România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Problematicile Uniunii Europene

 

MOTO:

„Patria se cuvine a fi aşezată deasupra a tot ce există, chiar şi a zeilor, căci ea îi cuprinde pe toţi - altarele zeilor şi mormintele strămoşilor - iată patria, eşti al ei prin comuniunea amintirilor şi a nădejdilor.”

                              ANATOLE  FRANCE

 

Viaţa şi Sănătatea oamenilor nu este darul sistemului politic care guvernează ţara la un moment dat. Viaţa, acest dar divin minunat, nu trebuie să devină pentru nimeni, nici chiar in cazul pensionarilor o POVARĂ.

Statele care în decursul istoriei au tot copiat diferite modele, constituie o pradă uşoară întrucât marile puteri şi imperii, în funcţie de interesul lor, pun la cale tot felul de strategii pentru ca bogăţiile acestor state să fie deturnate, să fie preluate sub o formă sau alta, a cooperării sau integrării, a facilitării intrării acestora în tot felul de organisme politice şi economice, mizând tot mai mult pe faptul că ele nu au o conştientizare a propriilor interese naţionale şi nici a propriilor lor identităţi.

Este ca şi cum ai fi proprietarul unei imense bogăţii, dar nu eşti conştient că o ai şi nici nu şti să o administrezi cum se cuvine. În acest context eşti o pradă uşoară pentru cei ce se pricep să tot adune, să facă imperii şi să le administreze în interesul lor.

Cazul României este un grăitor exemplu. Edificatoare este istoria sa frământată. O scurtă incursiune în istorie, începând cu răscoala lui Tudor Vladimirescu din 1821 şi până în prezent, ne relevă această stare de fapt .

Maeştrii şahului politic, după evenimentele din 1989, au legat termenii de stabilitate, securitate şi dezvoltare europeană de NATO şi Uniunea Europeană.

Nu se ştie încă, nu se percepe cum vor rezista aceste structuri cât şi eforturile ce le implică. Istoria, mai bine zis perioada imediat următoare şi nu numai, va demonstra cum un asemenea conglomerat de naţiuni, un adevărat „Turn Babel” modern, va rezista pentru că reuneşte un număr de mase de state eterogene în componentele lor specifice, cea mai importantă fiind cea economică.

Analiştii menţionează deseori că s-a creat un adevărat imperiu european, dar cum toate imperiile au un ciclu de existenţă temporar, există scepticismul şi cu privire la ceea ce se întâmplă acum în Europa zilelor noastre.

Rămâne de văzut cum se vor realiza aspiraţiile de mai multă libertate, democraţie şi acea prosperitate vestică la care tot aspira statele occidentale

Există comentarii care afirmă necesitatea că organismele democratice ce se conturează, să promoveze principiile dreptului internaţional şi consolidarea rolului ONU, organizaţie cu vocaţie mondială. Consider că aici se impune să amintim cuvintele filosofului antic Seneca: „Nimic nu apropie popoarele mai mult decât înţelegerea bazată pe dreptul recunoscut fiecăruia de a fi el însuşi”.

Spiritul european al globalizării cu toate că se vorbeşte de o altă ordine bipolară a lumii, că epoca războaielor şi revoluţiilor a apus, că lumea nu numai că s-a globalizat dar a însemnat şi un progres pentru bunăstare, totuşi, că aşa cum se desfăşoară evenimentele, tendinţa de a se constitui un imperium în primul rând cel european – Statele Unite ale Europei, conduce inevitabil la distrugerea diversităţii naţiunilor şi popoarelor în folosul câtorva ţări puternic dezvoltate din Europa, cum ar fi Germania.

Adâncirea disensiunilor dintre unele state occidentale pe problematicile UE, îndeosebi intre Anglia  şi Germania, diminuarea dinamismului şi a voinţei de integrare din partea Angliei şi nu numai, menţinerea diferenţelor structurale în plan economic, impedimentul factorului demografic din Europa, conflictul dintre generaţii a Europei îmbătrânite, iată doar câteva aspecte care nu pot fi ignorate.

Se încearcă solidaritatea multinaţională care să se bazeze pe diversitatea naţională dar în acelaşi timp se încalcă principiile diversităţii. Apreciem că a gândi european înseamnă formarea unei mentalităţi şi practici europene materializate prin participarea conştientă la îmbogăţirea moştenirii Europei, prin punerea în valoare tocmai a particularităţilor naţionale, a diversităţii, nu ignorarea acestora.

Pacea şi prosperitatea se obţin prin activitatea specifică, prin legarea autorităţilor din diferite state de rezolvarea unor nevoi comune statelor, care se pot transforma în tot atâtea ocazii de cooperare.

În loc să se axeze pe aspectele care diferenţiază statele europene,unde aici ar trebui să se obţină o omogenizare, acţiunile viitoare ar trebui îndreptate asupra zonelor în care interesele converg şi de aici către clădirea unor edificiii comune, de bunăstare.

Numai atunci s-ar împlini dezideratul lui Victor Hugo „va veni o vreme când bombele vor fi înlocuite de venerabilul arbitraj al unui mare senat suveran, care ar putea fi Europa”.

Circuitul federal, vedem că trebuie să fie cel economic, dar fără să atingi suveranitatea. Dacă la nivel înalt, „elitist”, politica şi progresul statului impun trecerea peste aceste particularităţi, în mediul social, „chemarea pământului” se resimte în fiecare zi. Cel care este german şi a învăţat versurile lui Goethe îl va privi pe Eminescu sau pe Shakespeare ca o valoare externă. Există şi va exista întotdeauna nevoia de identificare cu o naţiune, întrucât legitimitatea istorică, clivajele naţionale sunt mult mai profunde. Decalajele economice, păstrarea identităţii, cultivarea tradiţiilor nu se pot obţine prin decret dat de către liderii europeni, fără să se ţină seama de starea de înapoiere a unor zone, state, oraşe etc. De menţionat este faptul că sensul democraţiei trebuie sa fie indicatorul prosperităţii.

Deşi pare desuet, dar vechiul motto al dreptăţii sociale şi a folosirii resurselor în folosul popoarelor care le deţin, devine tot mai actual.

În contextul crizei economice mondiale, ideologiile extremiste îşi pot găsi oricare loc în lume, cu o condiţie ca spaţiul să fie dominat de sărăcie, lipsă de speranţă şi teren favorabil conflictelor. Toate acestea se găsesc din belşug peste tot, inclusiv în Europa şi Orientul Mijlociu.

Ce se poate face pentru ca aceste manifestări să nu degenereze? Considerăm că unica soluţie este cea legată de diminuarea sărăciei, îmbunătăţirea standardelor de viaţă şi instituirea în fiecare ţară de structuri viabile de siguranţă socială. Însuşi marele Ion I. C. Brătianu, afirma în timpul vieţii că: „adevăratul european este acela care contribuie la dezvoltarea Europei prin dezvoltarea forţelor naţionale pe care le reprezintă şi nu acela exclusiv de preocupat de părerea străinătăţii”. Şi orice om politic, chiar din zilele noastre trebuie să se preocupe deopotrivă atât de dezvoltarea forţelor naţionale dar şi de părerea străinătăţii, pentru a evita o izolare ca în acea vreme din 1940.

Oricât am fi de membri ai Uniunii Europene, oricâte fonduri ni s-ar promite şi oricâte parteneriate economice am stabili cu investitorii de calibru, în cele din urmă vom ajunge cu siguranţă la concluzia că singura formă de dezvoltare autentică este cea care pleacă din interior, cu oamenii noştri, cu resursele ţării, în ideea constituirii unui capital românesc.

În acest context,amintim sfatul marelui istoric si om politic Nicolae Iorga: „Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire, ca s-o înţelegi. Ce, vi se pare dificil? Nu, dacă îndrăzniţi.”

Până la urmă identitatea naţională prezintă o importanţă deosebită. Până una alta, este greu de crezut că o naţiune europeană occidentală, Anglia, Franţa, Germania, Olanda etc., s-ar topi integral într-o pastă amorfă, chiar cu eticheta UE, într-o ţară săracă.

Păcat că guvernanţii noştri nu au găsit timpul necesar să studieze şi să înţeleagă mesajul lui Mihai Eminescu, transmis încă din 1888: „un stat este ca şi omul, are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are, iar cel sărac, este totdeauna sclav şi inegal cu cel ce stă deasupra lui”.

În anul 1762, în anii premergători ai Revoluţiei Franceze, Jean Jacques Rousseau atrăgea atenţia că „nimeni nu trebuie să fie atât de bogat încât să-l poată cumpăra pe altul şi nimeni nu trebuie să fie atât de sărac încât să fie silit să se vândă”. Aşadar se impune ca în permanenţă să avem demnitate naţională în tot ceea ce întreprindem.

Ca să umplem de conţinut această noţiune, ca să o putem invoca, ar trebui să ne regăsim ierarhia de valori de la cele mai mărunte gesturi cotidiene: felul în care vorbim unii cu alţii, felul în care mergem pe strada, pe jos sau cu maşina, respectul pentru curăţenie, pentru muncă, pentru corectitudine, pentru cuvântul dat, grija pentru banul public, ocrotirea celor mai în vârstă, atenţia acordată pentru prosperitatea comunităţii etc.

„Sfinxul” Brătianu ne-a lăsat ca moştenire cea mai profundă lecţie de filosofie şi practică politică: „salvarea României, în prezent şi în viitor nu poate veni decât „prin noi înşine” restul sunt fantasme.”

  21  martie 2014

Col.(r) Stelian DRONDOE