|
Omagiu primului unificator,
Mihai Viteazul, la Alba Iulia
Înainte de omagiul oficial, acesta
a fost adus, discret, de către nişte „cătane expirate”, un grup de
„bobocei de cătane” şi un grup de albaiulieni sufletişti
Despre depunerea fastuoasă de coroane de la Alba Iulia, la statuia
primului domn unificator, Mihai Viteazul, de Ziua Naţională a României,
probabil că aţi aflat deja de pe toate canalele mediatice. Dar ceea ce
se face cu fast, sub ochii tuturor televiziunilor şi ai tuturor
jurnaliştilor, nu ştim dacă se face cu adevărat cu suflet. Sincer şi din
inimă, însă ceea ce se face în mod discret este, în mod sigur, sincer şi
curat, ca rugăciunile de taină şi binele făcut pe nevăzute. De aceea, am
fost deosebit de impresionat cu o zi înainte de sărbătorirea Marii Uniri
de anul acesta, când am aflat că la Biserica Memorială Mihai Viteazul
s-a slujit o slujbă de pomenire a marelui voievod, la care au participat
buni. creştini şi români verzi, curaţi. Dar şi mai impresionat am fost
când am aflat că, în aceeaşi zi, la biserica din Maieri II, cea de pe
strada laşilor, care poartă hramul „Sfânta Treime”, s-a slujit un
parastas de pomenire a domnitorului cu nume de arhanghel. Omagiul adus,
astfel, lui Mihai Viteazul, a avut loc la iniţiativa Fundaţiei „Alba
Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României” (care a şi
amplasat acolo un bust al voievodului), iar slujba religioasă a fost
oficiată de preotul paroh Ioan Lazăr, alături de preotul militar
Constantin Bratu. Au participat veteranii din cadrul ACMRR-A.G.
(Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere - Arma Geniu)
Bucureşti, în frunte cu preşedintele acesteia, col.(rez.) Marian Gargaz,
ACMRR Filiala „Gemina”, Alba Iulia, alături de preşedintele acesteia,
g-ral.(rez) Ioan Belci, Fundaţia „Alba Iulia 1918, pentru unitatea şi
integritatea României”, reprezentată prin poetul Ion Mărgineanu şi ec.
Ioan Străjan (doi lei cărunţi cărora neamul românesc şi noi,
contemporanii lor, nici nu ştim încă ce mult le datorăm), Asociaţia
„Cultul Eroilor”, Filiala Alba, în frunte cu preşedintele acesteia,
col.(rez.) Ioan Galdea, precum şi un mare număr de enoriaşi inimoşi, din
cadrul parohiei.
De menţionat faptul că garda de onoare a fost asigurată de „boboceii de
cătane1'
de la Colegiul Militar „Mihai Viteazul”, care s-au alăturat „cătanelor
expirate” (Ioan Străjan dixit cu autoironie) menţionate mai sus, adică
veteranilor care-i sunt azi căpitani experimentaţi voievodului
unificator. Pentru că-i ţin trează flacăra în inimile lor româneşti. La
mulţi ani, tuturor!
Ioan HĂNŢULESCU
|
|