România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Mihai Eminescu – excelenţa noastră naţională

125 de ani de la moartea  poetului

 

Zadarnică trudă a celor care au încercat, în ultimii ani, să-l coboare pe Eminescu în "debara", să-l doboare din vârful coloanei de valori eterne ale literaturii române! Eminescu nu poate fi urnit din înălţimile în care harul creaţiei l-a aşezat, Eminescu nu poate fi târât în mocirla minciunii, a josniciei. El rămâne drept, falnic, nepătat, pentru că n-a acceptat să se plece, n-a făcut compromisuri, în ciuda presiunii sărăciei în care era aruncat, în ciuda tevaturii politice a vremii de a-i încorseta opţiunea, spre a-l determina să renunţe la principiile sale de dreptate., de onestitate, de sinceritate.

Se ştie că nu e prima dată când se încearcă întinarea valorii lui Eminescu. În anterioara schimbare a regimului politic, în perioada dictaturii proletariatului, Eminescu a fost trecut în umbră, probabil pentru că noncultura nu reuşea să pătrundă profunzimea ideilor creaţiei sale. Acestora prea mult nu li se poate imputa, veneau dintr-un trecut când puţini ajungeau la înalta şcoală. Dar, în anii aceştia, ai noii orânduieli a societăţii, este de mirare cum mari intelectuali, tobă de carte, în loc să se exprime ca Vlahuţă: "Tot mai citesc măiastra-ţi carte,/Deşi o ştiu pe dinafară!", găsesc de cuviinţă, de la "înălţimea"lor intelectuală, să răstoarne cupa  valorilor cu susul în jos, încercând să se afişeze cu îndrăzneala de  a-l înnegura pe Eminescu, în speranţa că se va afla şi de existenţa lor. Şi am aflat cu amară dezamăgire: "Alte măşti, aceeaşi piesă,/Alte guri, aceeaşi gamă"(Glossă) Aşa că şi "Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii", pe care Eminescu îi chinuie, îi molestează prin întrebări căutătoare de valori: " Au prezentul nu ni-i mare.../N-o să aflu între-ai noştri vre un falnic juvaer?"

Şi intrăm revoltaţi în ridicolul momentului, când aceste "falnice juvaere", care fac schimburi de aprecieri onorate cu decoraţii, cu titluri "Honorris causa", cu ridicări fictive în grade, şi reluăm adecvat şirul de întrebări ale patronului de neclintit al literaturii române: " Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,.../Panglicari în ale ţării, care joacă şi pe funii, /Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?"

Eminescu nu s-a înregimentat în prostia vremii. Astăzi nici atât nu ar putea sta în rând cu "intelectualii" storşi din revoluţie. Atunci Eminescu s-a indignat de vorba falsă despre patrioţi pe care îi citau "toţi nerozii",  mânaţi de  interese proprii, astăzi se construieşte titlu de "glorie" prin ridiculizarea patriotismului, doar aşa poţi primi "aplauzele grele a canaliei de uliţi".

Ca trăitor în zilele noastre, te întrebi cu ce este de folos societăţii, oamenilor, în general, un asemenea intelectual autoproslăvit, în comparaţie cu Eminescu, care la numai 33 de ani, rosteşte ca un cunoscător de peste 8o de ani, sfaturi pentru tine, omule de peste veacuri, îndemnîndu-te să îţi ascuţi discernământul în faţa încrengăturilor vieţii:

Nu spera când vezi mişeii

La izbândă făcând punte,

Te-or întrece nătărăii,

De ai fi cu stea în frunte;

Teamă n-ai, căta-vor iarăşi

Între dânşii să se plece,

Nu te prinde lor tovarăş,

Ce e val ca valul trece.

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

De te-ating, să feri în lături,

De hulesc, să taci din gură;

Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

Dacă ştii a lor măsură".  (Glossă)

De la culturiştii noştri se învaţă strategia denigrării naţiei, cum să ducem în lume batjocura la adresa ţării, cum să doborâm ceea ce se încearcă a se construi durabil, spre binele tuturor.

Ne ataşăm sufletul lângă al lui Eminescu şi astfel ne contopim revolta cu a lui, aducându-l în actualitate şi dezvăluind adevărata faţă a acestui grup de intelectuali ai zilelor noastre, ei înşişi coborâţi în debara, înclinându-se în faţa haimanalei care i-a răsplătit pentru devotamentul lor, apreciindu-i pentru marile deservicii aduse ţării, prin murdare denigrări în lumea întreagă. Cu dreptate, Eminescu condamnă tot ce a pătat prestigiul ţării, cu un răsunător ecou în actualitate:

"Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară,

Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,

Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!"(Scrisoarea III)

Cu tot ce l-a dăruit Dumnezeu, Eminescu a fost cel mai sincer apărător al românismului, ancorându-se, în ultimii ani ai vieţii,  în lupta pentru unitate naţională. Eminescu a înălţat ode de preamărire eroilor trecutului, Eminescu s-a solidarizat cu suferinţa celor rupţi de ţară din Transivania. Mai presus de toate, Eminescu este expresia măiastră a limbii române, excelenţa aşezării cuvintelor în vers românesc, adâncimea cugetării filozofice.

Datoria fiecăruia dintre noi este să ne păstrăm luciditatea în tot ceea ce întreprindem modest în folosul comunităţii, cu tihna gândului că Eminescu păstrează cu demnitate la înălţime stindardul României! El este icoana sufletului românesc.

                  Prof. Georgeta CIOBOTĂ

 Comemorarea lui mihai eminescu la alba iulia - 15 iunie 2014