România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Centenarul 

Paul Tomiţă

 

 

Profesorul de golf. Povestea unei vieţi

 

Cartea de vizită: s-a născut la 12 iunie 1914 la Pianu de Sus, jud. Alba. În anul 1930 îşi începe activitatea la Cercul de Sporturi Băneasa „Country Club” unde va activa până la 12 aprilie 1975 când s-a pensionat.

Timp de doi ani (1930-1932) a fost ajutorul profesorului francez Jean Baptiste Lammaison;

1932-1937 a fost asistentul profesorului J.T. Baker (din Marea Britanie);

1937 – Asociaţia Profesioniştilor de Golf de la Londra i-a acordat titlul de profesor de golf;

1938 – Paul  Tomiţă devine profesor titular de golf la „Country Club” Bucureşti;

1938-1948 a avut o intensă activitate profesională pregătind multe generaţii de jucători de golf – în special din rândul diplomaţilor străini acreditaţi la Bucureşti;

1968-1975 Paul Tomiţă a reprezentat România la Campinatele Mondiale de golf organizate în opt ţări ale lumii: Italia (1968), Anglia şi Singapore (1969), Cehoslovacia şi Argentina (1970), S.U.A. (1971), Australia (1972), Spania (1973);

În 1968 este numit cea mai remarcabilă perso-nalitate a Cupei Mondiale (revista Golf Ilustrated).

A călătorit pentru documentare în 23 de ţări ale lumii fiind prezent în oraşe ca: Londra, Viena, New York, Rio de Janeiro, Buenos Aires, Ostenda, Sofia, Paris, Bonn, Frankfurt am Main, Atena, Roma, Belgrad, Bombay, Djakarta, Tel Aviv, Katowice, Madrid, Singapore, Istambul, Budapesta, Mariopol.

În 1975 a fost pensionat forţat de regimul comunist şi s-a stabilit la Pianu de Jos, împreună cu soţia.

După 20 de ani, 22 februarie 1995 a luat fiinţă la Alba Iulia primul club de golf din România: Clubul de golf „Paul Tomiţă”.

S-au demarat lucrările la terenul de golf de la Pianu de Jos.

În 1998, a început construcţia pavilionului de pe terenul de golf de la Pianu de Jos;

1999, iunie 12. cu ocazia zilei de naştere a maestrului a fost lansată cartea „Profesorul de golf. Povestea unei vieţi”, prima carte despre golf apărută în România postbelică, semnată de Ioan Bâscă.

9 octombrie 2000 este inaugurat, în prezenţa profesorului, primul teren de golf profesionist din România.

2004, iunie 12. La 90 de ani Paul Tomiţă a fost sărbătorit de golfeuri şi de prieteni.

2004, iulie 21. Părintele golfului românesc adoarme întru Domnul, în urma unui puternic atac cerebral.

S-au împlinit, în această vară, 100 de ani de la naşterea unei mari personalităţi a sportului românesc, profesorul de golf Paul Tomiţă. Am avut privilegiul să-l cunosc, să-i stau în preajmă să-i ascult, fascinat, povestea vieţii sale. O viaţă de om ocrotit de Dumnezeu. Paul Tomiţă era foarte credincios şi provenea dintr-o familie de ţărani crescuţi şi ei, în credinţa strămoşească. Deşi a trăit aproape o jumătate de secol în Bucureşti, deşi avea faima adusă de practicarea golfului, deşi se aflase în compania unor mari personaje ale istoriei româneşti, în anturajul diplomaţiilor străini, Paul Tomiţă a rămas, în tot ceea ce a făcut, un ardelean neaoş. A fost, fără să exagerez, un mare patriot, un împătimit iubitor al neamului românesc, al ţării sale.

Era un om de o reală distincţie, un adevărat aristocrat atât pe terenul de golf cât şi în afară. Semnatarul acestor rânduri, fiind jurnalist la cotidianul Unirea, scriam despre acest pesonaj, la 80 de ani de viaţă (27 iunie 1994): „Dacă în această ţară s-ar acorda vreun titlu nobiliar, acum, după revoluţie, eu aş propune ca domnul profesor Paul Tomiţă din Pian să poarte titlul de SIR. Şi asta, pentru că vrem nu vrem, domnia sa a fost un diplomat din umbră al României de după Cortina de Fier. Vreme de cinci decenii diplomaţii, oameni de afaceri, factori de decizie politică, au intrat în sfera de influenţă a acestui sport care – pentru unii – este un mod de existenţă. Într-o mare parte a lumii interlope deciziile importante de la economie la politică, se iau şi pe terenul de golf”.

Paul Tomiţă era o adevărată carte de istorie: se născuse în anul Marelui Război ce avea să schimbe radical harta Europei; trăise momentele de prosperitate ale României interbelice; făcuse frontul în Rusia; cunoscuse trei dictaturi: Carol al II-lea, Antonescu şi regimul comunist; fusese profesorul de golf al regelui Mihai şi a reginei mamă; îl cunoscuse pe Petru Groza şi pe Ceauşescu; a stat la masă şi pe terenul de golf cu ambasadori acreditaţi la Bucureşti; a cunoscut perioada post decembristă şi noua democraţie. Profesorul avea un extraordinar simţ al realităţii, era un fin observator al vieţii cotidiene, dădea verdicte tranşante asupra evenimentelor din trecut sau din prezent. Era un tip vioi, viguros. Viaţa în aer liber îi dăduse o alură de sportiv, o supleţe pe care şi-a păstrat-o până la trecerea în eternitate.

Avea un ascuţit simţ al umorului, un umor fin, rafinat, englezesc.

Făcând o comparaţie între domnii de ieri şi…, „domnii” de azi Paul Tomiţă spunea: „A fi domn nu e un lucru uşor. Domnia nu e tot una cu a avea diplomă de doctor, de inginer sau de profesor. Domnul ştia cum să se poarte acasă, în societate, ştia cum să vorbească, cum să se îmbrace, şi chiar cum şi ce să mănânce. E adevărat că şi în vremurile trecute erau parveniţi – ca şi acum – care se autointitulau ca fiind noua burghezie, dar nobili adevăraţi îi ţineau la distanţă. Se vedea diferenţa dintre un nobil adevărat şi un parvenit. Nobilul participa atât ca prezenţă fizică dar şi financiar la actele de cultură, la cele de caritate. Vorbea, cu respect despre relaţiile sale de amiciţie şi bună vecinătate cu cei din jurul său, pe când parvenitul avea doar o spoială de cultură şi vorbea doar despre bani şi despre cum ar putea păcăli de X şi pe Y pentru a face mai uşor rost de bani.

Azi nu putem vorbi de aristocraţie. Care aristocraţie? Ca să ajungem să avem domnii de acum 50-60 de ani va mai trece peste noi o jumătate de veac. Totul e ca această jumătate de veac să nu treacă fără să învăţăm din actualele greşeli, din actualul comportament dezonorant şi din actualele aşa-zise obiceiuri boiereşti etalate cu atâta prost gust, inclusiv în mass-media.”

Venirea sa la  Pianu de Jos a însemnat nu o retragere din activitate ci un nou început. Şi nu putea fi altfel pentru cel care declara „golful este viaţa mea, este totul pentru mine”.

Prietenia cu ing. Ioan Balog a fost una extraordinară. Se întâlneau două firi întreprinzătoare, doi oameni înzestraţi cu harul constructorului, cu dorinţa de a lăsa în urma lor temeinice ctitorii. Aşa s-a născut ideea  unui teren de golf. Cei doi vorbeau despre multe lucruri în casa profesorului. Un episod interesant pe care nu l-am scris în cartea despre viaţa lui Paul Tomiţă  la rugămintea lui Jean Balog. Acum, că moţul Jean i s-a alăturat unchiului Paul în grădina Domnului, cred că pot relata întâmplarea. Într-o zi discutară despre regim, Paul Tomiţă i-a spus: „Ceauşescu ura golful. Nu-i plăcea că diplomaţii se întâlneau la Clubul de la Băneasa pe terenul de golf. Acolo, în natură, nu puteau fi ascultaţi. Discuţia s-a deplasat spre cabinetul doi iar Jean Balog s-a referit la influenţa proastă pe care o are Elena asupra lui Nicolae Ceauşescu.

În ziua următoare, Jean Balog – care era directorul I.J.C.M. Alba – este chemat de securistul care-l avea în supraveghere. Aceste îi pune o casetă pe care era imprimată întreaga discuţie din casa de la Pianu. Din ziua aceea, după ce i-a relatat profesorului cele întâmplare – undeva în grădina casei – cei doi n-au mai vorbit de politică decât la vânătoare. O pasiune comună care le oferea şi siguranţa convorbirilor.

Casa din Pianu de Jos era înţesată cu miocrofoane. Jean Balog a scăpat fiind un director apreciat de conducerea de partid şi de stat. Caseta cu pricina a rămas la „supraveghetorul de serviciu”. Jean Balog a avut totuşi emoţii, pentru că, la o săptămână de la vizita la securitate a fost chemat la Bucureşti, împreună cu primul secretar al judeţului, chiar la cabinetul doi. Spaima directorului a trecut doar în momentul în care a aflat că se discutau probleme legate de planul de construcţii de locuinţe la nivel de judeţ. Jean Balog s-a molipsit de pipa lui Paul ajungând un împătimit fumător de tutun de cea mai bună calitate.

Din această prietenie adevărată s-a născut terenul de golf, clubul de golf, povestea vieţii lui Paul Tomiţă – scrisă de subsemnatul – la insistenţa lui Jean Balog, un om a cărui nobleţe sufletească era pereche cu cea a profesorului Tomiţă.

Despre Paul Tomiţă, omul, profesorul de golf, prietenul, au vorbit şi au scris mari personalităţi din lumea golfului, din lumea diplomaţiei, din lumea presei.

Voi insera, în rândurile care urmează cuvinte ale lui paul Tomiţă şi ale celor ce l-au iubit şi apreciat. Ele întregesc portretul unei personalităţi ce a făcut mult pentru România, pentru judeţul Alba.

Paul Tomiţă

- Golful este o pasiune, dar mai ales traiul în aer liber. Este, deci, sănătate. Este asemănător cu vânătoarea şi pescuitul care-ţi dau posibilitatea să ieşi dintre betoanele şi smogul şi zgomotul oraşelor.

- Eu m-am dus în izmene albe, în opinci şi în cămeşe cusută de muma. Aşa era pe vremurile alea. Şi mi-e drag şi-o spun chiar dacă la noi, astăzi, e o ruşine să spui de unde ai plecat.

- Dumnezeu a vrut să mă mai ocrotească o dată şi am scăpat de la moarte. Doamne, Ţie-ţi mulţumesc.

- Ce faceţi, domnilor? Mergeţi la Ziua Reginei sau veniţi la ziua mea? Pentru că am omis să vă spun – sunt născut în aceiaşi zi cu Regina Marii Britanii, dar sunt cu 12 ani mai bătrân. (Londra, 1938)

- Sunt sceptic în ceea ce priveşte viitorul golfului în România. Cred că şi aici, ca şi în alte domenii, am pierdut ani buni. Handicapul între noi şi alţii creşte. Dar, totuşi, eu mai sper. (1998)

- Cred că puţini oameni de pe pământ au avut şansa mea de a juca golf pe cinci continente.

- În anii ’30 Bucureştiul era pentru ardeleni a doua Americă.

- Eu i-am prezentat pe Ion Ţiriac şi Ilie Năstase doamnei Ana Aslan şi faimosului Henry Coandă. Eu eram în societatea acestor oameni extraordinari care nu-i cunoşteau atunci, în anii ’70, pe cei doi tenismani. Am multă stimă pentru Ţiriac, e un om care mi-a plăcut întotdeauna.

- Cu picioarele astea am străbătut 1900 mile pe jos, prin stepele Rusiei.

- Pipa a trăit, alături de mine, istoria României din deceniul al treilea până astăzi.

- Dacă plecam în Occident, puteam deveni milionar.

- Cam 80% din oamenii cu care mă întâlnesc spun că sunt nebun să fac un teren de golf aici. Dar nu sunt nebun. Acesta este visul meu şi într-o zi oamenii vor vedea că acest vis a meritat.

Tom Scott – golf Ilustrated, 1968:

„Pe Paul Tomiţă nu-ţi trebuie două minute să-l îndrăgeşti”.

„Cupa Mondială sau Cupa Canada, cum mai este numită, a dat la iveală câteva mari personaje, cu siguranţă însă nici unul mai remarcabil ca românul Paul Tomiţă”.

Nick Seitz „Golf Digest”, 1971:

„Într-un turneu care dăduse lumii mele personaje extraordinare în istoria sa de 18 ani, Tomiţă a devenit un personaj memorabil”.

Toby Smith, Bucharest Buisness Week, 1998

„Maruşul golfului românesc, campionul bankerelor din Balcaniare 84 de ani şi locuieşte în satul Pianu de Jus, lângă Alba Iulia, unde încă mai practică jocul în care a fost implicat majoritatea vieţii sale. A devenit o figură pitorească la meciurile de Cupă Mondială, totdeauna fumând din pipă în timp ce juca. Chiar şi-a dezvoltat un simţ al umorului: „Dracula” – spunea Tomiţă când era întrebat despre legenda transilvăneană „Prost jucător de golf”.

***

Un remarcabil portret a lui Paul Tomiţă îl face Bill Crawford jr. din Serviciul Comercial SUA, Washington D.C. în prestigiosul ziar „Washington Post” (24 iulie 2004): „Paul Tomiţă a murit miercuri, 21 iulie şi a fost înmormântat la 23 iulie în Pianu de Jos, Transilvania, România. Persoane din comunitatea diplomatică din Washington, care au fost în România, îşi pot aduce aminte de Paul „profesorul de golf”, de vreme ce acesta şi-a petrecut viaţa predând lecţii de golf comunităţii diplomaţilor şi oamenilor de afaceri din Bucureşti de la jumătatea anilor ’30 până în 1975 la Cubul Diplomatic. După pensionarea sa s-a întors în Transilvania natală în  singurul loc unde ştia că poate juca golf, poate vâna şi pescui. Paul a învăţat golf în Bucureşti de la un jucător profesionist francez, apoi de la unul englez, înainte de a-şi câştiga statutul în Marea Britanie, devenind profesorul de golf al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei Maria. A crescut cu fiul lui Carol al II-lea, Mihai, cel care a devenit mai târziu Regele Mihai I al României. Cei doi  au păstrat legătura, Regele Mihai trimiţându-i o felicitare cu ocazia aniversării a 90 de ani. Paul Tomiţă a supravieţuit atât germanilor în al Doilea Război Mondial convingându-i să nu treacă cu tancurile peste terenurile sale de golf, cât şi comuniştilor timp de 50 de ani (găsind modalităţi prin care să continue să predea golf, împotriva prejudecăţilor faţă de acest sport).

Vârsta nu l-a oprit niciodată şi astfel, la 75 de ani, la sfârşitul comunismului în 1990, a început să construiască un teren de golf lângă Alba Iulia, în preajma satului său iubit, Pianu de Jos. Aici, ca un testament al pasiunii sale  pentru golf, există „Terenul şi Clubul de golf Paul Tomiţă”.

Paul a iubit golful, i-a plăcut să joace golf să  predea şi a vrut ca toată lumea să iubească acest sport.

Acum îi vom simţi lipsa, de vreme ce Paul mi-a fost ca un tată, m-a învăţat golf la începutul anilor ’60 şi mai târziu mi-a devenit prieten când am fost funcţionar comercial la Bucureşti (1994-1998), am reuşit să ne vedem destul de des, ultima dată acum trei săptămâni, când mi-a predat ultima sa lecţie de golf.

A fost un prieten bun pentru multe persoane, inclusiv pentru fiul meu care îl consideră bunicul său. Ne va fi dor de el, dar Dumnezeu va face ca el să poată juca golf şi să-şi fumeze pipa în compania celor dragi lui”.

Închei acest articol despre inegalabilul Paul Tomiţă cu ceea ce scriam la moartea sa: „L-am sărbătorit pe Paul Tomiţă la împlinirea a 90 de ani de viaţă (împliniţi pe12 iunie 2004). În formă de zile mari, cu nelipsita-i şăpcuţă, pufăind din pipă, „ca o mocăniţă ce urcă muntele” – cum s-a exprimat sărbătoritul, Paul Tomiţă a venit pe terenul de golf de la Pianu. A venit este un fel de a o spune. El era de fapt tot timpul acolo. Terenul era copilul lui. Asistase la naştere, îl luase în mână învăţându-l primii paşi, îi sădise mândria de a sta cu capul sus, privind mereu în zare, spre viitor. Ca un arhitect desăvârşit, având de mult întipărit în minte planul măreţei construcţii. Dirijase lăstarul spre copacul care rodeşte astăzi atât de frumos.

Flori, cadouri, emoţii, wisiky, oameni plăcuţi, prieteni, oficialităţi: 90 de ani! Unii anticipau suta. Paul Tomiţă i-a potolit: numai Dumnezau ştie! Dar, dacă vom fi sănătoşi, ne vedem tot aici. Poate va fi gata hotelul sau vilele, poate vom avea şi lacul şi drumul o fi gata. Poate vom avea 18 găuri şi un traseu de clasă mondială. Poate…

În aceiaşi vară, Dumnezeu l-a chemat în Rai, să facă şi acolo un teren de golf, să joace cu îngerii şi cu cei plecaţi dincolo cu crosa şi cu mingea de golf în mână.

Spiritul lui Paul Tomiţă este însă acolo, în Margini (sau Table) pulsându-i inima terenului de golf – frumuseţea, nobleţea, cumsecădenia, umorul, toată fiinţa celui care a plecat să se odihnească puţin după truda unei existenţe în care golful a fost viaţa lui.

Acum, la 100 de ani de la naştere şi la 10 ani de la trecerea în lumea celor drepţi, toate visurile lui Paul Tomiţă sunt realizate. Din acei mulţi de poate nu a mai rămas nici unul.

Cred că realizările celor cărora Paul Tomiţă le-a înnobilat viaţa, învăţându-i nu numai acest sport ci şi credinţa că totul e posibil dacă ai pasiune, este cel mai frumos omagiu ce poate fi adus profesorului de golf.

 

Prof. Ioan BÂSCĂ

Membru fondator al Clubului de golf „Paul Tomiţă”