România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

155 de ani de la Unirea Principatelor Române – o aniversare a neamului românesc

 

Aniversăm anul acesta, 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, o aniversare cu largi semnificaţii pentru poporul român. Să memorăm acea zi de 5 ianuarie 1859 din Moldova, când în tot Iaşiul, ca şi în toată ţara lumea ieşise pe străzi să întâmpine evenimentul, alegerea prin vot ca domn a colonelului Alexandru Ioan Cuza. Şedinţa se deschisese  la orele 12,00. după apelul deputaţilor, aceştia fuseseră chemaţi să voteze. În sala stăpânită de adâncă tăcere, răsună pe rând de 48 de ori acelaşi nume: ALEXANDRU IOAN CUZA. Partida naţională din Moldova repurta astfel un strălucit succes. Profund emoţionat, noul domnitor rosti atunci la tribună: „Jur, în faţa ţării mele, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi îndatoririle patriei, că voi fi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi toată ura, iubind deopotrivă pe cel ce ne-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române”. La Bucureşti în acea zi de 24 ianuarie, unanimitatea deputaţilor Adunării României, voind a consacra pentru totdeauna unitatea românilor s-au legat prin jurământ a numi domn pe prinţul Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei. După terminarea votării pe toate biletele era înscris numele domnitorului Moldovei, urmat uneori de urarea „spre fericirea românilor, spre mărirea patriei”.

Alexandru Ioan Cuza fusese proclamat oficial domn al Principatelor Unite. Sala răsună de aplauze şi de strigăte de ura. Când apăru la fereastră batista albă, mulţimea răspunse cu frenezie, dând liber entuziasmului. Din toate piepturile izbucniră strigăte de bucurie, electrizând toată capitala.

În toate oraşele şi satele ţării avuseseră loc  mari manifestaţii populare. Îţi ieşeau oamenii în drum cu oale pline cu vin. Se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului, deşi era un ger de crăpau pietrele. Dar unde mai stătea cineva în casă?

Din momentul participării sale active la mişcarea revoluţionară din Moldova anului 1848, Cuza afirmă constant o ţinută cetăţenească demnă, şi o concepţie înaintată, contribuind în mod hotărâtor la victoria luptei românilor pentru Unirea Principatelor.

Ales domn al celor două Principate, strădaniile sale se îndreptau spre recunoaşterea şi desăvârşirea Unirii, cucerirea autonomiei depline a ţării, afirmarea demnităţii naţionale, precum şi spre aplicarea unor reforme de interes vital pentru dezvoltarea tânărului stat român.

Obţinute cu preţul unor lupte dramatice, istovitoare, cu forţele reacţionare externe şi dinlăuntrul ţării, aceste realizări au avut un rol de mare însemnătate pentru fiinţa statului român modern. Faptele şi atitudinea sa fermă, în împrejurări hotărâtoare pentru dezvoltarea noastră naţională l-au impus ca un om de mare curaj, înţelepciune şi tact, ca pe un patriot înflăcărat, demn de a figura la loc de cinste în panteonul marilor făuritori ai istoriei noastre.

 

Lucilia DINESCU

 

Horă a Unirii

 

Hai români, să-ntindem Hora,

Mândra Horă a Unirii,

De pe vremea lui Ioan Cuza

Până-n pragul nemuriri.

 

Fiarbă vinul în pocale,

Să toastăm pentru frăţie

La cest sfânt altar al Ţării

Şi pământ de Românie.

 

Nici un duşman nu ne pască

Doinele şi busuiocul

Piară-le nemernicia

Şi veninul precum focul.

 

Cresc pe Molcov tricolore,

Hăt pe munţii-nzăpeziţi

Şi-n câmpia ce ne leagă

Veşnic mândri şi uniţi.

 

Câtă frunză, câtă iarbă,

Ţesem veghea pe Carpaţi,

De aceea nici o haită

Nu ne-o vedea dezbinaţi.

 

Hai români, să-ntindem Hora,

Mândra Horă a Unirii,

De pe vremea lui Ioan Cuza

Până-n pragul nemuririi.

                                                              Lucilia DINESCU