România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Din adevărul istoric al memoriilor

 

Dintre istorici, documentarişti şi memorialişti, se detaşează prin curaj, clarviziune şi sinceritate, patriotul român Onisifor GHIBU, născut în Mărginimea Sibiului, la Sălişte, actualul judeţ Sibiu, care după cum se ştie a dat pe cei mai mulţi academicieni români.

Am ales special pentru cititorii noştri dornici să cunoască adevărul istoric, extrase din memoriile sale referitoare la:

- Memoriul înaintat de prof.univ.dr. Onisifor Ghibu în anul 1945, din lagărul de la Caracal unde era închis, către regele Mihai I;

- Memoriul patriotului Onisifor Ghibu înaintat în anul 1950 primului ministru dr. Petru Groza;

- Memoriul prof.univ.dr. Onisifor Ghibu către liderii URSS la data de 31 octombrie 1956 cu privire la retrocedarea teritoriilor româneşti ocupate de URSS, precum şi a retragerii armatei sovietice din România. (Acest memoriu a fost redat în întregime).

Redăm în continuare extrase din memoriul înaintat de prof.univ.dr. Onisifor Ghibu, în anul 1945 din lagărul de la Caracal, regelui Mihai I.

…..............................

„De la 1922 încoace suntem într-o tensiune înfiorătoare. Ucideri monstruoase de care aproape că n-a pomenit istoria noastră.

Ne-am compromis în faţa străinătăţii şi am ajuns să ne dispreţuim pe noi înşine, nemaiavând încredere în noi.

E un moment pe care Majestatea Voastră trebuie să-l înţelegeţi. Vi-l strigă de profundis din lagăr, un om care se apropie de sfârşitul vieţii sale şi care nu vrea să moară într-o România mutilată, nenorocită şi ruşinată, ca cea de astăzi, fără să întrebe, cu toată gravitatea momentului, pe contemporanii săi: Încotro şi până când?

(Fixarea momentului istoric actual)

„Nu sunt vremurile sub cârma omului”. Şi totuşi suntem platnicii greşelilor de mai înainte. Ce am făcut de la 1919-1940? Ne-am devorat unii pe alţii uitând din pricina ambiţiilor şi intereselor personale – Patria Eternă.

Am fost liberali, ţărănişti, averescani, cuzişti, legionari, comunişti, dar, n-am fost nici Români, nici Creştini şi nici Oameni.

Am ajuns la scadenţă, ori ne învăţăm minte ori pierim! Niciodată de o mie de ani încoace, n-am fost la un impas atât de grozav. Putem pieri şi ca stat şi ca neam.

Dacă vrem să trăim ca neam, trebuie să urmăm anumite legi şi să ne impunem anumite obligaţii mai presus de orice.

Trebuie să lichidăm cu orice sacrificii şi în mod eroic trecutul care ne apasă ca o povară de plumb.

Trebuie să vie şi o împăcare frăţească, o „tranga dei”, iertare şi îndreptare.

…………..

Sunt pentru lagăre. Să fie duşi în lagăre şi reeducaţi, toţi paraziţii societăţii şi ai statului, care n-au muncit nimic ci numai au speculat şi exploatat statul şi poporul. Printre, ei toţi „babii” şi „beii” care au mâncat cu lingura cea mare, bunătăţile ţării prin străinătăţi, îngrijindu-se numai de burta şi de punga lor şi care huzuresc azi în belşuguri. În lagăre cu atâţia foşti miniştri, care n-au făcut decât să-şi organizeze interesele şi ambiţiile şi care au trădat România, de câte ori interesele lor o cereau.

La lagăr cu toţi trădătorii de ţară, vechi şi noi, cu toţi îmbogăţiţii, nababii, cu toţi speculanţii care au scumpit viaţa la nivelul de astăzi. Cu toţi leneşii şi chiulangii, cu denuncioneaţii mizerabili, cu semănătorii de anarhie” Iar lagărele să fie institute de reeducare. Să nu scape de ele nimeni, decât cu condiţia confiscării averii, în folosul statului şi cu aceea a îndreptării spre o  muncă efectivă.

…….”

Extras din memoriul patriotului Onisifor Ghibu, înaintat în anul 1950, primului ministru Petru Groza al guvernului României, instalat după cel de al doilea război mondial (la data de 5 martie 1945) referitor la componenţa echipei guvernamentale:

„Ai consimţit să prezidezi fără nici un scrupul un guvern, în compoziţia căruia au intrat, la cele mai importante departamente: externe, armata, finanţe, miniştri care nu sunt nici cetăţeni români, nici români de sânge şi suflet ca: evreica Ana Pauker, ruteanul Emil Bodnăraş şi ungurul Vasile Luca, toţi trei cetăţeni sovietici.

Nu cred să mai fi existat vreodată, undeva în întreaga lume o asemenea anomalie şi nu cred că se poate justifica această imensă monstruozitate, care echivalează cu anticamera asasinării României ca stat şi a românismului, ca popor şi neam.”

Apostolul Basarabiei, Onisifor Ghibu, a fost apreciat şi de către românii din Basarabia prin Ion Mateiu, astfel: „un fapt este sigur, că în istoria unirii Basarabiei cu ţara mamă, nu se poate trece cu vederea, rolul covârşitor al ardelenilor, în frunte cu prietenul meu Onisifor Ghibu”

 

La data de 31 octombrie 1956 Onisifor Ghiu a trimis un memoriu către liderii URSS:

- Nicolae Bulgarin, Preşedinte al Consiliului de miniştrii al URSS şi

- Nichita Hruşciov, secretar general al CC din URSS, prin care cerea să se repare crima lui Stalin şi să se retrocedeze teritoriile ocupare României – Basarabia şi Bucovina.

De asemenea a pretins ca armata sovietică aflată pe teritoriul României să fie retrasă în URSS.

Această „îndrăzneală” a patriotului Onisifor Ghibu, l-a costat o condamnare de 5 ani, pronunţată de Tribunalul Militar din Sibiu, fiind închis la Penitenciarul din Făgăraş. A stat în detenţie în perioada decembrie 1956 – ianuarie 1958, fiind graţiat la intervenţia dr. Petru Groza, care îi era prieten, altfel putea să moară în închisoare.

Redăm în întregime memoriul respectiv.

                              „Către Excelenţele lor

                                                      NICOLAE BULGANIN, Preşedinte al Consiliului de miniştri al URSS

                                                      NICHITA HRUŞCIOV, Secretar general al PC din URSS

Felicitând întreg poporul rus pentru cele cuprinse în comunicatul dat de D-voastră privitor la apropiata retragere a trupelor sovietice din aşa-zisele ”ţări de democraţie populară”, în numele poporului român de pe întreg teritoriul locuit de el, în numele dreptăţii imanente şi în numele prieteniei adevărate care trebuie să se creeze de acum încolo între poporul român şi poporul rus, vă rog, din adâncul sufletului meu, ca, în măsurile D-voastră referitoare la înlăturarea piedicilor ce stau în calea păcii dintre popoarele lumii întregi, să nu vă opriţi la formula simplistă anunţată în comunicatul de astăzi, ci, ca adevăraţi marxişti-leninişti, să procedaţi, în teribilele clipe actuale cauzate de fostul dictator Iosif Vissarionovici Stalin, la lichidarea radicală a tuturor contrastelor şi anomaliilor monstruoase create de politica acestui temerar falsificator al marxism-leninismului şi autor al imensei tragedii de astăzi a Rusiei şi a omenirii.

În acest sens, vă rog să procedaţi de urgenţă nu numai la retragerea trupelor sovietice din teritoriile în care ele au fost aşezate de la 1944 încoace, ci şi din toate acele teritorii în care ele au fost introduse, prin minciună, fraudă şi teroare, între anii 1939, respectiv 1940-1944, respectiv 1945, acordând tuturor acelor teritorii, încorporate în ”mâna tare” a lui I. V. Stalin în URSS, deplina libertate de a-şi hotărî singure soarta în conformitate cu enunciaţiunile categorice şi lapidare ale clasicilor marxismului, pe care socotesc necesar să vi le reamintesc aici, dat fiindcă teroarea lui Stalin le-a acoperit cu un văl gros de uitare.

În Declaraţia sa de la 26 octomvrie 1917, când Lenin a luat în mâinile sale cârma Rusiei revoluţionare, el a spus printre altele: ”Prin anexiune sau acaparare a unor teritorii străine, guvernul înţelege, potrivit cu concepţiile despre drept ale democraţiei, în general, şi a claselor celor ce muncesc, în special, orice alipire la un stat mare sau puternic a unei naţionalităţi mici sau slabe, fără consimţământul şi dorinţa acestei naţionalităţi, dorinţă exprimată precis, limpede şi cu bunăvoie, indiferent când a fost săvârşită această alipire, cu forţa, sau ţinută cu forţa în cadrul hotarelor statului în chestiune. Indiferent, în sfârşit, dacă această naţiune trăieşte în Europa sau în depărtate ţări transoceanice”. ”Dacă o naţiune oarecare este ţinută cu forţa în cadrul hotarelor unui anumit stat, dacă în ciuda dorinţei exprimate de ea, – indiferent dacă această dorinţă este exprimată prin presă, prin adunări populare, prin hotărâri ale partidelor sau prin revolte şi răscoale împotriva asupririi naţionale -, dacă, în ciuda acestei dorinţe, nu i se acordă naţiunii dreptul de a soluţiona, prin vot liber, şi numai după completa retragere a trupelor naţiunii anexante sau, în general, ale naţiunii mai puternice, de a soluţiona fără cea mai mică constrângere problema formei existenţei ei de stat, atunci alipirea ei constituie o anexiune, adică un act de cucerire şi silnicie… Menţinerea sau sporirea anexiunii Marilor-Ruşi, este declarată de guvern ca anulată, imediat şi fără rezervă.”

Este mai clar ca lumina soarelui că această declaraţie programatică, principială şi fundamentală, a primului guvern sovietic angajează cu sfinţenie toate guvernele comuniste care stau pe baza ideologiei autentice a lui Lenin. Şi este tot atât de clar că, în baza acestei declaraţii, Rusia lui Lenin a anulat, ”fără rezervă”, anexarea de către ţarismul rus a Basarabiei şi că ocuparea de către Stalin a Bucovinei de Nord şi a 40 de localităţi din însuşi trupul României, în Moldova de Nord, este un act de cucerire şi silnicie strigătoare la cer.

În legătură cu această declaraţie, îmi permit a vă reaminti şi următoarele cuvinte ale aceluiaşi Lenin, adresate ca răspuns către socialiştii-democraţi ai Elveţiei, în ziua de 17 martie 1917, când acesta se îndrepta, din lungul său exil, spre Rusia revoluţionară. La întrebarea pusă de coreligionarii săi politici din Elveţia: ”Ce ar face partidul nostru dacă ar ajunge chiar acum la putere?”, Lenin a răspuns: ”Am începe imediat şi am duce la capăt eliberarea popoarelor asuprite de Velicoruşi”.

Spre marea nenorocire a umanităţii, politica lui Lenin a fost torpilată, pas de pas, de către I. V. Stalin, ajungându-se la complicaţiile din ultimul timp, care au dus apoi, în mod inevitabil, la ceea ce s-a petrecut în ultimele zile la Varşovia şi la Budapesta – prefaţă sigură la ce va urma pretutindeni, unde urgia acestuia a pustiit şi a presat de-a lungul anilor şi deceniilor.

Dacă Lenin ar fi fost sănătos şi ar mai fi trăit 10-15-20 de ani, evoluţia Rusiei ar fi fost cu totul alta şi lumea întreagă ar fi fost cruţată de imensele crize care o frământă de patru decenii încoace. Sarcina conducătorilor ei de astăzi ar fi mult mai uşoară şi mai nobilă, de cum este de fapt.

Această imensă sarcină – moştenirea lui Stalin – n-o veţi putea lichida decât făcând tabula rasa din întreg stalinismul şi revenind la ideile autentice ale lui Marx, Engels şi Lenin cu privire la Rusia de totdeauna. D-voastră trebuie să vă întoarceţi la „evanghelia” acestora, denaturată de Stalin. Eu reţin aci numai câteva rânduri din această „evanghelie”, pe care oamenii de astăzi ai ţării D-voastră se pare că le-au uitat.

În Manifestul constitutiv al Asociaţiei internaţionale a muncitorilor, scris de K. Marx la 1864, acesta stigmatizează în cuvinte de foc: ”aprobarea neruşinată, simpatia prefăcută sau nepăsarea idioată cu care clasele suprapuse din Europa au privit la cucerirea fortăreţei muntoase a Caucazului şi la mişeleasca sugrumare a eroicei Polonii de către Rusia; la abuzurile nesfârşite şi suportate fără murmur ale acelei puteri barbare, al cărei cap este la Petersburg şi ale cărei mâini sunt în fiecare cabinet din Europa” … ”Numai o Rusie liberă, care nu va avea nevoie nici să asuprească pe polonezi, finlandezi, nemţi, armeni şi alte popoare mai mici, nici să aţâţe permanent una contra alteia Franţa şi Germania, va oferi Europei contemporane posibilitatea de a respira în libertate, de a scăpa de mizeria războaielor”.

Aduceţi-vă aminte, vă rog, şi de mesagiul pe care K. Marx l-a trimis Conferinţei Internaţionale de la Lausanne în anul 1867, prin emisarul său Borkmann, – mesagiu la care s-a referit şi A. Hitler când a atacat Rusia, la 1941 -, în care zicea, printre altele, că: „CEL DINTÂI PAS SPRE PACEA EUROPEI ESTE RĂZBOIUL CONTRA RUSIEI„.

Şi mai gândiţi-vă şi la cuvintele lui Fr. Engels, invocate mai târziu şi de Lenin: ”RUSIA ESTE POSESOAREA UNOR ENORME PROPRIETĂŢI FURATE (ADICĂ ASUPRITE), PE CARE ÎN ZIUA SOCOTELILOR EA VA TREBUIE SĂ LE RESTITUIE”.

D-voastră nu mai puteţi ieşi, după cele petrecute în timpul din urmă, din dilema: Ori rămâneţi marxist-leninişti, în sensul marxism-leninismului ortodox, expus mai sus şi vă lepădaţi cu totul de denaturările acestuia de către Stalin, ori renunţaţi definitiv la acesta şi vă întoarceţi la propria D-voastră ”minte sănătoasă”, aruncând peste bord întreaga ”ideologie” şi ”propagandă”, cu care v-aţi ameţit înşivă şi aţi ameţit întreaga lume.

În această ordine de idei, vi se impune ca cea mai urgentă datorie revizuirea radicală şi obiectivă a concepţiei materialiste, pe care Stalin a redus-o la cadre penibil de vulgare şi de dezonorante pentru sufletul rusesc atât de nobil. Şi în acest punct trebuie să reveniţi dacă nu la Hristos, cel puţin la K. Marx, care n-a fost tocmai atât de ”materialist”, cum îl prezintă propaganda sovietică politică. Îmi permit a vă reaminti impresionanta mărturisire de credinţă a lui, făcută în legătură cu războiul franco-german din 1870-1871: ”ŞI ASTFEL, ÎN CELE DIN URMĂ, IEŞI LA IVEALĂ CARACTERUL ADEVĂRAT AL RĂZBOIULUI, PE CARE PROVIDENŢA ÎL DECRETASE PENTRU PEDEPSIREA FRANŢEI NELEGIUITE ŞI DESTRĂBĂLATE„.

Vedeţi, Marx vorbeşte de Providenţă divină care pedepseşte nelegiuirile. Ar fi oare absurd să credem că acea ”Providenţă” l-a pedepsit şi pe Stalin al D-voastră şi că ea poate aplica şi Rusiei de astăzi sau de mâine pedeapsa de care a vorbit, la un moment dat, K. Marx?

Şi apoi, aduceţi-vă aminte şi de cuvintele spuse, în momente de extremă criză, cum mai pot fi şi altele într-un viitor ce nu poate fi prevăzut şi împiedicat de nimeni, de către însuşi Lenin şi care sunt o dovadă în plus despre şubrezenia ”materialismului” ce stă la baza ideologiei D-voastră de astăzi. Iată, în adevăr, ce spunea Lenin în raportul său către al VIII-lea congres al partidului, la 7 martie 1918: ”Mai întâi, în octombrie 1917, un continuu marş triumfal; apoi, deodată, revoluţia rusă este zdrobită în câteva săptămâni de către tâlharul german… În acest caz, trebuie să ştim să batem în retragere. Realitatea neînchipuit de amară, de tristă, nu poate fi ascunsă în dosul unor fraze goale. Trebuie să spunem: – Să dea Dumnezeu să nu ne retragem în prea mare dezordine -. Să ne retragem în ordine, nu suntem în stare: să dea Dumnezeu să nu ne retragem în prea mare dezordine”.

Ce-ar fi oare, dacă D-voastră, conducătorii de astăzi ai Rusiei silite să se retragă din ţările cotropite în mod barbar de falsul ucenic al lui Marx, Engels şi Lenin, aţi ancora, în aceste vremuri de cumplită criză, aşa cum a ancorat, la 1918, V. I. Lenin, în Dumnezeu sau cum a ancorat, la 1871 K. Marx în Providenţa divină?

Ar fi lucrul cel mai înţelept şi mai binecuvântat. Ar însemna că v-aţi întors la popor – poporul rus, care, în adâncul sufletului său, este un popor credincios şi blând, care poate deveni o perlă a întregii umanităţi. Ar însemna că v-aţi întors de la barbaria lui Stalin la umanitate.

Veţi izbuti să vă ridicaţi până la o astfel de culme, care să vă consacre ca pe nişte eroi ai umanităţii, ca pe nişte sfinţi la care să se închine veacurile ce au să vină?

Aceasta v-o doreşte din adâncul sufletului său şi în convingerea că exprimă totodată şi dorinţa tuturor oamenilor de bine din lumea întreagă, scriitorul rândurilor prezente. –

Onisifor Ghibu Profesor universitar onorar, fost deputat, fost senator, fost secretar de stat în guvernul revoluţionar român din Transilvania în anii 1918-1920, fost membru în Comitetul naţional român din Transilvania şi Basarabia, luptător în revoluţia rusească din 1917-1918 pentru dreptul popoarelor la autodeterminare, preşedinte-delegat al Comitetului pentru apărarea Transilvaniei lovite de Dictatul de la Viena din 1940, membru în Comitetul naţional român al Alianţei universale pentru înfrăţirea popoarelor prin Biserică, delegat al guvernului român pe lângă Sfântul Scaun la Roma, etc., etc. Domiciliat în Sibiu (România), strada Dr. Ioan Raţiu nr. 3

Sibiu, 31 octombrie 1956”

 

Extrase şi readuse în pagini de

ec. Ioan STRĂJAN

 

Bibliografie:

„Ziar de lagăr”, Caracal, 1945 de Onisifor Ghibu

„Armata roşie în România” de Constantin Hlihor

Revista „Dacoromania”, nr. 22 şi 39

 

Onisifor Ghibu

Regele Mihai

Petru Groza

Nicolai Bulganin

Nichita Sergheevici Hrusciov