Ieri (septembrie 1928) şi azi (martie 2015)

Până când?

Fraude… Zilnic fraude proaspete, multe, mari, senzaţionale. La petrol, la păduri, la domenii, la C.F.R., la regimente, şcoală, prefecturi, pretutindeni, fără întrerupere. Le aşteptăm în fiecare dimineaţă, cum aşteptăm cornurile calde. De zece ani ne-am obişnuit cu narcoza lor naţională, încât ne-a devenit necesitate patriotică.

Şi – în ciuda strămoşilor cari au decretat imprudent că: quotidiana vilescunt – le aşteptăm zilnic cu frică şi înfrigurare nouă. Atât este de inepuisabil talentul nostru, încât zi de zi ştie să împrumute forme noue, nebănuite, aceleiaşi invariabile şi inexorabile legi a jafului universal. Unele tâlhării impun prin grandoarea proporţiilor, altele prin îndrăzneala lor, prin uşurinţa cu care ar fi putut fi descoperite, prin ingeniositatea ticluirii, prin admirabilul spirit de organizaţie, care înşiruie serii întregi de funcţionari, dela acar şi portar până sus la vârful scării valorilor jefuitoare, în slujba aceluiaş gând de furt sistematic; prin virtuozitatea cu care se alocă chiar irealul şi inexistentul: împrumutul din străinătate, de pildă.

Prins în această furtunoasă horă naţională, tu contribuabil uluit,  nu ai vreme să mai calculezi cât s’o fi furat, în definitiv, în cei zece ani din urmă; uiţi să te mai întrebi, de ce umblă cerşind la porţi închise ţara, care şi-ar putea acoperi întreg bugetul din bogăţiile ei naturale, fără a cere o lăscaie dela cetăţeni; nu mai auzi vaietele mizeriei în  care se zbat milioane de robi ai gliei, pe cel mai mănos pământ al Europei; dimpotrivă, te bucuri aflând măcar în felul acesta de existenţa atâtor bogăţii pe cari tu nici nu le-ai bănuit şi aştepţi cu nerăbdare ziua de mâine, ca să vezi dacă – mai ales după cercetare – tot mai se găseşte ceva de furat în mândra noastră ţară?

Nu uita, să admiri şi neîntrecutul talent al generaţiei de cărturari, care dă lumii acest spectacol fără pereche. Este talent numai în parte moştenit din Fanar. S’a cultivat şi a ajuns la desăvârşire în şcoala fără Dumnezeu alui Haret. Grăbeşte deci, de felicită pe dl. Anghelescu, vrednicul urmaş, care în loc de religie şi morală a sporit în şcoală sportul, pentruca viitorii eroi ai tâlhăriilor să-şi câştige isteţime suficientă la evadarea din Văcăreşti, devenit loc de vilegiatură foarte apreciat în „lumea bună”. De-acum poţi dormi liniştit: neamul marilor pungaşi nu se va stinge şi rubrica fraudelor din gazete este asigurată pe decenii!

Să nu te întrebi, însă, contribuabil amărât, până când va dăinui această sarabandă a jafului. Până când o va mai răbda Dumnezeu? Până când o va mai îndura nenorocitul scurmător al gliei? Căci s’ar putea întâmpla să ai visuri rele: să vezi, în zare, o pădure de pluguri străformate în furci şi de ele atârnând tot câte un ucenic al şcolii fără Dumnezeu!

Cărturari ai neamului, revizuiţi-vă conştiinţele!

Corupţia distruge naţiunea

Lăcomia, mita, frauda, şpaga, corupţia distrug o ţară din interior făcând-o slabă şi vulnerabilă, aşa cum este la ora actuală şi România. Timp de 25 de ani ţara a încăput pe mâna unor politicieni hrăpăreţi, grupaţi în aşa-zise partide, de fapt nişte găşti de hoţi: de tâlhari, de bandiţi, ce au pus mâna pe bogăţiile şi averile poporului român. O tagmă de jefuitori mai ceva ca fanarioţii de odinioară. Tătucul, părintele acestui regim spoliator, al capitalismului de cumetrie a fost preşedintele „cinstit şi sărac”, domnul Ion Iliescu, cel care a dat România pe mâna unui grup restrâns de persoane, de acoliţi, mulţi dintre ei tovarăşi de muncă şi şcoală cu el, vechi nomenclaturişti şi securişti, ce au venit odată cu tancurile sovietice în România, ori copii ai acestora, propulsaţi în posturile cheie ale statului. Aşa au fost chiar primii noştri şefi de guverne post-decembriste, Petre Roman şi Adrian Năstase, doi lideri care au pus pe butuci economia ţării pe care au considerat-o un morman de fiare vechi şi i-au vândut marile bogăţii aşa cum sunt petrolul şi pădurile. Nici regimul lui Emil Constantinescu nu s-a lăsat mai prejos, căci bătrânii liberali şi ţărăniştii presaţi de timp nu au avut altă preocupare decât aceea de a implementa cât mai rapid şi mai substanţial deviza „restitutio in integrum” pe care au dus-o pe cele mai înalte culmi şi au continuat-o şi mai vârtos oamenii regimului Băsescu, când retrocedările şi restituirile de proprietăţi au început să fie cuantificate în miliarde de euro (şi şpăgi pe măsură), iar comerţul cu drepturile litigioase au înflorit mai mult ca oricând. Mineritul şi marile complexe zootehnice au fost şi ele lichidate iar disponibilizările şi şomajul tehnic au devenit un mod de viaţă pentru ceea ce fusese odinioară clasa muncitoare.

Şpăguirea banului public şi a bugetului au fost ridicate la rang de politică de stat şi au fost practic la cheremul controversatului preşedinte-jucător Traian Băsescu şi al protejatei sale Elena Udrea, după modelul tandemului Carol al II-lea şi Elena Lupescu, care au dus şi ei ţara în pragul dezastrului, căci, rând pe rând, Basarabia, Bucovina de Nord, Dobrogea şi Transilvania au fost rupte din trupul ţării şi cotropite de vecinii noştri revizionişti. Starea ţării şi a naţiunii române este şi astăzi pe marginea prăpastiei, pentru că iată, suntem din nou o colonie, dar nu sovietică, ci una globalizată, în care dictează tot străinii, cum sunt comisarii UE şi mai ales oameni FMI şi de la Banca Europeană, o „troikă” care ne-a impus „privatizarea” marilor noastre companii industriale, a băncilor şi a resurselor energetice şi ne-au făcut să strângem mereu cureaua. Cei care ne-a adus în ţară această odioasă tripletă financiară de bancheri rapace au fost regimul Băsescu şi oamenii lui, puşi să gestioneze mai ales fondurile europene şi să le şpăguiască într-un hal fără de hal, cu zecile şi sutele de milioane de euro. Cele mai importante şi bogate ministere, cum sunt cele ale economiei, dezvoltării regionale şi turismului, transporturilor ori a comunicaţiilor, au fost încredinţate camarilei din jurul preşedintelui, adică unor clanuri mafiote, inclusiv ţigăneşti, care s-au pus, ca tâlharii la drumul mare, pe jefuirea banului public şi a fondurilor europene. Şi când au ajuns la fundul sacului au avut neruşinarea să bage mâna şi mai adânc în buzunarul cetăţeanului, a bugetarului şi a pensionarului cărora le-au tăiat salariile şi pensiile, şi aşa mizerabile, caz unic în Europa, numai ca să poată ei fura cât mai mult. în loc să asigure cetăţenilor o viaţă cât de cât decentă, serviciile şi securitatea alimentară, o viaţă tihnită, fără greutăţi băneşti, regimul Băsescu a băgat ţara în austeritate, în sărăcie şi mizerie precum şi în datorii istorice. Acum, când rând pe rând ies la iveală marile matrapazlâcuri cu bani publici şi rând pe rând miniştri şi parlamentari penali sunt arestaţi pe bandă rulantă, avem şi mai clară, mai rotundă, mai plină imaginea conducătorilor noştri corupţi ocrotiţi de regimul Băsescu, care în loc să se bată cu sărăcia, cu şomajul şi cu bancherii de la FMI care ne-au acaparat economia şi finanţele, au pus pe primul plan ciolanul şi interesul lor electoral, averile şi bunăstarea lor de ciocoi ai vremurilor noi. Aşa a devenit clasa politică, de toate culorile, o tagmă a jefuitorilor, iar ţara o pradă a lor şi nu o patrie a tuturor românilor.

Aceasta este în mare moştenirea regimului Băsescu în care cazul Elena Udrea este doar vârful aisbergului. Rămâne de văzut cât de curajoşi, de abili şi de hotărâţi vor fi procurorii DNA pentru a ajunge la vârful mafiei şi la şeful şi tatăl corupţilor şi hoţilor din România. Sau se va da un NUP sau SUP, ca în cazul „Flota”, căci dacă au dispărut 300 de vapoare fără a se găsi vreun vinovat, ce mai contează câteva poşete şi geamantane cu bani, care nici măcar nu sunt lei româneşti, ci euroi!

Gheorghe CIUL