România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

O ţară scoasă la mezat - România

 

„Au scos România la mezat,

Cu voie sau siliţi de străini,

Oricum înseamnă că au trădat

Şi i-au pus pe frunte cunună de spini.

Au făcut din ţară poligon de-ncercări

Şi-un popor sărăcit ce se zbate-n dureri."

Tot mai des îmi vin în minte cuvintele lui Nichita Stănescu: „să-l recitiţi mereu pe Eminescu”. Eu chiar îl recitesc mereu, iar când îl recitesc simt că mă citesc pe mine şi ţara mea în opera lui pentru că simt şi privesc cu indignare la comportamentul jenant al multora dintre politicienii noştri, indiferent cum le convine să se autodenumească, de Dreapta sau de Stânga.

Oare dacă l-ar fi citit pe Eminescu, dacă şi-ar fi iubit ţara, nu erau mai cumpătaţi în tot ce i-au făcut rău în acest sfert de veac de după 1990? Dar, să-l recitim puţin pe Eminescu, din ziarul “Timpul”: „O economie sănătoasă a unei ţâri este rezultatul unei politici sănătoase, bazată pe munca cinstită, făcută de oameni sănătoşi şi cinstiţi. Dar când vedem politicieni devenind milionari fără muncă, fără un capital de început, nu mai e îndoială că ceea ce au acumulat ei a pierdut cineva, s-a furat”. Politicienii noştri nu-l recitesc pe Eminescu motivând că este depăşit, dar nu citesc nici cotidiene prestigioase, occidentale ca “The Guardian” sau “Der Spiegel”. Ele scriu că în România se fură de toate şt mai ales pământ, denumindu-i pe cei ce .fură „apucători de pământ”. Fac o comparaţie cu tarile vecine Ungaria şi Bulgaria care-şi salvează pământul neadmiţând vânzarea lui la străini, care, ca şi polonezii, au ocolit cu inteligenţă directivele de la Bruxelles stopând hegemonia Uniunii Europene, salvându-şi pământul, ţăranii - adică identitatea naţională. La noi toate guvernele ce s-au perindat s-au temut şi se tem să nu-şi pericliteze reputaţia de ţară ascultătoare şi bine primitoare pentru investitorii străini şi companiile multinaţionale. Se ignoră în felul acesta datoria supremă că Patria trebuie să fie deasupra a toi ce există. De la această ignoranţă şi copiind diferite modele impuse am devenit o pradă uşoară pentru toate ţările bogate ale Europei, care în funcţie de interesul lor, pun la cale tot felul de strategii de integrări, pentru ca bogăţiile ţării să fie preluate sub o formă sau alta de FMI sau de Banca Mondială. Iar rezultatul acestor supuşenii este, aşa cum îl prezintă prestigioasele cotidiene amintite, „trilioane de euro, dolari şi lire sterline se odihnesc în conturi bancare din paradisurile lor fiscale - Luxemburg, Insulele Bahamas etc., pe când multe naţiuni dau faliment la propriu, iar la noi îi fac pe bogaţi şi mai bogaţi, pe săraci şi mai săraci”. Aşa se explică acapararea pământului ţării de către corporaţiile străine şi toţi veneticii cu acte false şi acceptate de comisiile locale de fond funciar. Vedem cazul pământului de la Staţiunea de cercetări viticole din Blaj. Aşa se explică acapararea pământului şi de către bogaţii României, puternici în faţa ţăranului, mai ales în fata ţăranului vârstnic, care izolat şi sleit de puteri îşi vinde pământul sau pur şi simplu îi este luat cu sila. Acest ţăran - ar dori bogaţii lumii şi-ai ţării - să existe doar pentru diversitatea lui culturală şi care, de altfel, acum a murit pretutindeni unde ei şi-au întins tentaculele. Dar din cauză că îmbogăţirea, acumularea de averi uriaşe este principiul fundamental al bogatelor şi îmbogăţiţilor ce urmează, ţăranii sunt un obstacol în calea lor, pentru că ei, ţăranii, deţin sursa cea mai râvnită - pământul, cu toate bogăţiile de deasupra şi din interiorul lui. Şi atunci se are în plan distrugerea lui. La distrugerea ţăranilor ajută însăşi Politica Agrară Comună (PAC) a UE, care susţine prin subvenţii mari pe marii latifundiari, ce reprezintă doar 0,9% dintre proprietarii de pământ, dar primesc 55% din subvenţiile Europene. Fermierii mai mici primesc puţin, şi de multe ori, datorită normelor impuse, sunt nevoiţi să returneze aceşti bani în mare parte şi în felul acesta vor-f i înghiţiţi de cei bogaţi prin metode ce le vedem şi le trăim cu toţii azi.

În faţa acestei stări de fapt, se pune fireasca întrebare: Ce-au făcut oamenii de ştiinţă din academiile româneşti de profil cu vârful de lance Academia Română, atunci când au simţit pulsul nefast şi mersul haotic al economiei? Ce-au făcut când demolatorii industriei o vindeau la fier vechi fără ruşine şi frică de Dumnezeu, ce-au făcut când au văzut că munţii noştri devin pleşuvi prin tăierile barbare ale podoabei lor, lemnul luând din nou drumul fostelor imperii, ce ne-au robit sute de ani, ce-au făcut când au văzut că ţăranul român a fost îndemnat să îşi ia pământul pe un petic de hârtie ca apoi ei să îl poată cumpăra ieftin sau fraudulos. Dar ce-au făcut academicienii noştri când însăşi Academia Agricolă, în frunte cu vestitul Institut de Cercetări Agricole Fundulea a fost sfâşiat, pământ şi laboratoare, de fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia, care s-a pus la dispoziţia companiilor străine făcându-le fericite că nu mai au concurenţa cercetătorilor români cu rezultate uimitoare în crearea soiurilor şi a producerii de sămânţă românească. N-au putut face nimic cercetătorii români, deoarece pe acest pământ cu o fertilitate foarte bună, trebuia - cu avizul guvernanţilor - să ajungă marii moşieri, ce urmează să facă din ţăranii locului iobagii timpului ce-l trăim. Aşa s-a întâmplat şi cu învăţământul agricol în general şi în special cu cel de la sate pentru instruirea ţăranilor, care a fost pus la pământ şi el, iar corpul agronomio ce trebuia să fie o voce ascultată dintre intelectualitatea satului, a fost desfiinţat.

Ţăranii, făuritori de ţară, sunt alungaţi la oraş în cartiere mărginaşe anume construite ca să uite de pământ şi de sat. Nu ne mirăm când îi auzim pe foarte mulţi dintre ei spunând că regretă desfiinţarea cooperativelor agricole de producţie şi apreciază pe cei care le-au transformat în asociaţii agricole. Uitaţi-vă la Lopadea Nouă, la Colţeşti, mai jos, la Ciumbrud şi Rădeşti, şi veţi simţi o bucurie în suflet văzând pământul lucrat şi că ei susţine viaţa localnicilor şi nu numai. Iar nu departe de Alba Mia, chiar în coasta ei, la fosta cooperativă agricolă de producţie Galda de Jos, denumindu-se şi ea Asociaţia Agricolă, observaţi cum aceiaşi ţărani, împreună cu cei mai tineri, lucrează la fel de bine pământul. Le mulţumesc sincer că mi-au ascultat ultimul meu sfat, acela de-a nu-şi sfârteca pământul în mii de fâşii, ce cu siguranţă cădeau pradă străinilor ce doreau să îl acapareze, aşa cum suferă azi mare parte a ţărănimii noastre. Păcat că nu şi-au păstrat cu aceeaşi sfinţenie livezile de pomi şi plantaţia pe rod de vie şi fermele de bovine, ovine şi porcine,’piloni de susţinere şi eficienţă, pentru agricultura completă generatoare de mare profit.

Am convingerea că din cele scrise mai sus se poate constitui harta la zi - fizică, economică şi socială, nu numai a satului dar şi a României. A României, acum, după un sfert de veac de la „Revoluţia Română”, un sfert de veac de libertate şi democraţie dar şi un sfert de veac de deziluzii. Curios cum acum gloata de analişti de tot felul se trezeşte, iată, să ne spună că starea precară a sănătăţii ţării este cauzată de politici „de joasă condiţie”. Dar, domnilor analişti, dumneavoastră unde aţi fost atunci când România a început să se îmbolnăvească? N-aţi fost împreună sau chiar politicieni de aceeaşi “joasă condiţie” cum îi numiţi?

Trebuie să ne reprofesionalizăm cu toţii, de la mic la mare, de la ţăran la elită cu gulere albe. Dar să mai recitim ceva din Eminescu privitor la viitorul nostru: „Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge zi de zi, de mulţimea greutăţilor ce le au de purtat pe umeri. Clasele productive au dat îndărăt, ţăranii au sărăcit. Vom avea de acum înainte dominaţia banului internaţional impusă de străini, un materialism brutal ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Indivizi ce abia încurcă două buchi pe hârtie, aspiră şi devin deputaţi, miniştrii şi înmulţindu-se cu asupra de măsură dau tonul, conduc opinia publică”.

Sunt sigură că deranjează şi azi adevărul şi profeţia revărsate în valuri din opera marelui poet, în valuri de lumină şi cugetare românească, acum la 125 de ani de la tragica lui moarte silită de adversarii lui, de puterea politică a timpului său şi care se regăseşte fără putere de tăgadă - în timpul nostru.

 

Ing. Maria SUCHOV