România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Memoria istoriei în oglindă

 

Obeliscul Horea, Cloşca şi Crişan

Monumentul închinat martirilor Horea, Cloşca şi Crişan a fost inaugurat la data de 14 octombrie 1937. Iniţiatorul acestei acţiuni a fost patriotul român, profesorul de istorie Eugen Hulea care în perioada premergătoare celui de al II-lea război mondial, deţinea şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Astra Alba Iulia.

Ridicarea acestui important monument s-a realizat cu ajutorul personalităţilor instituţiilor de stat albaiuliene şi a populaţiei oraşului, inclusiv privind asigurarea  financiară.

Arhitectul a fost albaiulianul E. Mihălţan iar sculptorul I. Negrulea / Fekete (Negru).

Locul ales pentru amplasarea acestui monument de către prof. de istorie Hulea, nu a fost întâmplător, el având o semnificarea deosebită, mai puţin cunoscută şi chiar uitată în decursul timpului.

La ora de istorie, la Liceul Mihai Viteazul – azi HCC, prof. E. Hulea privind răscoala lui HCC, făcea cu regularitate următoarea precizare:

„Dragi elevi, am amplasat acest monument în faţa porţii a III-a a cetăţii (cea mai impunătoare dintre toate), dominată de statuia ecvestră a împăratului Karl/Carol al VI sub care se află Celula lui Horea, cu scopul, ca prin acest fapt să-l înfruntăm pe Carol VI iar prin el, Imperiul Habsburgic. Transilvania ca principat autonom, după pacea de la Karlowitz din 1699, a trecut sub stăpânirea Curţii de la Viena.

Această cetate tip Vauban a cărui arhitect a fost Giovanii Morando Visconti, construită în perioada anilor 1714-1738 (1739?), forţa de muncă principală a fost a iobagului român.

Această cetate, pentru românii în secolul 18-19-lea, a devenit a doua închisoarea după „Kufstin”.

Locul supliciului lui Horea şi Cloşca, şi al spânzurătorii oraşului Alba Iulia „Galgen Bérg” a fost în „Cornul Podeiului”.

Marele patriot, moţul Rubin Patiţia la împlinirea a 100 de ani, de la frângerea pe roată a lui Horea şi Cloşca, împreună cu albaiulienii şi moţii apusenilor, au hotărât să amplaseze un monument de marmură neagră pe locul adevărat al supliciului – Cornul Podeiului ,–  în cadrul unei acţiuni de amploare.

În acest sens istoricul Nicolae Josan în lucrarea „Memorandistul moţ Rubin Patiţia (1841-1918)” a redat descrierea acţiunii respective de către memorandistul Rubin Patiţia, care merită să fie cunoscută de cei interesaţi fiind descrisă cu lux de amănunte*, astfel:

„Disputa lui Rubin Patiţia la Alba Iulia cu “moderatul” Ludovic Ciato, “fiscalul” Mitropoliei din Blaj, dură şi înverşunată, a avut loc la adunarea alegătorilor români din comitatul Alba Inferioară, desfăşurată la Alba Iulia în 24 aprilie 1884, în scopul alegerii delegaţilor la Conferinţa naţională de la Sibiu, din 1-3 iunie 1884., dar şi pentru reorganizarea organizaţiei judeţene, adică a comitetului judeţean al P.N.R. Numitul “fiscal” a încercat să impună programul moderat,”viitorist”, dar Patiţia a pledat hotărât, timp de o oră, în favoarea programului din 1881, în favoarea căruia a invocat numeroase “date istorice”. Referindu-se la acest eveniment local, unele organe de presă maghiare arătau că “toate câte s-au făcut în această conferinţă, au fost impuse de avocatul Rubin Patiţia”1.  

În zilele de 1-3 iunie 1884, la a doua Conferinţă naţională a alegătorilor români, a fost ales din nou, ca şi la cea din mai 1881, în Comisia de 30, aducându-şi contribuţia la stabilirea proiectului de rezoluţie al conferinţei, proiect care a însemnat că a ieşit “neştirbit programul de mai înainte”; prin hotărârea sa această conferinţă a marcat începutul momentelor şi acţiunilor, care au reafirmat public şi au consacrat prevederile programului politic din 1881, în primul rând a pasivismului politic pentru românii din Transilvania2.

Anul 1885, la începutul căruia se împlineau 100 de ani de la dramaticul martiriu a lui Horea, Cloşca şi Crişan, petrecut la Alba Iulia, pe “Dealul Furcilor”, la 28 februarie 1785, avea să prilejuiască vii agitaţii în comitatul Alba Inferioară sau Alba de Jos, inclusiv o foarte vie “vigilenţă” a zeloaselor autorităţi locale3.

Aceste autorităţi, informate despre iniţiativele luate, mai ales în România, pentru comemorarea evenimentului, se temeau foarte mult că în zonă, vor avea loc puternice agitaţii în rândul populaţiei româneşti, de aceea acestea au considerat necesar să ia cele mai severe măsuri de prevedere şi siguranţă, în special în părţile Munţilor Apuseni şi la Alba Iulia, în această localitate istorică totul fiind mai “periculos”, datorită, în special, avocatului Rubin Patiţia.

Această teamă şi precauţie, însoţită de măsuri de siguranţă excepţionale, a fost menţinută în tot anul 1885, după cum ne arată şi un raport “alarmant” al comandantului de jandarmi din Abrud, datat la 10 octombrie 1885. În acest raport se spune, printre altele: “Avocatul din Alba Iulia şi agitatorul periculos Rubin Patiţia, au umblat pe aici (prin Zlatna) şi prin Abrud în 25 şi 26 septembrie; venirea lui şi contactul cu indivizi conducători ai românilor de aici a stârnit mari suspiciuni că se pregăteşte ceva”4.     

Răspunzând unei telegrame oficiale din 25 martie 1885, pretorul din Câmpeni arăta: “Cei mai periculoşi agitatori din acest ţinut, sunt: Dl. Filip, avocat din Abrud, Gherasim Candrea şi dr. Absolom Todea, avocaţi din Câmpeni, Simion Caian, medic şi Simion Balint, preot din Roşia Montană, Amos Popescu, notar cercual în Roşia Montană, Mihail Andreica şi Nicolae Corcheş junior, locuitori din Câmpeni, tribunul de la 1848, Eniedi alias Clemente Aiudeanu, învăţător, care umblă tot timpul în port naţional, şi este atât de fanatic daco-român, încât îndată a agitat populaţia în locuri publice şi îşi prezintă convingerile publice cu neruşinare provocatoare, chiar şi în prezenţa ungurilor5”.

În privinţa lui Rubin Patiţia, funcţionarul maghiar, nu se înşela de fel, fapt dovedit de cele petrecute la 28 februarie 1885 la Alba Iulia, pe care avocatul albaiulian îl relatează pe larg în însemnările sale istorico-memorialistice. Reproducem aici, un fragment din aceste interesante relatări incluse în cuprinzătorul volum de memorii, intitulat de noi Însemnări autobiografice:

“Locul acela, unde s-a isprăvi acea esecuţiune (din 28 februarie 1785 -n.n.) se afla în movila apuseană deasupra vinielor din Maieri, în preaşma edificiului garei drumului feratu din Alba Iulia. Ungurii îi dicu “bitofadomb”. La magistratul oraşului se afla o dobă de metal şi o cămeşa de zale de oţel, despre care se afirma că sunt unelte de alui Horea. Locul perzarei e foarte frumos situat, căci formează un promontoriu în cornul podeiului şi de acolo se vede şi în sus şi în jos pre şesul Mureşului la mare departare; loc acomodat pentru radicarea unui Monument, la care idea pona acum nu s-a gândit poporul român, cu toate că Horea şi consoţii lui cu a lor jertfa de sânge, au mantuit pre plugarii români de sub sclavia ( referire, exagerată, la Patenta lui Iosif al II-lea din 1785). Pana la anul 1784 poporul român era sclav, caci era legat de glia, şi robotele nu era sistemizate, ci domnul pamentului tracta cu ţeranul mai reu decât cu vitele.

Mi-am ţinut de o sântă datorinţa, ca la centenarul morţii acestor barbaţi să le facu în localitatea acestui oraş, pre a cărui otaru a fost omorâţi, - un parastas. Publicul român de aci nu pricepea însemnatatea datorinţei noastre, de a ne areta mulţamitori celor ce s-a jertfit pentu neamu.

Eram singur în aceasta lucrare, ceea ce nicidecum nu m-a împedecat în pornirea mea.. Apropiandu-se diua aniversarei am comandat la o fabrica din Viena 2 cununi de metal aurit şi cu pietrii colorate în tricolorul român, una cu 6 şi alta cu 4 arcuri, aşa sunt ca şi coroanele episcopali. Au gravuri despre însemnatatea lor şi azi se folosescu la cununiele mirilor în biserica gr. or. şi s-a sânţit în ziua parastasului. La mandat ministerial inca în Noemvre 1884 şi eu şi alţi inteligenţi români eram puşi sub pază poliţială, ca prin aceasta să se impedece orice demonstraţiune pentru amintirea lui Horea. Aceasta era urmarea unei denunţiaţuni, că eu, cu alţi români, avem de gând să ridicăm un monument de marmoră neagră la locul perzarei, ba şi inscripţiunea de pre acel monument i era comunicata. Aceasta bagase în spaima pre voinicoşii (jandarmi - n.n.), încăt casa mea în toate nopţile era bine păzita, ca se nu potem ţine adunări secrete. Am avut din înaltă îngrigire acel folos, ca nu mai potea nime să-mi fure din curte gaini, gâsce şi altele şi dormeam fără grije, că erau şi vighilii de noapte şi haiduci destui, cari supraveghiau. Alţii neci habar n-aveau de Horea, dar şi pre ei i supraveghia, căci nu aveau încredere în neci un român. Sciam despre toate, dar nimicu nu am zis, şi i-am lasat a-şi face deplin (datoria) mandatului primit. Sub astfeliu de auspicii se apropia ziua de 27 Faur 1885. Cumnatul meu protopr. Tordaşan primi telegrama de la mitropolitul Miron, ca se nu cuteze a face în sâmbăta acea vreo sluşba bisericeasca, dar eu ‘lu sfatuiam se nu dea ascultare unei aşa porunci ilegale, căci trebuia să se facă în sembeta morţilor serviţiu Dzeescu. Nu se potea decide şi aşa neotarât l-am lasat.6 Seara în ajunul parastasului era(u) concentraţi în Alba Iulia vro 30-40 gendarmi, miliţia împarateasca din fortăreaţa era în “Bereitschaft” încă din 27 faur.

 Din întemplare am avut şi de aceasta cunoştinţă, căci mă aflam tocma la un pahar de vinars cu mai mulţi ofiţiri, când le veni ordinul. Şeful poliţiei, Ştefan Jenei, cu vreo 12 spitzli se aşezase în sala otelului “Hungaria” (azi hotel “Apulum”) înaintea căruia stau mai mulţi gendarmi şi poliţai, căci aşteptau ca să sosească cu trenul vreo 2000 români la A/lba/ Iulia/ traversaţi (travestiţi -n.n.) în costum ţaranescu, şi la ˝ 9 seara venea acel tren. Ca să mă pot delecta la atâta prostia am mersu şi eu cu adiunctul meu Demetriu Campean (acum arhivariu consistorial in Sibiu) la otelul Ungaria, unde ni-am aşezat ambii la o masa, deosebit între publicul cel mare aci adunat şi ni-am comantat 2 cese de teia (ceşti de ceai-n.n.). Uşile de la sala vecina erau de tot deschise şi în faţa uşei era întinsa o masa lunga, la care era aşezat capitanul poliţiei cu mai mulţi spitzli de-a lui. Vis a vis cu acesta masa mă aşezasem eu, ca să fiu vazut de organul poliţiei, pre care eu înca-l ochiam, însă mă faceam a fi ocupat cu cetirea de jurnale. În un târziu veni la mine conducatoriul musicei ţiganesci Coca Stancoviciu, care avea acolo musica, cu rogare ca să-l lasu a canta şi zicali romanesci, la ce i-am respuns că în postul mare eu n-am lipsa de musica, deci avend public strain destul zică-le lor. Insista însa bietul musicant căci îi era să capete parale, deci în urma i-am zis, că daca şcia zicala Horei - apoi nu-mi pasa - să o zică, că pre lângă bani, îi voiu da şi o pareche, adeca o cupa de vin şi borviz. S-a şi apucat musica la lucru - însa a cantat zicala lui Butean “sub o culme de cetate”. A vezut ei în urma că a sfeclit-o, deci cantară “Deşteaptă-te Române”. Văzend că vinul nu mai soseşte pana cand or mai zisu un cuadril, Coca şi-a tramis pre nepotul seu, un fecioraş de vro 13 ani, care m-a rogat ca se-i cantu eu acea melodie, căci Coca nu scia, că care e zicala. I-am împlinit dorinţa şi apoi am cantat zicala Horei, dar fora refren. Mai întorcându-se acela fecioraşu la mine i-am împartaşit şi refrenul şi apoi de nou au început la acea zicala. Capitanul oraşului numai atât scia, că se canta romanesce, dar că ce cantari erau, nu scia bietul. Totuşi au venit la masa mea şi me întreba, ca ce cantari sunt acele, la ce i-am respusu ca “a fele románországi Hore”, şi el s-a mulţamit. “Mi facusem deplin chefului meu de ai trage pre sfora şi aşa trecuse tempul preste 9 ore seara, deci m-am dus catra casa. Cand am eşit din Hotel gendarmii se suiau în caruţe, ca să meargă catra Zlagna, dupa ce aci nu sosisera acei 2 mii români de ei aşteptaţi. Neci nu le plesnise ungurilor prin gand, ca ei ascultase cantecul lui Horea şi că toată goana lor începuta n-are zor, cand ei nu cunoscu viaţa şi cantecele Românului.

În dimineaţa urmatoare m-am dus la ˝ 8 ore la biserica unde aflaiu numai pre d. Ilie Nedelcu (probabil crâsnicul bisericii) şi pre clopotariul, care-mi spusa că azi nu va fi sluşba. L-am tramis la par. protopop ca se-i spuna , cum ca daca voieşte sa nu me vada dus de gendarmi dela biserica, apoi să vină la sluşba, căci la din contra voiu trage clopotele în o dunga. Aceasta ameninţare a folosit. Cu facia palida s-a apucat de sluşba, dar a demandat ca numai un clopot să se traga. A venit popor mult la sluşba, dar inteligenţa au absentat, cu toate că a fost avisată. Cătra finea liturghiei s-a aratat şi advocatul M/atei/ Nicola dupa ce de două ori am tramis dupa el, căci el se tot lauda, că e din neamul lui Horea; ceea ce nu sta / în sensul că nu corespundea adevărului-n.n./ Am dat eu ordin clopotariului ca să tragă sub tempul liturghiei toate clopotele şi să se bata şi toaca de oţel. Aşa s-a şi întâmplat şi dupa liturghia s-a serbat parastasul şi apoi am încunjurat tot poporul ca la lithia biserica cu prinosul şi cu cele două cununi aurite şi cu praporele duse înaintea convoiului. Finindu-se serviţiul şi pomenirea celor trei martiri la mormentul tribunului Probu Prodan, preotul din Magina / astăzi monumentul-cruce de pe acest mormânt, care să indice exact locul unde pe atunci se afla, nu mai există7 / ni-am departat cu toţi mulţamiţi că neconturbaţi am potut aduce rogaciuni în memoria acelor martiri8.”

Importanţa acestei acţiuni care urma să se producă în rândurile românilor din comitatul Alba şi a celor din Transilvania şi Banat a alarmat în mare măsură Ministerul de Interne Regal maghiar de la Budapesta care a luat din timp măsuri pentru a zădărnicii această manifestare a românilor ardeleni.

În acest sens, avem posibilitatea de a reda în întregime documente, care confirmă fără echivoc cele menţionate mai sus precum şi măsurile represive pe care autorităţile maghiare le luau împotriva românilor din Ardeal 9:

 

"Fond: Ministerul de Interne Regal Maghiar, nr. 20/1885, f.7

Traducere:

Din partea comitelui suprem al comitatului Timiş

Nr. 1259/1884/comite suprem/ Strict personal

 

Excelenţa Voastră, domnule prim-ministru însărcinat cu conducerea Ministerului de Interne Regal Maghiar!

 

Potrivit informării confidenţiale a şefului poştei regale din localitate, a sosit un plic, expediat din Ploieşti de către profesorul Vergiliu Popescu, pe adresa „Coriolan Brediceanu, avocat, Lugoj”.

Scrisoarea fiind suspectă, şeful poştei a reţinuto, mi-a prezentat-o şi, fiind ruptă, am putut citi titlul cărţii aflate în ea: „revoluţia lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1784-1785, scrisă pe baza documentelor oficiale de Nicolae Densuşianu, Bucureşti, Tipografia Românul Carol Göbl., 1884”.

Titlul lucrării arată clar că se referă la răscoala lui Horea şi potrivit părerii mele, se încadrează în categoria lucrărilor asupra cărora aţi luat măsuri prin ordinul dumneavoastră nr. confidenţial 1185 din acest an.

Scrisoarea fiind adresată la Logoj, deci în alt comitat, dar, de altfel, nici regulamentele poştale în vigoare nu permit predarea scrisorii altei persoanei decât destinatarului, am rezolvat pe loc la oficiul poştal ca să se întârzie cu câteva zile expedierea ei la Logoj.

În baza celor prezentate mai sus, vă rog, Excelenţă, cu deosebită stimă, să dispuneţi măsuri pentru confiscarea scrisorii în momentul sosirii sale la Lugoj.

Primiţi, Excelenţă, expresia profundei mele stime.

Timişoara, 20 noiembrie 1884                                                                   Urmós Zsigmond

                              comite suprem

 

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Fond: Prefectura judeţului Turda-Arieş, Prezidiale, nr. 155/1884, f.1

Traducere:

Ministerul de Interne Regal Maghiar

Nr. 1258/confidenţial/Strict secret

 

Onorate domnule!

 

Potrivit unor informări recente, agitatorii extremişti români intenţionează să organizeze sărbătorirea lui Horea la Alba Iulia în ziua de 28 februarie 1885 şi cu acest prilej să ridice la locul execuţiei o cruce de marmură. Intenţionează să trimită invitaţii şi liste de subscripţii pentru cheltuielile prilejuite de aniversare.

De aceea, că atrag atenţia, Domnule, să urmăriţi cu atenţie vie această mişcare şi să mă informaţi asupra celor constatate. Totodată, să opriţi răspândirea acestor invitaţii şi liste de subscripţii şi să luaţi măsuri pentru confiscarea lor.

Primiţi, Domnule, expresia stimei mele.

Budapesta, 30 noiembrie 1884

                                                                                                                  Tisza [Kálmán]

Domnului baron Kémeny György, comitele suprem al comitatului Turda-Arieş/Turda

Verso: Primit: 5.12.884/Nr. 155/1884 comite suprem

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

În anul 1959, Primăria oraşului Alba Iulia, a ridicat un monument martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, în partea de nord a terasei „Dealul Furcilor” care nu a fost locul adevărat al execuţiei martirilor şi nici al „spânzurătorii oraşului” – Galgen Berg deşi, au fost încunoştinţaţi la timp de unii specialişti albaiulieni şi chiar direct de subsemnatul la viceprimarul Iancu Horea, care însă n-a avut „spor” la comisia respectivă.

Cu toate acestea, greşeala s-a produs, iar  minciuna dăinuie şi astăzi.

La data de 13 noiembrie 2004, Marea Lojă Naţională a României, în prezenţa regretatului Nicu Filip, primul mare maestru al masoneriei române de după revoluţie, pe acelaşi ampla-sament s-a dezvelit Monumentul „Candela Horea şi Crişan”.

 

Membrii Funda-ţiei “Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României” foşti elevi ai istoricului Eugen Hulea care s-a străduit să construiască în anul 1937 monumentul martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, au continuat îndemnurile dascălului de suflet, întreprinzând încă de la înfiinţarea fundaţiei, o serie de acţiuni în vederea aducerii la cunoştinţă a adevărului istoric privind acest important eveniment pentru meleagurile Albei şi a istoriei României.

În acest sens la data de 28 febr. 2007, s-a dezvelit şi sfinţit o cruce de lemn, care a fost amplasată provizoriu pe adevăratul loc unde s-a desfăşurat execuţia martirilor Horea şi Cloşca, urmând a se desfăşura demersurile necesare în vederea construirii unui monument, pe măsura evenimentului istoric.

Crucea de lemn (provizorie) a fost amplasată la marginea terasei, unui teren arabil (nelucrat de zeci de ani de zile) care a fost curăţat de arbuşti şi mărăcini, ocupând doar câţiva metri pătraţi, fapt ce se poate constata şi din imaginile prezentate în continuare precum şi din cele existente la dosarul acestei acţiuni.

La scurt timp am fost avertizaţi de organele de poliţie că ni s-a deschis un dosar penal pentru “conturbarea în posesie” în urma reclamaţiei proprietarului terenului dobândit, urmând să suportăm consecinţele respective.

Cu tot sprijinul acordat cu multă bunăvoinţă din partea Primăriei Municipiului Alba Iulia respectiv prin d-nul vicepreşedinte Paul Voicu, demersurile au fost zadarnice. Propunerile d-lui vicepreşedinte de a cumpăra cca. 5-10 m2, sau a face un schimb parţial de teren, au fost respinse de proprietar. În această situaţie am aşteptat conştienţi şi dispuşi să suportăm consecinţele primei hotărâri judecătoreşti, deşi aveam de partea noastră în primul rând, adevărul istoric cu documentele respective, la care s-a adăugat şi existenţa unui PUZ din anul 1996 (4214 - Plan Urbanistic Zonal, Alba Iulia, str. Dealul Furcilor) la care s-a adăugat faptul că se cunoştea că zona respectivă era socotită zonă arheologică - rezervaţie. (Vezi harta  PUZ pag. 13).

În timp ce aşteptam să se desfăşoare procesul respectiv, crucea de lemn sfinţită şi amplasată la data de 28 febr. 2007 a fost scoasă din pământ şi aruncată la gunoi. Nemaifiind “obiectul” procesului penal, acesta nu s-a mai desfăşurat.

Menţionez că odată cu îndepărtarea crucii au dispărut şi toate artefactele existente în zonă, unele din perioada romană, pe care avem posibilitatea de a le prezenta, prin imaginile care sunt anexate la dosarul acestei acţiuni pe care-l deţinem.

În prezent, s-a reluat acţiunea cu privire la redarea adevărului istoric, cu privire la cunoaşterea şi amplasarea unui monument pe locul real al supliciului până când terenul respectiv nu se va distruge.

Ridicarea unui monument pe terasa Podeiului, la intrarea în Alba Iulia dinspre Sebeş va contribui la înfrumuseţarea zonei, precum şi la confirmarea a unui oraş istoric, în care s-au desfăşurat o serie de evenimente istorice şi culturale în decursul celor două milenii de existenţă.

Fundaţia „Alba Iulia  1918, pentru unitatea şi integritatea României” prin specialiştii săi, prof.dr. Gh. Anghel, director al Muzeului Unirii din Alba Iulia (1959-2000); prof. Ioan Pleşa, dir. al Filialei Arhivelor Alba Iulia (1962-1997); prof. Ilie Furduiu, prof. Ioan Popescu, col(r) Ioan Galdea, col(r) Ştefan Rus, ec. Ilie Dionisie, ec. Ioan Străjan şi cu documentele de care dispune, împreună cu Asociaţia „Avram Iancu” va susţine această acţiune.

Ec. Ion STRĂJAN

Note

* Nicolae Josan, „Memorandistul moţ Rubin Patiţia (1841-1918)”, Editura Altip, Alba Iulia, 2002, p. 67-71;

1. Idem, Contribuţii la cunoşterea vieţii şi activităţii memorandistului Rubin Patiţia (1841-1918), în “Apulum”, X, 1972, p. 525.

2. Ibidem, p. 524-525.

3. Vezi şi cartea N. Josan, Românii din Munţii Apuseni ..., p.84-92.

4. Documente privind mişcarea naţională a românilor din Transilvania, I, 1881-1891, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, f.a., p. 335-341.

5. Ibidem, p.81-82.

6 . În legătură cu acest episod, aprecierile lui Rubin Patiţia asupra cumnatului său, protopopul Alexandru Tordăşan, sunt mai temperate, el vorbind chiar de o relativă lipsă de curaj a acestuia.

7. Pentru soarta acestui erou-martir al revoluţiei de la 1848 şi a mormântului său, vezi studiul Eugen Hulea, Simion Prodan-Probu, tribunul lui Avram Iancu, în “Apulum”, XVII, 1979, p.529—537, cartea Silvestru Moldovan, În Panteon. Mormintele marilor noştri bărbaţi de la 1848-1849, Cluj, 1929 precum şi părţile referitoare la fruntaşii revoluţiei din 1848-1849 şi la mormintele din cimitirul ortodox Alba Iulia-centru, de la paginile 263 şi 289 ale cărţii Oameni şi fapte din judeţul Alba în memoria urmaşilor, Alba Iulia, editura Altip, 1997, de Nicolae Josan, Gheorghe Fleşer şi Ana Dumitran.

8. Rubin Patiţia, Însemnări autobiografice, manuscris, loc. cit., inv. nr. 4447, p. 247-252

9. Constantin Barbu, Codul invers - arhiva înnebunirii şi a uciderii lui Mihai Eminescu, vol. V, pag. 389-391

 

 

Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina. La partea superioară a porții, de la nivelul terasei se dezvoltă pe verticală ansamblul statuar ”Carol al VI-lea care  include și ”CELULA LUI HOREA”