România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Tezaure dacice din estul Transilvaniei

Sec. II a. Chr. – I p. Chr.

 

Prezentarea tezaurelor descoperite în estul Transilvaniei, fie ele monetare, de podoabe sau vase, presupune o scurtă analiză a situaţiei social, economice şi politice existente aici în perioada respectivă. În ţinuturile din estul Transilvaniei, ca şi în restul zonelor intracarpatice, comunităţile dacice specifice sec. V-III a. Chr. sunt mai rar întâlnite, o noutate reprezentând-o descoperirile recente (aşezare şi necropolă, sec. IV-III a. Chr. ), de la Olteni, jud. Covasna. Cu siguranţă faptul se datorează, în parte, carenţei cercetărilor, dar şi situaţiei politice de la vremea respectivă. Spre deosebire de ţinuturile extracarpatice, unde, în perioada 650-450/350 a. Chr., apar descoperiri importante precum cele de la Stânceşti (jud. Botoşani), Cucuteni (jud. Iaşi), Buneşti (Jud. Vaslui) sau Coţofeneşti (Jud. Prahova), constând în armament de paradă, bijuterii, accesorii vestimentare şi piese de harnaşament din aur, aparţinând unor căpetenii extrem de puternice şi bogate, în interiorul arcului carpatic asemenea descoperiri nu sunt înregistrate. În timp ce comunităţile sudice se consolidează iar aristocraţia militară geto-dacice se afirmă ca o forţă politică de prim ordin, în Transilvania comunităţile nu se manifestă în forme elevate, ba mai mult ele se confruntă cu stăpânirea sciţior agatîrşi, iar mai apoi cu cea celtică. Abia din a doua jumătate a sec. II a. Chr. asistăm la o creştere semnificativă a numărului aşezărilor pentru ca pe parcursul sec. I a. Chr. - I p. Chr. centrul de greutate să se mute în aria intracarpatică, moment din care se poate vorbi de o adevărată explozie demografică şi economică.

Situaţia respectivă este relevantă şi în estul Transilvaniei. Astfel, urmărind apariţia şi evoluţia aşezărilor nefortificate, am constatat procentul scăzut al celor care erau în funcţiune în sec. III - II a. Chr. (17 - circa 8%), urmat de o creştere uşoară în ultima jumătate a sec. II a. Chr. (25 - 12%) şi de o majoritate covârşitoare (168 - 80%) a celor existente în sec. I a. Chr. - I p. Chr.

S-a constatat, de asemenea, că numai în câteva locuri se poate vorbi de o continuitate de locuire pe toată perioada celor patru secole (Cernat-“Dâmbul Bisericii” şi “Pământul lui Robert”, Cetăţuia-“Cariera de lut”, Reci-“Telek”, Rugăneşti-“Grădina Mare de Sus”, Sfântu-Gheorghe-“Bedehaza”, Sântimbru-“Pomii-Verzi” şi Turia-“Cimitirul Catolic”), majoritatea aşezărilor din ultima fază, sec. I a. Chr. - I p. Chr., fiind nou întemeiate. În ce măsură acestea erau formate dintr-o populaţie locală, (mutată ca urmare a sporului demografic, a dezvoltării economice, a roirilor etc.) sau din nou veniţi, atraşi de calităţile geografice ale zonei sau dislocaţi din alte ţinuturi, este greu de spus.

Putem presupune, bazându-ne pe piesele descoperite şi a căror analogii se găsesc, (uneori până la identitate) în siturile dacice din Moldova centrală şi de sud (Brad, Poiana, Răcătău, Barboşi etc.), că o parte a populaţiei a venit de acolo, dar, tot aşa de bine, unele din aceste materiale puteau ajunge în estul Transilvaniei şi pe calea schimburilor comerciale.

În sec. II a. Chr. bastarnii distrug o parte din aşezările deschise, dar mai ales fortificaţiile getice din jumătatea nordică a Moldovei (precum cele de la Stânceşti-Botoşani, Moşna, jud. Iaşi, Cotnari-Cătălina sau Buneşti) ducând la o puternică dislocare de populaţie. Posibil ca o parte a acesteia să fi trecut Carpaţii şi să se fi aşezat în ţinuturile estice ale Transilvaniei. Un alt posibil motiv al migrării populaţiei extracarpatice în interiorul arcului ar putea fi şi acela al diferitelor evenimente politice care au avut loc pe parcursul sec. I p. Chr., evenimente în urma cărora se constată un real regres demografic atât în Muntenia cât şi în sudul Moldovei.

Prin urmare există temeiuri istorice care să ne conducă spre un presupus aport demografic în ţinuturile din estul Transilvaniei, doar că la acest stadiu al cercetărilor este greu de dovedit. Sigur este faptul că, începând din a doua jumătate a sec. II a. Chr., aici se constată o dezvoltare economică şi demografică fără precedent. În plan politic aceasta corespunde cu încetarea dominaţiei celtice în Transilvania, urmată de acea “ incrementa Dacorum per Rubobosten regem” amintită de Pompeius Trogus, iar în cel economic cu începuturile exploatării şi prelucrării minereurilor de fier şi cupru din Depresiunile Ciuc, Baraolt, Târgu Secuiesc şi din zonele Vlăhiţei. La acestea se adaugă, cu siguranţă, exploatările de sare de la Praid, Sovata, Sânpaul şi Mărtiniş.

Ca urmare, asistăm la o comasare a aşezărilor în sectoarele bogate în resurse minerale. Terenurile, alese cu grijă, le-au permis practicarea, pe lângă minerit şi “siderurgie” şi a celorlalte ocupaţii sau meşteşuguri tradiţionale, necesare oricărei comunităţi: cultivarea pământului, creşterea animalelor, vânătoarea, pescuitul, olăritul şi nu în ultimul rând comerţul.

Ţinuturile estice ale Transilvaniei cunosc pe lângă o dezvoltare economică şi demografică deosebită şi un rol politic aparte, fapt demonstrat de numărul mare de fortificaţii care s-au ridicat aici, peste 35 de cetăţi şi aşezări fortificate. Deşi se presupune că formaţiunea politică a lui Oroles ar fi stăpânit zona Carpaţilor Orientali, cercetările arheologice sumare, de până acum, nu ne permit să datăm nici o cetate pe parcursul sec. III - prima jumătate e sec. II a. Chr., cum ar fi îndreptăţit să fie. Primele fortificaţii pot fi datate doar la sfârşitul sec. II şi începutul sec I a. Chr., odată cu înmulţirea aşezărilor civile şi a creşterii puterii armate a uniunilor de triburi. Acestea, amplasate cu precădere în zonele bogate în minereuri de fier (Biborţeni, Jigodin II, III, Ciceu, Racu I, II, Covasna etc.), îşi vor continua existenţa şi în deceniile următoare.

Pe parcursul sec. I a. Chr. - I p. Chr. numărul fortificaţiilor sporeşte, (Cernat - “Vârful Ascuţit”, Bădeni, Praid, Sânzieni - Perka”, Mihăileni, Şoimuşul Mare, Leliceni, Odorheiu Secuiesc, Porumbenii Mari, Ghindari, Sândominic, Valea Seacă, Zetea etc.), menirea lor fiind de acum atât de supraveghere a zonelor importante din punct de vedere economic, de asigurare a condiţiilor favorabile practicării comerţului şi trecerii caravanelor cu mărfuri, cât şi de barare a accesului spre capitala statului dac, Sarmizegetusa .

Dezvoltarea fără precedent a zonei a favorizat fără îndoială comerţul atât cu ţinuturile extracarpatice cât şi cu cele greceşti sau romane. Această străveche ocupaţie presupunea produse dedicate comerţului, oameni specializaţi în achiziţionarea şi comercializarea acestora, caravane  care se deplasau pe distanţe lungi, drumuri bătătorite de acestea şi nu în ultimul rând pieţe de desfacere, locuri special amenajate în acest sens, negustori locali care preluau mărfurile şi le distribuiau în teritoriile mai apropiate şi în sfârşit circulaţie de valori, de impulsuri novatoare, schimburi de idei şi de cultură. După cum remarca Andrea Giardini „anticii doreau să dovedească faptul că era posibilă practicarea comerţului corect chiar şi la capătul lumii, în zone şi în situaţii neobişnuite”, ceea ce cu siguranţă s-a petrecut şi în ţinuturile noastre. Numeroasele artefacte, piese de lux şi de podoabă (vase, amfore, mărgele, pandantive, fibule, oglinzi etc.), precum şi bogatele descoperiri monetare ne-o dovedesc cu prisosinţă.  În toate aşezările sau cetăţile cercetate în zonă au fost descoperite piese de import şi monede. Aceste din urmă, aflate în tezaure, mai mari sau mai mici, marchează de-a dreptul traseele comercianţilor. Unul din aceste trasee, probabil cel mai des folosit atât în antichitate cât şi mai târziu,  în evul mediu, care făcea legătura aşezărilor din Moldova, dar şi a oraşelor greceşti de pe litoralul Pontic, cu Transilvania, este cel care urma valea Siretului până la Poiana şi de aici pe valea Trotuşului şi a Oituzului până la Breţcu. De aici, pe valea Pârâului Negru, pe două drumuri situate de-o parte şi de alta a acestuia, se ajungea în Ţara Bârsei şi apoi mai departe spre alte aşezări dacice din Transilvania.  Astfel un prim traseu este cel care intra  prin pasul Oituz - Breţcu şi mergea pe dreapta Râului Negru. De-o parte şi de alta a acestuia se aflau 19 aşezări dacice, toate deosebit de bogate în materiale arheologice dar şi în monede şi tezaure monetare şi de obiecte: Oituz- tezaur monetar, denari romani republicani; Lemnia - trei drahme Dyrrhachium; Alungeni- tezaur monetar, 148 denari republicani; Cernat – tezaur, circa 1 kg de denari romani republicani şi imperiali, o drahmă Dyrrhachium şi o imitaţie de “tipul combinat” – Alexandru Macedon – Filip al III-lea Arideul; Dalnic – tezaur, o drahmă Dyrrhachium şi mai multe tetradrahme Thasos;  Mărcuşa – tezaur, 175 denari romani republicani şi imperiali, Breţcu, Turia, Târgu Secuiesc, Albiş, Eresteghin.

Un al doilea traseu este cel de pe latura stângă a Râului Negru. Acesta continua fie drumul ce intra prin Oituz – Breţcu - Ojdula, fie pe cel denumit “Calea Vrancei” şi care pătrundea în depresiune la Ojdula şi continua prin aşezările dacice de la Hilib, Ghelinţa, Peteni, Zăbala, Tamaşfalău, Surcea, Telechia, Brateş, Boroşneu Mare, Reci şi mai departe spre alte zone ale Daciei intracarpatice. În acest drum ajungeau şi cei care treceau muntele pe Bâsca Mare -  Comandău - Covasna  sau pe celelalte căi dinspre Buzău. Este greu de spus dacă unul din cele două trasee a fost mai intens utilizat sau nu. Cert este că şi pe cel de al doilea se remarcă, pe lângă artefactele obişnuite ale aşezărilor, tezaurele monetare şi de obiecte descoperite la Ojdula - tezaur de monede greceşti; Hilib - tezaur format din 76 drahme Dyrrhachium, trei imitaţii de tetradrahme thasiene şi un denar roman republican; Ghelinţa – 2 tezaure, unul de podoabe şi denari republicani romani, (o brăţară în spirală, decorată cu motive în relief executate prin ştanţare, 3 fibule,fragmentare, de tip Latčne târziu cu coardă exterioară, un lanţ împletit, fragmentar şi monede romane republicane, Planşa 1) şi altul compus din 200 monede greceşti Thasos, Apollonia şi Dyrrhachium; Peteni - tezaur de monede şi podoabe compus din 39 denari republicani romani, (172 - 68 a. Ch.), două brăţări spiralice cu palmete, decorate cu motive în relief realizate prin ştanţare, un colier fragmentar şi două fibule de tip “linguriţă”, bucăţi de bandă de argint, o placă de bronz şi un fragment dintr-o placă de fier (Planşa 2) sau Surcea - un tezaur de argint format din: 1). o faleră, ovală, reprezentând un călăreţ în mers spre dreapta. El ţine cu mâna stângă frâul, iar cu dreapta mânerul unei săbii lungi. Călăreţul, imberb, este îmbrăcat în armură şi poartă pe cap coif; deasupra capului este un vultur cu aripile desfăcute. La picioarele calului, redat în mişcare, cu piciorul stâng ridicat, se află un câine (lup); 2). o faleră, rotundă, reprezentând un grifon; marginile ambelor falere sunt ornamentate cu semiove incizate; 3). patru baze de cupe, de formă semisferică, ornamentate în relief (de sus în jos): şnur, frunze de acant şi lotus cu vârful în jos, alternând; spaţiile dintre vârfurile frunzelor sunt umplute cu puncte; (D = 7,2 - 7,3 cm); toate piesele sunt din argint aurit; 4). şase nicovale de fier; 5). un lingou de argint; (Planşa 3).

Descoperirile arheologice din localităţile ce urmeză ne indică alte căi interne de ieşire spre valea Oltului şi Ţara Bîrsei: Pădureni - tezaur de podoabe (un inel semilunar, gros la mijloc şi subţire la capete, o brăţară de sârmă şi un inel spiralat de argint, un denar imperial de la Traian); Fotoş- tezaur, 280 denari romani republicani dataţi între 172-151 - 14-37 a. Chr.; Valea Crişului – tezaur format din mai mulţi denari republicani şi imperiali romani (anii 91 a. Chr. - 79 - 81 p. Chr.); Sfîntu Gheorghe – 3 tezaure, unul conţine mai multe drahme Dyrrhachium, altul 61 de monede romane republicane, datate între 172/151 - 81 a. Chr., iar al treilea circa 50 monede romane republicane şi imperiale (până la Vespasian); Ilieni – tezaur format din circa 200-300 monede romane republicane. Din acestea 107 au fost determinate, primele erau din anii 165-155 a. Chr., iar ultimele din 54 - 42 a. Chr; Măgheruş – tezaur, peste 100 monede romane republicane.

Una din cele mai spectaculoase descoperiri a fost cea de la Arcuş, com. Valea Crişului, unde, în anul 1985, a apărut un tezaur format din 261 de monede, din care 208 sunt drahme Dyrrhachium, trei tetradrahme Thasos şi 50 denari republicani romani. Moneda cea mai recentă fiind de la mijlocul secolului I a. Chr.(Planşa 4)

Pe măsură ce înaintăm spre nord (Depresiunea Ciucului) sau spre ţinuturile subcarpatice interne ale Carpaţilor Răsăriteni, numărul descoperirilor de acest tip se reduce, dar sunt cu atât mai importante şi mai valoroase. Astfel, în Depresiunea Ciucului renumită prin numărul mare de aşezări cu activitate siderurgică, (peste 43) şi prin fortificaţiile care o străjuiesc (9 cetăţi),  sunt de remarcat tezaurele descoperite la Bancu, com. Ciucsângeorgiu, (denari republicani romani), Dăneşti (tezaur, 88 monede de argint cu “figură de cal”, probabil imitaţii Filip al II-lea. Nu s-a păstrat nici un exemplar), Miercurea Ciuc-Jigodin - tezaur, 19 monede de argint din care se păstrează o tetradrahmă Maroneia, una Macedonia Prima şi 15 thasiene, (sfârşitul sec. II - începutul sec. I a. Chr.) sau Sâncrăieni (tezaur cu obiecte de argint, în greutate de 3,650 kg format din: două brăţări masive, o fibulă şi două monede, o drahmă Dyrrhachium şi o imitaţie de tetradrahmă thasiană şi cincisprezece vase din care două cupe semisferice, cinci conice şi opt pocaluri, cu porţiunea ornamentată aurită, Planşa 5 -6). Tot din zone cu potenţial economic deosebit provin tezaurele de la Lueta (zonă bogată în minereu de fier) – tezaur de tetradrahme thasiene; Mărtiniş (depozite de sare), 2 tezaure, unul cu mai multe tetradrahme thasiene iar altul cu monede romane republicane din care se cunosc 15, ultimele fiind din anii 82 - 81 a. Chr.; Odorheiu Secuiesc (o drahmă Dyrrhachium şi un tezaur, descoperit în anul 1850, format din 277 denari republicani şi imperiali romani); Ceheţel (tezaur de argint compus din 2 fibule cu scut rombic, 4 fibule cu noduri inelare, 3 brăţări simple, 2 brăţări spiralice şi 3 colane, Planşa 7-8); Firtuşu (trei monede Koson) sau Sovata (tezaur format din 10 tetradrahme thasiene şi 2 Macedonia Prima). 

Aşa după cum arătam mai sus, descoperirile monetare din estul Transilvaniei sunt strâns legate de evoluţia şi dezvoltarea social-economică a zonei de schimburile de mărfuri şi, nu în ultimul rând, de traseul drumurilor comerciale care străbăteau aceste ţinuturi. Urmărind tipurile de monede şi siturile în care s-au descoperit se constată prezenţa redusă a emisiunilor geto-dacice, în general, dar mai ales a celor specifice primei faze (secolelor III şi prima jumătate a secolului II a. Chr.), situaţie ce concordă de altfel cu existenţa şi cronologia aşezărilor.

Dintre emisiunile primei faze în estul Transilvaniei sunt cunoscute doar monedele de tip Tonciu descoperite la Sfântu Gheorghe.   

Din faza a doua (a doua jumătate a secolului II şi începutul secolului I p. Chr.) se cunosc descoperiri de tipul Adâncata - Mănăstirea la Reci şi Sfântu Gheorghe; de tipul Vârteju - Bucureşti, la Reci; de tipul Inoteşti - Răcoasa, la Eliseni. Alături de aceste emisiuni au existat şi aşa numitele tipuri combinate (Alexandru Macedon - Filip al III-lea) din care s-au semnalat câteva exemplare la Breţcu şi Cernat. Fără îndoială şi aceste descoperiri demonstrează relaţiile comerciale cu ţinuturile extracarpatice şi influenţele timpurii pe care acestea le transmit locuitorilor de aici.

Descoperirile monetare datate în a doua jumătate a sec. II a. Chr. sunt mult mai numeroase (nu atât cele geto-dacice, cât cele străine). Printre primele monede străine care pătrund în această perioadă sunt tetradrahmele Macedonia Prima care urmează drumul comercial ce venea dinspre Muntenia prin Ţara Bârsei şi de acolo direct spre centrul Transilvaniei, ajungând mai rar în depresiunile intramontane (Bixad şi Jigodin) şi de loc pe drumurile ce duceau spre Moldova. Tetradrahmele thasiene şi drahmele oraşelor Dyrrhachium şi Apollonia pot fi considerate adevăratele deschizătoare de drumuri comerciale, în şi dinspre Transilvania estică şi sudică spre Muntenia şi Moldova. Numărul descoperirilor izolate şi al tezaurelor creşte foarte mult şi se concentrează, cu precădere, pe valea Pârâului Negru, de-a lungul drumului comercial ce ducea înspre Moldova, prin pasul Oituz. Nu lipsesc nici din zonele importante în prelucrarea fierului (Depresiunea Ciucului, Lueta) sau a exploatărilor de sare (Sovata, Mărtiniş).

O dată cu pătrunderea monedelor romane (descoperiri izolate şi tezaure) şi mai ales după generalizarea acestora, se constată o evoluţie pozitivă şi relativ echilibrată a ţinuturilor est transilvănene din punct de vedere economic, cu excepţia celei situate de-a lungul Pârâului Negru, care continuă să fie extrem de bogată, dovadă a menţinerii şi folosirii cu predilecţie a acestui drum comercial.

Dezvoltarea economică a ţinuturilor din estul Transilvaniei a favorizat şi apariţia unor aristocraţi locali, bine poziţionaţi economic şi politic. Aceştia, bănuim că sunt, în primul rând, cei care şi-au permis să deţină obiectele de lux şi de podoabă descoperite în aşezările şi fortificaţiile cercetate sau ascunse în zone izolate, numai de ei ştiute. Printre acestea se numără şi tezaurele de podoabe sau de vase descoperite la Ceheţel ( sfârşitul sec. II şi prima jumătate a sec. I a. Chr.), Surcea (sec. II - I a. Chr.), Sâncrăieni (sec. I a. Chr.), Ghelinţa (sec. I a. Chr. - începutul sec. I p. Chr.), Pădureni (sec. I a. Chr. - I p. Chr. ) şi Peteni (sec. I p. Chr.) Formate din colane, lanţuri, brăţări şi fibule, ele au fost confecţionate, foarte posibil, de meşteri ambulanţi, greci sau romani, în ateliere locale, la cererea utilizatorilor. Această presupunere este susţinută de structura tezaurelor ca atare, unitară ca mod de realizare şi expresie artistică, dar diversă ca origini şi prototipuri prin piesele componente. Astfel brăţările cu capetele distanţate simple sau ornamentate (Sâncrăieni, Ceheţel), sunt considerate ca fiind de origine autohtonă, iar brăţările spiralice cu capetele simple sau ornamentate prin ştanţare (Ceheţel, Ghelinţa, Peteni) chiar dacă îşi găsesc analogii morfologice şi stilistice în mediul scordisc, credem că au fost lucrate în ateliere locale, unul din acestea putând fi chiar în sud-estul Transilvaniei. Remarcăm aici asemănarea ca formă, mod de realizare şi ornamentare a brăţărilor de la Ghelinţa şi Peteni cu cele descoperite recent în Munţii Orăştiei, diferenţa fiind materialul din care au fost confecţionate, argint în primul caz şi aur în al doilea. Lanţurile din zale îşi au origini mediteraneene, dar sunt produse în ateliere autohtone. Fibulele cu noduri (Ceheţel) îşi au prototipurile în lumea celtică iar cele de schemă Latčne D, în lumea celto-germanică şi romană. Falera de la Surcea reprezentând cavalerul trac este de asemenea rezultatul unei simbioze culturale traco-daco-celtice. Compoziţia este specifică mediului traco-dacic, dar coiful călăreţului aminteşte de cel celtic descoperit la Ciumeşti. Situaţia este asemănătoare şi în cazul vaselor din tezaurele de la Sâncrăieni şi Surcea. Piesele de bază ale acestora (boluri, pocale, baze de pocale) au faţă de prototipurile greco-romane atât diferenţe cât şi asemănări, motivele florale, vegetale sau valurile fiind preluate de pe ceramică autohtonă. Instrumentele de atelier ce intră în componenţa tezaurului de la Surcea nu au făcut decât să întărească ideea confecţionării lor pe plan local.

Acest amestec de influenţe şi prototipuri a dus, în ansamblu, la realizarea unor excelente produse autohtone, la „o artă distinctă în lumea antichităţii, atât în cea clasică greco-romană, cât mai ales în cea barbară”.

Ţinuturile din estul Transilvaniei cu cele peste 200 de aşezări deschise şi 34 de cetăţi şi aşezări fortificate, cu peste 23 de tezaure monetare şi şase tezaure de  podoabe şi vase de argint, se constituie în una din cele mai bogate şi interesante zone ale Daciei, dar tainele ei nu sunt nici pe departe elucidate.

 

 Viorica CRIŞAN Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

 

 

Planşa 1. Harta cu localizarea descoperirilor din estul Transilvaniei.

Planşa 2. Ghelinţa (jud. Covasna). 1. Brăţară spiralată; 2-5. Fibule; 6-9. Piese fragmentare; 10. Lanţ

Planşa 3. Peteni (jud. Covasna). 1-1c. Brăţări spiralate; 3-4. Fibule; 5. Bucăţi de bandă de argint; 6. Colan

Planşa 4. Surcea (jud. Covasna). 1. Faleră ovală;             2. Faleră rotundă; 3. Nicovale; 4-6,8. Baze de cupe;          7. Lingou de argint.

Planşa 5. Tezaurul de la Arcuş, (jud. Covasna); drahme Dyrrhachium, tetradrahme Thasos, denari republicani romani.

Planşa 6. Sâncrăieni (Jud. Harghita). 1-2. Cupe semisferice; 3-7. Cupe conice; 8-9. Brăţări cu capetele petrecute; 10. Fibulă; 11. Drahmă Dyrrhachium; imitaţie de tetradrahmă Thasos

Planşa 7. Sâncrăieni (jud. Harghita). 1-8. Cupe cu picior.

Planşa 8. Ceheţel (jud. Harghita). 1-2. Fibule cu scut rombic şi ornament zoomorf („cap de cal”); 3-6. Fibule cu noduri inelare.

Planşa 9. Ceheţel (jud. Harghita). 1-2,4. Brăţări cu capetele petrecute; 3,5. Brăţări spiralice; 6-7. Colane.

  Harta cu localizarea descoperirilor din estul Transilvaniei

Ghelința (jud. Covasna) 1. Brățară spiralată, 2-5 Fibule, 6-9 piese fragmentare, 10 Lanț

Peteni (jud. Covasna) 1-1c Brățări spiralate, 3-4 Fibule, 5 Bucăți de bandă de argint, 6 Colan

Surcea (jud. Covasna) 1 Faleră ovală, 2 Faleră rotundă, 3 Nicovale, 4-6,8 Baze de cupe, 7 Lingou de argint

Tezaurul de la Arcuș (jud. Cocasna) drahme Dyrrhachium, tetradrahme Thasos, denari republicani romani

Sâncrăieni (jud. Harghita) 1-2 Cupe semisferice, 3-7 Cupe conice, 8-9 Brățări cu capete petrecute, 10 Fibulă, 11 drahmă Dyrrhachium; imitație de tetradrahmă Thasos

Sâncrăieni (jud. Harghita) 1-8 Cupe cu picior

Cehețel (jud. Harghita) 1-2 Fibule cu scut rombic și ornament zoomorf (”cap de cal”) 3-6 Fibule cu noduri inelare

Cehețel (jud. Harghita) 1-2,4 Brățări cu capete petrecute 3-5 Brățări spiralice, 6-7 Colane