România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Moştenirea geto-dacă a limbii române

 

Abstract: From content of Sinaia plates may be drawn some conclusions regarding the geto-dacian origin of some words in Romanian language and the relationship with another European languages.  The geto-dacian heritage of Romanian language is more important than it was believed until now. This heritage may be stated out by analyze of texts from Sinaia plates and making correlation with another antical known writings.

 

      Opinia obişnuită referitoare la originea geto-dacă a unor cuvinte din limba română este că acestea sunt puţine, cum ar fi “mânz”, “barză”, “brânză”. In realitate, există o moştenire geto-dacă importantă a limbii române, dar şi a altor limbi cum sunt limbile slave din apropierea României, şi chiar a unor limbi situate mai departe de ţara noastră cum sunt limbile spaniolă şi engleză. Informaţii de cea mai mare importanţă referitoare la limba geto-dacilor se găsesc în tăbliţele de la Sinaia, care conţin relatări ale unor evenimente care au avut loc în timpul ultimelor cinci secole înainte de cucerirea Daciei de către romani. Aceste tăbliţe au fost realizate prin operaţii de reliefare a unor foi metalice subţiri, cel mai probabil din aur. Referitor la autorii acestor plăcuţe şi la modul lor de realizare, una dintre cele mai importante plăcuţe este cea cu numărul 79 conform numerotaţiei utilizate în cartea lui Romalo [1], care conţine, la început, următorul text:

ZΩNIE OY MEI CeO BEL ZERYEO SΩE A TICeO DATO.

Fii lui Mei aceia frumoase imprimate de ale sale pentru învăţătură a dat.

ΩI SOEMOI BEMO, A SΩE ANCeO ILΩ , YNEO ZIMARΩ  SYE GeOY SERETO, HΩ YE SOE GLΩTELΩ, DEI INO DOYA FINDO ATLA(N)TOE TICiΩYE CeO SΩ FACTICiE GeEIΩ.

 Din ale lor plăci, în toată a lor perigrinare, pe ele le-au pastrat întelepţii (sfinţii) oameni ai Siretului, din a caror mulţime, zeii cei doi au găsit învăţăturile atlanţilor cele despre faptele oamenilor.

DE GiNO SACiEA ΩN PORTΩ YE O GeNOIKLOE NOIE BEMΩ LΩ IE SERΩ. ..........

Din motivul acesta, în portul de la Genucla, noi plăci pentru dânşi le imprim.

Ea a fost realizată de către Deceneu care este autorul a celor mai numeroase şi mai importante dintre plăcuţele din tezaurul de la Sinaia. In transliterarea cu litere latine, am păstrat pe Ω din textul original pentru a nu fi pierdute eventuale informaţii prin echivalarea forţată cu “O”.  In prima frază, Deceneu se referă la fii (zonie sau sonie) lui Mei, care au dat frumoase (bel) imprimate (zeryeo sau seryeo) de ale sale (soe) pentru învăţătură (ticeo). “Mei” ar putea fi diminutivul de la Meitros care este o altă formă a numelui zeului Mitra. Contrar a ceea ce se crede, cultul lui Mitra nu a fost adus de romani în Dacia, a existat şi mai înainte şi trebuie considerat autohton. La urma urmei, acest zeu este reprezentat cu căciulă dacică pe cap, ceea ce îi poate indica originea sa.  Din fraza a doua se poate remarca faptul că mulţimea (glotelo) plăcuţelor (bemo) datorate fiilor lui Mei a fost păstrată de oamenii (geoy) de pe valea  Siretului, iar între aceste plăcuţe s-au aflat şi învăţăturile atlanţilor (atlantoe ticioye) cele (ceo) cu (so) faptele (factice) oamenilor. In fraza a treia Deceneu afirmă că din motivul (de gino) acesta în portul (on porto) de la Genucla pentru dânşii (lo ie), adică pentru locuitorii de pe valea Siretului, noi plăci (noe bemo) imprim (sero). Aceste trei fraze reprezintă cea mai frumoasă dedicaţie scrisă vreodată de cineva.  De obicei, diferiţi autori dedică operele lor familiei, sau unui membru din familie, regelui sau împăratului de care este legat şi de la care se aşteaptă la unele favoruri.... Deceneu dedică plăcile pe care le imprimă locuitorilor anonimi de pe valea Siretului fără să aştepte nimic, din recunoştinţă pentru faptul că au păstrat învăţaturile atlanţilor. Este adevărat că din cuvântul “atlantoe” (atlanţilor) lipseşte  un “n”, însă această placă nu este singura care se referă la “învăţăturile atlanţilor”, mai găsim o referire de acest gen şi în placa  prezentată în anexa din cartea lui Romalo, dată mai jos, în care nu mai lipseste nici un “n”.  Din fraza a doua mai avem o precizare care se referă la faptul că între aceste plăcuţe “ dei ino doya” – zeii cei doi au găsit învăţăturile atlanţilor cele despre faptele oamenilor. Deşi nu este o precizare explicită, se poate deduce că se face o referire la cei doi fraţi gemeni Zamolsxis, despre care se consideră că au dat primele legi scrise ale geţilor. Iată că legile date de Zamolsxişi sunt de fapt “învăţăturile atlanţilor cele despre faptele oamenilor”!

Templele de pe teritoriul Daciei erau locuri de păstrare pentru scrieri vechi. Astfel la templul Geei din Sar Mon Gato erau păstrate scrieri despre faptele atlanţilor (faht oe atlanto), aşa cum rezultă din fragmentul de text de mai jos:

..... RIOMYNO ΩNCERII ZOE TAPYEΩ-BΩEROBYSETΩ A TIICIEATO CEΩ SYE O MONTOES HΩ CETEΩ FAHT ΩE ATLANTΩ ON KOMPEOY GE SAR SIHTO LΩGO, POY RIIOY ARMΩSO RIOMYΩNO GIEΩ A EBOHIA. ....

Romanii au continuat rătăcirea lor – Boerobyseto a învăţat cele sfinte în munţi citind (despre) faptele atlanţilor la templul Geei ţara celor şase cuvinte, apoi, rândurile armatei romanilor le-a lovit.

Cu alte cuvinte, în timp ce romanii continuau să înainteze (să rătăcească) prin teritoriul geţilor (pe valea Ialomiţei, apoi pe valea Siretului), Burebista a învâţat cele sfinte (înţelepte) la templul Geei din ţara celor şase cuvinte (care corespunde cu numărul cuvintelor din “Sar Mon Gato Dav Skit Get” care însemnă “Tara de la muntele leopardului cetatea geţilor sciţi”). De menţionat faptul că, după ce Burebista s-a stabilit la Sarmigetuza, tot mai continua să călătorească la templul din Sar Mon Gato, fapt care indică importanţa şi volumul scrierilor care se aflau în acel loc. Dacă ar fi fost vorba doar de câteva scrieri ar fi putut să le ia cu el la Sarmigetusa.

 După cum am văzut la începutul acestui articol, tehnologia realizării de texte scrise prin reliefare pe foi metalice subţiri îşi are originea la atlanţi. Dacă ar fi fost vorba de plăci de plumb acestea nu se puteau obţine decât prin turnare, pentru care în limba getă există un alt cuvânt, diferit de “sero”, care înseamnă a realiza ceva prin aplicarea unei forţe.

Din textul de mai sus, mai putem constata faptul că verbul “a citi” din limba română provine din limba getă: ceteo  înseamnă “a citi”, astfel că nu poate proveni din altă limbă. Faptul că anumite cuvinte există şi în alte limbi, nu înseamnă că de acolo provin, ci doar că cuvintele respective au o origine comună.  In descifrarea textelor din plăcuţele de la Sinaia am folosit dicţionare de diferite limbi.  Nu se poate spune că vreuna din limbi s-ar potrivi mult mai bine decât altele cu limba din tăbliţele de la Sinaia. Totuşi este de remarcat faptul că uneori, înţelesul unor cuvinte nu l-am putut găsi decât în anumite limbi: spaniolă (pesetas-monetărie, xoy-fermecat, ş.a.), engleză (tici-a învăţa, snecio-pe furiş), sanscrită (saptaio-a fugi). Este surprinzătoare frecvenţa rară în ceea ce priveşte utilizarea dicţionarului de limbă greacă, iar pe cel de limbă latină nu l-am folosit de loc. Unele elemente gramaticale se aseamănă cu cele din limbile ucraineană şi engleză.

 Limba geto-dacică nu este aceeaşi cu limba considerată gotică din Biblia lui Wulfila. Pentru edificare, iată începutul rugăciunii “Tatăl nostru” în limba considerată gotică:

Atta Unsar Thu In Himinai / Veihnai Namo Thein./Vimai Thu Dinasus Theius/ Sve in Himena Gai Ana Airthai....

In limba getă, aceeaşi rugăciune ar începe, cu o oarecare aproximaţie, astfel:

Pero Nostreo Ceo In Cerio Soy / Syeo Soy Zavio Tuas/ Fetio Tuas  Uio/ Talue Cerio, On Terayo To...

După cum se poate constata, limba getică ar fi cu totul diferită de limba considerată gotică, sunt posibile cuvinte comune, şi asemănări, însă, pentru aceasta ar trebui cunoscute mai în profunzime ambele limbi.

Tăbliţa cu numărul 67 este singura care se referă la goţi şi la zona în care locuiau aceştia Tinând seama de situaţia descrisă în această placă, se poate trage concluzia că goţii se găseau undeva pe cursul superior al Siretului, Prutului sau a Nistrului.  Se ştie din conţinutul altor plăci, că muntele Ceahlău s-a numit în antichitate Mont Gato, adică Muntele Leopardului. Zona din apropierea muntelui s-a numit Sar Mont Gato, adică Tara de la Muntele Leopardului, iar geţii din zona Moldovei puteau, foarte bine să fie numiţi şi goţi. Placa 67 poate fi datată pe la începutul domniei lui Burebista, deci denumirea de goţi are o vechime mai mare decât evul mediu timpuriu. Trebuie menţionat faptul că Ceahlăul s-a numit iniţial “Mont Ion oe Ge” adică “Muntele lui Ion al Geei” şi şi-a schimbat numele după săgetarea lui Zamolsxis, când, un leopard la dus la locuinţa sa. Această afirmaţie este justificată de conţinutul textului din coloana din dreapta a plăcii 17, dat mai jos:

KAPO SEO EM AUGU A IMA ION OE GE MESO NOSETYE OE NIOS OH ABETE LO FIEO ZEN RECIAM SO ON XA SENTOE HILIOA NIMY GeRON MANEO GO MATARO A CEM DU SIEOM MOBI GATO NOSUM SE SEUA TIU  BO ZAMOLSXIU

Prin traducere rezultă următorul text:

Capul său cel cunoscut cu numele (de) Ion al Geei au mers ducându-l de la ai noştri brazi, care erau (la) frumoasele râuri (ape) de pe Fermecatul Sfântul Munte, numele căruia (a fost) schimbat (faţă de) a sa origine (textual: de la mama sa), după ce sfântul vorbitorul leopard a dus cu el, la a lui locuinţă,  pe Zamolsxis.

În textul de mai sus, nu se afirmă în mod explicit faptul că noua denumire a muntelui a fost “Mont Gato”, însă în multe cazuri, în tăbliţele de la Sinaia, se face referire la zona din apropierea muntelui numită “Sar Mon Gato” care  este o simplificare faţă de “Sar Mont Gato”.  In multe limbi europene prin “gato” se înţelege astăzi “pisică”, “pisoi”, “motan”, însă o pisică obişnuită nu putea să ducă cu ea un corp omenesc cum a fost cel al lui Zamolsxis. Acest lucru putea să-l facă, însă, o felină mare cum este leopardul obişnuit sau leopardul zăpezilor, care este de mărimea unui tigru şi trăieşte şi astăzi prin zonele muntoase din Asia.

Deşi geţii din Moldova erau numiţi şi goţi datorită apropierii de muntele Ceahlău care s-a numit Mont Gato, limba getică este diferită de limba considerată gotică din Biblia lui Wulfila. Este posibil ca prin “goţi” să se înţeleagă mai multe popoare cu limbi diferite. Herodot, referindu-se la zona geografică în cauză, menţionează existenţa în zonă a şapte popoare diferite pentru care era nevoie de şapte translatori diferiţi.

 Cele mai cunoscute popoare gotice sunt vizigoţii şi ostrogoţii. Vizigoţii trebuie consideraţi urmaşii dacilor şi geţilor care s-au retras în Moldova după pacea încheiată de Diegio cu romanii după moartea lui Decebal, iar ostrogoţii trebuie să fie urmaşii sarmaţilor. Vizigoţii au migrat în Spania şi au contribuit din plin la formarea statului Spaniol, iar sarmaţii, sau cel puţin o parte a lor, au ajuns în nordul Italiei unde au creat imperiul lui Theodoric cel Mare. Este posibil ca limba considerată gotică din Biblia lui Wulfila să fie limba ostrogoţilor, ţinând seama de faptul că aceasta a fost găsită într-o zonă aflată sub dominaţia lor. Nu se poate spune că limba spaniolă are un caracter gotic, însă, pentru descifrarea textelor din plăcuţele de la Sinaia, de multe ori sensul unor cuvinte l-am găsit numai în dicţionere ale acestei limbi. Alfabetul folosit de Wulfila pentru traducerea Bibliei poate fi considerat o adaptare a alfabetului getic din tăbliţele de la Sinaia la care sau folosit şi unele caractere ale alfabetului latin. Este intreresant de remarcat faptul că vizigoţii au adoptat creştinismul sub forma ariană, fără a renunţa la cultul lui Zamolxis şi Deceneu, abia prin secolul VII, la presiune papalităţii au renunţat, oficial, la cultul zeităţilor vechi şi la arianism. Vizigoţii au dus cu ei în Spania, pe lângă tradiţiile legate de Burebista şi Decebal, şi celebrele legi ale lui Zamolxis, pe care le-au modificat după adoptarea creştinismului.  In bătălia de la Câmpiile Catalunice vizigoţii au luptat de partea bizantinilor, împotriva lui Atila, iar ostrogoţii au fost de partea hunilor, alături de Atila.

Sarmaţii au luptat alături de Burebista în toate războaiele acestuia şi sunt menţionaţi şi în timpul lui Decebal, ca aparţinând zonei de influenţă a acestuia. Ca urmare, sarmaţii ar trebui consideraţi, de asemenea, ca strămoşi ai românilor. In biserica de la Ravena, Italia, construită de Teodoric cel Mare, cei trei magi sunt reprezentaţi cu căciulă dacică pe cap, iar mironosiţele sunt îmbrăcate în costume asemănătoare celor tradiţionale româneşti. Sarmaţii erau numiţi de către popoarele slave “iaşii”, astfel încât, originea denumirii municipiului Iaşi ar putea fi sarmatică.

Există multe cuvinte care provin din limba geto-dacă, cum sunt: aer, abis, apă, armată, a auzi, biserică, boer, cap, cel, cea, cer, cimitir, a citi, coasă, corabie, a cuteza, deal, faptă, fată, foc, frate, gheară, gheretă, gloată, iapă, lung, mână, munte, nobil, pat, patrie, a păşi, perete, piatră, port, a pica, pisică, a prinde, Rai, rău, ropot, sabie, sac, a uda, uliţă, uşă, taur, tot, trupe, ş.a.

Este, de asemenea, interesantă evoluţia unor cuvinte în limba română şi în alte limbi. De exemplu, “garei” în limba geto-dacă înseamnă săgeată, din care, în limba engleză avem “array” care înseamnă tot săgeată, însă în limba română avem “gheară” şi “gheretă” (locul unde stă un arcaş), însă mai avem şi denumirea unor localităţi cum ar fi Gherăieşti. Poate părea ciudată această asemănare din limba engleză, însă, să nu uităm că soldaţi geto-daci şi sarmaţi au fost duşi de către romani  în Anglia pentru apărarea zidului lui Hadrian.

De asemenea, este interesantă originea cuvântului “frate” în limba geto-dacă avem “bretero” care a evoluat in “fratero”, apoi “frate”; tot acelaşi cuvânt a putut evolua spre “bratero” apoi “brat” care însemnă “frate” în limbi de origine slavă. La prima vedere, între cuvintele “frate” şi “brat” nu ar fi nici o legătură.

Pentru luna de pe cer în limba geto-dacă avem cuvântul “mon”, la “lumina lunii” se spune “a mon siro”, însă pornind tot de la acest cuvânt avem “mon to”, adică ceva care tinde spre lună, astfel că, în limba română avem cuvântul “munte”.  Cuvântul “deal” provine din “Dea-le” care însemnă “spre zei”, unele dealuri fiind considerate locuri de închinare către zei.

Cuvântul “pan” din geto-dacă există şi în limbile poloneză şi ucraineană, în limba română avem funcţia de “ban” al Craiovei, şi denumirea Banatului. Acest cuvânt poate fi tradus prin “stăpân”, “domn” sau “cavaler”.

De asemenea, este interesantă originea cuvântului “piatră”, care provine din “pet Ro” care înseamnă un loc amenajat pentru incinerarea celor morţi sau pentru savârşirea unor ritualuri şi înseamnă “patul” sau “masa” lui Ro. Un asemenea loc era prevăzut cu un platou de piatră care trebuia să reziste la foc. Un exemplu de acest fel ar putea fi aşa zisul Platou al Soarelui de la Grădiştea de Munte. Astfel de amenajări au existat în multe locuri din ţară, erau denumite în mai multe feluri: “pato Ro”, “pet Reo”, “chete Ro”, “pet La”, şi sunt la originea a numeroase antroponime şi toponime.   

După cum am văzut, Burebista a citit despre faptele atlanţilor la templul Geei, însă trebuie menţionat faptul că, alături de Deceneu, Burebista însuşi poate fi considerat autor sau coautor, alături de Deceneu, a unora dintre tăbliţele de la Sinaia. Este cazul acelor tăbliţe la care numele lui Burebista apare, la sfârşit, alături de Deceneu scris cu caractere speciale. Insă, Burebista a imprimat, el însuşi, prin batere sau ciocănire “legile pământului” care au existat la templul lui Ra de lângă Sarmigetuza, după cum se poate constata din fraza de mai jos care face parte din plăcuţa  12  realizată şi ea de către Deceneu:

NOBALO BΩERIBYSTO MATO DABO GeTYΩ ON TUTUA TΩDV SEZI BVO TV RA PRI ZV DIE MAZI SA REBΩ DE NO TERΩ SEIO ΩN TVKIΩ DE NO RA FΩ SAΩN  SONTIΩ SOA ANCiNΩ.

Nobilul Boeribista, conducătorul cetăţii geţilor, pentru toţi morţii devotaţi lui Ra, în faţa zeilor a bătut (ciocănit) aceste legi  ale pământului nostru care se pot vedea pe ştraifuri (fâşii) la al nostru Ra luminosul sfânt unde sunt în totalitate.

Textul de mai sus, a fost realizat de către Deceneu în legătură cu testamentul lui Burebista, prin care, acesta, i-a lăsat în grijă cetatea de la lacul Taşileu pentru fiul său Tesiu. Este remarcabilă tradiţia la români legată de “rebo de no tero” – “legile pământului nostru”. Nu numai “legile pământului” au constituit preocuparea lui Burebista, după cum se arată în plăcuţa cu numărul 95, acesta a construit, la Sarmigetuza sau în apropiere, un templu al zeilor, astfel încât, îşi merită pe deplin numele de “Războinic al Altarului lui Ro”.  La altar în limba getă i se spune cel mai des “bisico” astfel încât în limba română avem cuvântul “biserică”, adică locul unde exită un altar.  Cuvântul “biserică” nu provine din “basilica” care înseamnă un loc în care locuieşte un împărat, ceea ce e foarte diferit de existenţa unui altar.

      Pe lângă cuvintele uzuale, există o moştenire importantă şi în domeniul toponimelor şi al antroponimelor, după cum s-a arătat într-o lucrare precedentă.

Deceneu este autorul a celor mai numeroase şi mai importante dintre plăcuţele din tezaurul de la Sinaia. Lui Deceneu îi datorăm imaginile cetăţii Moleo Davei, a palatului de la Genucla şi a palatului lui Burebista de la Sarmigetusa. Deceneu a fost aclamat ca zeu şi şi-a mutat sediul la Sarmigetuza  devenită capitala sau “Poarta” Imperiului Getic. In afară de Deceneu, mai figurează drept autori ale unor plăcuţe marii preoţi Adaneyse, Mykronyno, Petoso, dar avem şi autori colectivi cum ar fi “adunarea celor o sută de mari bătrâni înţelepţi ai pământului getic”, la care trebuie să-l adăugăm şi pe Burebista.

 

UNGUREANU Viorel, prof.univ.dr.ing.,Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău

 

Bibliografie

1. Romalo, Dan, Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?, Rditura Alcor Edimpex,    Bucureşti,  2005.

2. Peţan, Aurora, Plăcuţele de plumb de la Sinaia-o sursă  excepţională de cunoaştere a istoriei şi civilizaţiei  dacilor. Dacia Magazin nr. 13, iunie 2004.

3. Manolache, Dumitru, Tezaurul dacic de la Sinaia, legendă sau adevăr ocultat?  Editura DACICA,   Bucureşti, 2006.

4. Ungureanu, Viorel, Originea antică a numelui Moldovei. Al-IV-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI-5000.Iaşi, Chişinău, Bacău, 2009.

5. Ungureanu, Viorel, Diegio-urmaşul lui Decebal la  Sargedava, Al-IV-lea Simpozion Internaţional  CUCUTENI- 5000. Iaşi,Chişinău, Bacău, 2009.

6. Ungureanu, Viorel, Moleo Dava sau cetatea geţilor sciţi  care a dat numele Moldovei. Buletinul S.E.T.I.S., Iaşi,  2009.

7. Ungureanu, Viorel, Moleo Dava, cetatea care a dat  numele Moldovei.  Al XI-lea Congres Internaţional de Dacologie “Malus Dacus”Alba Iulia 2010.

8. Ungureanu, Viorel, Sar Mon Gato - numele antic al Moldovei, Al-V-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI-5000, Chişinău,  2010.

9.Ungureanu, Viorel, Deceneu de la Moleo Dava şi Burebista. Al-VI-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI-5000. Iaşi, Chişinău, Bacău, 2011.

10.Ungureanu, Viorel, Ro-zeul suprem al traco-geto-dacilor, Al-VII-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI-5000., Chişinău, 2012.

11. www.dacia.org;  www.dacii.ro.