Cuvânt rostit cu ocazia dezvelirii bustului regelui dac Decebal la Zlatna în ziua de 1 decembrie 2013

Preacucernici părinţi

Onoraţi cărturari ai Congresului Spiritualităţii Româneşti,

Dragi locuitori ai Zlatnei

Asistăm astăzi, 1 Decembrie 2013, Ziua Naţională a României, la un eveniment cu o semnificaţie deosebită pe plan cultural, patriotic şi istoric, dezvelirea bustului marelui conducător al strămoşilor noştri daci, viteazul şi neînfricatul rege Decebal, eroul strămoşilor şi strămoşul eroilor, cum foarte sugestiv este numit de istorici ai lumii contemporane.

În urmă cu 1907 ani, respectiv în anul 106, lua sfârşit cel de al II-lea război dintre daci, conduşi de viteazul lor rege Decebal şi romanii cuceritori, în frunte cu împăratul Traian. Se dădeau lupte grele sub zidurile cetăţii Sarmizegetusa-Regia, capitala Daciei, din Munţii Orăştiei.

Copleşiţi de legiunile romane, care au asediat cetatea şi au început escaladarea zidurilor, dacii, care-şi sorbeau ultimele picături de apă, au fost nevoiţi să se retragă din cetate. Decebal, însoţit de cei apropiaţi încălecaţi pe cai, s-au retras în codri, pe cărări de ei cunoscute, spre cetăţile de pe malul drept al Mureşului, din Munţii Apuseni, pentru a organiza o nouă confruntare, cu puternicul duşman. Traian a trimis pe cei mai ageri şi mai pricepuţi urmăritori, conduşi de Tiberius Claudius Maximus, cercetaş în cavaleria auxiliară a împăratului, să-l prindă pe Decebal şi să-l aducă viu.

Urmărit şi înconjurat de călăreţii romani, văzându-se în primejdie şi pentru a nu cădea în mâinile romanilor cuceritori, Decebal s-a retras la adăpostul unui stejar bătrân, a îngenuncheat şi a sărutat pământul sfânt al patriei sale, după care s-a ridicat în cotul stâng, a aruncat o privire umană questorului Tiberius Claudius Maximus care l-a ajuns din urmă şi fiindcă nu a vrut ca măreaţa lui făptură să „împodobească” carul de triumf al lui Traian, a tras spada curbată cu puterea lui de uriaş, punându-şi capăt zilelor.

Tiberius Claudius Maximus furios că nu l-a prins viu pe Decebal, i-a tăiat capul, săvârşind ceea ce începuse spada curbată dacică, tăindu-i şi mâna dreaptă, iar sângerând le-a prezentat împăratului Traian, care era cu legiunile sale pe acest câmp care se întindea, în partea de nord a străvechii noastre aşezări dacice Ampeia, pe „Câmpul lui Traian” sau „Troian” unde era cartierul general al împăratului. Acesta a fost sfârşitul necuprins de tragic al regelui dac Decebal, vajnicul apărător al Daciei. Pentru noi, zlătnenii ridicarea bustului lui Decebal pe acest pământ udat cu însuşi sângele lui de erou, este o mare onoare.

Decebal este şi va rămâne în sufletele tuturor românilor, simbolul luptei pentru libertate a întregului neam românesc, un exemplu de demnitate şi de sacrificiu.

Eternă să-i fie amintirea, eroului neamului românesc, scris cu litere de aur în cartea de istorie a neamului românilor.

                        1 Decembrie 2013    Prof. Traian DOMŞA