin Pavel, fondatorul hidroenergeticii româneşti, în galeria marilor ingineri pe care i-a dat România: George (Gogu) CONSTANTINESCU, Anghel SALIGNY, Ilie RADU, Ion IONESCU, Dimitrie LEONIDA, Cristea MATEESCU, Emil PRAGER, Dumitru DUMITRESCU şi mulţi alţii.

prof.dr.ing. Mircea BEJAN,

dr.ing. Mugurel Liviu SÂRBU

 

BIBLIOGRAFIE

(1) Pavel, D., Arhitectura apelor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976

(2) Sârbu, M.L., Bejan, M., Dorin Pavel, Ştiinţă şi Inginerie, vol. 3, Editura AGIR, Bucureşti, 2003, pag. XI-XVIII

(3) Cazacu, D.M., Dorin Pavel - părintele hidroenergeticii româneşti, Ştiinţă şi Inginerie, vol. 1, Editura AGIR, Bucureşti, 2002, pag. 11-20

(4) Bejan, M., Profesorul Dorin Pavel, precursorul amenajărilor hidroenergetice de pe Someş, Tehnică şi Inginerie, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, EFES, Cluj-Napoca, 2001, pag. 19-22