|
Fărău,
repere istorice şi culturale
Localitatea Fărău este centrul
comunei cu acelaşi nume din care mai fac parte satele Medveş, Heria,
Şilea şi Sînbenedic. Această unitate administrativ-teritorială este
aşezată în partea de nord-est a judeţului Alba, la limita cu judeţul
Mureş.
Din punct de vedere geografic, zona
face parte din Podişul Târnavelor, mai exact din arealul cuprins între
râurile Mureş şi Târnava Mică, altitudine medie (300 – 500m) între care
se află mici depresiuni. Aceste depresiuni intracolinare au fost vetre
de locuire din cele mai vechi timpuri. Afirmaţia este susţinută de
descoperirile arheologice întâmplătoare şi de câteva periegheze care
conturează un tablou istoric din care fac parte epocile antice ale
neoliticului, bronzului şi fierului cu ambele sale vârste Hallstatt şi
Latčne. Din neolitic provine un topor de piatră aparţinând culturii
Coţofeni (3500 – 2500 a.Chr.) descoperit la Heria şi tot în această
localitate s-au găsit materiale arheologice din epoca bronzului cultura
Wietenberg (2000 – 1300 a.Chr.). Mult mai bine este reprezentată epoca
fierului cu descoperiri arheologice la Medveş, o urnă bitronconică şi
Heria, unde dintr-un loc neprecizat provin două săbii şi trei vârfuri de
lance din fier. Acestea se păstrează în Muzeul de Istorie din Aiud. Urme
de locuire din epoca fierului, Hallstatt (sec.XI – VII a.Chr.) s-au
semnalat la Şilea în locul numit “La Soci”, lângă Pădurea Vinerii,
aproape de satul Veseuş. Arheologul G.Teglaş semnala în 1886, faptul că
a văzut două statuete provenite din localitatea Fărău, ulterior
dispărute. Descoperiri de materiale arheologice s-au semnalat la Şilea,
Sînbenedic (morminte de înhumaţie din cultura Dridu, sec.VIII – IX d.Chr.)
şi Heria. Tezaurele de monede romane dscoperite la Medveş se eşalonează
cronologic din epoca republicană la cea imperială (135 a.Chr. – 117
d.Chr.), ultimul descoperit în anul 1990 în punctul “Pârâul Sălciilor”
număra 114 piese1.
Menţionăm prezenţa în toponimia
satului Heria a dealului “Cetate” cu urme de locuire din neolitic până
în epoca prefeudală. Dealul “Cetate” se află în partea de vest a
satului. Situl arheologic a fost cercetat în anul 2004 de un colectiv de
arheologi clujeni, ocazie cu care au fost identificate urme de locuinţe,
morminte, materiale ceramice, oase umane şi de animale domestice, toate
din perioada bronzului timpuriu2.
Aceste descoperiri arheologice
încadrează localităţile comunei Fărău într-un areal istoric mai amplu
din care fac parte şi aşezările Şpălnaca, Turdaş, Silivaş şi Hopârta
mult mai bine cercetate datorită profesorului Mihai Blăjan. Se poate
afirma faptul că dzvoltarea acestora s-a făcut în strânsă legătură cu
prezenţa sării, exploatată încă din antichitate din mai multe centre
aflate în apropierea Mureşului şi cunoscute în epoca romană sub numele
de Salinae.
Primul document scris despre satul
Fărău datează din anul 1299. Acesta este menţionat cu numele maghiarizat
Förö, adică “fierbinte”, nume topic care arată o însuşire a locului.
Toponimul “Fierbinţi” este întâlnit în spaţiul românesc în mai multe
zone3.
Pentru localitatea Fărău, acest toponim poate fi pus în legătură cu
prezenţa în zonă a unor mici tăuri cu nămol fierbinte, probabil rezultat
al unei activităţi tectonice care de-a lungul timpului s-a manifestat
chiar şi prin cutremure de pământ, cum a fost cel de la sfârşitul
secolului al XIX-lea cu epicentrul la Gîmbuţ, sat aflat azi în judeţul
Mureş. Istoria medievală şi cea modernă a satului Fărău se înscrie în
linia generală a istoriei Transilvaniei. Secole de-a rândul locuitorii
satului au fost aserviţi stăpânilor de pământ, nobililor unguri
împroprietăriţi de regii Ungariei încă din secolele XIII – XIV şi
moştenitori astfel ai unor proprietăţi, terenuri agricole, fâneţe,
păşuni şi păduri, care până la ocuparea Transilvaniei au aparţinut
obştilor săteşti româneşti. O asemenea obşte a fost şi cea a satului
Fărău, sat aşezat, după cum am mai afirmat, într-o mică depresiune
intracolinară asemenea satelor Şpălnaca, Silivaş, Turdaş sau Hopârta cu
care din punct de vedere geografic şi istoric se aseamănă foarte mult.
Aşezate între Mureş şi Târnava Mică aceste sate au fost foarte mult
influenţate de aspectul reliefului, un relief de culmi cu forme domoale,
rotunjite la altitudine de 300 – 500 m, cu ramificaţii, asemenea unor
plase în care şi-au găsit locul mici văi. Etnograful Romulus Vuia
încadrează satele din această zonă geografică în categoria satelor
îngrămădite, cu gospodării care formează un întreg bine închegat,
străbătut în toate părţile de uliţi înguste şi întortocheate fără nicio
ordine încât ai impresia că “uliţa a fost adusă la casă, iar nu casa a
fost aşezată la uliţă”4.Este
o imagine în al cărei contur se înscrie şi satul Fărău.
Din punct de vedere demografic, în
1733, satul avea 63 de familii, iar în 1805, 209 familii. Numărul
locuitorilor, de-a lungul timpului, conform unor recensăminte a fost
următorul5:
1750 516
locuitori
1766 531
locuitori
1831 1016
locuitori
1854 1019
locuitori
1857 930
locuitori
1900 1119
locuitori
1910 1124
locuitori
1920 1075
locuitori
În anul 1930 s-au înregistrat 1239
locuitori, dintre care 1190 români, 39 maghiari şi 9 ţigani. Din
nefericire recensămintele din ultimii ani ne prezintă o imagine
demografică îngrijorătoare, astfel dacă în 2002 la nivelul întregii
comune s-au înregistrat 1909 locuitori, în anul 2011, numărul populaţiei
a scăzut la 1569 locuitori. Sub raport etnic majoritatea populaţiei este
formată din români.
Dintre evenimentele istorice cele
mai importante la care au participat şi locuitori ai satului Fărău sunt
cele din 1848 – 1849, 1914 – 1918 şi Marea Unire din 1918.
Istoricii care se apleacă asupra
evenimentelor din anii 1848 – 1849, prin cercetarea arhivelor de la
Sibiu şi Alba Iulia încadrează aceste evenimente într-un “război
naţional” pentru apărarea limbii române şi a credinţei strămoşeşti, iar
cei care s-au opus anexării Transilvaniei în hotarele Ungariei, au fost
zecile de mii de ţărani români, “soldaţi fără uniformă” care au îndurat
umiliri şi cruzimi greu de imaginat.
Locuitorii satului Fărău şi-au adus
şi ei tributul de sânge prin participarea în oastea tribunilor Axente
Sever şi Avram Iancu în luptele de la Ocna Mureş (9 – 10 ianuarie 1849)
şi pentru apărarea cetăţii Alba Iulia în primăvara aceluiaşi an.
Pedeapsa pentru o astfel de îndrăzneală a venit din partea rebelilor
unguri care au ridicat spânzurători pe dealul care se numeşte “Coasta
furcilor”. Iată cum toponimia ne aduce în faţă o pagină de istorie
dureroasă prin amintirea unui eveniment tragic care a impresionat
sufletul locuitorilor din Fărău prin păstrarea în mentalul colectiv a
unor fapte petrecute acum mai bine d un secol şi jumătate. Un document
semnat în 18 dcembrie 1849 de preotul ortodox Emanoil Moldovan, judele
Roseci Ion, sătenii Neamţ Vasile, Lupean Ion, Ciulea Nicolae, Castrase
Toma, enumeră 74 de săteni din Fărău păgubiţi de unguri cu bunuri în
valoare de 6213 florini şi 24 creiţari.6
Emanoil Moldovan, parohul locului
de lege greco-orientală a fost jefuit de 4 boi, 2 vaci, 60 feldere de
bucate, 33 ferii de vin, de toate uneltele ca şi hainele cele scumpe “de
n-o rămas numai locul gol”7.
Acest document este foarte
interesant şi sub aspectul onomasticii. Acum 165 de ani găseam în
localitatea Fărău nume care le păstrăm şi azi : Neamţu, Tiuca, Stăvar,
Lupean, Luduşan, Indrei, Stoia, Andrea, Haţegan, Ciulea, Nuc, Dorca,
Dobrin, Lup, Castrase, Boholţan, Opriş, Bian, Şerban etc. Aceştia au
fost moşii şi strămoşii celor de azi.
Monumentul Eroilor din
Fărău
Pe câmpurile de luptă, în primul
război mondial s-au aflat şi bărbaţi din Fărău. Un monument ridicat în
anul 1920 cinsteşte memoria acestora. Un asemenea monument ar merita şi
cei 74 de locuitori ai Fărăului, care au suferit din cauza “jafurilor
făcute de nobilii maghiari în comunitatea Fărăului” în anii 1848 – 1849.
O localitate care îşi respectă trecutul şi strămoşii este o localitate
respectată şi apreciată, cu atât mai mult cu cât numele celor 74 de
fărăieni se regăsesc şi azi în localitatea noastră. Documentele din anul
1849, consemnează pentru Şilea, “4 morţi de moarte silnică pe vremea
răzmeriţii”, în satul Fărău au fost omorâţi 20 de bărbaţi, în satul
Heria, 4 bărbaţi şi o femeie, iar în satul Sînbenedic deasemenea 4 morţi8.
Menţionăm şi prezenţa unui grup de
locuitori ai satului Fărău la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie
1918. Aceştia au fost conduşi de preotul Teodor Sas, preşedinte al
Consiliului Naţional Român din localitate.
Biserica satului a fost prezentă la
marile evenimente din istoria neamului românesc. Nici nu se putea
altfel, pentru că pe raza comunei Fărău se găsesc 5 biserici din lemn
construite în secolul al XVIII-lea. Biserica “Sfinţii Arhangheli”,
atestată la 1761 – 1762 ca ortodoxă cu 100 de familii, bisericile
“Sfântul Nicolae” (1730), şi biserica “Sfinţii Arhangheli” (1760) din
Sînbenedic, iar în Şilea biserica “Sfinţii Arhangheli” datată la 1664
şi tot în Şilea, biserica “Sfântul Nicolae”, construită în 1761.
Biserica Ortodoxă Română – Fărău –
monument istoric
Bisericile de lemn de pe raza
comunei Fărău sunt adevărate bijuterii ale arhitecturii româneşti. Satul
Fărău este cunoscut şi prin cei doi meşteri Oprea şi Toma de Fărău,
specializaţi în arta construirii bisericilor de lemn, autorii
ancadramentelor din 1664 de la biserica “Sfinţii Arhangheli” din Şilea
şi constructori ai bisericii din Ciuguzel, azi dispărută9.
Preoţii şi cantorii bisericilor din
satele comunei Fărău au fost şi primii dascăli ai şcolilor confesionale.
O conscripţie a satelor, preoţilor şi bisericilor ortodoxe din
Protopopiatul Mureşului scrisă în Heria la 26 decembrie 1849 de preotul
Grigore Moldovan, administratorul acestui protopopiat cuprinde date
importante despre situaţia şcolară. Astfel la Şilea, “şcoala nu era, dar
dascălul învăţa pruncii în casa sa”, la fel şi la Heria, dascălul învăţa
copiii, “în casa sa mică”. La Sînbenedic, şcoala era în stare săracă, nu
era dascăl şi pruncii erau învăţaţi de cantor. Pentru toate cele trei
sate se menţionează faptul că obştea era săracă şi cu greu putea
întreţine o şcoală. În schimb la Fărău, şcoala a fost, dar s-a stricat,
dascălul învăţa copiii în casa sa, însă obştea este în stare bună şi
putea face şcoală10.
Acelaşi document conţine şi
informaţii despre situaţia demografică, obştea număra 148 de gospădării
şi cei 553 locuitori. Satele Sînbenedic şi Şilea erau mai mici, în
primul erau 90 de familii ortodoxe cu 418 locuitori, iar în al doilea 57
de gospodării şi 394 de credincioşi ortodocşi. De menţionat că satul
Fărău, cu cei 800 de locuitori de religie ortodoxă era cel mai mare din
cele unsprezece sate ale Protopopiatului Ortodox al Mureşului. Revenind
la situaţia învăţământului, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
şcolile îşi păstrează statutul lor confesional. Astfel în 1863, la Fărău
era dascăl Popa Theodor atât la şcoala de confesiune ortodoxă cât şi la
greco-catolici, la Şilea era învăţător Filimon Grigore pentru ortodocşi
şi Luca Ioan pentru greco-catolici, iar în satele Heria şi Sînbenedic
erau şcoli confesionale ortodoxe cu învăţătorii Crişan Ioan, respectiv
Turcan Ioan11.
Dintre personalităţile născute în
satul Fărău, fără îndoială, cea mai cunoscută este aceea a lui Alexandru
Lupeanu Melin (1887 – 1937), profesor romancier, nuvelist, eseist,
ziarist şi traducător. Alexandru Lupeanu Melin face parte din elita
intelectuală românească din prima jumătate a secolului al XX-lea. A
studiat la Blaj, Cluj şi Budapesta. La Blaj conduce societatea de
lectură a studenţilor teologi (1909 – 1910), iar la Budapesta a fost
preşedintele Societăţii Petru Maior care îi cuprindea pe studenţii
români (1911 – 1914). Între anii 1916 – 1937 a fost profesor şi director
la Liceul de Fete din Blaj. Fiind considerat indezirabil pentru
autorităţile austro – ungare, până în 1918, Alexandru Lupeanu îşi
publică opera scrisă sub diferite pseudonime: Al.Melin, Dascălul Sandu,
Ion Grăunte etc. Din 1923 la recomandarea lui Liviu Rebreanu şi Ion
Minulescu, Alexandru Lupeanu Melin devine membru în Societatea
Scriitorilor Români. Din vasta sa operă reţinem doar interesul pentru
folclorul românesc prin faptul că a descoperit şi publicat manuscrisul
de cântări şi strigături româneşti culese în 1838 de Nicolae Pauletti de
pe Valea Secaşelor şi a culegerii “Cântecele Iancului, pe care le cânta
poporul în părţile Ardealului”, culegere publicată în 1922. Evocator al
trecutului românilor de pe plaiurile Târnavei, distins cărturar şi
îndrumător al tineretului, Alexandru Lupeanu Melin şi-a dedicat întreaga
sa viaţă luminării neamului său12.
De-a lungul timpului locuitorii
satului Fărău şi-au păstrat tradiţiile şi obiceiurile specifice zonei
folclorice dintre Mureş şi Târnava Mică. Acestea mai pot fi văzute şi
azi cu ocazia sărbătorilor religioase, evenimentelor familiare sau a
ritualurilor legate de muncile agricole. Este de remarcat faptul că la
iniţiativa Consiliului Judeţean Alba, tocmai pentru a se păstra
specificul satului şi a se salva bunuri de patrimoniu cultural şi
spiritual, în Fărău s-a organizat o expoziţie etnografică permanentă
într-o gospodărie ţărănească autentică, unde pot fi admirate casa
ţărănească cu două camere, hol şi prispă, amenajată cu mobilier rustic,
ornamentată cu ţesături lucrate manual, specifice satului nostru, cu
icoane pe sticlă şi fotografii vechi de familie.
Nu lipsesc războiul de ţesut şi
toate uneltele specifice meşteşugurilor casnice: sucala, furca, fusul,
răşchitoriul, vârtelniţa, hecela, spetele, meliţa. Un loc aparte îl
ocupă lada de zestre şi ceramica specifică locului. Uneltele agricole,
între care plugul şi grapa, precum şi tradiţionala fântână din curte cu
valău pentru adăpatul animalelor, sunt mărturii peste timp ale unor
ocupaţii tradiţionale la români: agricultura şi păstoritul.
Costumul naţional cu toate piesele
sale ornamentate prin contrast cu negru şi alb poate fi admirat la
artiştii amatori care formează ansamblul “Cununa Fărăului”, născut din
dragoste şi preţuire pentru folclor.
Am început clădirea acestui
ansamblu încă din 2006, cu un grup vocal mixt la Şilea. În anul 2008
printr-un proiect cultural al Consiliului Judeţean Alba în care s-a
implicat Centrul de Cultură Augustin Bena şi Primăria comunei Fărău au
pus bazele formaţiei de dansuri populare “Izvoraşul 2008”. Ansamblul
“Cununa Fărăului” se remarcă în anul 2011 prin ocuparea locului I la
Concursul Festival “Cultură pentru cultură”. Format din trei generaţii,
acest ansamblu a fost apreciat în anul 2013 la Festivalul Internaţional
de Folclor de la Aiud şi în spectacolele ocazionate de sărbătorile
sfârşitului de an, prilej cu care au adus pe scenă colinde străvechi,
portul tradiţional şi obiceiuri specifice satului Fărău. Am promovat un
folclor autentic aşa cum ni l-au lăsat strămoşii noştri. Considerăm că
numai astfel putem proiecta un arc peste timp, un timp ce vine dintr-o
istorie îndepărtată adeseori tumultoasă şi plină de sacrificii.
Dacă astăzi sincronizarea cu
Occidentul este tot mai evidentă, nu înseamnă că trebuie să renunţăm la
identitatea noastră naţională.
Trecutul îndepărtat demonstrat prin
descoperirile arheologice, evenimentele istorice nu de puţine ori
dramatice, monumentele religioase şi paginile de istorie şcolară,
personalităţile satului, tradiţiile, folclorul se constituie în tot
atâtea coordonate care dau contur unei comunităţi. Este ceea ce ne-am
propus prin acest articol, oprindu-ne cu precădere asupra istoriei mai
puţin cunoscută a satului Fărău, un sat care a tezaurizat o mulţime de
valori spirituale, morale, culturale şi materiale specifice identităţii
noastre româneşti în consens cu versul eminescian “Dar noi locului ne
ţinem / Cum am fost aşa rămânem” .
prof. Ioana Ofelia Bordean Coordonator
artistic Ansamblul “Cununa Fărăului”
prof. Pantilimon Popovici Şcoala
Gimnazială “Lucian Blaga” Ocna Mureş
Note
1Vezi
Repertoriul arheologic al judeţului Alba 1995, autori Vasile Moga şi
Horia Ciugudean, pag.94 (Fărău), 107 (Heria), 124 (Medveş), 173 (Sînbenedic)
şi 181 Şilea
2 Tecar
M., Tecar T.,et alli Cercetări arheologice la Heria “Cetate”, jud.Alba,
în volumul Studia Archaeologia et Historica in honorem magistri Doria
Alicu, Cluj Napoca 2010, pag.41 – 45.
3 Iordan
I., Toponomia românească, Bucureşti 1963, pag.111
4 Vuia
R., Studii de etnografie şi folclor, Bucureşti, 1975 pag.199 (vezi şi
pag.205 cu blocdiagrama în care apar satele Şpălnaca, Silivaş, Turdaş,
Hopârta, Asinip şi Ciuguzel “îngrămădite” în mici depresiuni.
5 Hanciu
I.Şt., Populaţia, aşezările şi economia judeţului Alba de Jos în preajma
Marii Uniri de la 1 Dcembrie 1918, Alba Iulia 2005, pag.151
6 Suciu
D. et alli Revoluţia transilvană de la 1848-1849. Date, realităţi şi
fapte reflectate în documente bisericeşti ortodoxe, 1848-1850, Bucureşti
2011, pag.57
7 Idem 6,
pag.250
8 Idem 6,
pag.470 – 471
9 Cristache-Panait
I., Biserici de lemn, morminte istorice din Episcopia Alba Iuliei,
meşteri d continuitate şi creaţie românească, Alba Iulia, 1987, pag. 61
– 67, 83
10 Suciu
D. op.cit. pag. 470 – 471
11 Polverejan
Ş., Contribuţii statistice privind şcolile româneşti din Transilvania în
a doua jumătate a sceolului al XIX-lea, în Cumidava II, 1968, pag.164,
175 şi 192
12 Hinescu
Ana şi Hinescu Arcadie, Oameni de ieri şi de azi ai Blajului, Blaj,
1944.
|
|
Grup vocal
”Șilea”