România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Marea Unire din 1918 de la Alba Iulia în conştiinţa românilor

 

 

Hotărârea istorică de la Alba Iulia, care a consfinţit voinţa unanimă a poporului român de Unire a Transilvaniei cu Patria - mamă, a avut un puternic răsunet în conştiinţa românilor, declanşând pretutindeni, manifestări patriotice impresionante.

În ziarul independent „Dacia” (care şi-a făcut apariţia la 22 noiembrie 1918), Al. Vlahuţă, în articolul Amurg si Zori, referindu-se la împlinirea idealului de eliberare şi unitate naţională a românilor din Transilvania, scria: „Acum catastrofala dramă s-a terminat.... a triumfat dreptatea... Gândul mă duce spre cel mai înalt vârf al Carpaţilor noştri, îmi fac ochii roată şi toate podoabele ţării mele se dezvelesc) într-o lumină de vis, toată mândra Doinei Ţară din catările Tisei până la «Marea cea mare» iat-o acum întreagă”.1

Poetul a surprins în mod excepţional bucuria de nedescris care a cuprins întregul popor român de la un capăt la altul al ţării. „Poate niciodată - nota Al. V lăbuţă - n-a încăput atâta fericire între hotarele ţării ce s-a chemat Dacia Felix... Steaguri de biruinţă şi cântece de bucurie sărbătoresc măreţul act al întregirii neamului românesc. Nu e vis ceea ce vedem. A fost vis şi s-a făcut realitate”} După l decembrie 1918, aproape ţoale ziarele din Capitală: „Universul”, „Tribuna”, „Neamul românesc”, „Viitorul’’., „Chemarea”, „Steagul”, „Epoca”, „Românimea”, „Opinia”. „Izbânda” • etc. au publicat numeroase informaţii amănunţite despre împrejurările şi atmosfera desfăşurării lucrărilor Adunării Naţionale de la Alba Iulia, precum şi reportaje asupra entuziasmului ce a cuprins masele româneşti din toate localităţile la aflarea marelui eveniment naţional.3 Multe ziare şi reviste au apărut în ediţii speciale, publicând portretele conducătorilor Consiliului Dirigent din Transilvania şi al celorlalţi conducători ai mişcării pentru desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român.

Ziarul „Tribuna”, organ al Partidului Muncii, într-un articol intitulat România Mare, relata că în timp ce la Bucureşti avea loc reîntoarcerea conducerii statului de Ia laşi, un sol al Transilvaniei a aruncat dintr-un avion numeroase manifeste prin care aducea la cunoştinţa populaţiei istoricele hotărâri de la Alba lulia4. Sărbătorirea marelui eveniment a avut loc la Iaşi, Ia 8 decembrie 191 8, în sala Teatrului Naţional, în afară de studenţi şi profesori universitari a participat un public numeros, în fata căruia a evocat semnificaţia crucială a evenimentului profesorul N. Iorga, relevând că „ideea Daciei româneşti a stat la baza operei politice împlinite în acest fericit an 1918".5 Oratorul a subliniat, de asemenea, că această idee focalizatoare a mişcării românilor pentru unitate naţională „e tot aşa de veche ca şi neamul însuşi”.6

Ziarul „Dacia” scria următoarele, exprimând conştiinţa opiniei publice din România: „Aşteptam numai ceasul binecuvântai când acest măreţ act naţional să iasă la lumină, împins ca de puterea legilor eterne ce conduc răsăritul soarelui. Ardealul s-a aruncat în braţele Patriei-mame. Peste 100 000 de feciori şi bărbaţi, înfăţişând poporul acela robust, crescut în leagănul munţilor şi-au contopit glasurile într-o singură voinţă care e însăşi, instinctul de solidaritate al sângelui românesc... Voinţa unanimă care a biruit la Alba-Iulia a zguduit şi a dărâmat ultimul hotar, ultima rămăşiţă din graniţele cu care lunga tiranie a istoriei a spintecat veacuri de-a rândul forţa neamului românesc... Suntem un popor, un pământ, un stat. Trăiască neamul românesc întreg în ţara lui”.7 La rândul său, ziarul „Neamul românesc”, scria următoarele referitor la desfăşurarea Marii Adunări Naţionale: „Mii şi mii de ţărani au aclamat cea mai mare faptă din toată viaţa neamului nostru şi pe locul unde Mihai Viteazul a trecui în triumf, iar mucenicii ţărani de peste munţi au zăcut în temniţă, s-a proclamat prin glasul unanim al tuturor claselor român im ii până acum robite ungurilor, voinţa ei nezăgăzuită de a trăi împreună cu noi (românii din Regat, n. ns.). Ardealul, Banatul, Ţinuturile ungureşti fac parte astăzi din România întregită în marginile neamului”.8

Socialiştii din Transilvania subliniau, la rândul lor, într-o rezoluţie adoptată la Congresul de la Sibiu că „sunt în deplin acord ca atitudinea delegaţiilor social-democrate, care în Adunarea Naţională de la Alba Iulia, în concordanţă cu voinţa întregului neam românesc, au votat unirea tuturor românilor şi că social-democraţia română, când a susţinut înfăptuirea acestui ideal al românilor de pretutindeni, n-a depăşit întru nimic principiile stabilite de congresele socialiste internaţionale, care, totdeauna., au recunoscut dreptul fiecărei naţiuni asuprite şi divizate sub mai multe stăpâniri străine de a lupta în primul rând pentru independenţa sa”.9

În ziua de 14 decembrie 1918, Actul Unirii a fost înmânat în mod solemn regelui Ferdinand, la Bucureşti, de către o delegaţie reprezentând Marele Sfat Naţional din care făceau parte reputaţii oameni politici transilvăneni: V. Goldiş, Al Vaida Voievod, precum şi episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu. Delegaţia a fost însoţită la Bucureşti şi de subsecretarii de stat: Caius Brediceanu, Corneanu, locotenenţii V. Hossu şi N. Popovici, delegat al Consiliului Dirigent

Pergamentul Unirii, pe care delegaţia Marelui Sfat National 1-a dus la Bucureşti, a fost pregătit de dr. Laurenţiu Onea şi imprimat la Sibiu.10 El cuprindea hotărârile Adunării Naţionale de la l decembrie 1918, de la Alba Iulia privind Unirea pe veci a Transilvaniei cu România.11 Documentul era semnat de vicepreşedintele Adunării dr. Ştefan Cicio-Pop, precum şi de dr. Laurenţiu Canea, în calitate de secretar (notar) al Marii Adunări Naţionale.12 Delegaţia a sosit Ia Bucureşti în ziua de 14 decembrie 1918, fiind primită atât de autorităţi cât şi de public cu un entuziasm care nu se poate descrie, după cum remarca ziarul „Viitorul”.13 Pe peronul Gării de Nord, delegaţia a fost întâmpinată de întregul guvern în frunte cu I. 1. C. Brătianu, de zeci de mii de oameni, societăţi cultural-patriotice, elevi, studenţi, unităţi militare etc. Mulţimea a ovaţionat îndelung delegaţia Transilvaniei venită să aducă Actul Unirii cu Patria mamă, strigând „Trăiască fraţii noştri”’, „Trăiască România Mare”. Au fost rostite scurte cuvântări de către C. Hălăceanu, reprezentantul primăriei Capitalei, şi de către episcopul Miron Cristea. Acesta din urmă, după ce a evocat sprijinul multivalent acordat de Patria - Mamă, de fraţii din vechiul Regat românilor din Transilvania, a subliniat că numai pe baza luptei comune şi a solidarităţii româneşti s-a putut înfăptui „visul cel mai îndrăzneţ şi cel mai mare”14 din istoria neamului nostru, în ziua de 15 decembrie 1918, după tradiţionalul Tedeum de la Mitropolie, la ora 12, au început festivităţile oficiale de la Palatul Regal, consacrate primirii de către regele Ferdinand a Actului Unirii Transilvaniei cu România. In afara oficialităţilor româneşti şi a delegaţiei Transilvaniei, participau în sala mare a tronului şi miniştrii statelor aliate acreditaţi la Bucureşti. Din partea delegaţiei Marelui Sfat Naţional au rostit cuvântări de profundă semnificaţie istorică Vasile Goldiş şi Ai. Vaida Voievod. „ Fericiţi suntem noi românii de azi - arăta V. Goldiş - că prin noi istoria săvârşeşte actul măreţ al unirii tuturor românilor într-un singur stat”.15 A luat cuvântul apoi Al. Vaida Voievod, care după o scurtă alocuţiune a dat citire conţinutului pergamentului Unirii pe care l-a înmânat regelui Ferdinand.

Acesta cuprindea rezoluţia votată de Mărita Adunare Naţională de la Alba Iulia. Regele Ferdinand a rostit un discurs de răspuns, exprimând în numele întregului popor român profunda satisfacţie pentru înfăptuirea idealului secular de Unire a tuturor românilor în graniţele Daciei strămoşeşti,

În zilele următoare au continuat în Capitală serbările şi manifestările populare în cinstea marelui eveniment şi a delegaţiei Transilvaniei. Una din aceste impresionante manifestări consacrate sărbătoririi Unirii Transilvaniei cu România a avut loc, în ziua de 16 decembrie 1918, cu prilejul depunerii unei coroane de flori la statuia Iui Mihai Viteazul, de către delegaţia Marelui Sfat “Naţional al Transilvaniei. In afara unui public alcătuit din zeci de mii de oameni, profesori, elevi, studenţi, muncitori, soldaţi, ofiţeri, la manifestaţie au participat si membrii guvernului care însoţeau delegaţia Transilvaniei, în numele acestuia a luat cuvântul l. G. Duca, care adresându-se fraţilor de peste Carpaţi le-a spus: „înapoiaţi-vă acasă şi spuneţi bucuria ce ne copleşeşte la auzul veştii ce ne-aţi adus”.16 El releva cu mare emoţie că „ceea ce a înfăptuit Mihai Viteazul pentru o clipă se înfăptuieşte azi pentru vecie”,17 de fapt se înfăptuise prin hotărârile istorice de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba-Iulia. Numeroase alte discursuri şi cuvântări au fost rostite de către personalităţi politice reprezentând guvernul, în frunte cu I. I. C. Brătianu sau de către membrii delegaţiei transilvănene, Ia recepţiile şi serbările care s-au desfăşurat în acele zile în capitala ţării. Oratorii au relevat din diverse unghiuri de vedere atât legitimitatea Marii Uniri, cât şi semnificaţia sa internă şi internaţională, integrând evenimentul istoric românesc în istoria europeana şi universală, în epoca constituirii şi consolidării statelor naţionale, sub impactul proceselor revoluţionare care au dus la destrămarea imperiilor multinaţionale.

O expresie elocventă a stării de spirit, de profundă satisfacţie şi bucurie a românilor de pretutindeni în raport cu Marele Act istoric pecetluit de Adunarea Naţională de la l Decembrie 1918, de la Alba Iulia, o reprezintă şi Apelul către toţi românii, adresat în luna ianuarie 1919, de către Comitetul Central Executiv al „Ligii Naţionale Române” (din S.U.A.) prin care românii din America erau chemaţi să sprijine activitatea fraţilor lor români din Ţară”18, pentru consolidarea Marii Uniri din anul 1918. In acest document se arăta că „după încercările grele şi dureroase prin care a trecut întreg neamul nostru, în aceşti patru ani din urmă, au sosit zilele mari de bucurie. Visul nostru de veacuri astăzi e îndeplinit. Toţi cei ce grăiesc în dulcea limbă românească astăzi sunt uniţi în aceiaşi ţară sub aceiaşi ocârmuire românească. Astăzi România noastră a tuturora se întinde de la Nistru pană la Tisa... De aici încolo suntem o singură ţară şi un singur neam de la Nistru până la Tisa... Aliaţii noştri: Franţa, Anglia, Italia, Statele Unite, au recunoscut dreptul nostru de a fi liberi şi uniţi şi Conferinţa de Pace va consfinţi pe deplin unirea noastră”.19 Erau sentimente şi credinţe nu numai ale românilor din S.U.A., ci ale românilor de pretutindeni.

În ceea ce priveşte viitorul naţiunii române, Apelul „Ligii Naţionale Române” sublinia că „de aici încolo fericirea noastră e în propriile noastre mâini” şi exprima credinţa neclintită că românii vor reuşi si în viilor să înfrângă „piedicile din calc” şi să facă „din neamul şi România noastră, care acum ne cuprinde pe toţi, un neam fericit si o ţară fericită”.20

Într-o scrisoare adresată de către un ofiţer francez membru al Misiunii Militare franceze către colonelul Peten sunt consemnate idei şi constatări deosebit de elocvente privind legitimitatea Marii Uniri de la l Decembrie 1918, precum şi sentimentele de profundă satisfacţie şi bucurie ce animau masele populare româneşti din Transilvania după hotărârile istorice adoptate la Alba Iulia, în baza cărora Transilvania se unea pe veci cu România. Autorul scrisorii a ajuns la aceste concluzii mai ales în urma unei vizite pe care a întreprins-o în Transilvania ca membru al unei delegaţii militare franceze în frunte cu generalul H.M. Berthelol (din care mai făceau parte coloneii Grollemund şi Floret; colonelul român Roselti însoţea, de asemenea, delegaţia, n.ns.), la începutul lunii ianuarie 1919. El relata că membrii delegaţiei „au fost unanimi în admirarea magnificii rezistente a rasei române la colonizarea străină”.21 O idee cu profunde semnificaţii pentru interesele unităţii naţionale a românilor (atât de disputată în cadrul Conferinţei de pace) este subliniată prin următoarea constatare a ofiţerului francez pe care o aducea la cunoştinţa forurilor militare superioare din Franţa; „Românii din Sibiu, cei din Timişoara, din Arad sau Bistriţa sunt absolut identici cu cei din Bucureşti şi din Iaşi. În plus au vigoarea pe care o dă întotdeauna o lungă perioadă de opresiune”,22 în continuare, acesta îşi exprima admiraţia şi emoţia pentru entuziasmul şi simpatia cu care a fost primită, pretutindeni delegaţia militară franceză de către populaţia românească, care îşi manifesta astfel sentimentele sale de gratitudine pentru solidaritatea şi sprijinul Franţei acordate naţiunii noastre în înfăptuirea aspiraţiilor sale de unitate politică, statală, „în toate gările - relata emitentul scrisorii - în toate bălţile, sate întregi veniseră alergând spre a-1 saluta pe general (H. M. Berthelot, n.ns.), spre a aclama Franţa, umplând până Ia refuz trenul nostru cu flori, drapele, dulciuri de tot felul. Când generalul cobora, ţărăncile, bătrânii satelor se apropiau şi sărutau cu religiozitate mâna marelui genera! francez”.23 Relatările cu privire la vizită continuă cu informaţia că „la Sibiu, defilarea delegaţiilor satelor, venite în costume naţionale spre a-i exprima gratitudinea, a durat o oră şi jumătate”.24 „Disciplina acestor oameni bravi este atât de mare, autoritatea Consiliului Român atât de puţin contestată - consemna acelaşi autor - încât această defilare s-a efectuat în coloane, de câte 6-8, cuprinzând bărbaţi, femei, copii, călăreţi, care trase de boi, şi s-a putut desfăşura în perfectă ordine’’.25 „Mă îndoiesc foarte mult – remarca ofiţerul francez - că un Stat Major francez ar fi putut asigura o atât de bună organizare”.26

Evenimentele şi faptele analizate evidenţiază caracterul obiectiv, legic al formării statului naţional român, unitar, împlinirea fericită a unui proces secular, demonstrează rolul hotărâtor al maselor populare româneşti, dar şi al unor personalităţi animate de profunde sentimente patriotice în desfăşurarea istoriei, în lupta pentru înfăptuirea celui mai mare ideal al neamului nostru. De asemenea, epopeea luptei românilor pentru Marea Unire arată puterea unor principii juste în dezvoltarea istorică, de libertate .şi dreptate, autodeterminare şi unitate, care au călăuzit neîntrerupt minţile şi conştiinţele tuturor românilor.27

Unirea de la l Decembrie 1918 a înseninat realizarea celui mai înalt ideal patriotic şi politico-naţional al poporului român, a încununat strălucit luptele şi jertfele de veacuri ale poporului român.

O definiţie magistrală, cu valoare axiologică a fost dată Marii Unirii din 1918 de către savantul patriot N. I orga care arăta că „Pentru noi Unirea din 1918 e o necesitate istorică ajunsă la recunoaştere şi e o suferinţă mângâiată. Şi, astfel, avem dreptul de a crede acest fapt definitiv şi etern”.28

Referindu-se la semnificaţia istorică a Hotărârii de Unire de la l decembrie 1918, precum şi la dăinuirea sa în conştiinţa tuturor românilor, pe deasupra timpurilor, Vasile Goldiş enunţa un adevăr cu valoare de postulat şi anume: „Cu cât se vor strecura în cursul vremii’ veacurile, cu atât mai luminos va pătrunde în conştiinţa naţiunii române făptuirea de la Alba-Iulia şi ca moment al celei mai mari zile din viaţa ei, dar şi ca izvor în veci nesecat de înţeleaptă îndrumare pe cărarea desăvârşirii şi astfel a fericirii şi mărimii sale”.29

Literatura istorică şi social-politică românească cuprinde reflecţii emoţionante ale unor personalităţi de prestigiu ale vieţii noastre politice şi cultural-ştiinţifice în legătură cu semnificaţia cardinală a Marii Uniri din 1918. Martha Bibescu, scriitoarea de reputaţie universală şi care avea să exercite un rol proeminent în culisele politico-diplomatice europene în sprijinul cauzei noastre naţionale, afirma că data de l Decembrie 1918 când s-a înfăptuit Unirea Transilvaniei cu România este „Ziua cea mai sfântă din calendarul meu personal” .30

În conştiinţa naţiunii române idealurile naţionale se îmbinau organic cu cele sociale, democratice. Dovada elocventă a acestui fapt este şi aceea că numeroase ziare’ şi reviste, întreaga opinie publică progresistă din România îşi exprimau speranţe, după Marea Unire, în viitorul ţării, în înnoirea şi democratizarea neîntârziată a structurilor ei economico-sociale şi politice, în acest sens, ziarul „Tribuna” nota că România „trebuie clădită pe mai multă dreptate socială, pe mai multă iubire şi solidaritate”.31

Cuvintele ce!e mai emoţionante, menite să evoce memoria sutelor de mii de români cunoscuţi şi anonimi care s-au jertfit pentru Marea Unire din 1918 au fost scrise însă de neobositul militant ardelean pentru cauza naţională, cărturarul patriot Onisifor Ghibu, într-un articol tulburător intitulat „ Veşnica pomenire “, apărut chiar la l decembrie 1918. „Astăzi, când visurile de veacuri iau fiinţă dinaintea ochilor noştri, releva autorul, cuvine-se să aducem prinosul nostru de recunoştinţă tuturor acelor prin care s-a pregătit Marele Act dar care astăzi nu mai sunt printre noi cei vii, spre a se bucura de izbândirea visului lor”.32

După ce evocă principalele momente ale luptei românilor împotriva împilării, pentru libertate şi unitate naţională, „care timp de o mie de ani au suferit toate asupririle, toate umilirile”33, Onisifor Ghibu arata că este o datorie să ne amintim de toţi aceştia, „să ne aducem aminte... de cei care au murit în revoluţia de la 1784 şi în cea de la 1848; de cei care şi-au jertfit viaţa în războiul mondial duşi de convingerea că el va izbăvi neamul nostru”.34 Este deosebit de semnificativ accentul pe care O. Ghibu îl pune pe lupta armată a întregului popor român în războiul de eliberare şi unitate naţională, pe marile victorii a!e oştirii române de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, pe rezistenţa naţională din Moldova, fără de care nu s-ar fi putut ajunge la marile Acte istorice de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia. De aceea, în articolul său Onisifor Ghibu îşi îndeamnă compatrioţii contemporani: „Să ne aducem aminte de soldaţii români care în eroicul lor avânt de la 1916 şi 1917 au murit pe câmpul de luptă. Veşnică pomenire lor, de la generali, până la soldaţii de rând”.35

Accentuând ideile sus-menţionate cu privire la rolul războiului de întregire în făurirea statului naţional unitar român, Onisifor Ghibu scria tulburător: „Vieţile lor sunt pietrele de temelie pe care se ridică falnica clădire a României noastre de astăzi. Recunoştinţa unui neam întreg le acoperă mormintele şi numele lor vor fi rostite din neam în neam cu evlavie”.36

Acad. Constantin MARINESCU

 

Note

1. „Dacia”,nr. 1, 23.XI.1918.

2.  Ibidem.

3. Eufrosina Popescu, Unirea Transilvaniei în presa de dincoace de. Carpaţi, în voi. Unitate şi continuitate în istoria poporului român, sub red., D. Berciu, Ed. Academiei, 1968, p. 419.

4.  „Tribuna”, nr. 255, 22X.1.1918.

5.  „Neamul românesc”, nr. 318, 27.XI.1918.

6.  Ibidem.

7. „Dacia”, 6.XII.1918.

8. „Neamul românesc”, 8.X11.1918.

9. A. Loghin, Un moment de mare însemnătate în istoria poporului - desăvârşirea unităţii naţionale, în „Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza”. Iaşi, Secţiunea a 111-a, Tom. XIV /1968, p. V; cf. şi Ştefan Pascu, Marea Adunare de la Alba Iulia, p. 387-388.

10. Laurenţiu Oanea, Memorii (Am semnat pergamentul), „Magazin istoric”, nr. 12/1988. p. 18.

11. Ibidem.

12. Ibidem.

13. „Viitorul”, nr. 3/2.XII.1918.

14. Ibidem

15. Ibidem.

16. Ibidem.

17. Ibidem.

18. Cf. Mărturii, 1918 Ia romani. Desăvârşirea unităţii statale a poporului român, necunoaşterea internaţională, vol. III, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedica, Bucureşti, 1986, p. 102-103, 112,

19. Ibidem.

20. Ibidem.

21. Arh. Stat Bucureşti, col. Microfilme Franţa, rola 187. Ministére des Affaires Elrangeres, Arhives Diolomatiques. Serie Europe 1918-1929. Roumanie, vol. 32

22. Ibidem.

23. Ibidem.

24. Ibidem.

25. Ibidem.

26. Ibidem.

27. C. Gh. Marinescu (sub red şi coordonarea) Transilvania în istoria şi conştiinţa românilor, p. 310.

28. „Neamul românesc”, 8 XII 1918.

29. Apud Gh. Sora, Cuvântarea istorică a lui Vasile Goldiş, la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, „Telegraful român”, nr. 43-44, 1988, p. 1-2.

30. Cristian Popişteanu,, Castelana de la Posada. Martha Bibescu; 1 Decembrie. 1918 – Ziua cea mai sfântă din calendarul meu, „Ateneu”, nr. 12/1983, p. 16,

31. „Tribuna”, nr. 255, 22.Xl.1918.

32. O. Ghibu, „ Veşnica pomenire”, „România nouă”, II, nr, 219, 1.XIL 1918, p, 1.

33. Ibidem.

34. Ibidem.

35. Ibidem.

36. Ibidem.