|
Marea Unire
din 1918 de la Alba Iulia în conştiinţa românilor
Hotărârea istorică de la Alba Iulia, care a consfinţit
voinţa unanimă a poporului român de Unire a Transilvaniei cu Patria -
mamă, a avut un puternic răsunet în conştiinţa românilor, declanşând
pretutindeni, manifestări patriotice impresionante.
În ziarul independent „Dacia” (care şi-a făcut apariţia
la 22 noiembrie 1918), Al. Vlahuţă, în articolul Amurg si Zori,
referindu-se la împlinirea idealului de eliberare şi unitate
naţională a românilor din Transilvania, scria: „Acum catastrofala dramă
s-a terminat.... a triumfat dreptatea... Gândul mă duce spre cel mai
înalt vârf al Carpaţilor noştri, îmi fac ochii roată şi toate podoabele
ţării mele se dezvelesc) într-o lumină de vis, toată mândra Doinei Ţară
din catările Tisei până la «Marea cea mare» iat-o acum întreagă”.1
Poetul a surprins în mod excepţional bucuria de
nedescris care a cuprins întregul popor român de la un capăt la altul al
ţării. „Poate niciodată - nota Al. V lăbuţă - n-a încăput atâta fericire
între hotarele ţării ce s-a chemat Dacia Felix... Steaguri de
biruinţă şi cântece de bucurie sărbătoresc măreţul act al întregirii
neamului românesc. Nu e vis ceea ce vedem. A fost vis şi s-a făcut
realitate”} După l decembrie 1918, aproape ţoale ziarele din
Capitală: „Universul”, „Tribuna”, „Neamul românesc”, „Viitorul’’.,
„Chemarea”, „Steagul”, „Epoca”, „Românimea”, „Opinia”. „Izbânda” • etc.
au publicat numeroase informaţii amănunţite despre împrejurările şi
atmosfera desfăşurării lucrărilor Adunării Naţionale de la Alba Iulia,
precum şi reportaje asupra entuziasmului ce a cuprins masele româneşti
din toate localităţile la aflarea marelui eveniment naţional.3
Multe ziare şi reviste au apărut în ediţii
speciale, publicând portretele conducătorilor Consiliului Dirigent din
Transilvania şi al celorlalţi conducători ai mişcării pentru
desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român.
Ziarul „Tribuna”, organ al Partidului Muncii, într-un
articol intitulat România Mare, relata că în timp ce la Bucureşti
avea loc reîntoarcerea conducerii statului de Ia laşi, un sol al
Transilvaniei a aruncat dintr-un avion numeroase manifeste prin care
aducea la cunoştinţa populaţiei istoricele hotărâri de la Alba lulia4.
Sărbătorirea marelui eveniment a avut loc la Iaşi, Ia 8 decembrie 191 8,
în sala Teatrului Naţional, în afară de studenţi şi profesori
universitari a participat un public numeros, în fata căruia a evocat
semnificaţia crucială a evenimentului profesorul N. Iorga, relevând că
„ideea Daciei româneşti a stat la baza operei politice împlinite în
acest fericit an 1918".5 Oratorul
a subliniat, de asemenea, că această idee focalizatoare a mişcării
românilor pentru unitate naţională „e tot aşa de veche ca şi neamul
însuşi”.6
Ziarul „Dacia” scria următoarele, exprimând conştiinţa
opiniei publice din România: „Aşteptam numai ceasul binecuvântai când
acest măreţ act naţional să iasă la lumină, împins ca de puterea legilor
eterne ce conduc răsăritul soarelui. Ardealul s-a aruncat în braţele
Patriei-mame. Peste 100 000 de feciori şi bărbaţi, înfăţişând poporul
acela robust, crescut în leagănul munţilor şi-au contopit glasurile
într-o singură voinţă care e însăşi, instinctul de solidaritate al
sângelui românesc... Voinţa unanimă care a biruit la Alba-Iulia a
zguduit şi a dărâmat ultimul hotar, ultima rămăşiţă din graniţele
cu care lunga tiranie a istoriei a spintecat veacuri de-a rândul forţa
neamului românesc... Suntem un popor, un pământ, un stat. Trăiască
neamul românesc întreg în ţara lui”.7 La
rândul său, ziarul „Neamul românesc”, scria următoarele referitor la
desfăşurarea Marii Adunări Naţionale: „Mii şi mii de ţărani au aclamat
cea mai mare faptă din toată viaţa neamului nostru şi pe locul unde
Mihai Viteazul a trecui în triumf, iar mucenicii ţărani de peste munţi
au zăcut în temniţă, s-a proclamat prin glasul unanim al tuturor
claselor român im ii până acum robite ungurilor, voinţa ei nezăgăzuită
de a trăi împreună cu noi (românii din Regat, n. ns.). Ardealul,
Banatul, Ţinuturile ungureşti fac parte astăzi din România întregită în
marginile neamului”.8
Socialiştii din Transilvania subliniau, la rândul lor,
într-o rezoluţie adoptată la Congresul de la Sibiu că „sunt în deplin
acord ca atitudinea delegaţiilor social-democrate, care în Adunarea
Naţională de la Alba Iulia, în concordanţă cu voinţa întregului neam
românesc, au votat unirea tuturor românilor şi că social-democraţia
română, când a susţinut înfăptuirea acestui ideal al românilor de
pretutindeni, n-a depăşit întru nimic principiile stabilite de
congresele socialiste internaţionale, care, totdeauna., au recunoscut
dreptul fiecărei naţiuni asuprite şi divizate sub mai multe stăpâniri
străine de a lupta în primul rând pentru independenţa sa”.9
În ziua de 14 decembrie 1918, Actul Unirii a fost
înmânat în mod solemn regelui Ferdinand, la Bucureşti, de către o
delegaţie reprezentând Marele Sfat Naţional din care făceau parte
reputaţii oameni politici transilvăneni: V. Goldiş, Al Vaida Voievod,
precum şi episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu. Delegaţia a fost
însoţită la Bucureşti şi de subsecretarii de stat: Caius Brediceanu,
Corneanu, locotenenţii V. Hossu şi N. Popovici, delegat al Consiliului
Dirigent
Pergamentul Unirii, pe care delegaţia Marelui
Sfat National 1-a dus la Bucureşti, a fost pregătit de dr. Laurenţiu
Onea şi imprimat la Sibiu.10 El
cuprindea hotărârile Adunării Naţionale de la l decembrie 1918, de la
Alba Iulia privind Unirea pe veci a Transilvaniei cu România.11 Documentul
era semnat de vicepreşedintele Adunării dr. Ştefan Cicio-Pop, precum şi
de dr. Laurenţiu Canea, în calitate de secretar (notar) al Marii Adunări
Naţionale.12 Delegaţia
a sosit Ia Bucureşti în ziua de 14 decembrie 1918, fiind primită atât de
autorităţi cât şi de public cu un entuziasm care nu se poate descrie,
după cum remarca ziarul „Viitorul”.13 Pe
peronul Gării de Nord, delegaţia a fost întâmpinată de întregul guvern
în frunte cu I. 1. C. Brătianu, de zeci de mii de oameni, societăţi
cultural-patriotice, elevi, studenţi, unităţi militare etc. Mulţimea a
ovaţionat îndelung delegaţia Transilvaniei venită să aducă Actul
Unirii cu Patria mamă, strigând „Trăiască fraţii noştri”’,
„Trăiască România Mare”. Au fost rostite scurte cuvântări de către
C. Hălăceanu, reprezentantul primăriei Capitalei, şi de către episcopul
Miron Cristea. Acesta din urmă, după ce a evocat sprijinul multivalent
acordat de Patria - Mamă, de fraţii din vechiul Regat românilor din
Transilvania, a subliniat că numai pe baza luptei comune şi a
solidarităţii româneşti s-a putut înfăptui „visul cel mai îndrăzneţ şi
cel mai mare”14 din
istoria neamului nostru, în ziua de 15 decembrie 1918, după
tradiţionalul Tedeum de la Mitropolie, la ora 12, au început
festivităţile oficiale de la Palatul Regal, consacrate primirii de către
regele Ferdinand a Actului Unirii Transilvaniei cu România. In
afara oficialităţilor româneşti şi a delegaţiei Transilvaniei,
participau în sala mare a tronului şi miniştrii statelor aliate
acreditaţi la Bucureşti. Din partea delegaţiei Marelui Sfat Naţional au
rostit cuvântări de profundă semnificaţie istorică Vasile Goldiş şi Ai.
Vaida Voievod. „ Fericiţi suntem noi românii de azi - arăta V. Goldiş -
că prin noi istoria săvârşeşte actul măreţ al unirii tuturor românilor
într-un singur stat”.15 A
luat cuvântul apoi Al. Vaida Voievod, care după o scurtă alocuţiune a
dat citire conţinutului pergamentului Unirii pe care l-a înmânat
regelui Ferdinand.
Acesta cuprindea rezoluţia votată de Mărita
Adunare Naţională de la Alba Iulia. Regele Ferdinand a rostit un
discurs de răspuns, exprimând în numele întregului popor român profunda
satisfacţie pentru înfăptuirea idealului secular de Unire a
tuturor românilor în graniţele Daciei strămoşeşti,
În zilele următoare au continuat în Capitală serbările
şi manifestările populare în cinstea marelui eveniment şi a delegaţiei
Transilvaniei. Una din aceste impresionante manifestări consacrate
sărbătoririi Unirii Transilvaniei cu România a avut loc, în ziua de 16
decembrie 1918, cu prilejul depunerii unei coroane de flori la statuia
Iui Mihai Viteazul, de către delegaţia Marelui Sfat “Naţional al
Transilvaniei. In afara unui public alcătuit din zeci de mii de oameni,
profesori, elevi, studenţi, muncitori, soldaţi, ofiţeri, la manifestaţie
au participat si membrii guvernului care însoţeau delegaţia
Transilvaniei, în numele acestuia a luat cuvântul l. G. Duca, care
adresându-se fraţilor de peste Carpaţi le-a spus: „înapoiaţi-vă acasă şi
spuneţi bucuria ce ne copleşeşte la auzul veştii ce ne-aţi adus”.16 El
releva cu mare emoţie că „ceea ce a înfăptuit Mihai Viteazul pentru o
clipă se înfăptuieşte azi pentru vecie”,17 de
fapt se înfăptuise prin hotărârile istorice de la Chişinău, Cernăuţi
şi Alba-Iulia. Numeroase alte discursuri şi cuvântări au fost
rostite de către personalităţi politice reprezentând guvernul, în frunte
cu I. I. C. Brătianu sau de către membrii delegaţiei transilvănene, Ia
recepţiile şi serbările care s-au desfăşurat în acele zile în capitala
ţării. Oratorii au relevat din diverse unghiuri de vedere atât
legitimitatea Marii Uniri, cât şi semnificaţia sa internă şi
internaţională, integrând evenimentul istoric românesc în istoria
europeana şi universală, în epoca constituirii şi consolidării statelor
naţionale, sub impactul proceselor revoluţionare care au dus la
destrămarea imperiilor multinaţionale.
O expresie elocventă a stării de spirit, de profundă
satisfacţie şi bucurie a românilor de pretutindeni în raport cu
Marele Act istoric pecetluit de Adunarea Naţională de la l Decembrie
1918, de la Alba Iulia, o reprezintă şi Apelul către toţi românii,
adresat în luna ianuarie 1919, de către Comitetul Central Executiv
al „Ligii Naţionale Române” (din S.U.A.) prin care românii din America
erau chemaţi să sprijine activitatea fraţilor lor români din Ţară”18,
pentru consolidarea Marii Uniri din anul 1918. In acest document se
arăta că „după încercările grele şi dureroase prin care a trecut întreg
neamul nostru, în aceşti patru ani din urmă, au sosit zilele mari de
bucurie. Visul nostru de veacuri astăzi e îndeplinit. Toţi cei ce
grăiesc în dulcea limbă românească astăzi sunt uniţi în aceiaşi ţară sub
aceiaşi ocârmuire românească. Astăzi România noastră a tuturora se
întinde de la Nistru pană la Tisa... De aici încolo suntem o singură
ţară şi un singur neam de la Nistru până la Tisa... Aliaţii noştri:
Franţa, Anglia, Italia, Statele Unite, au recunoscut dreptul nostru de a
fi liberi şi uniţi şi Conferinţa de Pace va consfinţi pe deplin
unirea noastră”.19 Erau
sentimente şi credinţe nu numai ale românilor din S.U.A., ci ale
românilor de pretutindeni.
În ceea ce priveşte viitorul naţiunii române, Apelul
„Ligii Naţionale Române” sublinia că „de aici încolo fericirea
noastră e în propriile noastre mâini” şi exprima credinţa neclintită că
românii vor reuşi si în viilor să înfrângă „piedicile din calc” şi să
facă „din neamul şi România noastră, care acum ne cuprinde pe toţi, un
neam fericit si o ţară fericită”.20
Într-o scrisoare adresată de către un ofiţer francez
membru al Misiunii Militare franceze către colonelul Peten sunt
consemnate idei şi constatări deosebit de elocvente privind
legitimitatea Marii Uniri de la l Decembrie 1918, precum şi sentimentele
de profundă satisfacţie şi bucurie ce animau masele populare româneşti
din Transilvania după hotărârile istorice adoptate la Alba Iulia, în
baza cărora Transilvania se unea pe veci cu România. Autorul scrisorii a
ajuns la aceste concluzii mai ales în urma unei vizite pe care a
întreprins-o în Transilvania ca membru al unei delegaţii militare
franceze în frunte cu generalul H.M. Berthelol (din care mai făceau
parte coloneii Grollemund şi Floret; colonelul român Roselti însoţea, de
asemenea, delegaţia, n.ns.), la începutul lunii ianuarie 1919. El relata
că membrii delegaţiei „au fost unanimi în admirarea magnificii
rezistente a rasei române la colonizarea străină”.21 O
idee cu profunde semnificaţii pentru interesele unităţii naţionale a
românilor (atât de disputată în cadrul Conferinţei de pace) este
subliniată prin următoarea constatare a ofiţerului francez pe care o
aducea la cunoştinţa forurilor militare superioare din Franţa; „Românii
din Sibiu, cei din Timişoara, din Arad sau Bistriţa sunt absolut
identici cu cei din Bucureşti şi din Iaşi. În plus au vigoarea pe
care o dă întotdeauna o lungă perioadă de opresiune”,22 în
continuare, acesta îşi exprima admiraţia şi emoţia pentru entuziasmul şi
simpatia cu care a fost primită, pretutindeni delegaţia militară
franceză de către populaţia românească, care îşi manifesta astfel
sentimentele sale de gratitudine pentru solidaritatea şi sprijinul
Franţei acordate naţiunii noastre în înfăptuirea aspiraţiilor sale de
unitate politică, statală, „în toate gările - relata emitentul scrisorii
- în toate bălţile, sate întregi veniseră alergând spre a-1 saluta pe
general (H. M. Berthelot, n.ns.), spre a aclama Franţa, umplând până Ia
refuz trenul nostru cu flori, drapele, dulciuri de tot felul. Când
generalul cobora, ţărăncile, bătrânii satelor se apropiau şi sărutau cu
religiozitate mâna marelui genera! francez”.23 Relatările
cu privire la vizită continuă cu informaţia că „la Sibiu, defilarea
delegaţiilor satelor, venite în costume naţionale spre a-i exprima
gratitudinea, a durat o oră şi jumătate”.24 „Disciplina
acestor oameni bravi este atât de mare, autoritatea Consiliului Român
atât de puţin contestată - consemna acelaşi autor - încât această
defilare s-a efectuat în coloane, de câte 6-8, cuprinzând bărbaţi,
femei, copii, călăreţi, care trase de boi, şi s-a putut desfăşura în
perfectă ordine’’.25 „Mă
îndoiesc foarte mult – remarca ofiţerul francez - că un Stat Major
francez ar fi putut asigura o atât de bună organizare”.26
Evenimentele şi faptele analizate evidenţiază caracterul
obiectiv, legic al formării statului naţional român, unitar, împlinirea
fericită a unui proces secular, demonstrează rolul hotărâtor al maselor
populare româneşti, dar şi al unor personalităţi animate de profunde
sentimente patriotice în desfăşurarea istoriei, în lupta pentru
înfăptuirea celui mai mare ideal al neamului nostru. De asemenea,
epopeea luptei românilor pentru Marea Unire arată puterea unor
principii juste în dezvoltarea istorică, de libertate .şi dreptate,
autodeterminare şi unitate, care au călăuzit neîntrerupt minţile şi
conştiinţele tuturor românilor.27
Unirea de la l Decembrie 1918 a înseninat realizarea
celui mai înalt ideal patriotic şi politico-naţional al poporului român,
a încununat strălucit luptele şi jertfele de veacuri ale poporului
român.
O definiţie magistrală, cu valoare axiologică a fost
dată Marii Unirii din 1918 de către savantul patriot N. I orga
care arăta că „Pentru noi Unirea din 1918 e o necesitate istorică
ajunsă la recunoaştere şi e o suferinţă mângâiată. Şi, astfel, avem
dreptul de a crede acest fapt definitiv şi etern”.28
Referindu-se la semnificaţia istorică a Hotărârii de
Unire de la l decembrie 1918, precum şi la dăinuirea sa în
conştiinţa tuturor românilor, pe deasupra timpurilor, Vasile Goldiş
enunţa un adevăr cu valoare de postulat şi anume: „Cu cât se vor
strecura în cursul vremii’ veacurile, cu atât mai luminos va pătrunde în
conştiinţa naţiunii române făptuirea de la Alba-Iulia şi ca
moment al celei mai mari zile din viaţa ei, dar şi ca izvor în
veci nesecat de înţeleaptă îndrumare pe cărarea desăvârşirii şi astfel a
fericirii şi mărimii sale”.29
Literatura istorică şi social-politică românească
cuprinde reflecţii emoţionante ale unor personalităţi de prestigiu ale
vieţii noastre politice şi cultural-ştiinţifice în legătură cu
semnificaţia cardinală a Marii Uniri din 1918. Martha Bibescu,
scriitoarea de reputaţie universală şi care avea să exercite un rol
proeminent în culisele politico-diplomatice europene în sprijinul cauzei
noastre naţionale, afirma că data de l Decembrie 1918 când s-a înfăptuit
Unirea Transilvaniei cu România este „Ziua cea mai sfântă din
calendarul meu personal” .30
În conştiinţa naţiunii române idealurile naţionale se
îmbinau organic cu cele sociale, democratice. Dovada elocventă a acestui
fapt este şi aceea că numeroase ziare’ şi reviste, întreaga opinie
publică progresistă din România îşi exprimau speranţe, după Marea Unire,
în viitorul ţării, în înnoirea şi democratizarea neîntârziată a
structurilor ei economico-sociale şi politice, în acest sens, ziarul
„Tribuna” nota că România „trebuie clădită pe mai multă dreptate
socială, pe mai multă iubire şi solidaritate”.31
Cuvintele ce!e mai emoţionante, menite să evoce memoria
sutelor de mii de români cunoscuţi şi anonimi care s-au jertfit pentru
Marea Unire din 1918 au fost scrise însă de neobositul militant ardelean
pentru cauza naţională, cărturarul patriot Onisifor Ghibu, într-un
articol tulburător intitulat „ Veşnica pomenire “, apărut chiar
la l decembrie 1918. „Astăzi, când visurile de veacuri iau fiinţă
dinaintea ochilor noştri, releva autorul, cuvine-se să aducem prinosul
nostru de recunoştinţă tuturor acelor prin care s-a pregătit Marele Act
dar care astăzi nu mai sunt printre noi cei vii, spre a se bucura de
izbândirea visului lor”.32
După ce evocă principalele momente ale luptei românilor
împotriva împilării, pentru libertate şi unitate naţională, „care timp
de o mie de ani au suferit toate asupririle, toate umilirile”33,
Onisifor Ghibu arata că este o datorie să ne amintim de toţi aceştia,
„să ne aducem aminte... de cei care au murit în revoluţia de la 1784 şi
în cea de la 1848; de cei care şi-au jertfit viaţa în războiul mondial
duşi de convingerea că el va izbăvi neamul nostru”.34 Este
deosebit de semnificativ accentul pe care O. Ghibu îl pune pe lupta
armată a întregului popor român în războiul de eliberare şi unitate
naţională, pe marile victorii a!e oştirii române de la Mărăşti,
Mărăşeşti şi Oituz, pe rezistenţa naţională din Moldova, fără de care nu
s-ar fi putut ajunge la marile Acte istorice de la Chişinău, Cernăuţi
şi Alba Iulia. De aceea, în articolul său Onisifor Ghibu îşi
îndeamnă compatrioţii contemporani: „Să ne aducem aminte de soldaţii
români care în eroicul lor avânt de la 1916 şi 1917 au murit pe câmpul
de luptă. Veşnică pomenire lor, de la generali, până la
soldaţii de rând”.35
Accentuând ideile sus-menţionate cu privire la rolul
războiului de întregire în făurirea statului naţional unitar român,
Onisifor Ghibu scria tulburător: „Vieţile lor sunt pietrele de temelie
pe care se ridică falnica clădire a României noastre de astăzi.
Recunoştinţa unui neam întreg le acoperă mormintele şi numele lor vor fi
rostite din neam în neam cu evlavie”.36
Acad. Constantin MARINESCU
Note
1. „Dacia”,nr. 1, 23.XI.1918.
2. Ibidem.
3. Eufrosina Popescu, Unirea
Transilvaniei în presa de dincoace de. Carpaţi, în voi. Unitate
şi continuitate în istoria poporului român, sub red., D. Berciu, Ed.
Academiei, 1968, p. 419.
4. „Tribuna”, nr. 255,
22X.1.1918.
5. „Neamul românesc”, nr. 318,
27.XI.1918.
6. Ibidem.
7. „Dacia”, 6.XII.1918.
8. „Neamul românesc”,
8.X11.1918.
9.
A. Loghin, Un moment
de mare însemnătate în istoria poporului - desăvârşirea unităţii
naţionale, în „Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza”.
Iaşi, Secţiunea a 111-a, Tom. XIV /1968, p. V; cf. şi Ştefan Pascu,
Marea Adunare de la Alba Iulia, p. 387-388.
10. Laurenţiu Oanea, Memorii
(Am semnat pergamentul), „Magazin istoric”, nr. 12/1988. p. 18.
11. Ibidem.
12. Ibidem.
13. „Viitorul”, nr.
3/2.XII.1918.
14. Ibidem
15. Ibidem.
16. Ibidem.
17. Ibidem.
18. Cf. Mărturii, 1918 Ia
romani. Desăvârşirea unităţii statale a poporului român, necunoaşterea
internaţională, vol. III, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedica,
Bucureşti, 1986, p. 102-103, 112,
19. Ibidem.
20. Ibidem.
21. Arh. Stat Bucureşti, col.
Microfilme Franţa, rola 187. Ministére des Affaires Elrangeres, Arhives
Diolomatiques. Serie Europe 1918-1929. Roumanie, vol. 32
22. Ibidem.
23. Ibidem.
24. Ibidem.
25. Ibidem.
26. Ibidem.
27. C. Gh. Marinescu
(sub red şi coordonarea) Transilvania în istoria şi conştiinţa
românilor, p. 310.
28. „Neamul românesc”, 8 XII
1918.
29. Apud Gh. Sora,
Cuvântarea istorică a lui Vasile Goldiş, la Alba Iulia, de la 1
Decembrie 1918, „Telegraful român”, nr. 43-44, 1988, p. 1-2.
30. Cristian Popişteanu,,
Castelana de la Posada. Martha Bibescu; 1 Decembrie. 1918 – Ziua cea mai
sfântă din calendarul meu, „Ateneu”, nr. 12/1983, p. 16,
31. „Tribuna”, nr. 255,
22.Xl.1918.
32. O. Ghibu, „ Veşnica
pomenire”, „România nouă”, II, nr, 219, 1.XIL 1918, p, 1.
33. Ibidem.
34. Ibidem.
35. Ibidem.
36.
Ibidem.
|
|
