|
  Lovitura
de stat şi capitularea de la 23 august 1944
Contemporanii unui eveniment istoric major din istoria românilor îl
cunosc doar la suprafaţă, cu unele manifestări şi consecinţe. Cei în
vârstă nu mai apucă să afle toate tainele, toate dedesubturile care l-au
precedat. Cei care am fost mai tineri la 23 aug. 1944 am avut parte de
cele mai inexacte interpretări asupra pregătirii, desfăşurării şi
urmările loviturii de stat şi a capitulării.
Fiecare protagonist participant la eveniment a încercat să se acopere cu
merite blamând partea învinsă.
Pe măsură ce au fost descoperite în arhive documente care arată mersul
evenimentelor, pe zile şi ore şi protagoniştii acestora, încep să se
lămurească lucrurile.
Audienţa mareşalului Ion Antonescu la rege şi arestarea sa.
Mircea Ioaniţiu, fostul secretar particular al regelui scria într-o
broşură: "Cert este că în dimineaţa de 23 august 1944 am fost trezit
din somn (s.n.) de telefonul lui Mihai Antonescu, care cerea
ca regele să-l primească şi pe el şi pe mareşal în audienţă în acea zi"…
Generalul Aurel Aldea mărturisea: "Ziua de 23 august (1944), o zi de
salvare pentru ţară, ne-a găsit nepregătiţi din punct de vedere tehnic.
Lovitura de stat era plănuită pentru 26 august, dar, în dimineaţa zilei
de 23 august, am fost informat de rege că în după amiaza aceleiaşi zile
el va acorda o audienţă mareşalului Antonescu şi lui Mihai Antonescu. …
"Dejunul de la Palat, la care au participat generalul Sănătescu,
Niculescu Buzeşti, Mocsanyi-Stârcea, a fost urmat de o conferinţă, în
care noi toţi am întrebat ce motive l-au determinat pe mareşalul
Antonescu să ceară o audienţă (s.n.) regelui"… "Gheorghe Brătianu
spunea în depoziţia la procesul mareşalului din 1946: "În ziua de 23
august 1944, dimineaţa, am fost trimis la Snagov de către şefii
partidelor de opoziţie, care mi-au dat însărcinarea să vorbesc cu domnul
mareşal pentru încheierea imediată a armistiţiului"… "Am fost la Snagov
şi am vorbit cu domnul mareşal şi cu domnul M. Antonescu. Adaug că
înaintea mea fusese în acelaşi scop şi domnul Ion Mihalache. În timp cât
se discuta, domnul Mihai Antonescu şi domnul mareşal au avut iniţiativa
unei audienţe la Palat şi chiar s-a telefonat, fiind eu de faţă, acolo,
în acest scop. Domnul mareşal mi-a cerut asentimentul scris al şefilor
de opoziţie pentru ca să încheie armistiţiul în condiţiile care erau
cunoscute şi mi-a spus, îmi aduc aminte, că dacă va obţine acest
asentiment în scris, indiferent de părerea nemţilor, el va încheia
armistiţiul. Mi-a cerut să-i aduc răspunsul scris înainte de ora 15"… În
timp ce Mareşalul Ion Antonescu aştepta răspunsul de la Stockolm, cu
privire la încheierea armistiţiului cu URSS, în dimineaţa zilei de 23
august 1944, a sosit la Ministerul Afacerilor Externe (sectorul cifru)
telegrama cu acceptarea sovietică la propunerile româneşti de
armistiţiu.
Aceasta telegramă a ajuns la Grigore Niculescu-Buzeşti - participant la
conjuraţie - care a predat-o Regelui Mihai, fără a o fi prezentat
Mareşalului Ion Antonescu. În acelaşi timp Gheorghe Brătianu, îi căuta
pe Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu să le ceară scrisoarea cu acceptul
respectiv, aşteptată de Mareşal care a mers la rege. Regele Mihai i-a
declarat lui Gh. Brătianu că va face singur armistiţiul, fiind sătul de
tutela lui Ion Antonescu. “Dacă îl lăsăm pe Ion Antonescu să facă singur
Armistiţiul” - a mai spus regele lui Gh. Brătianu, conform memoriilor
acestuia din urmă - ne va ţine sub papuc”. Deasemenea regele l-a sfătuit
pe Gh. Brătianu să se retragă din orice acţiuni.
Mareşalul Ion Antonescu nu a fost anunţat că a sosit telegrama de la
Stochholm şi nici scrisoarea de la Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu nu a
primit-o.1
Mareşalul Ion Antonescu, în dupăamiaza zilei de 23 august 1944 s-a dus
totuşi la palat unde a fost arestat împreună cu Mihai Antonescu. La
câteva ore după trădarea regelui Mihai de la 23 august 1944, soldată cu
arestarea Mareşalului Ion Antonescu, acesta a găsit o agendă a regelui
Carol al II-lea în care a scris cele mai relevante impresii în
camera-seif în care fusese închis împreună cu Mihai Antonescu. Aceste
impresii intitulate “Însemnări din celulă” sunt prezentate în
continuare:
“Astăzi, 23 august 1944, am venit în audienţă la Rege la orele 15,30
pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi acţiunilor
întreprinse pentru a scoate ţara din greul impas în care se găseşte.
Timp de aproape 2 ceasuri, regele a ascultat expunerea, păstrând ca
de obicei o atitudine rezervată, aproape indiferentă.
La expunerea mea a asistat d-l Mihai Antonescu.
I-am arătat regelui că de aproape 2 ani dl. Mihai Antonescu a căutat
să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul ţării şi i-am
afirmat că în această ocazie, că, dacă aş fi găsit înţelegere, pentru
asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui
nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de
la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.
În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea
mea de pe front, în noaptea de 22/23, cu d-nii Clodius şi Mihalache şi
în dimineaţa zilei, cu dl. Gh. Brătianu.
D-lui Clodius i-am vorbit în faţa d-lui M. Antonescu pe un ton
răspicat şi i-am amintit că, atât prin dl. M. Antonescu acum câteva
luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei că
dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg. Neamţ-Nord Iaşi-Nord
Chişinău-Nord, România va căuta soluţia politică pentru terminarea
războiului.
I-am arătat d-lui Clodius că nici o ţară, şi nici chiar Germania, nu
ar putea continua războiul în cazul când jumătate din teritoriul ei ar
fi ocupat şi ţara total la discreţia ruşilor.
I-am cerut ca şi dl. M. Antonescu, să arate acest lucru la Berlin, să
roage să înţeleagă poziţia ţării noastre în faţa cataclismului care o
ameninţă şi a mea în faţa istoriei şi a ţării şi să-mi dea dezlegarea de
a trata un armistiţiu, dorim să ieşim din această situaţie ca oameni de
onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie ţara şi pe
conducătorii ei.
D-l Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am
subliniat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa
viitoare a neamului.
Relativ la conversaţia cu dl. Mihalache, deşi ea a durat câteva
ceasuri totuşi, i-am arătat înainte esenţialul.
Dl. Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de
grele ar fi condiţiile puse.
I-am răspuns că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus
fără să fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea - la
conducerea statului, dându-mi mandatul să reconstruiesc graniţele ţării,
să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc, aducându-i în faţa
Tribunalului Poporului, pe acei care au adus-o… (indescifrabil),
catastrofa graniţelor şi prăbuşirea dinastiei. Cum ţara îmi impusese şi
pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legaliza actele mele,
am cerut aprobarea ţării pentru faptul că schimbasem prin luptă regimul
legionar pentru trădările sale şi, pentru că intrasem în război în
aclamaţiile şi cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de
operaţiuni, şi Nistrul.
Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat
tot ce eu făcusem.
În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov (nu ştia de
telegrama de la Stokholm) însemnează:
a) a face un act politic de renunţare şi pierderea Basarabiei şi a
Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată
de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.
I-am adăugat că, după părerea mea, făcând acest act, putem pierde
beneficiul Chartei Atlanticului, în care Rooswelt şi Churchill s-au
angajat, printre altele, "să nu recunoască o modificare de frontieră,
care nu a fost liber consimţită".
Azi a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa mari riscuri pentru
viitorul ţării în ceea ce priveşte graniţele ţării.
b) să bag ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de
armistiţiu conţin clauza despăgubirilor de război neprecizate, care
bineînţeles constituie marele pericol, fiindcă drept gaj al plăţii lor,
ruşii vor ţine ţara ocupată nedefinit. Cine, i-am spus d-lui Mihalache,
îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate
duce la robia neamului?
c) a treia clauză şi cea mai gravă era aceea de a întoarce armele
în contra Germaniei.
Cine poate, am arătat eu d-lui Mihalache şi … (indescifrabil), poate
să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului a unui
asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim?
Am avea bazele viitoarei politici a statului asigurate şi i-am
afirmat că dacă… (indescifrabil) de dl. Maniu, pe care l-am lăsat şi
i-am înlesnit tratativele directe cu anglo-americanii, sau de dl. Mihai
Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş
da, dacă mi s-ar cere, orice concurs, pentru a scoate România din
război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că
România se retrage din război.
d) a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să
dăm ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne
vor fi puse după aceea la dispoziţie pentru ca împreună cu ruşii să
izgonim pe nemţi din ţară.
Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea
soldaţilor ţării un astfel de ordin care odată enunţat producea cel mai
mare haos şi lăsa ţara la discreţia totală şi a ruşilor şi a germanilor.
Numai un nebun ar fi putut accepta o astfel de condiţie şi ar pune-o
în practică.
Vecinătatea cu Rusia, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările
Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut
sub jugul bolşevic crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.
Notez că atunci când mi s-au propus acestea, situaţia militară a
Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.
e) în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne
impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României
oriunde va fi necesar pentru a izgoni pe nemţi din ţară. Adică, sub o
altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate consecinţele ei.
Reamintind toate acestea, d-lui Mihalache, el mi-a spus, ceea ce a
constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisesc că d-lor,
adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat; au crezut în sprijinul
anglo-americanilor, însă că şi-au făcut convingerea definitivă că ei
sunt total nepregătiţi de a indispune pe ruşi şi că suntem lăsaţi la
totala lor discreţie, ca şi Polonia şi poate şi alte ţări. În consecinţă
trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să
aşteptăm.
I-am răspuns d-lui Mihalache că într-o astfel de situaţie este de
preferat ca un popor, care îl aşteaptă o asemenea soartă, să cadă eroic,
decât să-şi semneze singur sentinţa la moarte.
D-l Mihalache a insistat încă o dată să accept să fac armistiţiul şi
să semez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de
armistiţiu (este sublinierea domniei sale). Binenînţeles am declinat
aceasta.
În dimineaţa zilei de astăzi (23 august, n.n.), pe când eram în
Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă dl. Gh. Brătianu, care spre
deosebire de dl. Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere
dintre d-nii Maniu şi Dinu Brătianu, şi că vine cu mandat formal de la
ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept să
fac eu tratativele de pace.
I-am răspuns că accept, cu condiţia să mi se dea în scris acest
angajament şi dacă acceptă ca el să fie publicat, pentru ca poporul să
vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii
şi inamicii, să nu mai poată… (indescifrabil) privi dezunirea noastră.
Dl. Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa
mea la rege, fiindcă voiam să merg la această audienţă cu hotărârea
luată, adică să-i pot confirma că, dat fiind faptul că s-a realizat
unirea politică internă îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de
pace. Generalul Sănătescu, intervenind în discuţii, a afirmat, de două
ori, şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce
dânsul acest angajament scris, pentru care i-am mulţumit.
Cum regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, dl. Mihai
Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsuri de la Ankara şi Berna prin
care dorea să obţină consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu
Rusia, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre
România, că "această ţară va fi în curând la discreţia totală a Rusiei",
ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total
la discreţia lor şi va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.
Acest "mai întâi" legat şi cu alte indicaţii pe care le-a avut pe căi
serioase, a determinat pe dl. M. Antonescu să arate regelui că este o
necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care
le aşteaptă şi după aceea va intra în tratative.
Eu am adăugat că sunt de acord, în atare condiţii, chiar cu plecarea
d-lui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.
În acest moment regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine,
şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, acesta
revenind cu afirmarea că va aduce el adeziunea scrisă a d-lor Maniu,
Brătianu şi Titel Petrescu.
Când eram în curs de discuţiuni şi în picioare aşteptând revenirea
regelui, pentru a pleca, regele intră în cameră şi în spatele lui apar
un maior din garda Palatului şi 6-7 soldaţi cu pistoalele în mână.
Regele a trecut în spatele meu urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a
prins de braţ pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: "D-le
mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat
armistiţiul".
M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţ şi i-am spus să ia mâna
de pe mine şi adresându-mă generalului Sărătescu în auzul regelui, care
trecea în altă cameră, cu mâinile la spate: "Să-ţi fie ruşine, astea
sunt acte care dezonorează un general". M-am uitat fix în ochii lui şi
i-am repetat de mai multe ori apostrofa.
După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie
de poliţist mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După
aceea, împreună cu dl. M. Antonescu, am fost băgat la ora 17, într-o
cameră "Seif" Fichet şi încuiaţi cu cheile.
Camera nu are decât 3 m pe 2 m, este fără fereastră şi fără
ventilaţie bună, înăuntru nu are de … (indescifrabil) şi o scobitură
într-însa .
După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit 2 scaune aduse din
afară.
Nu s-a avut nici decenţa de a se da acestei camere, celulă, cel puţin
aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.
Iată cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru
ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de
la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul
tânărului rege în strigătele mulţimii care îmi cerea să dau pe toţi din
Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un
devotament şi cu o muncă de mucenic, armata înfrânată, ţara şi pe
regele ei.
Istoria să mă judece.
Mă rog la Dumnezeu să ferească ţara de consecinţele unui act atât de
necugetat cu cât niciodată nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori
am spus regelui, în patru ochi şi în prezenţa d-lui M. Antonescu, că
dacă crede că este alt om în ţară capabil să o servească mai bine ca
mine, eu îi cedez locul, cu o singură condiţie, să prezinte garanţii şi
adică să nu fie ambiţios sau un aventurier."
Mareşal Antonescu
23 VIII 1944
scris în celulă"2
Telegramele zilei de 23 august 1944
Regele Mihai şi complotiştii au negat
existenţa telegramei de la Stockolm prin care sovieticii acceptau unele
condiţii puse de Antonescu. Au negat existenţa ei pentru a justifica
arestarea mareşalului.
Iată că istoria a scos la iveală şi
telegramele, în baza cărora Antonescu mai cerea o păsuire de 24 de ore
pentru a semna armistiţiul.
"Telegrama fulger nr. 1386, expediată de
ambasadorul britanic la Ankara, Sir H. Knatchbull-Hugessen, la 23 august
1944, ora 3,26p.m., deci aproximativ cu o oră înaintea audienţei
decisive (şi ultime) a Antoneştilor la regele Mihai, subliniază că
diplomatul fusese convocat de premierul Turciei pentru a-i fi transmis
mesajul recepţionat de la reprezentantul turc la Bucureşti. Este bine să
reţinem că, deopotrivă cu ambasadorul britanic, premierul turc i-a
informat pe ambasadorii SUA şi URSS la Ankara. Care era conţinutul
mesajului de la Bucureşti? Reprezentantul turc în România fusese
convocat de Mihai Antonescu, vicepreşedinte al cabinetului şi ministrul
de Externe al României, care, ţinând seama de situaţia "foarte gravă" de
pe Frontul din Moldova, decisese, "cu asentimentul mareşalului, al
Regelui şi al şefilor tuturor partidelor de opoziţie", să semneze
armistiţiul cu Naţiunile Unite. Se aştepta, pentru următoarele 24 de
ore, răspunsul guvernelor de la Londra şi de la Washington în privinţa
iniţiativei Bucureştilor"… Reprezentantul Turciei la Bucureşti
comunicase: "Am fost la Preşedintele Consiliului şi, în fapt, la
vicepreşedintele guvernului român şi ministrul Afacerilor străine, prof.
Mihai Antonescu. Situaţia este foarte foarte gravă. În două zile, ruşii
vor fi ocupat Basarabia. Înaintează şi în alte ţări. Poate Turcia media
între noi şi armatele anglo-americane beligerante? Am asentimentul
mareşalului, al Regelui şi al şefilor tuturor partidelor de opoziţie.
Rog un răspuns în 24 de ore din partea guvernelor britanic şi al
Statelor Unite la următoarele probleme: a) vom trimite un delegat român
la Moscova pentru încheierea armistiţiului; b) vom intra în contact cu
ruşii şi anglo-americanii, în acelaşi timp, pentru a fixa condiţiilor
armistiţiului; c) vom discuta condiţiile la Cairo cu Aliaţii; d)
Preşedintele Consiliului României doreşte să ştie care dintre aceste
trei alternative ar fi preferată de anglo-americani; e) Preşedintele
Consiliului Turciei m-a informat pe mine, pe ambasadorul sovietic şi îl
informează pe reprezentantul Statelor Unite". "Telegrama a fost trimisă
la Londra tot în cursul zilei de 23 aug. La ora 4,35p.m., iar Foreign
Office-ul s-a hotărât, fără întârziere să dea curs mesajului. Iată
recomandările memorandumului întocmit: "Rog vedeţi această copie
preliminară a unei telegrame fulger de la Ankara, continând o ofertă de
pace din partea Mareşalului Antonescu"… "Din cele trei alternative, cel
mai bine ar fi, evident, ca românii să trimită un delegat la Moscova,
unde ambasadorul britanic şi american să poată participa la negocieri.
Am putea să-i anunţăm pe români că noi şi americanii vom lua parte la
negocieri"… "La 24 aug. 1944, Ambasada britanică din Washington s-a
adresat Departamentului de Stat, iar americanii au replicat, că în urma
răsturnărilor de la Bucureşti, s-ar putea ca Guvernul Antonescu să nu
mai fie în măsură a îndeplini termenii propuşi".3
Cu toate că la Cairo, "cei trei aliaţi
au cerut capitularea necondiţionată a României, la Stokholm, ruşii în
mod unilateral, prin d-na Kolontay, au luat iniţiativa negocierilor cu
mareşalul Antonescu şi i-au oferit acestuia (după negocieri) condiţii de
armistiţiu mult mai bune prin ministrul de la Stockholm, Fred Nanu"…
"Se ajunge la acordul dat de Molotov la
3 iunie 1944" în care "Condiţiile de armistiţiu (nu de capitulare
necondiţionată) oferite de Stalin mareşalului Antonescu erau mult mai
bune, mai avantajoase României decât cele oferite de cei trei aliaţi de
la Cairo. Astfel:
"- Ruşii acceptă ca România să dea un
ultimatum de 15 zile Germaniei pentru a-i părăsi teritoriul, înainte de
a-i declara război. În cazul retragerii trupelor germane, România poate
rămâne neutră.
- Arbitrajul de la Viena e nul şi
neavenit. Transilvania revine la patria mamă în totalitate.
- Ruşii se mulţumesc numai cu o line de
comunicaţie de trecere, în nordul ţării, iar guvernul român poate să-şi
exercite funcţiunile într-o parte a ţării neocupată de armatele
sovietice etc"… "Guvernul şi opoziţia (Maniu-Brătianu) se străduiau să
obţină garantarea acestor condiţii din partea americanilor şi
englezilor".4
E bine să ştie cititorul şi cu ce se
ocupau cei din anturajul regelui: Niculescu-Buzeşti, Pogoneanu, Stârcea
şi Gh. Duca. Ultimul fiind subordonatul lui Fred Nanu la Stokholm a
intrat în legătură cu aliaţii cerându-le să nu poarte tratative cu
Antonescu.
Comportamentul regelui şi a
complotiştilor era dovada că doreau, în primul rând, să scape de
Antonescu nu să-l ajute în acţiunile de obţinere a unui armistiţiu mai
rezonabil.
Generaţia trăitorilor la 23 august 1944,
şi anii care au urmat, am crezut în exactitatea şi sinceritatea
documentului, citit de regele Mihai în seara zilei de 23 august.
Iată extrase din acest document:
"… România a acceptat armistiţiul oferit
de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din
acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva
armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi SUA.
Primiţi soldaţii acestor ţări cu încredere (s.n.). Naţiunile
Unite ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile
noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena
prin care Transilvania ne-a fost răpită".5
La neadevărul susţinut de rege că l-ar
fi convocat pe Antonescu la palat, demonstrat mai înainte chiar de către
secretarul regelui, se adaugă, prin conţinutul cuvântului regelui Mihai
alte neadevăruri. Aliaţii au oferit României numai capitularea
necondiţionată. Nimeni nu garantase, în scris, independenţa ţării şi
neamestecul în treburile noastre interne. Nu se recunoştea nulitatea
Dictatului de la Viena. În clipa când regele a ordonat armatei să
înceteze ostilităţile cu aliaţii, România nu semnase armistiţiul, care
se va semna abia în 12 septembrie 1944 la Moscova.
De la data de 23 august până la 12
septembrie armata română a primit ordin de la comandantul său suprem
regele Mihai (şi mareşal al României de la 10 mai 1941) să suporte cea
mai ruşinoasă umilinţă: capitularea şi dezarmarea de către fostul inamic
sovietic. Au fost luaţi prizonieri cca. 160.000 de ostaşi români şi duşi
în lagăre. Mulţi nu s-au mai întors.
Armata română rămasă nedezarmată a
înfrânt trupele germane, care au recurs la represalii furibunde
împotriva României. Au fost eliberate localităţile unde se aflau nemţii
şi o mare parte dintre aceştia făcuţi prizonieri. Din urmă veneau
trupele sovietice care comunicau la radio că ei "eliberau" localitate
după localitate românească.
Iată acum extrase din: "Convenţia de
armistiţiu între guvernul român şi guvernele Naţiunilor Unite":
"1) De la 24 august 1944, ora 4 a.m.,
România a încetat cu totul operaţiunile militare împotriva URSS, pe
toate teatrele de război, a ieşit din războiul împotriva Naţiunilor
Unite… a intrat în război şi duce războiul alături de Puterile Aliate
împotriva Germaniei şi Ungariei, cu scopul de a restaura independenţa şi
suveranitatea României, pentru care scop va pune la dispoziţie nu mai
puţin de 12 divizii de infanterie, cu mijloacele suplimentare… puse sub
comanda generală a Înaltului Comandament Aliat (sovietic) Î.C.A.
2) "… România se obligă să ia măsurile
pentru dezarmarea şi internarea forţelor armate ale Germaniei şi
Ungariei…"
3) "… Vor asigura forţelor sovietice şi
celorlalţi Aliaţi înlesniri pentru libera lor mişcare pe teritoriul
României, în orice direcţie… acordând orice concurs posibil pentru o
astfel de mişcare, prin mijloacele lor (româneşti - n.n.) de comunicaţie
şi pe cheltuiala lor, pe pământ, pe apă şi în aer"
5) "… România se obligă să asigure, pe
socoteala sa, tuturor prizonierilor de război, sovietici şi aliaţi,
precum şi cetăţenilor internaţi şi mutaţi cu sila, cum şi celor
refugiaţi, hrană îndestulătoare, îmbrăcăminte şi asistenţă medicală… cum
şi mijloacele de transport pentru întoarcerea acestor persoane în ţara
lor.
7) "… România se obligă să remită ca
trofee în mâinile Înaltului Comandament Aliat I.C.A. (sovietic) orice
material de război al Germaniei sau al sateliţilor săi aflat pe
teritoriu român, inclusiv vasele flotei germane şi ale sateliţilor ei
aflate în apele româneşti".
10) "… Vasele de comerţ româneşti, care
se găsesc atât în apele româneşti, cât şi în cele străine, vor fi supuse
controlului operativ al I.C.A. (sovietic), pentru folosirea lor în
interesul general al aliaţilor"
11) "Pierderile pricinuite URSS prin
operaţiunile militare şi prin ocuparea de către România a teritoriului
sovietic … vor fi plătite cu 300.000.000 dolari SUA"
19) "Guvernele Aliate socotesc
hotărârile Arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nule
şi inexistente şi sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte
a ei) să fie restituită României, sub condiţia confirmării prin Tratatul
de Pace şi Guvernul sovietic este de acord ca forţele sovietice să ia
parte, în acest scop, în operaţiuni militare, comune cu România, contra
Germaniei şi Ungariei".
20) Prezentele condiţiuni intră în
vigoare în momentul semnării lor.
Făcut la Moscova, în patru
exemplare, fiecare în limbile rusă, engleză şi română, exemplarele
ruseşti şi englezeşti sunt autentice. Pentru România au semnat: L.
Pătrăşcanu, D. Dămăceanu, B. Stirbei, G. Popp".6
Nu numai că România şi-a îndeplinit cu
prisosinţă prevederile armistiţiului, dar, i-au fost impuse obligaţii
suplimentare de către sovietici.
În iunie 1945, reprezentanţii României
în Comisia Aliată de Control înaintau un:
"Memoriu asupra executării Convenţiei
de armistiţiu" (s.n.)
"Conform art. 1 al Convenţiei de
armistiţiu, România trebuia să pună la dispoziţia Î.C.A. (Înaltul
Comandament Aliat) cel puţin 12 divizii de infanterie cu servicii
auxiliare.
"În executarea acestui angajament,
România a pus la dispoziţia Î.C.A.:
- până la 16 octombrie (1944), 19
divizii
- de la 16 oct. La 1 noiembrie, 16
divizii
- de la 1 noiembrie la încetarea
operaţiunilor militare, 15 divizii.
În total efectivele terestre angajate de
România au fost de 12.628 ofiţeri, 13.570 subofiţeri şi 311.136 soldaţi.
Din totalul acestor efective pierderile
au fost de: 4933 ofiţeri, 4789 subofiţeri şi 158.869 soldaţi, adică în
total mai mult decât 50% din efectivele angajate"… "Din cele 1300
avioane, aviaţia română a pierdut peste 339 avioane cu echipajele lor"…
"Flota română nu a avut acţiune proprie deoarece întreaga flotă militară
a fost luată de organele sovietice, echipajele române au fost înlocuite
cu echipaje sovietice, pavilionul român a fost înlocuit cu cel sovietic,
iar denumirile româneşti ale vaselor înlocuite cu denumiri sovietice"…
"Flota militară română luată de forţele
sovietice era compusă din: 5 monitoare; 6 vedete; 2 vase de comandament;
2 remorchere; 38 şalupe; 15 şlepuri; 12 tancuri; 3 distrugătoare; 2
torpiloare; 3 canoniere; un puitor de mine; 3 submarine; 1 navă bază
pentru submarine; 7 vedete rapide; 6 şalupe; 3 vase de vânătoare pentru
submarine; 1 remorcher; 1 vas şcoală; 11 vase auxiliare, total 122
unităţi".
"În afară de vasele propriu-zise,
organele sovietice au luat marinei de război şi toate depozitele sale cu
materiale şi muniţiuni, care la valoarea din sept. 1944 totalizau circa
14 miliarde. O dată cu luarea flotei au fost ridicaţi şi internaţi la
Odessa şi 38 de ofiţeri şi 99 subofiţeri din echipajele respective"…
"În intervalul 24 august şi până la 2
septembrie (1944), prin mijloace proprii armata română a făcut 56.050
prizonieri germani"…
"Prizonierii germani făcuţi prizonieri
exclusiv de armata română în această perioadă au fost ulterior luaţi şi
duşi În URSS".
"România a fost obligată să echipeze
toţi aceşti prizonieri mai înainte de ridicarea lor de către armata
sovietică" (s.n.)
"Deşi România trebuia să pună la
dispoziţie mijloacele sale de transport şi comunicaţii numai pe
teritoriul României, totuşi 22.640 vagoane de cale ferată de diferite
tipuri, 252 locomotive au fost scoase din ţară nu au fost readuse nici
până în prezent"…
"Prin art. 7 al Convenţiei de armistiţiu
România trebuia să predea Î.C.A. cu titlul de trofeu, materialul de
război al Germaniei şi Ungariei, precum şi vasele acestora"…
"Î.C.A. a obligat însă România să
repare toate aceste trofee, inclusiv vasele"
(s.n.)
"În vasele pe care Î.C.A. le-a cerut cu
titlul de trofeu, a înglobat şi pe cele comerciale, proprietate
particulară şi care totalizau câteva sute"
"Un număr de 1400 autovehicule germane
fuseseră grav avariate în cursul luptelor şi nu mai puteau fi reparate,
fie datorită naturii avariilor, fie din lipsă de piese de schimb pentru
maşini tip german. Î.C.S. (Înaltul Comandament Sovietic) a obligat
România să-i predea în schimb autovehicule româneşti în perfectă stare
de funcţionare. Această livrare de autovehicule, adăugându-se la numărul
de circa 10.000 autovehicule preluate fără nici un titlu de către armata
sovietică din România, a lăsat România aproape fără mijloace de
transport automobile"… "S-au mai făcut livrări de aparate medicale,
harnaşamente, bucătării de campanie, reparaţiuni de vase aduse din apele
sovietice etc. Numai reparaţiunile de vase totalizează până azi peste 10
miliarde lei".
"Pentru subzistenţa armatei sovietice
s-au livrat de la 23 august 1944 şi până la 31 mai 1945, următoarele:
1) cereale şi derivate
15.357 vagoane
2) leguminoase şi zarzavat
10.407 vagoane
3)
carne 1.885 vagoane
4) conserve de carne
387 vagoane
5)
grăsimi 163 vagoane
6) produse lactate
124 vagoane
7)
peşte 88 vagoane
8)
delicatese 27 vagoane
9)fructe şi derivate
20 vagoane
10) băuturi spirtoase
155 vagoane
11) combustibil
4.061 vagoane
12)
furaje 4.942 vagoane
13)
sare 1.023 vagoane
14)
tutun 279 vagoane
15)
ţigări 528.647.000 bucăţi
16) foiţe de
ţigări 3.498.000 pachete
17)
chibrituri 35.134.000 cutii
"Cu sosirea trupelor ce se retrag din
Germania, Î.C.S. a cerut României pentru perioada de la 10 iunie (1945)
la 1 iulie (1945) următoarele cantităţi de alimente:
1) făină de grâu
1500 vagoane
2)
porumb 1500 vagoane
3) grâne
diferite 460 vagoane
4) ulei
vegetal 50 vagoane
5) peşte
sărat 150 vagoane
6)
carne 350 vagoane"
"… Din cauza livrărilor importante
pentru întreţinerea armatei sovietice şi a prelevărilor directe făcute
de acestea nu se mai găsesc cereale în ţară decât în cantităţi foarte
mici, care trebuiau rezervate populaţiei civile care nu primeşte
pâine decât 1-2 zile pe săptămână"… (s.n.)
"Se constată că România, până la 1 iulie
1945, a livrat bunuri peste ce era obligată în valoare de 5.693.353
dolari"…
"Din România s-au luat 3739 cabaline,
30.675 bovine, 212.581 ovine şi 96.510 porcine"… "De la sept. 1944 şi
până la iulie 1945 efortul economic al României, este de circa 1500
miliarde, sumă în care nu este cuprinsă valoarea întregii flote militare
şi valoarea de circa 30 miliarde reprezentând bunurile ridicate din
vămi".
"În cursul lunii mai 1945, C.A.C. a
comunicat României că întrucât de la 23 august şi până la începerea
luptelor în Ardealul de nord unităţile Armatei Roşii au numărat pe
teritoriul României un număr de 23.000 vagoane de cale ferată şi 1115
locomotive, toate proprietate românească, pe care le
consideră material de captură şi în consecinţă Î.C.S. este în drept
a le lua". Având în vedere însă situaţia dezastruoasă a transporturilor
române reduce la 15.000 numărul vagoanelor ce va prelua şi la 115 cel al
locomotivelor"…
"Cu retragerea trupelor sovietice de pe
frontul de vest, Î.C.S., a cerut României să asigure întreţinerea,
îmbrăcămintea şi transportul prizonierilor sovietici eliberaţi din
Ungaria şi Germania. Această cheltuială nu se încadrează în
Convenţia de armistiţiu"… "De asemenea pentru trupele în retragere, care
ar urma să totalizeze circa 2 milioane oameni, ni se cere cazarea şi
întreţinerea, aceasta peste programele de furnituri deja stabilite"…
"Localurile trebuie dotate cu tot cazarmamentul (paturi, saltele,
etc.)."
"Trebuie relevat că din majoritatea
cartiruirilor trupele sovietice, la plecare au luat cu ele
cazarmamentul, ridicând şi instalaţiile sanitare (closete, lavoare,
oglinzi etc.)"
"Tot pentru aceste trupe în retragere se
cere statului român să dea sume în numerar pentru a fi distribuite
trupei şi ofiţerilor"…7
Stalin impunea României asemenea
obligaţiei în virtutea autorizaţiei date de aliaţi că interesele
sovietice în România să fie de 90%.
Acelaşi Stalin a avut grijă faţă de cel
care a oferit România, fără ca el să-şi mai îndeplinească promisiunile
arătate mai sus, şi la răsplătit la 6 iulie 1945 cu ordinul "Victoria".
Tot regele Mihai a mai primit o donaţie de 2 avionete.
Iată cum un act politico-militar făcut
prost aduce pentru popor jertfe şi nenorociri şi pentru rege decoraţie.
prof. Ilie FURDUIU
Bibliografie
1. Nicolae Baciu (1990) "Agonia României
- 1944-1948", pp. 101-105,
2. C. Popişteanu, în "Magazin istoric",
nr. 8/1990, pp. 17-32, din Arhivele Statului Bucureşti, în colecţia
mss., nr. 2183; însemnările Mareşalului, filele: 33-47r şi 49-67v;
3. Gh. Buzatu (2004) "Lovitura de stat
de la 23 august 1944; un excelent domeniu de cercetare viitoare", în
"Tricolorul", nr. 104/28 iulie;
4. N. Baciu, op. cit. pp. 41-49
5. XXX (1984) "23 august 1944 -
documente, vol. II, pp. 415-416;
6. XXX (1984) "23 august 1944 -
documente, vol. II, pp. 707-710;
7. XXX (1984) "23
august 1944 - documente, vol. IV, pp. 519-527.
|
