România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Cărţi ale românilor de pretutindeni

lansate la Congresul Spiritualităţii Româneşti

Congresul Spiritualităţii Româneşti a însemnat, de la începuturile lui, un mijloc de informare totală a participanţilor nu doar în privinţa problemelor lor specifice, a cunoaşterii reciproce în desfăşurarea istorică a dezvoltării comunităţilor, ci şi un prilej de prezentare a activităţii lor literare, plastice, muzicale, interpretative. În cadrul Congresului s-au prezentat spectacole ale românilor de pretutindeni, expoziţii colective de artă, peste 1000 de titluri de cărţi apărute în întreaga lume fiind lansate în două decenii.

Şi la întrunirea din acest an au fost expuse aproape 50 de titluri, autorii lor relatând despre creaţia literară din zona din care provin.

Decanul de vârstă al manifestărilor din acest an, omul de cultură şi ambasadorul ION BRAD, a lansat cărţile apărute la împlinirea vârstei de 85 de ani, ampla antologie definitivă Poetul şi criticii săi, cuprinzând versuri din 1954 şi până astăzi, precum şi dialogurile sale cu Ilie Rad, o panoramă a culturii româneşti din peste şase decenii, în care scriitorul a avut şi un rol de seamă în coordonarea culturii, dar şi în diplomaţie. Consemnăm apariţia creaţiei sale lirice, în trei volume, însoţind versurile reprezentative cu receptarea critică, ceea ce reliefează evoluţia sa în contextul interpretării criticilor epocii, a căror analiză privită evolutiv formează un durabil piedestal al scriitorului, construit de la George Călinescu, Constantin Ciopraga, Mircea Zaciu la Eugen Simion şi Nicolae Manolescu.

De la Chişinău, Mihai Cimpoi a adus cărţile sale Anatomia fiinţei şi fundamentala monografie Modelul de existenţă Eugen Simion (ed a ll-a), dr. Vasile Bahnaru - Lingvistică şi civilizaţie, iar Constantin Rusnac - Acrostihuri, ilustrat de pictorul Teodor Buzu, care îşi desfăşoară acum activitatea în Cehia, fiind un împlinit artist plastic european. În marea tradiţie a acrostihului universal, atât de vechi şi de penetrant, şi al celui românesc, mai nou, de la Dosoftei spre noi, Constantin Rusnac modernizează modelul liric vechi adăugându-i „acrostihuri interioare”, surprinzător „montate” pentru a explicita nu numai dedicaţia, ci şi ceva esenţial legat de cel evocat. Este adus în plan liric un duel de idei între creator şi personalitatea pe care o ţinteşte cu rolul de a o impune în conştiinţa culturală. Dincolo de muzicalitatea poemelor - să nu uităm, autorul este compozitor devenit şi poet, ne întâmpină o armonie expresivă a ideii/ideilor ce caracterizează partenerul adus în scena vieţii, dincolo de timp şi evoluţia măiestriei, lata, ca simplă exemplificare, poemul dedicat lui Nichita Stănescu, fiecare vers, caracterizator, începând cu iniţiala prenumelui autorului Necuvintelor:

„Născocind o miraculoasă lume

Neinventată încă a cuvintelor ce dau elegant

                              din coadă în

Nemurire”.

În acest chip sunt pecetluite în acrostih peste 50 de personalităţi, versurile unicat transformându-l pe muzicianul Rusnac într-un veritabil poet.

Lirica este adusă în prim plan şi de Paula Romanescu, traducătoare a 125 de poeme de Eminescu în limba franceză şi Alexei Marulea cu eseurile sale dedicate lui Grigore Vieru şi Adrian Păunescu. Li se alătură scriitorul român, dar şi francez, de la Paris, Ion Neagu, autor al volumelor în care şi-a versificat dorurile: Mi-a zâmbit Isus Hristos (ediţie bilingvă), La Golgotha d’un evade politique du paradise communiste şi romanul Vise trăite. Este romanul generaţiei formate în deceniul 1950-1960, cu dramele înaintaşilor, din epoca războiului şi cu înjosirea naţională suferită în perioada instaurării regimului comunist. Aparent convulsionat, destinul eroilor este urmărit cu deplină conştiinţă că neamul îşi urmează calea inepuizabilă, regeneratoare, dincolo de dramele istoriei.

O explozie lirică este volumul lui Ion Mărgineanu, Să stai la uşa unui vers. Poetul nu stă deloc la uşa, pentru că uşa este deschisă şi el devine chiar creatorul de vers, după ce a bătut şapte decenii, nu în neştire, cum ni se prezintă, ci cu o totală conştiinţă de neam, purtând bătălii urieşesti împotriva celor care nu se închină cauzei după cuviinţa „Restul este joc”. Zice: „Eu cred că nu există POEZIE”. O spune în joacă, desigur, întrucât urmează: „poezia nu-i altceva decât explozia solară a cuvintelor, clocite în inimă îndelung”. Şi astfel, în fapt se autodefineşte. Zbaterea inimii devine cuvânt. Această carte, poate a 30-a de versuri, este a Răscumpărătorului, îşi răscumpără păcatele, cele ştiute şi cele neştiute, cele pierdute, ale ţării, ale pământului, ale sufletului, ale familiei, ale iluziilor, trăite şi visate, ale cuvintelor, rostite şi nerostite, ale credinţei, nu întotdeauna împlinite, către Dumnezeire. Şi de acolo rosteşte în faţa marii tăceri care are darul să-l asculte:

„Iartă-mă, Doamne, abia acum îmi dau seama că

Răscumpărarea este chiar crucea trecerii anilor”

Urmează efluviul de cuvinte al celui care încearcă să se Răscumpere, îl macină întrebarea neexprimată, dar intuită: dacă va reuşi?! Iar reuşita este prin cuvânt, aşa cum „la început a fost cuvântul” şi la sfârşit va fi spus un cuvânt şi apoi - marea tăcere: „Se vede că eu am fost de prisos până am ajuns la Dumnezeu!” Este momentul sublim al Răscumpărării de sine însuşi, atunci când „Ochiul aude cuvântul plângând”.

Latura cea mai bogat reprezentată este cea istorică, semnată de C. Gh. Marinescu, Vasile Burlui, Alexandru Amititeloaie, Petru Butuc, Viorica Lascu şi Marcel Stirban. Ion Constantin şi Ion Negrei, cu remarcabila monografie-document Pantelimon Halippa - Apostol al Basarabiei, ce întregeşte monumental cartea anterioară, Pantelimon Halippa - tribun al Basarabiei şi nu în ultimul rând Cristiana Crăciun, cu volumele care marchează evenimentul anului: Constantin Brâncoveanu (în colaborare cu Gabriel Gherasim), Dimitrie Cantemir, Congresele Spiritualităţii Româneşti (în colaborare cu Victor Crăciun).

Totodată au fost prezentate revistele Tibiscus (redactor şef Vasile Barbu), Acasă (directori Ion şi Alexandru Brad), Dacoromania (director Ion Străjan), Astra blăjeană (redactor şef Silvia Pop) şi Alba Iulia (director Ion Mărgineanu).

Am lăsat la sfârşit, o carte care prezintă un interes aparte, elaborată de Ioan Străjan, Deznaţionalizarea şi maghiarizarea românilor din Ardeal prin biserică şi şcoală înainte de 1 decembrie 1918. Deşi nu are pregătire istorică, Ioan Străjan este unul dintre cei mai de seamă propagatori ai românismului de la Alba Iulia, înscriindu-şi numele alături de Ion Mărgineanu, Vasile Moga, Ioan Bască, în curentul permanent al revigorării naţionale şi apărării valorilor locale. Cartea sa este un document cutremurător. Se publică aici dovezile fundamentale care s-au adunat în decursul vremii, dar mai cu seamă în partea a doua a veacului al XIX-lea, care dovedesc acţiunea directă a Imperiului Austro-Ungar pentru a dezbina biserica ortodoxă română şi mai ales pe credincioşii ei, de a-i atrage spre alte biserici şi a contribui la deznaţionalizarea neamului. Aceste acte şi dovezi, adunate cu sârg din importante arhive în decursul timpului şi chiar de la Vatican, prin strădania vechiului nostru prieten, regretatul Ion Dimitriu-Snagov, explică resorturile care au declanşat Adunarea de Protest de la Alba Iulia, din 29 mai 1912, împotriva înfiinţării Episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdu-Durog.

Toate aceste documente, unele parţial cunoscute, dar si altele noi, sunt deplin lămuritoare în pregătirea viitorului act al unirii neamului din 1 Decembrie 1918. Puse la dispoziţia cititorilor, şi mai ales a istoricilor, ele vor contribui la analiza şi la mai buna înţelegere a încercărilor prin care romanii din Transilvania au trecut, motivând şi prin credinţă actul hotărâtor pe care naţiunea l-a impus, curmând o nedreptate istorică milenară.

Cartea întregeşte remarcabila activitate pe care Ioan Străjan o desfăşoară pe multiple planuri, punând în valoare monumente vechi, valorificând relicve şi restabilindu-le pentru urmă şi făcând să apară revista Dacoromania, atât de necesară în cercetarea istorică şi în echilibrul necesar între teoriile cu care specialiştii se confruntă astăzi. Ne-am referit doar la o parte dintre cărţile puse în valoare la Congresul Spiritualităţii Româneşti, ele fiind mult mai multe, şi nu putem încheia fără a le aminti pe cele ale lui Vasile Tărâţeanu - Bucovina, Mircea Lutig, Î.P.S. Pimen şi Ionel Pintilii, Constantin Ioncică, Elena Armenescu, Jorje Vinţan - Spania, Valentin Hosu Longin, Ilie Berindei - Elveţia, Mihai Şurubaru, Marian Munteanu la care vom avea prilejul să ne referim altă dată.

Victor CRĂCIUN