Rapsodie
transilvană:
Ion Lăncrănjan - 86
Ion Lăncrănjan este
unul dintre cei mai importanţi scriitori care s-au afirmat în perioada
de după război, o personalitate distinctă în peisajul literar al
ultimelor decenii, o voce de neconfundat şi o prezenţă care a suscitat
cu fiecare nouă apariţie a sa în librării – încă de la debutul editorial
– vii şi controversate discuţii. Un asemenea scriitor, o asemenea operă,
trebuie obligatoriu examinată atent, reanalizată dacă vreţi, pentru că
reprezintă, la urma urmelor, un fenomen specific al epocii sale
– afirma, pe bună dreptate, criticul şi istoricul literar Constantin
Cubleşan.
Ion Lăncrănjan s-a născut
la 13 august 1928, în comuna Oarda de Sus, judeţul Alba, ca fiu al lui
Ion Lăncrănjan şi al soţiei sale Iova (născută Romcea). Mândru de
originea sa ţărănească, Lăncrănjan va rămâne profund legat de satul
natal, fapt dovedit de încercarea neobosită de a construi, prin
intermediul operelor sale, o monografie a acestui spaţiu transilvănean.
Debutează editorial cu
romanul Cordovanii (alcătuit din 3 volume, apărut la Editura de
Stat pentru Literatură, în anul 1963, debut puţin obişnuit prin
masivitatea operei şi, mai ales, prin maturitatea ei. Este distins cu
Premiul de Stat şi Premiul Uniunii Scriitorilor.
În anul 1966 apare ediţia
a II-a, revăzută, a Cordovanilor, iar în 1967 publică
nuvela Eclipsă de soare, în trei numere ale revistei „Gazeta
literară”. Au urmat volumele de nuvele şi povestiri : Eclipsă de
soare (ESPLA, 1969), Fragmentarium (Editura
tineretului, ) şi Vuietul (Editura Militară, 1969),
Ploaia de la miezul nopţii (Editura Dacia, 1974), Drumul
câinelui (Editura Dacia, 1974), romanele: Caloianul (Editura
Albatros, 1975), Suferinţa urmaşilor (Editura Eminescu, 1978),
Fiul secetei (Editura Albatros, 1979).
În anul 1980 este ales
deputat în Marea Adunare Naţională, activitate care nu-l va răpi celei
de scriitor. Doi ani mai târziu apare volumul Toamnă fierbinte
(Editura Albatros), urmat de volumul de articole şi eseuri Cuvânt
despre Transilvania (Editura Eminescu). În anul 1983 publică
volumul de articole Vocaţia constructivă, urmat în 1986 de ediţia
a doua a romanului Toamnă fierbinte. În această perioadă,
scriitorul va colabora la: ,,Tribuna”, ,,Ramuri”, ,,Steaua”, ,,Ateneu”,
,,Manuscriptum”, ,,Săptămâna” şi, după 1990, la ,,România Mare”.
Anii 1987-1989 au fost
marcaţi de o relativă izolare. În anul 1990 vor apărea volumele
Lostriţa şi Omul de sub munte.
La 4 martie 1991, Ion
Lăncrănjan se stinge din viaţă. Apare postum romanul Cum mor ţăranii.
A rămas în manuscris tetralogia Coridorul puterii, cuprinzând
Suburbiile vieţii, volum apărut în 1994 la Deva; Melancolia
ţărânii, Raţiunea supremă şi După asfinţit – a
treia zi.
Referinţele critice în
volum poartă semnături precum: Ion Dodu Bălan, Anton Cosma, Aurel Sasu,
Pompiliu Marcea, Marin Sorescu, Marian Popa, Mircea Popa.
Constantin Cubleşan şi Ion
Mărgineanu i-au dedicat lui Ion Lăncrănjan volumele: Opera literară a
lui Ion Lăncrănjan (1993), respectiv Bădia sau brazda ce-şi
rescrie Fiii (2008), Bădia (sau ţăranii cum se scaldă-n moarte -
2003), iar Daniela Bolog şi Ilie Rad antologia Ion Lăncrănjan,
Interviuri (Cluj-Napoca, 2012).
Aniversarea celor 86 de
ani de la naştere ne-a prilejuit o nouă întâlnire cu opera lui
Ion Lăncrănjan cucerindu-ne, de astă dată, prin frumuseţea şi
înţelepciunea rostirii din Cuvânt despre Transilvania (Bucureşti,
Editura Sport-turism, 1982).
Adevărat poem în proză,
scrierea sa, Rapsodie transilvană, ne vorbeşte despre cerul
Transilvaniei, „înalt şi albastru, arcuindu-se pe sub ţărmuri,
cuprinzând în braţe o lume închipuită şi tremurătoare”, despre Mureş,
„drum de argint şi de lumină lină”, „legănare de dor şi de jele, cântec
de fată sărutată de soarele primăveri”, care „se duce agale către
soare-apune, murmurându-şi şoaptele, îngânându-şi doinele”, despre Ţara
Ardealului, „ţară iubită! Cântare nespusă şi chemare nerostită...”.
Ardealul lui Ion
Lăncrănjan este deopotrivă existenţă trudită, strigăt de revoltă cu
numele Horea, „Fecior de ţăran, iobag şi clăcaş, trup din trupul
neamului meu, chemare şi flacără, strigăt de revoltă şi flamură de
luptă. Împărat neîncoronat şi apostol al dreptăţii” ori Iancu, „suflet
de viteaz” şi cântec doinit, „trăgănare de dor şi jale”, susur de
izvoare, tril de ciocârlie, lanuri de grâu, păduri fremătătoare, pământ
roditor.
Între portretele literare
cele mai frumoase (ţăranul român, eroii neamului – Horea, Iancu, neamul
românesc), cel al mamei ni s-a părut remarcabil: „mama era o femeie
măruntă şi ştearsă, potrivită de stat, mai de grabă, având ceva de
pasăre în toată făptura ei – semăna a mierlă, uneori, iar alteori, când
râdea ori când cânta, semăna a rândunică şi a ciocârlie – o blândeţe
nedefinită şi o nelinişte neştiută, un dor mereu viu, către ceva
nevisat, către o zi cum n-a fost alta. Venea de departe mama, şi aducea
cu ea, ţinându-le în potirul inimii, datini vechi şi sfaturi de demult,
obiceiuri aproape uitate. (...) Era şi ostenită, ce-i drept, de muncă şi
de viaţă. (...) Îşi revenea, însă, destul de repede şi se întorcea, fără
să clipească, la firea sa adevărată, de femeie harnică şi bună, de om al
pământului.”
„Dragostea dintâi şi de pe
urmă” – „ale mele locuri dragi, neîntrecute plaiuri ardelene!” – este
evocată în pagini memorabile de Ion Lăncrănjan care spune: „În
frumu-seţea voastră se răsfrânge frumu-seţea întregii ţări, în cântecele
care mi-au legănat copilăria se aud glasurile între-gului popor! Sărut
cu smerenie glia strămo-şească şi mă închin până la pământ în faţa
eroilor neamului meu, ştiuţi ori neştiuţi, pomeniţi ori nepome-niţi la
praznice şi sărbători!...”
Fragmentul care încheie
Rapsodie transilvană (1979) are un puternic accent testamentar:
„Transilvania era plină de lumină, când i-am călcat pragul, când m-am
întors din nou spre dânsa, spre mine însumi, de fapt, pentru că între
noi doi, dacă mi se îngăduie să spun astfel, n-a existat nici o
despărţanie. Cînd am «părăsit-o», Transilvania era atinsă de ceţuri
uşoare. Stătea să plouă pe undeva. Dar nu ploua. Altundeva suna un
dangăt greu şi adânc, de clopot mare (în Cetate sau în amintire?!). Iar
eu mă gândeam, mângâind cu privirea fruntea unui deal, cum să-mi ordonez
«însemnările» pe care urma să le închin meleagurilor mele de naştere şi
suflet. (1979)”
Pentru a-i cinsti memoria
şi a-l readuce în atenţia publicului, Biblioteca Judeţeană „Lucian
Blaga” Alba organizează expoziţii tematice de carte şi participă, an de
an, în data de 13 august, la seria de manifestări culturale care îi sunt
dedicate.
În ziua de 12 aug. 2014 în
parcul M. Eminescu, la bustul scriitorului Ion Lăncrănjan, de pe Aleea
Scriitorilor, Consiliul Jud. Alba, a organizat desfăşurarea manifestării
culturale respective, la care au participat reprezentanţi ai:
Bibliotecii Judeţene "Lucian Blaga"; Casa de Cultură a Studenţilor
Alba,; Societatea "Avram Iancu" Alba, Asociaţia "Cultul eroilor" şi
Fundaţia "Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României".
Felicia
COLDA
|
|