|
  Centenarul
Paul Tomiţă
Profesorul de golf.
Povestea unei vieţi
Cartea de vizită: s-a
născut la 12 iunie 1914 la Pianu de Sus, jud. Alba. În anul 1930 îşi
începe activitatea la Cercul de Sporturi Băneasa „Country Club” unde va
activa până la 12 aprilie 1975 când s-a pensionat.
Timp de doi ani
(1930-1932) a fost ajutorul profesorului francez Jean Baptiste
Lammaison;
1932-1937 a fost
asistentul profesorului J.T. Baker (din Marea Britanie);
1937 – Asociaţia
Profesioniştilor de Golf de la Londra i-a acordat titlul de profesor de
golf;
1938 – Paul Tomiţă devine
profesor titular de golf la „Country Club” Bucureşti;
1938-1948 a avut o intensă
activitate profesională pregătind multe generaţii de jucători de golf –
în special din rândul diplomaţilor străini acreditaţi la Bucureşti;
1968-1975 Paul Tomiţă a
reprezentat România la Campinatele Mondiale de golf organizate în opt
ţări ale lumii: Italia (1968), Anglia şi Singapore (1969), Cehoslovacia
şi Argentina (1970), S.U.A. (1971), Australia (1972), Spania (1973);
În 1968 este numit cea mai
remarcabilă perso-nalitate a Cupei Mondiale (revista Golf Ilustrated).
A călătorit pentru
documentare în 23 de ţări ale lumii fiind prezent în oraşe ca: Londra,
Viena, New York, Rio de Janeiro, Buenos Aires, Ostenda, Sofia, Paris,
Bonn, Frankfurt am Main, Atena, Roma, Belgrad, Bombay, Djakarta, Tel
Aviv, Katowice, Madrid, Singapore, Istambul, Budapesta, Mariopol.
În 1975 a fost pensionat
forţat de regimul comunist şi s-a stabilit la Pianu de Jos, împreună cu
soţia.
După 20 de ani, 22
februarie 1995 a luat fiinţă la Alba Iulia primul club de golf din
România: Clubul de golf „Paul Tomiţă”.
S-au demarat lucrările la
terenul de golf de la Pianu de Jos.
În 1998, a început
construcţia pavilionului de pe terenul de golf de la Pianu de Jos;
1999, iunie 12. cu ocazia
zilei de naştere a maestrului a fost lansată cartea „Profesorul de golf.
Povestea unei vieţi”, prima carte despre golf apărută în România
postbelică, semnată de Ioan Bâscă.
9 octombrie 2000 este
inaugurat, în prezenţa profesorului, primul teren de golf profesionist
din România.
2004, iunie 12. La 90 de
ani Paul Tomiţă a fost sărbătorit de golfeuri şi de prieteni.
2004, iulie 21. Părintele
golfului românesc adoarme întru Domnul, în urma unui puternic atac
cerebral.
S-au împlinit, în această
vară, 100 de ani de la naşterea unei mari personalităţi a sportului
românesc, profesorul de golf Paul Tomiţă. Am avut privilegiul să-l
cunosc, să-i stau în preajmă să-i ascult, fascinat, povestea vieţii
sale. O viaţă de om ocrotit de Dumnezeu. Paul Tomiţă era foarte
credincios şi provenea dintr-o familie de ţărani crescuţi şi ei, în
credinţa strămoşească. Deşi a trăit aproape o jumătate de secol în
Bucureşti, deşi avea faima adusă de practicarea golfului, deşi se aflase
în compania unor mari personaje ale istoriei româneşti, în anturajul
diplomaţiilor străini, Paul Tomiţă a rămas, în tot ceea ce a făcut, un
ardelean neaoş. A fost, fără să exagerez, un mare patriot, un împătimit
iubitor al neamului românesc, al ţării sale.
Era un om de o reală
distincţie, un adevărat aristocrat atât pe terenul de golf cât şi în
afară. Semnatarul acestor rânduri, fiind jurnalist la cotidianul Unirea,
scriam despre acest pesonaj, la 80 de ani de viaţă (27 iunie 1994):
„Dacă în această ţară s-ar acorda vreun titlu nobiliar, acum, după
revoluţie, eu aş propune ca domnul profesor Paul Tomiţă din Pian să
poarte titlul de SIR. Şi asta, pentru că vrem nu vrem, domnia sa a fost
un diplomat din umbră al României de după Cortina de Fier. Vreme de
cinci decenii diplomaţii, oameni de afaceri, factori de decizie
politică, au intrat în sfera de influenţă a acestui sport care – pentru
unii – este un mod de existenţă. Într-o mare parte a lumii interlope
deciziile importante de la economie la politică, se iau şi pe terenul de
golf”.
Paul Tomiţă era o
adevărată carte de istorie: se născuse în anul Marelui Război ce avea să
schimbe radical harta Europei; trăise momentele de prosperitate ale
României interbelice; făcuse frontul în Rusia; cunoscuse trei dictaturi:
Carol al II-lea, Antonescu şi regimul comunist; fusese profesorul de
golf al regelui Mihai şi a reginei mamă; îl cunoscuse pe Petru Groza şi
pe Ceauşescu; a stat la masă şi pe terenul de golf cu ambasadori
acreditaţi la Bucureşti; a cunoscut perioada post decembristă şi noua
democraţie. Profesorul avea un extraordinar simţ al realităţii, era un
fin observator al vieţii cotidiene, dădea verdicte tranşante asupra
evenimentelor din trecut sau din prezent. Era un tip vioi, viguros.
Viaţa în aer liber îi dăduse o alură de sportiv, o supleţe pe care şi-a
păstrat-o până la trecerea în eternitate.
Avea un ascuţit simţ al
umorului, un umor fin, rafinat, englezesc.
Făcând o comparaţie între
domnii de ieri şi…, „domnii” de azi Paul Tomiţă spunea: „A fi domn nu e
un lucru uşor. Domnia nu e tot una cu a avea diplomă de doctor, de
inginer sau de profesor. Domnul ştia cum să se poarte acasă, în
societate, ştia cum să vorbească, cum să se îmbrace, şi chiar cum şi ce
să mănânce. E adevărat că şi în vremurile trecute erau parveniţi – ca şi
acum – care se autointitulau ca fiind noua burghezie, dar nobili
adevăraţi îi ţineau la distanţă. Se vedea diferenţa dintre un nobil
adevărat şi un parvenit. Nobilul participa atât ca prezenţă fizică dar
şi financiar la actele de cultură, la cele de caritate. Vorbea, cu
respect despre relaţiile sale de amiciţie şi bună vecinătate cu cei din
jurul său, pe când parvenitul avea doar o spoială de cultură şi vorbea
doar despre bani şi despre cum ar putea păcăli de X şi pe Y pentru a
face mai uşor rost de bani.
Azi nu putem vorbi de
aristocraţie. Care aristocraţie? Ca să ajungem să avem domnii de acum
50-60 de ani va mai trece peste noi o jumătate de veac. Totul e ca
această jumătate de veac să nu treacă fără să învăţăm din actualele
greşeli, din actualul comportament dezonorant şi din actualele aşa-zise
obiceiuri boiereşti etalate cu atâta prost gust, inclusiv în
mass-media.”
Venirea sa la Pianu de
Jos a însemnat nu o retragere din activitate ci un nou început. Şi nu
putea fi altfel pentru cel care declara „golful este viaţa mea, este
totul pentru mine”.
Prietenia cu ing. Ioan
Balog a fost una extraordinară. Se întâlneau două firi întreprinzătoare,
doi oameni înzestraţi cu harul constructorului, cu dorinţa de a lăsa în
urma lor temeinice ctitorii. Aşa s-a născut ideea unui teren de golf.
Cei doi vorbeau despre multe lucruri în casa profesorului. Un episod
interesant pe care nu l-am scris în cartea despre viaţa lui Paul Tomiţă
la rugămintea lui Jean Balog. Acum, că moţul Jean i s-a alăturat
unchiului Paul în grădina Domnului, cred că pot relata întâmplarea.
Într-o zi discutară despre regim, Paul Tomiţă i-a spus: „Ceauşescu ura
golful. Nu-i plăcea că diplomaţii se întâlneau la Clubul de la Băneasa
pe terenul de golf. Acolo, în natură, nu puteau fi ascultaţi. Discuţia
s-a deplasat spre cabinetul doi iar Jean Balog s-a referit la influenţa
proastă pe care o are Elena asupra lui Nicolae Ceauşescu.
În ziua următoare, Jean
Balog – care era directorul I.J.C.M. Alba – este chemat de securistul
care-l avea în supraveghere. Aceste îi pune o casetă pe care era
imprimată întreaga discuţie din casa de la Pianu. Din ziua aceea, după
ce i-a relatat profesorului cele întâmplare – undeva în grădina casei –
cei doi n-au mai vorbit de politică decât la vânătoare. O pasiune comună
care le oferea şi siguranţa convorbirilor.
Casa din Pianu de Jos era
înţesată cu miocrofoane. Jean Balog a scăpat fiind un director apreciat
de conducerea de partid şi de stat. Caseta cu pricina a rămas la
„supraveghetorul de serviciu”. Jean Balog a avut totuşi emoţii, pentru
că, la o săptămână de la vizita la securitate a fost chemat la
Bucureşti, împreună cu primul secretar al judeţului, chiar la cabinetul
doi. Spaima directorului a trecut doar în momentul în care a aflat că se
discutau probleme legate de planul de construcţii de locuinţe la nivel
de judeţ. Jean Balog s-a molipsit de pipa lui Paul ajungând un împătimit
fumător de tutun de cea mai bună calitate.
Din această prietenie
adevărată s-a născut terenul de golf, clubul de golf, povestea vieţii
lui Paul Tomiţă – scrisă de subsemnatul – la insistenţa lui Jean Balog,
un om a cărui nobleţe sufletească era pereche cu cea a profesorului
Tomiţă.
Despre Paul Tomiţă, omul,
profesorul de golf, prietenul, au vorbit şi au scris mari personalităţi
din lumea golfului, din lumea diplomaţiei, din lumea presei.
Voi insera, în rândurile
care urmează cuvinte ale lui paul Tomiţă şi ale celor ce l-au iubit şi
apreciat. Ele întregesc portretul unei personalităţi ce a făcut mult
pentru România, pentru judeţul Alba.
Paul Tomiţă
- Golful este o pasiune,
dar mai ales traiul în aer liber. Este, deci, sănătate. Este asemănător
cu vânătoarea şi pescuitul care-ţi dau posibilitatea să ieşi dintre
betoanele şi smogul şi zgomotul oraşelor.
- Eu m-am dus în izmene
albe, în opinci şi în cămeşe cusută de muma. Aşa era pe vremurile alea.
Şi mi-e drag şi-o spun chiar dacă la noi, astăzi, e o ruşine să spui de
unde ai plecat.
- Dumnezeu a vrut să mă
mai ocrotească o dată şi am scăpat de la moarte. Doamne, Ţie-ţi
mulţumesc.
- Ce faceţi, domnilor?
Mergeţi la Ziua Reginei sau veniţi la ziua mea? Pentru că am omis să vă
spun – sunt născut în aceiaşi zi cu Regina Marii Britanii, dar sunt cu
12 ani mai bătrân. (Londra, 1938)
- Sunt sceptic în ceea ce
priveşte viitorul golfului în România. Cred că şi aici, ca şi în alte
domenii, am pierdut ani buni. Handicapul între noi şi alţii creşte. Dar,
totuşi, eu mai sper. (1998)
- Cred că puţini oameni de
pe pământ au avut şansa mea de a juca golf pe cinci continente.
- În anii ’30 Bucureştiul
era pentru ardeleni a doua Americă.
- Eu i-am prezentat pe Ion
Ţiriac şi Ilie Năstase doamnei Ana Aslan şi faimosului Henry Coandă. Eu
eram în societatea acestor oameni extraordinari care nu-i cunoşteau
atunci, în anii ’70, pe cei doi tenismani. Am multă stimă pentru Ţiriac,
e un om care mi-a plăcut întotdeauna.
- Cu picioarele astea am
străbătut 1900 mile pe jos, prin stepele Rusiei.
- Pipa a trăit, alături de
mine, istoria României din deceniul al treilea până astăzi.
- Dacă plecam în Occident,
puteam deveni milionar.
- Cam 80% din oamenii cu
care mă întâlnesc spun că sunt nebun să fac un teren de golf aici. Dar
nu sunt nebun. Acesta este visul meu şi într-o zi oamenii vor vedea că
acest vis a meritat.
Tom Scott – golf
Ilustrated, 1968:
„Pe Paul Tomiţă nu-ţi
trebuie două minute să-l îndrăgeşti”.
„Cupa Mondială sau Cupa
Canada, cum mai este numită, a dat la iveală câteva mari personaje, cu
siguranţă însă nici unul mai remarcabil ca românul Paul Tomiţă”.
Nick Seitz „Golf
Digest”, 1971:
„Într-un turneu care
dăduse lumii mele personaje extraordinare în istoria sa de 18 ani,
Tomiţă a devenit un personaj memorabil”.
Toby Smith, Bucharest
Buisness Week, 1998
„Maruşul golfului
românesc, campionul bankerelor din Balcaniare 84 de ani şi locuieşte în
satul Pianu de Jus, lângă Alba Iulia, unde încă mai practică jocul în
care a fost implicat majoritatea vieţii sale. A devenit o figură
pitorească la meciurile de Cupă Mondială, totdeauna fumând din pipă în
timp ce juca. Chiar şi-a dezvoltat un simţ al umorului: „Dracula” –
spunea Tomiţă când era întrebat despre legenda transilvăneană „Prost
jucător de golf”.
***
Un remarcabil portret a
lui Paul Tomiţă îl face Bill Crawford jr. din Serviciul Comercial SUA,
Washington D.C. în prestigiosul ziar „Washington Post” (24 iulie 2004):
„Paul Tomiţă a murit miercuri, 21 iulie şi a fost înmormântat la 23
iulie în Pianu de Jos, Transilvania, România. Persoane din comunitatea
diplomatică din Washington, care au fost în România, îşi pot aduce
aminte de Paul „profesorul de golf”, de vreme ce acesta şi-a petrecut
viaţa predând lecţii de golf comunităţii diplomaţilor şi oamenilor de
afaceri din Bucureşti de la jumătatea anilor ’30 până în 1975 la Cubul
Diplomatic. După pensionarea sa s-a întors în Transilvania natală în
singurul loc unde ştia că poate juca golf, poate vâna şi pescui. Paul a
învăţat golf în Bucureşti de la un jucător profesionist francez, apoi de
la unul englez, înainte de a-şi câştiga statutul în Marea Britanie,
devenind profesorul de golf al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei
Maria. A crescut cu fiul lui Carol al II-lea, Mihai, cel care a devenit
mai târziu Regele Mihai I al României. Cei doi au păstrat legătura,
Regele Mihai trimiţându-i o felicitare cu ocazia aniversării a 90 de
ani. Paul Tomiţă a supravieţuit atât germanilor în al Doilea Război
Mondial convingându-i să nu treacă cu tancurile peste terenurile sale de
golf, cât şi comuniştilor timp de 50 de ani (găsind modalităţi prin care
să continue să predea golf, împotriva prejudecăţilor faţă de acest
sport).
Vârsta nu l-a oprit
niciodată şi astfel, la 75 de ani, la sfârşitul comunismului în 1990, a
început să construiască un teren de golf lângă Alba Iulia, în preajma
satului său iubit, Pianu de Jos. Aici, ca un testament al pasiunii sale
pentru golf, există „Terenul şi Clubul de golf Paul Tomiţă”.
Paul a iubit golful, i-a
plăcut să joace golf să predea şi a vrut ca toată lumea să iubească
acest sport.
Acum îi vom simţi lipsa,
de vreme ce Paul mi-a fost ca un tată, m-a învăţat golf la începutul
anilor ’60 şi mai târziu mi-a devenit prieten când am fost funcţionar
comercial la Bucureşti (1994-1998), am reuşit să ne vedem destul de des,
ultima dată acum trei săptămâni, când mi-a predat ultima sa lecţie de
golf.
A fost un prieten bun
pentru multe persoane, inclusiv pentru fiul meu care îl consideră
bunicul său. Ne va fi dor de el, dar Dumnezeu va face ca el să poată
juca golf şi să-şi fumeze pipa în compania celor dragi lui”.
Închei acest articol
despre inegalabilul Paul Tomiţă cu ceea ce scriam la moartea sa: „L-am
sărbătorit pe Paul Tomiţă la împlinirea a 90 de ani de viaţă (împliniţi
pe12 iunie 2004). În formă de zile mari, cu nelipsita-i şăpcuţă, pufăind
din pipă, „ca o mocăniţă ce urcă muntele” – cum s-a exprimat
sărbătoritul, Paul Tomiţă a venit pe terenul de golf de la Pianu. A
venit este un fel de a o spune. El era de fapt tot timpul acolo. Terenul
era copilul lui. Asistase la naştere, îl luase în mână învăţându-l
primii paşi, îi sădise mândria de a sta cu capul sus, privind mereu în
zare, spre viitor. Ca un arhitect desăvârşit, având de mult întipărit în
minte planul măreţei construcţii. Dirijase lăstarul spre copacul care
rodeşte astăzi atât de frumos.
Flori, cadouri, emoţii,
wisiky, oameni plăcuţi, prieteni, oficialităţi: 90 de ani! Unii
anticipau suta. Paul Tomiţă i-a potolit: numai Dumnezau ştie! Dar, dacă
vom fi sănătoşi, ne vedem tot aici. Poate va fi gata hotelul sau vilele,
poate vom avea şi lacul şi drumul o fi gata. Poate vom avea 18 găuri şi
un traseu de clasă mondială. Poate…
În aceiaşi vară, Dumnezeu
l-a chemat în Rai, să facă şi acolo un teren de golf, să joace cu
îngerii şi cu cei plecaţi dincolo cu crosa şi cu mingea de golf în mână.
Spiritul lui Paul Tomiţă
este însă acolo, în Margini (sau Table) pulsându-i inima terenului de
golf – frumuseţea, nobleţea, cumsecădenia, umorul, toată fiinţa celui
care a plecat să se odihnească puţin după truda unei existenţe în care
golful a fost viaţa lui.
Acum, la 100 de ani de la
naştere şi la 10 ani de la trecerea în lumea celor drepţi, toate
visurile lui Paul Tomiţă sunt realizate. Din acei mulţi de poate nu a
mai rămas nici unul.
Cred că realizările celor
cărora Paul Tomiţă le-a înnobilat viaţa, învăţându-i nu numai acest
sport ci şi credinţa că totul e posibil dacă ai pasiune, este cel mai
frumos omagiu ce poate fi adus profesorului de golf.
Prof. Ioan BÂSCĂ
Membru fondator al
Clubului de golf „Paul Tomiţă”
|
