Cuvânt
rostit cu ocazia dezvelirii bustului regelui dac
Decebal la Zlatna în ziua
de 1 decembrie 2013
Preacucernici părinţi
Onoraţi cărturari ai Congresului
Spiritualităţii Româneşti,
Dragi locuitori ai Zlatnei
Asistăm astăzi, 1 Decembrie
2013, Ziua Naţională a României, la un eveniment cu o semnificaţie
deosebită pe plan cultural, patriotic şi istoric, dezvelirea bustului
marelui conducător al strămoşilor noştri daci, viteazul şi neînfricatul
rege Decebal, eroul strămoşilor şi strămoşul eroilor, cum foarte
sugestiv este numit de istorici ai lumii contemporane.
În urmă cu 1907 ani, respectiv
în anul 106, lua sfârşit cel de al II-lea război dintre daci, conduşi de
viteazul lor rege Decebal şi romanii cuceritori, în frunte cu împăratul
Traian. Se dădeau lupte grele sub zidurile cetăţii Sarmizegetusa-Regia,
capitala Daciei, din Munţii Orăştiei.
Copleşiţi de legiunile romane,
care au asediat cetatea şi au început escaladarea zidurilor, dacii,
care-şi sorbeau ultimele picături de apă, au fost nevoiţi să se retragă
din cetate. Decebal, însoţit de cei apropiaţi încălecaţi pe cai, s-au
retras în codri, pe cărări de ei cunoscute, spre cetăţile de pe malul
drept al Mureşului, din Munţii Apuseni, pentru a organiza o nouă
confruntare, cu puternicul duşman. Traian a trimis pe cei mai ageri şi
mai pricepuţi urmăritori, conduşi de Tiberius Claudius Maximus, cercetaş
în cavaleria auxiliară a împăratului, să-l prindă pe Decebal şi să-l
aducă viu.
Urmărit şi înconjurat de
călăreţii romani, văzându-se în primejdie şi pentru a nu cădea în
mâinile romanilor cuceritori, Decebal s-a retras la adăpostul unui
stejar bătrân, a îngenuncheat şi a sărutat pământul sfânt al patriei
sale, după care s-a ridicat în cotul stâng, a aruncat o privire umană
questorului Tiberius Claudius Maximus care l-a ajuns din urmă şi fiindcă
nu a vrut ca măreaţa lui făptură să „împodobească” carul de triumf al
lui Traian, a tras spada curbată cu puterea lui de uriaş, punându-şi
capăt zilelor.
Tiberius Claudius Maximus furios
că nu l-a prins viu pe Decebal, i-a tăiat capul, săvârşind ceea ce
începuse spada curbată dacică, tăindu-i şi mâna dreaptă, iar sângerând
le-a prezentat împăratului Traian, care era cu legiunile sale pe acest
câmp care se întindea, în partea de nord a străvechii noastre aşezări
dacice Ampeia, pe „Câmpul lui Traian” sau „Troian” unde era cartierul
general al împăratului. Acesta a fost sfârşitul necuprins de tragic al
regelui dac Decebal, vajnicul apărător al Daciei. Pentru noi, zlătnenii
ridicarea bustului lui Decebal pe acest pământ udat cu însuşi sângele
lui de erou, este o mare onoare.
Decebal este şi va rămâne în
sufletele tuturor românilor, simbolul luptei pentru libertate a
întregului neam românesc, un exemplu de demnitate şi de sacrificiu.
Eternă să-i fie amintirea,
eroului neamului românesc, scris cu litere de aur în cartea de istorie a
neamului românilor.
1 Decembrie 2013
Prof. Traian DOMŞA
|
|