|
Tezaure dacice din estul Transilvaniei
Sec. II a. Chr. – I p. Chr.
Prezentarea tezaurelor descoperite
în estul Transilvaniei, fie ele monetare, de podoabe sau vase, presupune
o scurtă analiză a situaţiei social, economice şi politice existente
aici în perioada respectivă. În ţinuturile din estul Transilvaniei, ca
şi în restul zonelor intracarpatice, comunităţile dacice specifice sec.
V-III a. Chr. sunt mai rar întâlnite, o noutate reprezentând-o
descoperirile recente (aşezare şi necropolă, sec. IV-III a. Chr. ), de
la Olteni, jud. Covasna. Cu siguranţă faptul se datorează, în parte,
carenţei cercetărilor, dar şi situaţiei politice de la vremea
respectivă. Spre deosebire de ţinuturile extracarpatice, unde, în
perioada 650-450/350 a. Chr., apar descoperiri importante precum cele de
la Stânceşti (jud. Botoşani), Cucuteni (jud. Iaşi), Buneşti (Jud.
Vaslui) sau Coţofeneşti (Jud. Prahova), constând în armament de paradă,
bijuterii, accesorii vestimentare şi piese de harnaşament din aur,
aparţinând unor căpetenii extrem de puternice şi bogate, în interiorul
arcului carpatic asemenea descoperiri nu sunt înregistrate. În timp ce
comunităţile sudice se consolidează iar aristocraţia militară
geto-dacice se afirmă ca o forţă politică de prim ordin, în Transilvania
comunităţile nu se manifestă în forme elevate, ba mai mult ele se
confruntă cu stăpânirea sciţior agatîrşi, iar mai apoi cu cea celtică.
Abia din a doua jumătate a sec. II a. Chr. asistăm la o creştere
semnificativă a numărului aşezărilor pentru ca pe parcursul sec. I a.
Chr. - I p. Chr. centrul de greutate să se mute în aria intracarpatică,
moment din care se poate vorbi de o adevărată explozie demografică şi
economică.
Situaţia respectivă este relevantă
şi în estul Transilvaniei. Astfel, urmărind apariţia şi evoluţia
aşezărilor nefortificate, am constatat procentul scăzut al celor care
erau în funcţiune în sec. III - II a. Chr. (17 - circa 8%), urmat de o
creştere uşoară în ultima jumătate a sec. II a. Chr. (25 - 12%) şi de o
majoritate covârşitoare (168 - 80%) a celor existente în sec. I a. Chr.
- I p. Chr.
S-a constatat, de asemenea, că
numai în câteva locuri se poate vorbi de o continuitate de locuire pe
toată perioada celor patru secole (Cernat-“Dâmbul Bisericii” şi “Pământul
lui Robert”, Cetăţuia-“Cariera de lut”, Reci-“Telek”,
Rugăneşti-“Grădina Mare de Sus”, Sfântu-Gheorghe-“Bedehaza”,
Sântimbru-“Pomii-Verzi” şi Turia-“Cimitirul Catolic”),
majoritatea aşezărilor din ultima fază, sec. I a. Chr. - I p. Chr.,
fiind nou întemeiate. În ce măsură acestea erau formate dintr-o
populaţie locală, (mutată ca urmare a sporului demografic, a dezvoltării
economice, a roirilor etc.) sau din nou veniţi, atraşi de calităţile
geografice ale zonei sau dislocaţi din alte ţinuturi, este greu de spus.
Putem presupune, bazându-ne pe
piesele descoperite şi a căror analogii se găsesc, (uneori până la
identitate) în siturile dacice din Moldova centrală şi de sud (Brad,
Poiana, Răcătău, Barboşi etc.), că o parte a populaţiei a venit de
acolo, dar, tot aşa de bine, unele din aceste materiale puteau ajunge în
estul Transilvaniei şi pe calea schimburilor comerciale.
În sec. II a. Chr. bastarnii
distrug o parte din aşezările deschise, dar mai ales fortificaţiile
getice din jumătatea nordică a Moldovei (precum cele de la
Stânceşti-Botoşani, Moşna, jud. Iaşi, Cotnari-Cătălina sau Buneşti)
ducând la o puternică dislocare de populaţie. Posibil ca o parte a
acesteia să fi trecut Carpaţii şi să se fi aşezat în ţinuturile estice
ale Transilvaniei. Un alt posibil motiv al migrării populaţiei
extracarpatice în interiorul arcului ar putea fi şi acela al diferitelor
evenimente politice care au avut loc pe parcursul sec. I p. Chr.,
evenimente în urma cărora se constată un real regres demografic atât în
Muntenia cât şi în sudul Moldovei.
Prin urmare există temeiuri
istorice care să ne conducă spre un presupus aport demografic în
ţinuturile din estul Transilvaniei, doar că la acest stadiu al
cercetărilor este greu de dovedit. Sigur este faptul că, începând din a
doua jumătate a sec. II a. Chr., aici se constată o dezvoltare economică
şi demografică fără precedent. În plan politic aceasta corespunde cu
încetarea dominaţiei celtice în Transilvania, urmată de acea “
incrementa Dacorum per Rubobosten regem” amintită de Pompeius
Trogus, iar în cel economic cu începuturile exploatării şi prelucrării
minereurilor de fier şi cupru din Depresiunile Ciuc, Baraolt, Târgu
Secuiesc şi din zonele Vlăhiţei. La acestea se adaugă, cu siguranţă,
exploatările de sare de la Praid, Sovata, Sânpaul şi Mărtiniş.
Ca urmare, asistăm la o comasare a
aşezărilor în sectoarele bogate în resurse minerale. Terenurile, alese
cu grijă, le-au permis practicarea, pe lângă minerit şi “siderurgie” şi
a celorlalte ocupaţii sau meşteşuguri tradiţionale, necesare oricărei
comunităţi: cultivarea pământului, creşterea animalelor, vânătoarea,
pescuitul, olăritul şi nu în ultimul rând comerţul.
Ţinuturile estice ale Transilvaniei
cunosc pe lângă o dezvoltare economică şi demografică deosebită şi un
rol politic aparte, fapt demonstrat de numărul mare de fortificaţii care
s-au ridicat aici, peste 35 de cetăţi şi aşezări fortificate. Deşi se
presupune că formaţiunea politică a lui Oroles ar fi stăpânit zona
Carpaţilor Orientali, cercetările arheologice sumare, de până acum, nu
ne permit să datăm nici o cetate pe parcursul sec. III - prima jumătate
e sec. II a. Chr., cum ar fi îndreptăţit să fie. Primele fortificaţii
pot fi datate doar la sfârşitul sec. II şi începutul sec I a. Chr.,
odată cu înmulţirea aşezărilor civile şi a creşterii puterii armate a
uniunilor de triburi. Acestea, amplasate cu precădere în zonele bogate
în minereuri de fier (Biborţeni, Jigodin II, III, Ciceu, Racu I, II,
Covasna etc.), îşi vor continua existenţa şi în deceniile următoare.
Pe parcursul sec. I a. Chr. - I p.
Chr. numărul fortificaţiilor sporeşte, (Cernat - “Vârful Ascuţit”,
Bădeni, Praid, Sânzieni - Perka”, Mihăileni, Şoimuşul Mare, Leliceni,
Odorheiu Secuiesc, Porumbenii Mari, Ghindari, Sândominic, Valea Seacă,
Zetea etc.), menirea lor fiind de acum atât de supraveghere a zonelor
importante din punct de vedere economic, de asigurare a condiţiilor
favorabile practicării comerţului şi trecerii caravanelor cu mărfuri,
cât şi de barare a accesului spre capitala statului dac, Sarmizegetusa .
Dezvoltarea fără precedent a zonei
a favorizat fără îndoială comerţul atât cu ţinuturile extracarpatice cât
şi cu cele greceşti sau romane. Această străveche ocupaţie presupunea
produse dedicate comerţului, oameni specializaţi în achiziţionarea şi
comercializarea acestora, caravane care se deplasau pe distanţe lungi,
drumuri bătătorite de acestea şi nu în ultimul rând pieţe de desfacere,
locuri special amenajate în acest sens, negustori locali care preluau
mărfurile şi le distribuiau în teritoriile mai apropiate şi în sfârşit
circulaţie de valori, de impulsuri novatoare, schimburi de idei şi de
cultură. După cum remarca Andrea Giardini „anticii doreau să dovedească
faptul că era posibilă practicarea comerţului corect chiar şi la capătul
lumii, în zone şi în situaţii neobişnuite”, ceea ce cu siguranţă s-a
petrecut şi în ţinuturile noastre. Numeroasele artefacte, piese de lux
şi de podoabă (vase, amfore, mărgele, pandantive, fibule, oglinzi etc.),
precum şi bogatele descoperiri monetare ne-o dovedesc cu prisosinţă. În
toate aşezările sau cetăţile cercetate în zonă au fost descoperite piese
de import şi monede. Aceste din urmă, aflate în tezaure, mai mari sau
mai mici, marchează de-a dreptul traseele comercianţilor. Unul din
aceste trasee, probabil cel mai des folosit atât în antichitate cât şi
mai târziu, în evul mediu, care făcea legătura aşezărilor din Moldova,
dar şi a oraşelor greceşti de pe litoralul Pontic, cu Transilvania, este
cel care urma valea Siretului până la Poiana şi de aici pe valea
Trotuşului şi a Oituzului până la Breţcu. De aici, pe valea Pârâului
Negru, pe două drumuri situate de-o parte şi de alta a acestuia, se
ajungea în Ţara Bârsei şi apoi mai departe spre alte aşezări dacice din
Transilvania. Astfel un prim traseu este cel care intra prin pasul
Oituz - Breţcu şi mergea pe dreapta Râului Negru. De-o parte şi de alta
a acestuia se aflau 19 aşezări dacice, toate deosebit de bogate în
materiale arheologice dar şi în monede şi tezaure monetare şi de
obiecte: Oituz- tezaur monetar, denari romani republicani;
Lemnia - trei drahme Dyrrhachium; Alungeni- tezaur monetar,
148 denari republicani; Cernat – tezaur, circa 1 kg de denari
romani republicani şi imperiali, o drahmă Dyrrhachium şi o imitaţie de
“tipul combinat” – Alexandru Macedon – Filip al III-lea Arideul;
Dalnic – tezaur, o drahmă Dyrrhachium şi mai multe tetradrahme
Thasos; Mărcuşa – tezaur, 175 denari romani republicani şi
imperiali, Breţcu, Turia, Târgu Secuiesc, Albiş, Eresteghin.
Un al doilea traseu este cel de pe
latura stângă a Râului Negru. Acesta continua fie drumul ce intra prin
Oituz – Breţcu - Ojdula, fie pe cel denumit “Calea Vrancei” şi care
pătrundea în depresiune la Ojdula şi continua prin aşezările dacice de
la Hilib, Ghelinţa, Peteni, Zăbala, Tamaşfalău, Surcea, Telechia,
Brateş, Boroşneu Mare, Reci şi mai departe spre alte zone ale Daciei
intracarpatice. În acest drum ajungeau şi cei care treceau muntele pe
Bâsca Mare - Comandău - Covasna sau pe celelalte căi dinspre Buzău.
Este greu de spus dacă unul din cele două trasee a fost mai intens
utilizat sau nu. Cert este că şi pe cel de al doilea se remarcă, pe
lângă artefactele obişnuite ale aşezărilor, tezaurele monetare şi de
obiecte descoperite la Ojdula - tezaur de monede greceşti;
Hilib - tezaur format din 76 drahme Dyrrhachium, trei imitaţii de
tetradrahme thasiene şi un denar roman republican; Ghelinţa – 2 tezaure,
unul de podoabe şi denari republicani romani, (o brăţară în spirală,
decorată cu motive în relief executate prin ştanţare, 3
fibule,fragmentare, de tip Latčne târziu cu coardă exterioară, un lanţ
împletit, fragmentar şi monede romane republicane, Planşa 1) şi
altul compus din 200 monede greceşti Thasos, Apollonia şi Dyrrhachium;
Peteni - tezaur de monede şi podoabe compus din 39 denari
republicani romani, (172 - 68 a. Ch.), două brăţări spiralice cu
palmete, decorate cu motive în relief realizate prin ştanţare, un colier
fragmentar şi două fibule de tip “linguriţă”, bucăţi de bandă de argint,
o placă de bronz şi un fragment dintr-o placă de fier (Planşa 2)
sau Surcea - un tezaur de argint format din: 1). o faleră, ovală,
reprezentând un călăreţ în mers spre dreapta. El ţine cu mâna stângă
frâul, iar cu dreapta mânerul unei săbii lungi. Călăreţul, imberb, este
îmbrăcat în armură şi poartă pe cap coif; deasupra capului este un
vultur cu aripile desfăcute. La picioarele calului, redat în mişcare, cu
piciorul stâng ridicat, se află un câine (lup); 2). o faleră, rotundă,
reprezentând un grifon; marginile ambelor falere sunt ornamentate cu
semiove incizate; 3). patru baze de cupe, de formă semisferică,
ornamentate în relief (de sus în jos): şnur, frunze de acant şi lotus cu
vârful în jos, alternând; spaţiile dintre vârfurile frunzelor sunt
umplute cu puncte; (D = 7,2 - 7,3 cm); toate piesele sunt din argint
aurit; 4). şase nicovale de fier; 5). un lingou de argint; (Planşa 3).
Descoperirile arheologice din
localităţile ce urmeză ne indică alte căi interne de ieşire spre valea
Oltului şi Ţara Bîrsei: Pădureni - tezaur de podoabe (un inel
semilunar, gros la mijloc şi subţire la capete, o brăţară de sârmă şi un
inel spiralat de argint, un denar imperial de la Traian); Fotoş-
tezaur, 280 denari romani republicani dataţi între 172-151 - 14-37 a.
Chr.;
Valea Crişului
– tezaur format din mai mulţi denari republicani şi imperiali romani
(anii 91 a. Chr. - 79 - 81 p. Chr.);
Sfîntu Gheorghe
– 3 tezaure, unul conţine mai multe drahme Dyrrhachium, altul 61 de
monede romane republicane, datate între 172/151 - 81 a. Chr., iar al
treilea circa 50 monede romane republicane şi imperiale (până la
Vespasian); Ilieni – tezaur format din circa 200-300 monede
romane republicane. Din acestea 107 au fost determinate, primele erau
din anii 165-155 a. Chr., iar ultimele din 54 - 42 a. Chr;
Măgheruş
– tezaur, peste 100 monede romane republicane.
Una din cele mai spectaculoase
descoperiri
a fost cea de la Arcuş, com. Valea
Crişului, unde, în anul 1985, a apărut un tezaur format din 261 de
monede, din care 208 sunt drahme Dyrrhachium, trei tetradrahme Thasos şi
50 denari republicani romani. Moneda cea mai recentă fiind de la
mijlocul secolului I a. Chr.(Planşa 4)
Pe măsură ce înaintăm spre nord
(Depresiunea Ciucului) sau spre ţinuturile subcarpatice interne ale
Carpaţilor Răsăriteni, numărul descoperirilor de acest tip se reduce,
dar sunt cu atât mai importante şi mai valoroase. Astfel, în Depresiunea
Ciucului renumită prin numărul mare de aşezări cu activitate
siderurgică, (peste 43) şi prin fortificaţiile care o străjuiesc (9
cetăţi), sunt de remarcat tezaurele descoperite la Bancu, com.
Ciucsângeorgiu, (denari republicani romani), Dăneşti (tezaur, 88 monede
de argint cu “figură de cal”, probabil imitaţii Filip al II-lea. Nu s-a
păstrat nici un exemplar), Miercurea Ciuc-Jigodin - tezaur, 19 monede de
argint din care se păstrează o tetradrahmă Maroneia, una Macedonia Prima
şi 15 thasiene, (sfârşitul sec. II - începutul sec. I a. Chr.)
sau Sâncrăieni (tezaur cu obiecte de argint, în greutate de 3,650 kg
format din: două brăţări masive, o fibulă şi două monede, o drahmă
Dyrrhachium şi o imitaţie de tetradrahmă thasiană şi cincisprezece vase
din care două cupe semisferice, cinci conice şi opt pocaluri, cu
porţiunea ornamentată aurită, Planşa 5 -6). Tot din zone cu
potenţial economic deosebit provin tezaurele de la Lueta (zonă bogată în
minereu de fier) – tezaur de tetradrahme thasiene; Mărtiniş (depozite de
sare), 2 tezaure, unul cu mai multe tetradrahme thasiene iar altul cu
monede romane republicane din care se cunosc 15, ultimele fiind din anii
82 - 81 a. Chr.; Odorheiu Secuiesc (o drahmă Dyrrhachium şi un
tezaur, descoperit în anul 1850, format din 277 denari republicani şi
imperiali romani); Ceheţel (tezaur de argint compus din 2 fibule cu scut
rombic, 4 fibule cu noduri inelare, 3 brăţări simple, 2 brăţări
spiralice şi 3 colane, Planşa 7-8); Firtuşu (trei monede Koson) sau
Sovata (tezaur format din 10 tetradrahme thasiene şi 2 Macedonia
Prima).
Aşa după cum arătam mai sus,
descoperirile monetare din estul Transilvaniei sunt strâns legate de
evoluţia şi dezvoltarea social-economică a zonei de schimburile de
mărfuri şi, nu în ultimul rând, de traseul drumurilor comerciale care
străbăteau aceste ţinuturi. Urmărind tipurile de monede şi siturile în
care s-au descoperit se constată prezenţa redusă a emisiunilor
geto-dacice, în general, dar mai ales a celor specifice primei faze
(secolelor III şi prima jumătate a secolului II a. Chr.), situaţie ce
concordă de altfel cu existenţa şi cronologia aşezărilor.
Dintre emisiunile primei faze în
estul Transilvaniei sunt cunoscute doar monedele de tip Tonciu
descoperite la Sfântu Gheorghe.
Din faza a doua (a doua jumătate a
secolului II şi începutul secolului I p. Chr.) se cunosc descoperiri de
tipul Adâncata - Mănăstirea la Reci şi Sfântu Gheorghe; de
tipul Vârteju - Bucureşti, la Reci; de tipul Inoteşti -
Răcoasa, la Eliseni. Alături de aceste emisiuni au existat şi aşa
numitele tipuri combinate (Alexandru Macedon - Filip al III-lea)
din care s-au semnalat câteva exemplare la Breţcu şi Cernat. Fără
îndoială şi aceste descoperiri demonstrează relaţiile comerciale cu
ţinuturile extracarpatice şi influenţele timpurii pe care acestea le
transmit locuitorilor de aici.
Descoperirile monetare datate în a
doua jumătate a sec. II a. Chr. sunt mult mai numeroase (nu atât cele
geto-dacice, cât cele străine). Printre primele monede străine care
pătrund în această perioadă sunt tetradrahmele Macedonia Prima care
urmează drumul comercial ce venea dinspre Muntenia prin Ţara Bârsei şi
de acolo direct spre centrul Transilvaniei, ajungând mai rar în
depresiunile intramontane (Bixad şi Jigodin) şi de loc pe drumurile ce
duceau spre Moldova. Tetradrahmele thasiene şi drahmele oraşelor
Dyrrhachium şi Apollonia pot fi considerate adevăratele deschizătoare de
drumuri comerciale, în şi dinspre Transilvania estică şi sudică spre
Muntenia şi Moldova. Numărul descoperirilor izolate şi al tezaurelor
creşte foarte mult şi se concentrează, cu precădere, pe valea Pârâului
Negru, de-a lungul drumului comercial ce ducea înspre Moldova, prin
pasul Oituz. Nu lipsesc nici din zonele importante în prelucrarea
fierului (Depresiunea Ciucului, Lueta) sau a exploatărilor de sare
(Sovata, Mărtiniş).
O dată cu pătrunderea monedelor
romane (descoperiri izolate şi tezaure) şi mai ales după generalizarea
acestora, se constată o evoluţie pozitivă şi relativ echilibrată a
ţinuturilor est transilvănene din punct de vedere economic, cu excepţia
celei situate de-a lungul Pârâului Negru, care continuă să fie extrem de
bogată, dovadă a menţinerii şi folosirii cu predilecţie a acestui drum
comercial.
Dezvoltarea economică a ţinuturilor
din estul Transilvaniei a favorizat şi apariţia unor aristocraţi locali,
bine poziţionaţi economic şi politic. Aceştia, bănuim că sunt, în primul
rând, cei care şi-au permis să deţină obiectele de lux şi de podoabă
descoperite în aşezările şi fortificaţiile cercetate sau ascunse în zone
izolate, numai de ei ştiute. Printre acestea se numără şi tezaurele de
podoabe sau de vase descoperite la Ceheţel ( sfârşitul sec. II şi
prima jumătate a sec. I a. Chr.), Surcea (sec. II - I a. Chr.),
Sâncrăieni (sec. I a. Chr.), Ghelinţa (sec. I a. Chr. -
începutul sec. I p. Chr.), Pădureni (sec. I a. Chr. - I p. Chr. )
şi Peteni (sec. I p. Chr.) Formate din colane, lanţuri, brăţări
şi fibule, ele au fost confecţionate, foarte posibil, de meşteri
ambulanţi, greci sau romani, în ateliere locale, la cererea
utilizatorilor. Această presupunere este susţinută de structura
tezaurelor ca atare, unitară ca mod de realizare şi expresie artistică,
dar diversă ca origini şi prototipuri prin piesele componente. Astfel
brăţările cu capetele distanţate simple sau ornamentate (Sâncrăieni,
Ceheţel), sunt considerate ca fiind de origine autohtonă, iar brăţările
spiralice cu capetele simple sau ornamentate prin ştanţare (Ceheţel,
Ghelinţa, Peteni) chiar dacă îşi găsesc analogii morfologice şi
stilistice în mediul scordisc, credem că au fost lucrate în ateliere
locale, unul din acestea putând fi chiar în sud-estul Transilvaniei.
Remarcăm aici asemănarea ca formă, mod de realizare şi ornamentare a
brăţărilor de la Ghelinţa şi Peteni cu cele descoperite recent în Munţii
Orăştiei, diferenţa fiind materialul din care au fost confecţionate,
argint în primul caz şi aur în al doilea. Lanţurile din zale îşi au
origini mediteraneene, dar sunt produse în ateliere autohtone. Fibulele
cu noduri (Ceheţel) îşi au prototipurile în lumea celtică iar cele de
schemă Latčne D, în lumea celto-germanică şi romană. Falera de la Surcea
reprezentând cavalerul trac este de asemenea rezultatul unei simbioze
culturale traco-daco-celtice. Compoziţia este specifică mediului
traco-dacic, dar coiful călăreţului aminteşte de cel celtic descoperit
la Ciumeşti. Situaţia este asemănătoare şi în cazul vaselor din
tezaurele de la Sâncrăieni şi Surcea. Piesele de bază ale acestora
(boluri, pocale, baze de pocale) au faţă de prototipurile greco-romane
atât diferenţe cât şi asemănări, motivele florale, vegetale sau valurile
fiind preluate de pe ceramică autohtonă. Instrumentele de atelier ce
intră în componenţa tezaurului de la Surcea nu au făcut decât să
întărească ideea confecţionării lor pe plan local.
Acest amestec de influenţe şi
prototipuri a dus, în ansamblu, la realizarea unor excelente produse
autohtone, la „o artă distinctă în lumea antichităţii, atât în cea
clasică greco-romană, cât mai ales în cea barbară”.
Ţinuturile din estul Transilvaniei
cu cele peste 200 de aşezări deschise şi 34 de cetăţi şi aşezări
fortificate, cu peste 23 de tezaure monetare şi şase tezaure de podoabe
şi vase de argint, se constituie în una din cele mai bogate şi
interesante zone ale Daciei, dar tainele ei nu sunt nici pe departe
elucidate.
 Viorica
CRIŞAN Muzeul Naţional de
Istorie a Transilvaniei
Planşa 1.
Harta cu localizarea descoperirilor din estul Transilvaniei.
Planşa 2. Ghelinţa (jud. Covasna). 1. Brăţară
spiralată; 2-5. Fibule; 6-9. Piese fragmentare; 10. Lanţ
Planşa 3. Peteni (jud. Covasna). 1-1c.
Brăţări spiralate; 3-4. Fibule; 5. Bucăţi de bandă de argint; 6. Colan
Planşa 4. Surcea (jud. Covasna). 1. Faleră
ovală; 2. Faleră rotundă; 3. Nicovale; 4-6,8. Baze de
cupe; 7. Lingou de argint.
Planşa 5. Tezaurul de la Arcuş, (jud.
Covasna); drahme Dyrrhachium, tetradrahme Thasos, denari republicani
romani.
Planşa 6. Sâncrăieni (Jud. Harghita). 1-2.
Cupe semisferice; 3-7. Cupe conice; 8-9. Brăţări cu capetele petrecute;
10. Fibulă; 11. Drahmă Dyrrhachium; imitaţie de tetradrahmă Thasos
Planşa 7. Sâncrăieni (jud. Harghita). 1-8.
Cupe cu picior.
Planşa 8. Ceheţel (jud. Harghita). 1-2.
Fibule cu scut rombic şi ornament zoomorf („cap de cal”); 3-6. Fibule cu
noduri inelare.
Planşa 9. Ceheţel (jud. Harghita). 1-2,4.
Brăţări cu capetele petrecute; 3,5. Brăţări spiralice; 6-7. Colane.
|
|
Harta cu localizarea descoperirilor din estul Transilvaniei
Ghelința
(jud. Covasna) 1. Brățară spiralată, 2-5 Fibule, 6-9 piese fragmentare,
10 Lanț
Peteni (jud. Covasna) 1-1c Brățări spiralate, 3-4 Fibule, 5 Bucăți de
bandă de argint, 6 Colan
Surcea (jud. Covasna) 1 Faleră ovală, 2 Faleră rotundă, 3 Nicovale,
4-6,8 Baze de cupe, 7 Lingou de argint
Tezaurul de la Arcuș (jud. Cocasna) drahme Dyrrhachium, tetradrahme
Thasos, denari republicani romani
Sâncrăieni (jud. Harghita) 1-2 Cupe semisferice, 3-7 Cupe conice, 8-9
Brățări cu capete petrecute, 10 Fibulă, 11 drahmă Dyrrhachium; imitație
de tetradrahmă Thasos
Sâncrăieni (jud. Harghita) 1-8 Cupe cu picior
Cehețel (jud. Harghita) 1-2 Fibule cu scut rombic și ornament zoomorf
(”cap de cal”) 3-6 Fibule cu noduri inelare
Cehețel (jud. Harghita) 1-2,4 Brățări cu capete petrecute 3-5 Brățări
spiralice, 6-7 Colane