România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Domnitorul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu şi Mitropolia Bălgradului (Alba Iulia) şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului  – 300 ani de la martiriu –

 

Domnitorul Ţării Româneşti – Constantin Brâncoveanu – s-a născut la data de 15 august 1654 în ţinutul Romanaţi, satul Brâncoveni, provenind după mamă dintr-o familie importantă de boieri, ai Cantacuzinilor.

Constantin Brâncoveanu provenea din acelaşi neam al „Basarabeştilor” întemeietori de ţară. Datorită calităţilor sale intelectuale şi morale deosebite, înainte de a urca pe tronul Ţării Româneşti a ocupat diferite funcţii importante, de mare logofăt în Divanul domnitorului Duca Vodă, precum şi a lui Şerban Cantacuzino.

Constantin Brâncoveanu nu şi-a dorit să ajungă la domnie. La insistenţele boierilor şi a promisiunilor de a fi sprijinit la domnie cu devotament de către aceştia, Constantin Brâncoveanu a acceptat urcarea pe tronul Ţării Româneşti, la vârsta de 34 de ani, în anul 1688, imediat după moartea lui Şerban Cantacuzino care l-a dorit şi i-a lăsat „pecetea” domnească.

În aceste împrejurări, afirmaţiile domnitorului sunt concludente: „Domnia aceasta, eu nu o pohtesc, ca să-mi înmulţesc grijile şi nevoile… în vremi ca acestea turburate, înconjuraţi de oşti de vrăşmaşi”.

Constantin Brâncoveanu a domnit 26 de ani, fiind printre cei mai importanţi domnitori ai Ţării Româneşti, situându-se cu durată de timp în domnie, după Mircea cel Bătrân (32 ani).

Din căsătoria cu Marica, nepoată de domn, a avut 11 copii - patru băieţi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi şapte fete: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălaşa şi Smaranda.

Datorită calităţilor diplomatice, a reuşit în lunga sa domnie de 24 de ani să menţină ţara în stare de pace, purtând doar o singură bătălie, în august 1690 alături de turci şi „curuţii” lui E. Thokoly, la Zărneşti-Tohan când au înfrânt pe austrieci, iar comandantul acestora – Heissler, a fost luat prizonier.

Marele istoric N. Iorga l-a caracterizat astfel: „… Osândit să nu facă politica armelor, Constantin Brâncoveanu a făcut în schimb marea politică a culturii.” Meritul este cu atât mai mare, dacă ţinem seama de poziţia geografică a Ţărilor Româneşti aşezate între cele trei mari imperii războinice şi “hrăpăreţe” (Imperiul Habsburgic, Otoman şi Rusesc) care în decursul istoriei şi până în zilele noastre, nu ne-au cruţat deloc.

Acelaşi mare istoric N. Iorga afirma: „când nordul a vrut să meargă spre sud, când occidentul a vrut să se atingă de răsărit, aici        s-au întâlnit, iar parte din dramele, greutăţile şi consecinţele războaielor au fost suportate de neamul românesc, cu urmări dramatice prin pierderea de vieţi omeneşti, distrugerea economiei, inclusiv prin jafuri teritoriale, unele menţinându-se până astăzi.”

Relaţiile diplomatice ale domnitorului Constantin Brâncoveanu cu Franţa, Rusia, Anglia, Austria, Turcia, Suedia etc. au fost valoroase până către sfârşitul domniei, având în vedere mai ales personalitatea conducătorilor acestor ţări din perioada respectivă (Ludovic al XIV-lea – Franţa, Petru cel Mare – Rusia, Carol al II-lea – Suedia etc.).

Importanţa acestor relaţii diplomatice, a stat în atenţia multor specialişti şi istorici printre care amintim pe istoricul Virgil Cândea, cu lucrarea „Diplomaţia românească sub Constantin Brâncoveanu”, de asemenea în lucrarea „Politica externă şi diplomaţia lui Constantin Brâncoveanu” prin care descrie activitatea diplomatică de la curtea domnitorului.

Un rol important şi nefast asupra lui Constantin Brâncoveanu l-a avut secretarul său, Antonio Maria del Chiaro impus de Înalta Poartă.

Prin tratativele diplomatice cu Poarta, domnitorul intenţiona să pună domn în Moldova pe ginerele său Constantin, acţiune, care dacă ar fi reuşit ar fi constituit primul pas spre unitatea naţională a neamului românesc.

Relaţii intense şi speciale au fost permanent cu Moldova şi Transilvania din partea Ţării Româneşti.

Preocupările susţinute şi sprijinul acordat bisericii ortodoxe din Ardeal începând cu Mihai Viteazul, rezultă clar din documentul/convenţie a „logofătului” Constantin Brâncoveanu şi a domnitorului Şerban Cantacuzino din 21.08.1681, document prezentat de T. Cipariu în lucrarea: „Arhivu pentru filologie şi istorie” din anul 1867, în limba latină şi care prin bunăvoinţa prof. Ileana Corodeanu, avem posibilitatea de al prezenta în limba română, în continuare:

 

Convenţia dintre Constantin Brâncoveanu, plenipotenţiarul României şi preaînalţii capi transilvani din 21.08.1681.

 

Preailustrul domn Constantin Brâncoveanu, înaltul principe transilvan plenipotenţiarul şi domnitorul Şerban Cantacuzino cere de la noi ca religia lor să fie practicată liber, după obiceiul strămoşilor, ca înţeleptul Sava* numit domn mitropolit, luat pe nedrept prizonier de actualul tiran Apafius Gubernius, să fie redat îndatoririi dinainte, cu reînoirea onoarei pătate şi să-i fie redate demnităţile celui care le cere după merit.

Averea lui Dumnezeu este deasupra sufletelor şi ea nici nu poate fi împiedicată de cele lumeşti, nici nu le-o ia înainte. Cine poate să treacă peste legile strămoşilor?

Furia tiranică tulbură religiile, mintea sănătoasă şi (liniştită) chibzuită o înviorează.

Astfel noi, subsemnaţii, curatorii păcii publice şi ai ţării dragi Transilvania, facem cunoscută ştirea folositoare tuturor, că, dacă Dumnezeu ajută după cum sperăm noi, vom putea să ajungem la scopul dorit, ca aceştia să folosească religia ortodoxă valahică, prin ceremoniile obişnuite de popor din strămoşi, prin practica liberă, după canoanele patriei şi care, împotriva voinţei acestora a fost oprimată în hotarele ei.

Vom face astfel ca în faţa legilor libertăţii Mitropolitului Vlădica Sava* să-i fie restituită pe deplin onoarea, să folosească cu deplină autoritate vechea datorie.

Vom acţiona cu toată puterea împotriva nelegiuiţilor atât în ce priveşte religia, cât şi în ce priveşte practicarea ei, vom fi protejaţi de aceleaşi legi ale libertăţii.

Asupra celor pe care le-am spus şi trebuie reţinute, noi ne punem girul şi le confirmăm prin sigiliul uzual şi semnătura.

Alcătuit la Constantinopol, la 21 august 1681.

Ladislau Csaky (L.S.)

Christophorus Pasko (L.S.)

* Mitropolitul Sava Brancovici (1656-1680) Mitropolitul Ortodox al Bălgradului şi Arhiepiscop al Ţării Ardealului.

 

Constantin Brâncoveanu după ce a ajuns domnul Ţării Româneşti, a fost considerat patronul Mitropoliei Ardealului, iar după ce a încheiat pactul de amiciţie cu împăratul Leopold I a obţinut titlul de Principe al Imperiului.

O situaţie deosebită din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a constituit-o fiscalitatea mereu ridicată determinată de pretenţiile şi impunerii de haraciu – din partea sultanului de la Înalta Poartă. Situaţia s-a accentuat mai ales după anul 1703, când domnitorul a trecut prin momente critice, determinate de prezentarea la Înalta Poartă pentru reconfirmarea domniei, concomitent cu mărirea haraciului care la porunca sultanului Ahmed al III-lea pentru Ţara Românească a ajuns la 141.000 groşi.

Destăinuirea stolnicului Constantin Cantacuzino despre prezentarea lui Constantin Brâncoveanu la Înalta Poartă a fost cutremurătoare: „mai bine aş dori să mor cerşind o bucată de pâine în pământ creştinesc, decât să mai trec o dată Dunărea spre a merge la Ţarigrad”.

Constantin Brâncoveanu în întreaga sa activitate s-a remarcat în ceeace priveşte învăţământul, cultura, artele şi în special în apărarea credinţei neamului românesc – ortodoxia – având un sprijin substanţial din partea mitropolitului Ungrovlahiei – Teodosie (1679-1708) şi a renumitului Antim Ivireanul (1708-1716).

În perioada 1694-1695 a înfiinţat Academia de la Sf. Sava care a devenit una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ din această parte a Europei.

După ce în perioada 1698-1699 a construit la Potlogi-Dâmboviţa un palat cunoscut prin frumuseţea dată de armonia şi bogăţia decorului, Constantin Brâncoveanu, în anul 1702, a construit la Mogoşoaia un alt palat de reşedinţă, care după specialişti reprezintă monumentul de vârf al arhitecturii brâncoveneşti.

Legăturile românilor din Transilvania cu cei din Ţara Românească şi Moldova, au existat din cele mai vechi timpuri şi ele s-au bazat în special pe relaţiile credinţei strămoşeşti – care au dăinuit între biserica din Principatele Române şi Transilvania, precum şi din partea domnitorilor respectivi.

Exemplele menţionate mai jos sunt cât se poate de convingătoare:

-  Episcopia Vadului (jud. Cluj) a fost întemeiată la sfârşitul sec. XV-lea, de către vestitul voievod al Moldovei Ştefan cel Mare;

-  Cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab, s-a zidit biserica „Sf. Nicolae” din Braşov;

-  Mutarea scaunului mitropoliei Transil-vaniei la Geoagiu-Alba s-a realizat cu ajutorul domnitorilor din ţara Românească;

-  Mihai Viteazul împreună cu mitropolitul Ioan de Prislop a construit noua clădire a Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului care a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie a Ardealului, subordonând-o Târgoviştei, în condiţiile istorice existente;

-  La Ocna Sibiului, Mihai Viteazul, după victoria de la Şelimbăr, din anul 1599, obţinută după înfrângerea lui Andrei Bathory a construit o biserică cu hramul „Sfinţii Mihail şi Gavril”, care ulterior a fost distrusă de turci;

-  După 100 de ani pe ruinele rămase, C. Brâncoveanu a înălţat o altă biserică ortodoxă la Ocna Sibiului;

-  Domnitorul Constantin Brâncoveanu în anul 1698 a construit biserica „Sfântul Nicolae” în oraşul Făgăraş. Unele caracteristici de construcţie de la această biserică din Făgăraş au fost utilizate şi la clădirile unor biserici ortodoxe din judeţul Alba, printre care la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Lipovenii Bălgradului unde în anul 1761 (14/18 febr.) a avut loc importantul Sinod Naţional Bisericesc în perioada de vârf a mişcării călugărului Sofronie, de apărare a credinţei străbune;

-  La Sâmbăta de Sus, Constantin Brâncoveanu, pe o veche aşezare a unei mănăstiri, întemeiată de Preda Brâncoveanu, la finele sec. 18-lea (1696-1698) a înlocuit biserica de lemn cu una de zid. La cererea administraţiei catolice, în anul 1785 a fost distrusă de generalul Preiss;

-  Mitropoliţii Ţării Româneşti au fost împuterniciţi de Patriarhia de la Constantinopol de a hirotoni mitropoliţii din Ardeal (Ghenadie I, Ghenadie II, Ilie Iorest, Sava Brancovici, Iosif din Pischinţi – Orăştie, Varlaam, Teofil şi Atanasie).

De asemenea erau hirotoniţi preoţii ortodocşi în Ţara Românească. Atenţia Curţii de la Viena, în privinţa acestor acţiuni rezultă şi din informările episcopilor gr. catolici. Informarea scrisă a episcopului gr. catolic Petru Pavel Aaron, către împărat, prin care arăta că cca. 400 preoţi ortodocşi au fost hirotoniţi în Ţara Românească, este edificatoare.

Din cele două principate au venit călugări care s-au aşezat la mănăstirile din Ardeal, mai ales în sec. 18-lea pentru a sprijini credinţa neamului românesc, care se afla în condiţii deosebit de grele.

Constantin Brâncoveanu, împreună cu mitropolitul Teodosie în acţiunea de sprijinire a Tipografiei Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi a Ţării Ardealului, a trimis la Alba Iulia pe meşterul tipograf Mihai Ştefan (Istvanovici) şcolit de renumitul Antim Ivireanul la Mănăstirea Snagov.

Mihai Ştefan era ardelean de origine, fiul renumitului tipograf Ştefan, care a tipărit la Alba Iulia în anul 1648 „Noul Testament de la Bălgrad” şi care a revigorat activitatea tipografiei mitropoliei.

În anul 1699 s-a tipărit la Alba Iulia două cărţi deosebit de importante pentru nevoile românilor, Kiriacodromionul şi Bucoavna, ambele în limba română. Bucovna de la Bălgrad a fost primul abecedar care a stat la baza învăţământului românesc din Transilvania. Chiriacodromionul reprezintă reeditarea Cazaniei lui Varlaam cu unele completări, fiind tipărit în perioada 1 martie – 20 dec. 1699.

Contribuţia lui Constantin Brâncoveanu la realizarea acestei lucrări importante rezultă din prefaţa acesteia: „… însă ajutoriu nelipsind şi de la prea luminatul şi înălţatul biruitor al toatei Ungrovalahii Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voevod, care nu cu puţin s-au arătat (şi pururi ea se arată) luminator al credinţei pravoslavnice, întărind-o cu Dumnezeieştile cărţi, în tot chipul tipărindu-le; care fiind patronosul adevărat al sfintei Mitropolii de aici şi tuturor celor ce se năzuiesc sub a mării sale, nici sfinţii tale (lui Atanasie) nu ţi-au trecut cererea, ce după pohta Sfinţii Tale şi a cinstitului sobor. Neîntâmplându-se de această data neamului nostru rumânesc, aici în Ardeal, meşter pentru lucrul tipografiei, Măria-Sa la trimis pe Mihai Istavanovici”.

În acelaşi timp cărţile bisericeşti tipărite în Ţara Românească şi Moldova, au ajuns la bisericile şi mănăstirile din Ardeal, pe lângă meşterii şi zugravii de biserici.

Constantin Brâncoveanu în toată perioada de domnie s-a străduit să sprijine şi să demonstreze prin acţiunile realizate, unitatea de neam şi credinţă a neamului românesc, de pe teritoriul Daciei Mari aşa cum o susţinea şi geniul poeziei româneşti Mihai Eminescu.

După marea trădare de la Alba Iulia din 7 oct. 1698, a credinţei străbune a neamului româesc, Mitropolitul Ortodox al Bălgradului şi Arhiepiscop al Ardealului, Atanasie Anghel a devenit episcop greco-catolic/unit.

De la această dată a început calvarul românilor din Ardeal, care timp de peste 300 de ani, au trebuit să reziste catolicizării, cu consecinţele deosebit de grele, mai ales prin acţiunile de deznaţionalizare şi a maghiarizării românilor, prin biserică şi şcoli, bine organizate cu ajutorul iezuiţilor, conduşi de stăpânirea austro-ungară (1700-1918).

După trecerea Ardealului sub stăpânirea habsburgilor, românii ortodocşi, au fost alungaţi din Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ardealului, construită de primul unificator al neamului nostru, Mihai Viteazul, iar la data de 25 iunie 1701 Atanasie Anghel a fost instalat episcop greco-catolic în mitropolia respectivă „fiind de faţă mari dignitari catolici”.

La fel au procedat greco-catolicii şi la Făgăraş unde credincioşii români ortodocşi au fost alungaţi din Biserica Sf. Nicolae construită de domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu şi au instalat la 17 august 1723 pe episcopul gr. catolic Ioan Giurgiu de Patak.

O coincidenţă dureroasă, când din cele două biserici ortodoxe de la Alba Iulia şi Făgăraş, construite de cei mai importanţi domnitori ai Ţării Româneşti – Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu credincioşii români au fost izgoniţi, fiind luate de greco-catolici, cu ajutorul iezuiţilor şi a autorităţilor.

Actele de danie anuale de 6000 aspri stabilite de Mihai Viteazul şi urmaşilor săi la domnie, pentru a sprijinii Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ardealului „pentru că o ştim pre această Sfântă Mitropolie că se învăluieşte ca o corabie în mijlocul valurilor mării fiind între multe feluri de eretici şi se năpăstuiesc de la dânşii în multe chipuri (variante)" sau realizat în perioada de peste 100 de ani (sec. XVII) de la domnia lui Mihai Viteazul la cea inclusiv a lui Constantin Brâncoveanu.

Întrucât perioada între 7 oct. 1698 – 15 iunie 1700 cu privire la unele înţelegeri, ale lui Atanasie Anghel, referitor la uniaţie au trenat, Constantin Brâncoveanu a intervenit cu un act de danie, deosebit, prin Moşia de la Merişani din Argeş la data de 15 iunie 1700.

Moşia de la Merişani a fost dăruită suplimentar lui Atanasie Anghel în speranţa că se va răzgândi să părăsească credinţa străbună.

Demersurile respective i-au fost prezentate de reprezentantul său care se afla la Alba Iulia Ladislau Teodor Dindar (1695-1714).

Actele de danie a domnitorului Constantin Brâncoveanu către Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului, din anul 1698 privind suma de 6000, anual precum şi actul de danie a Moşiei de la Merişani, din anul 1700 sunt menţionate de T. Cipariu în „Arhivu pentru filologie şi istorie” (pag. 452-456) din anul 1867, de unde au fost transcrise „ad litteram” după cum urmează:

 

Donaţiunea Principelui Ţării Româneşti Constantin Basarab pentru Mitropolia Bălgradului şi Arhiepiscopiei Ardealului din anul 1698

 

Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, grăieşte prorocul David, împăratul, argint lămurit şi ispitit cu pământ de 3 ori este curăţit şi credincios domnul întru toate cuvintele sale.

Cuvintele cele curate şi credincioase  ale aceluia aşa ne îndreaptă pre noi întru Sfânta Evanghelie către calea cea mai aleasă a mântuirii tuturor, - zicând “fericiţi sunt cei milostivi că aceia se vor milui”. Şi iarăşi fiţi îndurători, precum tatăl vostru cel ceresc este îndurător ca să vă primească pre voi în lăcaşurile sale cele cereşti şi a căror cuvinte să ne lumineze şi pe noi. Dumnezeu carele cu a sa putere şi pre noi miluindu-ne Domnul Dumnezeu înfrumuseţându-ne şi miluindu-ne la cinstitul scaunul bătrânilor şi răposaţilor strămoşilor domnii mele a Ţării Româneşti. IO Constantin Basarab voevod dintru toată voia inimii domnii mele, am pohtit cu ajutorul lui Dumnezeu a urma cu milostenie precum scrie şi Sfânta Evanghelie că milostenia curăţeşte păcatele, întru care să facem ca şi pre noi să ne primească în lăcaşurile sale cele cereşti şi aşa temându-ne, nu puţin, cu adevărat de cel ce îngrozeşte întru a sa Sfânta Evanghelie cu judecata acolo este fără milă celor care nu fac milă.

Iată dară, ne făgăduim că din agoniseala cea ce nouă ne este dat de la Dumnezeu, sfinţii şi marii Biserici a Mitropoliei Bălgradului Arhiepiscopiei Ardealului unde se cinsteşte hramul al sfintei şi de viaţă făcătoarei Troiţe (treimi) care scaun al acestei mitropolii ce mai sus s-a zis, dintru a sa temelie este făcută şi înălţată de răposatul Mihai Voevod pe vremea când a fost crai întraceia parte de loc.

Deci dară, dator, ne rânduim ca în toţi anii vieţii noastre de la această sfântă mitropolie anual bani - şase mii, care număr să fie neschimbat, şi nemutat, pentrucă o ştim pre această sfântă mitropolie că se învaluieşte ca o corabie în mijlocul valurilor mării fiind între multe feluri de eretici necredincioşi şi se năpăstuieşte de la dânşii în multe chipuri (feluri).

Întraceia şi glasul nostru cel curat cu minte, cu tot dinadinsul pohtim o credincioşilor domni ca ori şi care ar fi dintre aleşii de Dumnezeu, ar ajunge în viitor stăpâni în urma domniei noastre, domnind şi stăpânind scaunul acesta sau din sângele neamului nostru sau dintraltul străin, dintru a sa avuţie care de la Dumnezeu iar fi lui dat, să nu se îndoiască cu firea ca să hie lipsită această sfântă mitropolie de acest număr de bani, ci faţă de numărul cel de mai sus, cu mai mare sumă, precum îl va îndura Dumnezeu şi aşa urmaţi pohta noastră precum şi noi am primit şi am făgăduit (promis) primind urmarea acestor răposaţi şi pravloslovnici domni ca şi Domnul Dumnezeu ce este în Treime slăvit să-l cinstească şi să-l miluiască întru a sa domnie şi în acel veac ce va să fie la repaosul veşnic, în pace.

Şi iată că punem şi vremea viitorilor de acolo pentru luarea acestei mile, ziua de întâi septembrie, această danie am făcut-o şi am întărit-o, îndemnându-ne văzând şi hrisoavele iscălite şi pecetluite ale acelora ce mai înainte de noi au domnit întru Dumnezeu răposaţi strămoşului domnii mele lui Matei Basarab voevod şi a lui Constantin Vodă Şerban şi întru hrisovul lui Antonie Vodă.

Drept aceia şi noi am voit şi am pohtit de-am înnoit dania aceasta şi cu acest cinstit hrisov a domniei mele ca să aibă la venirea în toţi anii trimişii de acolo, la vreme ce mai sus s-a zis, să ia această milă în sumă deplină să hie (fie) sfintei mitropolii de întărire şi de ajutor, iar domnii mele şi răposaţilor părinţilor domnii mele veşnică pomenire.

Şi am întărit hrisovul acesta cu tot sfatul şi credincioşii boieri ai divanului domnii mele.

pan Cornea Brăiloiu vel ban Cralebski

pan Stroe Leurdeanu vel vonic pan Mihai Cantacuzino vel spătar

pan Dicu Rudeanu vel logofăt şi pan Şerban vel vistiernic

pan VERG vel clucer şi pan Dumitrache Caramalbul vel post

pan Scarlat vel paharnic şi pan Radu Izvoreanu vel stolnic

pan Radu Golescu vel com. şi pan Iorga vel slujer

pan Constantin Corbeanu vel pitar şi ispravnic Ştefan Cantacuzino vel logofăt.

Şi s-a scris hrisovul acesta în oraşul scaunului domnii mele în Bucureşti întru al zecelea an din domnia domniei mele

   Io Constantin                                                                  Ştefan Cantacuzino

       Voevod                                                                              v. logof.

 

Actul

prin care Constantin Brâncoveanu a donat Mitropoliei Bălgradului (Alba Iulia) şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului moşia Merişani - Argeş - 1700

 

Cu mila lui Dumnezeu IO Constantin Basarab, voevod şi Domn a toată ţara Ungrovlahiei, datam Domnia mea, această poruncă a domniei  mele.

-  Sfintei şi dumnezeieşti mitropolii a Bălgradului şi Arhiepiscopiei ţării Ardealului unde se cinsteşte hramul al sfinţilor şi de viaţă făcătoarei Treimi, care dintru a sa temelie este făcută, şi înălţată de răposatul IO - Mihai Voevod şi Sfinţiei sale părintelui Atanasie mitropolitul, şi a tot soborul Sfintei mitropolii.

-  Ca să fie Sfintei mitropolii moşia din câmpul Merişanilor din sudul Argeşului de peste tot, 700 stânjeni de câmp, de pădure, de ape cu vaduri de mori şi cu pometul satului, cu tot venitul ce ar fi.

Pentru că această moşie de care scrie mai sus, cumpăratam domnia mea de la Stoica, feciorul lui Ştefan stolnicul din Vâlcele, jumătate de hotar de preste toată moşia Merişanilor încă 50 stânjeni şi iar din cealaltă jumătate de hotar am mai cumpărat domnia mea de la metiaşii din Dolbuneşti de la Pătru, feciorul lui Apostol, nepotul lui Pătru răspopul şi de la Ion feciorul lui Stoica zidarul  nepotul lui Pătru şi de la Vlad diaconul, feciorul lui Ţalapie robul şi dela Eftenie Dragotă nepotul lui Ţalapie Butuca cu 150 stânjeni.

Afară dintr-o funie de moşie dintracest hotar ce ş-au lăsat meţiaşii nevândut pre din sus pre lângă hotarul Mănăstirii Tutani însă afară dintracestă funie, care se fac împreună stânjeni, pecum şi mai sus sunt zişi cu tocmeala în preţul stânjenului pe 60 bani, care se fac împreună 317, care se fac cu zapise de vânzare întărite cu numele şi cu peceţile lor şi cu boierii cei mari ai divanului iscăliţi ca martori.

Şi după ce am cumpărat domnia mea această moşie fiind această sfântă mitropolie, ce se învaluieşte ca o corabie în mijlocul valurilor mării aflându-se între multe feluri de limbi străine, fiind şi lipsiţi de cele ce sunt de ajutorul sfintei mitropolii. Domnia mea am socotit a da şi a milui această sfântă mitropolie cu această moşie, ca să aibă a ţine predânsa oameni şi alte bucate (culturi) dobitoace (animale) sau orice le-ar fi voia ca să fie sfintei mitropolii de întreţinere şi de ajutor, iar domniei mele şi răposaţilor părinţilor domniei mele, veşnică pomenire.

Drept aceia domnia mea am dat şi această carte a domniei mele împreună şi cu toate zapisele (documentele) de cumpărare a acestei moşii sfinţiei sale părintelui Atanasie, Mitropolitul şi a tot soborul sfintei mitropolii, ca să aibă ţinerea şi a stăpânii această moşie din Merişani cu tot venitul ce ar fi din hotar până în hotar, înafară numai dintr-o funie de moşie ce sa spus mai sus, care şi-au lăsat meţiaşii lor, ca sa le hie lor loc de hrană iar cealaltă moşie să hie toată pre sama Sfintei Mitropolii a Bălgradului de întărire şi neclintită în veci.

Şi am întărit această carte a domniei mele cu tot sfatul şi cu credincioşii boieri cei mari ai divanului domniei mele:

Pan Cornea Brăiloiul vel Ban Cralebski şi Pan Stroe Leurdeanul vel Vornic, şi Pan Dicu Rudeanu vel Logofăt, Pan Mihai Cantacuzino vel Spătar şi Pan Şerban vel Vistiernic şi Pan Vergo vel Clucer şi Pan Dumitrache Caramalbu vel Postelnic şi Pan Şerban Cantacuzino vel Paharnic, şi Radu Izvoranu vel Stolnic, Pan Radu Golescu vel Comis şi Pan Iorga vel Slujer şi Pan Constantin Corbeanul vel Pitar şi Ispravnic Ştefan Cantacuzino Logofăt.

Scriindu-se această carte în oraşul scaunului domniei mele în Bucureşti întru al 12-lea an din Domnia Domniei Mele.

                  IO Constantin Voevod - milostiv gospodar

 

Valoarea istorică în general, dar mai ales pentru Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului a acestor documente, deosebit de importante, este dată de conţinutul lor şi mai ales de dragostea exprimată de fiecare dată, faţă de fraţii români ardeleni.

Atenţia şi preocupările lui Constantin Brâncoveanu pentru păstrarea credinţei străbune, în perioadele cele mai grele de la sfârşitul sec. al 17-lea şi începutul celui de al 18-lea au fost evidente.

Începând din perioada anilor 1704-1705, relaţiile domni-torului Constantin Brâncoveanu, cu boierii familiei Cantacuzino s-au deteriorat, iar tensiunea a devenit maximă în anul 1711.

Intrigile unor familii boiereşti, trădările altora, inclusiv a unor diplomaţi străini de la Constantinopol, au contribuit la mazilirea domnitorului creştin, Constantin Brâncoveanu, după 26 ani de domnie, deşi „Poarta” în anul 1699 i-a acordat domnia pe viaţă.

Sultanul Ahmed al III-lea l-a trimis pe Mustafa Aga cu o escortă la data de 24 martie 1714 la Constantin Brâncoveanu pentru al anunţa că a fost mazilit de „Poartă”, arestându-l. Împreună cu întreaga familie şi vistiernicul Ianache Văcărescu, Constantin Brâncoveanu, au fost întemniţaţi în sumbra închisoare Yedi.Kule/Edicule (cele 7 turnuri) în turnul cel mare numit Groapa Sângelui.

O dată cu arestarea lui Constantin Brâncoveanu, Mustafa Aga a jefuit toate bunurile de valoare, apreciate la 12000 galbeni, inclusiv un imens tezaur de obiecte de argint şi alte valori pe care le-a predat sultanului, Ahmed al III-lea.

În perioada de întemniţare, de peste 4 luni (martie 1714 – 15 VIII 1714) Brâncovenii au fost supuşi unor torturi cumplite (întinderea pe roată, strângerea capului cu un cerc de metal, arderea cu fierul înroşit, înţeparea mâinilor şi a picioarelor etc.) pentru a ceda şi accepta impunerile sultanului. La toţi li s-a oferit viaţa în schimbul de a se lepăda de credinţa creştină şi a trece la mahomedanism. Constantin Brâncoveanu a rămas neclintit în credinţa lui faţă de Hristos şi de ţară, afirmând, după secretarul său Antonio Maria del Chiaro:

„Împărate, averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creştină nu mă las. În ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau să mor.

Pământul ţării mele l-am, umplut cu biserici creştineşti şi acum la bătrâneţe, să mă închin în geamiile voastre turceşti? Nu, împărate! Moşia mi-am apărat, credinţa mi-am păzit, în credinţa mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei.”

Apoi şi-a încurajat fii astfel:

„Fiilor, aveţi curaj, am pierdut tot ce aveam pe lumea această pământească, nu ne-au rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le aducem curate în faţa Mântuitorului nostru Isus Hristos, să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru.”

În dimineaţa zilei de 15 august 1714 domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, sfetnicul şi ginerele său Ianache Văcărescu, pentru a fi umiliţi cât mai mult, îmbrăcaţi sumar doar în cămaşă şi indispensabili, cu lanţuri la mâini şi picioare, cu sângele şiroind din răni au fost scoşi din închisoare şi duşi pe jos în piaţa Yoli-Kiosk (Chioşcul Mării) unde au fost executaţi toţi prin decapitare. Trupurile au fost aruncate în Bosfor, iar capetele au fost înfipte în pari şi aşezate la porţile oraşului.

Despre modul de desfăşurare a acestui masacru unic în felul său, avem posibilitatea de a readuce în pagină scrisoarea ambasadorului Andrea Memnp (care a participat la acest „spectacol înfiorător”) către Dogele Veneţiei

 

Plenipotenţiarul veneţian la Ţarigrad, Andrea Memno, a fost de faţă, în dimineaţa lui 15 august 1714, la execuţia lu ICB Vodă şi a membrilor familiei sale, ucişi din porunca sultanului Ahmed.

În scrisoarea către dogele Veneţiei, plenipotenţiarul său raportează astfel: „Duminică, 15 august, de dimineaţa, s-au tăiat capetele bătrânului principe al Valahiei şi ale tuturor fiilor lui, precum şi cel al unui boier care-i era vistier. Iată cum s-a făcut: încă de dimineaţă, sultanul Ahmed s-a urcat într-un caic împărătesc şi a venit la seraiul zis foişorul lui Ialilaiacos, pe Canalul Mării Negre, în faţa căruia era o piaţă unde l-au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei 4 băieţi ai lui şi pe vistiernicul Văcărescu. I-au pus în genunchi unul lângă altul, la oarecare depărtare. Un gîde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat, făcându-i haini. Apoi le-a dat voie să facă o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica securea deasupra capetelor, au fost întrebaţi dacă vor să se facă turci. Dacă vor accepta, atunci vor fi iertaţi. Glasul cel înăbuşit de credinţă al Brâncoveanului a răsunat şi a zis, înspăimântat de această insultă: „Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem, însă, sufletele! Staţi tari şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi în seamă moartea! Priviţi la Cristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi ce moarte de ocară a avut! Credeţi tare în aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătinaţi în credinţa cea pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta”. La aceste cuvinte, Ahmed s-a făcut ca un leu turbat şi a poruncit să li se taie capetele. Gâdele înfiorător a ridicat securea, şi capul marelui vistiernic Ianache Văcărescu s-a rostogolit pe pământ. Apoi, a început cu uciderea copiilor luându-l pe cel mai mare. Când gâdele a ridicat securea la capul celui mai tânăr dintre copii, Beizadea Mateiaş, de numai 12 ani, acesta s-a îngrozit de spaimă. Sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii lui şi de la Văcărescu, s-a rugat de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă părintele său, Domnul Brâncoveanu, al cărui cap a căzut la urmă, l-a înfruntat pe fiul său şi i-a zis: „Mai bine să mori în legea creştinească, decât să te faci păgân, lepădându-te de Isus Cristos, pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ”. Copilaşul a ascultat, a ridicat capul şi cu glas îngeresc i-a zis gâdelui: „Vreau să mor creştin! Loveşte!”. La urmă, fu ucis şi Brâncoveanu!

O, Doamne, Doamne, pana îmi tremură când vă descriu execuţia pe care am văzut-o şi mă întreb: putut-a fi de faţă cineva şi să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Meteiaş, tânăr, tinerel, rostogolindu-se pe jos lângă capul părintelui său, care se apropiase de cel al copilului, părând a-l îmbrăţişa?

Gâdele, stropit cu sânge creştinesc, l-a salutat pe sultanul Ahmed, şi s-a retras. Sultanul, însoţit de plenipotenţiarii Germaniei, Rusiei, Angliei, s-a ridicat să plece. Văzându-ne cu ochii înlăcrimaţi, sultanul a spus că regretă acum ceea ce a făcut.

Andrea Memno

ambasadorul Veneţiei la Constantinopol”

 

Pentru a da amploare acestui spectacol criminal şi diavolesc, au fost invitaţi şi au asistat la decapitarea românilor Brâncoveni, diplomaţii ţărilor celor mai puternice şi creştine din Europa: Franţa, Anglia, Germania, Rusia. Ziua de 15 august 1714 stabilită pentru acest spectacol nu a fost întâmplătoare. La această dată creştinii în general sărbătoreau praznicul „Adormirea Maicii Domnului” fiind şi ziua onomastică a soţiei domnitorului Constantin Brâncoveanu, Marica.

În acelaşi timp, la aceiaşi dată 15 august domnitorul a împlinit 60 de ani.

Oare cum a fost posibil ca reprezentanţii - diplomaţi - ai celor mai puternice şi creştine ţări ale Europei să accepte şi să asiste la decapitarea unor creştini, semeni de ai lor?!

Trupurile au fost aruncate în apele Bosforului, de unde câţiva pescari creştini le-au recuperat şi au fost îngropate la o bisericuţă din insula Halchi pe care domnitorul Constantin Brâncoveanu, anterior a sprijinit-o cu bani.

Doamna Marica Brâncoveanu, împreună cu domniţa Bălaşa cu mari riscuri şi greutăţi, în anul 1720 a adus osemintele domnitorului din insula Halchi şi le-a înmormântat la Biserica „Sf. Gheorghe-Nou” din Bucureşti, care a fost ctitorită de familia Brâncovenilor în anii 1705-1707.

La iniţiativa Patriarhului Teoctist, Biserica Ortodoxă Română, la data de 20 iunie 1992, i-a canonizat pe Martirii Brâncoveni.

În zilele de 15-16 august 1992, au avut loc ceremoniile de proclamare a canonizării Sfinţilor Martiri Brâncoveni la Bucureşti şi la Mănăstirea Hurezi (construită în anul 1693 de domnitorul Constantin Brâncoveanu) la care a participat membrii Sfântului Sinod şi mii de credincioşi. Ziua de pomenire a martirilor s-a fixat 16 august pentru a nu coincide cu praznicul Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai importanţi domnitori ai Ţării Româneşti, un mare ctitor de cultură şi de lăcaşuri sfinte, o personalitate de seamă în ceeace priveşte apărarea şi păstrarea credinţei străbune a neamului românesc. A fost singurul domnitor român, care a preferat să fie ucis împreună cu fii şi ginerele său decât să-şi piardă credinţa creştină.

Cunoscându-se cu adevărat, toate acţiunile desfăşurate şi realizate de Constantin Brâncoveanu pentru Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului şi a credincioşilor săi, propun conducerii Arhiepiscopiei Ortodoxă Română a Alba Iuliei, să analizeze posibilitatea realizării unui bust a Sfântului Constantin Brâncoveanu, care este predestinat să fie amplasat în curtea Catedralei şi sfinţit la data de 16 august 2014 când se va împlini comemorarea a 300 de ani de la martiriul respectiv.

Prin această realizare, vom avea posibilitatea de a demonstra lumii creştine din ţară şi de peste hotare că neamul românesc şi mai ales enoriaşii români din Alba Iulia păstoriţi de Arhiepiscopia Ortodoxe Română de Alba Iulia, nu uită, recunosc şi respectă personalităţile româneşti care s-au sacrificat pentru credinţa străbună şi unitatea neamului  românesc.

Istoricul N.- Iorga susţinea despre domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, faptul că: „Nu greşelile politice i-a adus mazilirea şi decapitarea, ci intrigile unor boieri şi a unor străini de neamul românesc”.

Andrei Busuoiceanu afirma că, Constantin Brâncoveanu în viziunea istoriografiei române şi străine, este prezent în cinci ipostaze: martir, diplomat, precursorul politicei de reforme din secolul XVIII, patron cultural şi reprezentant tipic al sensibilităţii baroce.

Activitatea bogată şi importantă a domnitorului Constantin Brâncoveanu în cei 26 de ani de domnie în Ţara Românească, a fost cercetată şi redată istoriografiei noastre din partea istoricilor şi specialiştilor de renume, printre care amintim: N. Iorga, Hurmuzachi, A.D. Xenopol, P. Haşdeu, Dan Berindei, R. Teodorescu, Florin Constantiniu, N. Stoicescu, Virgil Cândea, Radu Greceanu, Andrei Busuiocescu, Paul Cernovodeanu, Anca Vasiliu, Constantin Râmniceanu, V. Papahagi, George Potra, etc.

Secolul al XVIII-lea de la început a fost nefast pentru întreg neamul românesc: Transilvania a trecut sub stăpânirea habsburgică şi a început desnaţionalizarea românilor prin catolicism, iar în Ţara Românească (1716) şi Moldova (1711) s-a instalat domniile străine – fanariote.

Pământul românesc binecuvântat de Dumnezeu cu atâtea bogăţii şi frumuseţi naturale, denumit din vechime „Grădina Maicii Domnului”, răspândit lumii întregi prin glasul pontifului de la Roma, Sanctitatea sa Papa Ioan al II-lea, a trebuit să „plătească” în decursul istoriei şi astfel de tribut, prin uciderea sau alungarea conducătorilor începând cu Burebista, Decebal, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Horea, Cloşca şi Crişan, Alexandru Ioan Cuza, Ioan Antonescu etc. – împreună cu mulţi fii nevinovaţi ai neamului românesc din fiecare generaţie.

Este timpul să cunoaştem adevărul istoric şi să ne trezim la realitate.

                                    Ec. Ioan STRĂJAN

 

La Sâmbăta de Sus, Constantin Brâncoveanu, pe o veche așezare a unei mănăstiri, întemeiată de Preda Brâncoveanu,

 la finele sec. al 18-lea (1696-1698) a înlocuit biserica de lemn cu una de zid.

Manastirea_Brancoveanu_Sambata_De_Sus_

Ocna Sibiului

Constantin Brâncoveanu și fii săi - stampă contemporană

1698 mai 25 București, Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, face mitropoliei ortodoxe din Alba Iulia

o danie de 6000 de galbeni pe an

Actul prin care Constantin Brâncoveanu a donat Mitropoliei Bălgradului și

Arhiepiscopiei Țării Ardealului moșia Merișani - Argeși - 1700