România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Tezaurul de la Tibru – jud. Alba

 

În cursul anului 1939, Muzeul Regional Alba Iulia, a achiziţionat două importante tezaure numismatice provenite de la Augustin, judeţul Târnava Mare şi de la Tibru, judeţul Alba.

În ziua de 16 august 1939, directorul muzeului din Alba Iulia, I. Berciu a primit din partea prof. univ. Constantin Daicoviciu, secretarul general al Comisiunii Monumentelor Istorice, următoarea telegramă:

„Salvează Tezaurul Monetar găsit la Augustin”

A doua zi, întreg tezaurul compus din 294 monede republicane romane de argint în greutate de 1060 kg a fost predat Muzeului din Alba Iulia.

Atât tezaurul de la Augustin, cât şi cel de la Tibru, constau în totalitatea lor, numai din denari de argint, ca de altfel toate tezaurele de monede romane republicane aflate până atunci în Dacia.

Preferinţa pentru argint a fost generală la dacii vârstei a doua a fierului, nu numai în ce priveşte moneda romană, dar şi în alcătuirea numeroaselor depozite de obiecte de podoabă, amestecate de multe ori cu monede greceşti şi romane.

Denarul de argint era primit cu predilecţie şi de germani, ca şi de toate popoarele din Nordul şi Răsăritul Europei, de la Marea Baltică la Marea Neagră. În orice caz după cum arată tezaurele, denarul de argint a fost singura monedă acceptată de daci în timpul celor două secole înainte de cucerirea romană, iar dacii liberi, rămaşi în afara graniţelor provinciei, continuau să o primească de la negustorii romani tot numai denari de argint. Era singurul fel de monedă în care dacii aveau încredere

 

Tezaurul de la Tibru (preluare din Apulum, nr. 1, anul 1939-1942, pag.160-164, 201-202)

Pe cât de uşoară a fost salvarea tezaurului dela Augustin, unde au conlucrat toate autorităţile, pe atât de grea a fost achiziţionarea unei mici părţi din tezaurul de la Tibru, unde dintr’o lipsă de înţelegere, s’a lăsat frâu liber lăcomiei căutătorilor de comori şi patimei amatorilor de antichităţi.

Tezaurul numismatic dela Tibru a fost descoperit în ziua de 25 iulie 1938, de către locuitorul Truţa Gavrilă din comuna Tibru, judeţul Alba, pe locul arător al lui Drăgan Precup, aproape de cariera de piatră „Baia”, de pe culmea colinei Măgura din partea de Apus a satului, la punctul numit „La comoară”.

Locuitorul Truţa Gavrilă traversând coama dealului, pe la amiază, a văzut în ţărână nişte obiecte strălucitoare „ceva rotund ca nişte capete de cuie mari”. Fără să le dea prea mare atenţie ia câteva şi le arată altor muncitori (ţărani) din apropiere, care frecându-le puţin, se conving că-i vorba de „o comoară”, lucru ce a aprins numaidecât imaginaţia fiecăruia. Au părăsit munca şi au pornit spre locul unde s’au găsit primele monede. Până seara au strâns „cam la două sute de bucăţi”. A doua zi aflând tot satul de „comoara lui tetea Gavrilă”, au mers cu mic cu mare şi au răscolit toată regiunea, găsind de asemenea fiecare „după hărnicie” un număr oarecare de monede. Zile în şir s’a scormonit mereu după „comoară”.

Nu se poate şti câte monete romane s’au găsit la Tibru, din acest tezaur, dar după declaraţiile locuitorilor, făcute membrilor Institutului de Studii Clasice din Cluj, directorului Muzeului din Alba-Iulia, domnului Gavrilă Crişan, fost deputat şi proprietar în comuna Tibru, organelor administrative însărcinate cu cercetarea înstrăinării acestui bun al naţiunii, precum şi din identificarea posesorilor, fie direct, fie indirect, se poate deduce, cu certitudine, că numărul lor a fost impresionant.

Cea mai mare parte din tezaur s’a împrăştiat.

Comisiunea Monumentelor istorice, secţiunea pentru Transilvania, informata la timp, a depus multe stăruinţe pentru a se asigura achiziţionarea acestui tezaur, dar toată truda domnului Profesor universitar C. Daicoviciu n’a dus la rezultatul dorit.

Muzeul Regional Alba-Iulia, cu începutul de organizare în luna August 1938, a făcut de asemenea toate demersurile pentru a salva acest tezaur numismatic, adresându-se în ziua de 11 August 1938, atât Legiunei de jandarmi Alba, cât şi Prefecturei judeţului Alba. Nu s’a putut ajunge, în acel moment decisiv, la nimic precis, totul mărginindu-se la un schimb de corespondenţă, la interpretarea falacioasă a prevederilor legale şi la asistarea neputincioasă a risipirei unei comori arheologice, lucru ce se repeta, spre marea pierdere a ştiinţei şi a istoriei naţionale.

După aproape un an, timp în care atât Comisiunea Monumentelor Istorice secţiunea pentru Transilvania, cât şi Muzeul Regional din Alba Iulia au urmărit chestiunea monetelor dela Tibru, mai ales că mereu se tot vindeau, fie de negustori clandestini, fie de săteni, în Maiu 1939, domnul General Dănilă Papp, fost rezident regal, a reluat, cu energie, cercetarea minuţioasă a risipirei tezaurului.

Rezultatul pozitiv al intervenţiei sale a fost achiziţionarea, prin donaţii şi cumpărare a 55 monete romane, provenite din tezaurul dela Tibru.

Concluziile cercetărilor, sunt consemnate în două dosare din arhiva ţinutului Mureş, cu nr. 14.959/1939 şi 18.741/1940. Din ele se desprind următoarele:

1.  Îndată după descoperire a şi început împrăştierea, fie prin zaraful Asztalos Bela din Teiuş, fie prin inginerul Horvath Alexandru şi administrator de moşie Doboly Alexandru amândoi din comuna Benic, fie prin unele organe bisericeşti, şcolare şi administrative din comună şi din satele învecinate.

2.  Plutonierul major Nicolae Bârdeanu, şeful secţiei de jandarmi din Teiuş, în primele zile ale lunei August 1938 a început „confiscarea” monetelor dela săteni şi dela posesorii identificaţi, în acel moment. Din declaraţiile celor, cari au predat rnonetele reiese că au fost confiscate circa 120, şi că s-au încheiat şi acte de predare, semnate. Monetele confiscate s’au depus la Legiunea de jandarmi Alba.

3.  Din adresele Legiunei de jandarmi Alba se vede că au fost confiscate „numai 50 monete”, care s’au predat Muzeului Institutului de Studii Clasice din Cluj şi că „nu s’a încheiat nici un act, nefiind un caz penal”!.

4. O cercetare la faţa locului s’a făcut, la începutul lunei August 1933, atât de către d-l comandant al Legiunei de jandarmi Alba, cât şi de către d-l chestor al Poliţiei Alba Iulia.

Împrejurările survenite, precum şi lipsa unor dispoziţiuni categorice a legislaţiei, cu privire la tezaurele arheologice, au împiedecat continuarea cercetărilor.

După informaţiile noastre, confruntate şi cu informaţiile dlui Gavrilă Crişan, fost deputat în comuna Tibru, prin sprijinul căruia s’au achiziţionat mai multe monete din tezaur, reiese că numai zaraful Asztalos Bela şi inginerului Alexandru Horvath, venit anume în comuna Tibru, li-s’au vândut „pe un preţ de nimic” sau pe „bijuterii ieftine” „mai multe sute”.

Un număr de 8 monete a ajuns în muzeul Episcopiei Ortodoxe din Cluj, prin părintele Jurca Ştefan, care în calitatea sa de păroh al comunei Tibru, a strâns mai multe monete romane şi alte antichităţi din regiune, cu gândul de a le depune într’un muzeu naţional.

N’am putut da de urma acestor monete pentru a le studia.

Suntem de asemenea în posesia a două fotografii, cu un număr de 26 monete dela Tibru, ajunse în proprietatea d-lui chestor de poliţie Eugeniu Murgău.

D-sa, cu adresa nr. 1650 din 22.III.1940 a promis că va dona monetele muzeului din Alba Iulia.

Numărul celor cari au achiziţionat monete din tezaurul dela Tibru este destul de mare, locul de frunte fiind ţinut de intelectuali.

Deşi nu s’a răspuns, decât în foarte mică măsură la apelul domnului General Dănilă Papp, fost rezident regal şi actual Preşedinte de onoare al Muzeului Regional Alba-Iulia, precum şi la stăruinţele Comisiunei Monumentelor Istorice şi ale Direcţiunii muzeului, totuşi sperăm că posesorii, fii ai judeţului Alba, ne vor da fericitul prilej de a completa cercetarea.

Până în prezent s’au achiziţionat numai 119 monete şi s’au studiat 345 exemplare:

1. Prin Legiunea de jandarmi Alba, la 2 Octomvrie 1938, 50 monete (adresa nr. 5891/1938. inv. 6/1938, Inst de Studii Clasice).

2. Prin d. asistent universitar Nicolae Lascu, 2 monete. donate, fiind achiziţionate dela locuitorul Drăgan Şofron din comuna Benic (inv. 3/1938, Inst. De Studii Clasice).

3. Prin d-l notar Florian Meteş, 10 monete donate de locuitorul Truţa Gavrilă, descoperitorul tezaurului (adresa nr. 709 din 27.V.1939. înv. 3. Muzeul Regional).

4. Prin dr. Petru Roşca, fost secretar general al ţinutului Mureş, 10 monete donate de d. Zoltan Zalany din Aiud (Mai 1939, înv. l, Muzeul Regional Alba-Iulia).

5. Prin d-l pretor V. Bârluţiu, 4 monete predate de administratorul Doboly Alexandru din Benic (adresa nr. 609 din 12.V.1939. inv. 1. MuzeulRegional).

6.  Prin d-l Iustin Sava, subdirector administrativ. 2 monete, donate de d. notar Florian Meteş din Cricău (Iunie 1939, inv. 1. Muzeul Regional).

7.  De la sergentul de poliţie Rusan Laurian, originar din comuna Tibru, 2 monete (Iunie 1339. inv. 1, Muzeul Regional).

8.  Prin D. Gavrilă Crişan, de la diferiţi locuitori din comuna Tibru, 27 monete (inv. l, Muzeul Regional).

9.  Dela elevul Mihail Crişan 12 monete (Iunie 1941, inv. l, Muzeul Regional). Au fost cumpărate dela sergentul de poliţie Rusan Laurian.

10.  Două fotografii ale unui număr de 26 monete.

Comuna Tibru din judeţul Alba - cu nume atât de evocator ca şi Augustin din Târnava-Mare -, situată pe malul drept al Mureşului, pe linia satelor, care formează, în văile adânci ale râurilor, coroana aşezărilor dela poalele Munţilor Apuseni, este cunoscută ca aşezare romană, atât prin cariera sa de piatră de pe Măgura cât şi prin urmele arheologice identificate.

S’au găsit inscripţii (C. I. L. III. Supp. 7744, 7745 şi 7816), cărămizi sigilate cu ştampila Legiunei XIII Gemina, tuburi de canalizare, material de construcţie, urmele unui drum roman şi zidurile unui castellum (Alsófeher Vármegye Törtenelme, II, 1901, p. 545). Tot de aici publica d-l profesor C. Daicoviciu în Dacia, VII-VIII, p. 317, XMI. 1. un altar închinat lui I. O. M.

Pe dealul Măgura, în imediata apropiere a locului, unde s’a găsit tezaurul, la „Piatra Cărpeneilor”, locuitorul Rusan Ilie, în etate de 80 ani spune că a găsit, înainte de 1900 mai multe monete „de aur şi argint foarte mari”, pe care le-a vândut. Se găsesc şi cioburi de vase romane şi preistorice. Un mic vas preistoric, ornamentat cu spirale este în colecţia Muzeului Regional Alba-Iulia.

Tot în această regiune s’au găsit morminte „din blocuri de piatră”, schelete „cu mâinele trase pe lângă corp”, oase omeneşti în neorânduială, un pinten de cizmă şi un fragment dintr’o sabie, (în posesia părintelui Jurca din comuna Tibru) - lucruri ce dovedesc o aşezare dintr’o epocă mai nouă.

În legătură cu „comorile” există atât în numirile locurilor, unde se găsesc bani, cât şi în poveştile oamenilor, urme adânci.

Pe Măgură sunt punctele: „La comoară”, „Gruiul Comorii” şi „Cetăţeaua”, unde ar fi ascunsă „toată bunătatea lui Mircea” (comorile lui Mircea), într’un tunel de o jumătate km, iar mai departe puţin, spre Nord-Vest, creasta calcaroasă, dominătoare a şesului Mureşului, „Cetatea dacică Piatra Craivii”.

Băiatul Ion Rusu povesteşte următoarea legendă:

„Aproape de aici, în cetatea Crăivii, spun oamenii că este o comoară. Piatra se deschide la 7 ani odată şi atunci se poate lua aur şi argint după voie.

Bătrânii spun că în vechime un om a nimerit acolo tocmai când s’a deschis cetatea. Cum avea desagi la el, i-a golit repede şi i-a umplut cu bani lucitori. I-a dus îndată acasă şi i-a îngropat, lăsând pe masa numai un pumn de galbenii. S’a dus însă înapoi să mai aducă încă odată bani. Nici n’a intrat bine în cetate ca s’au şi închis pietrile pe el, găsindu-şi acolo mormântul. Nimeni nu ştie unde a ascuns banii, dar cei de pe masă i-au găsit oamenii.

Nimeni nu ştie timpul când se deschide „Cetatea Crăivii”.

Mulţi locuitori spun că au văzut „foc de bani” şi că noaptea se aud bubuituri prin acele locuiri, iar cei îngropaţi acolo strigă şi blastămă pe cei ce iau comorile şi le strică odihna”.

Atât arheologul cât şi etnograful au câmp vast de cercetare în această regiune cu urme istorice importante, cu o aşezare geografică „de loc ferit”, deşi în apropiere de marea arteră de comunicaţii a văii Mureşului, cu legendele şi cu realităţile ei.

Tezaurul dela Tibru, localitate situată în judeţul Alba, nu departe de Teiuş, la poalele Munţilor Apuseni, nu se pretează la o interpretare istorică mai amănunţită, pentru că nu ni s’a păstrat întreg. Cele 145 de monete achiziţionate de Muzeul din Alba Iulia şi Institutul de Studii Clasice al Universităţii din Cluj-Sibiu nu reprezintă decât o parte din descoperirea făcută în vara anului 1938. Numărul total al monetelor găsite împreună pare să fi fost de cel puţin 300, din care au putut fi salvate abia 145, deci mai puţin de jumătate. În asemenea condiţiuni tezaurul nu ne poate oferi decât indicaţiuni vagi şi nesigure. Repartizate pe epoci după aceleaşi criterii folosite pentru tezaurul dela Augustin, monetele dela Tibru ne dau următorul tablou:

 

Epoca din tezaur                   Durata în ani         Numărul de exemplare      Procentul faţă de                                                                                                                                                                 totalul monetelor

1. 151 —1C4 a. C.                            47                                2                                     1,38

2. 1C4-58 a. C.                                  43                                49                                   33,76

3. 58—44 a. C. (epoca lui Caesar)    14                                24                                   16,54

4. 44—27 a. C. (al doilea triumvirat)            37                    22                                   15,16

5. 27—10 a, C. (principatul lui August)       17                    47                                   52,33

 

Cele mai vechi exemplare nu trec de jumătatea secolului II a.Chr., iar moneta cea mai recentă este una a lui Augustus din anii 11—10 a.Chr. Totuşi se poate ca în tezaur să fi fost şi exemplare mai vechi decât cele descrise de noi, aşa precum e foarte probabil ca întreagă descoperirea nu s-a oprit la anul 10 a. Chr. Această data nu constitue un terminus post quem pentru îngroparea comorii decât într’un mod relativ. După cum putem bănui din compoziţia fragmentului de tezaur cunoscut, acest termen trebue să ni-l imaginăm coborât puţin mai jos. Într’adevăr descoperirea dela Tibru are o compoziţie puţin deosebită de acea a tezaurului dela Augustin. Lasând la o parte monetele mai vechi, constatam că numărul ultimelor monete, acele din timpul principatului lui Augustus, este simţitor mai mare (47 exemplare = 32,38%, faţă de 21 — 7,14% în tezaurul dela Augustin). Chiar dacă admitem că în centrul Transilvaniei schimburile comerciale cu negustorii romani vor fi fost mai intense decât în părţile răsăritene ale Daciei pe timpul lui Augustus, că deci pela începutul erei creştine în centrul şi Sudul Daciei monetele lui Augustus se vor fi găsit în număr mai mare în circulaţie decât în alte părţi, totuşi este sigur că tezaurul dela Tibru are o compoziţie mai recentă şi ca urmare trebuie să credem că el a fost constituit mai târziu decât cel dela Augustin, chiar dacă ar fi fost îngropat mai de vreme decât acela.

O încercare de a preciza mai deaproape timpul când a fost ascuns tezaurul dela Tibru şi împrejurimile în care el a ajuns să fie îngropat ar fi zadarnică. Ne mărginim deci a sublinia încă odată intensitatea circulaţiei monetelor romane în Transilvania în epoca înainte de cucerirea romană şi folosirea exclusivă a denarilor romani – alături de câteva imitaţii locale, după cum dovedesc alte descoperiri – de către Daci în aceste vremuri ale vârstei târzii a fierului.

M. MACREA, I. BERCIU

 

Extrase din APULUM, nr. 1, 1939-1942