România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Inventatorul Justin Capră  a plecat să întâlnească „Adevărul Divin”

 

„Eu nu sunt inventator, Dumnezeu e inventator, noi făcând parte din «Imitatio Cristi»”.

 

Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l „importe”. De fiecare dată, răspunsul lui a fost: „Nu!... de meserie eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa niciodată”!

 

Virgilius Justin Capră (n. 22 februarie 1933 - d. 19 ianuarie 2015) inventator, profesor şi inginer român cunoscut pentru numeroasele sale invenţii printre care: rucsacul zburător, triciclul electric Oblio şi Troty, cea mai mică maşină din lume - Soleta (cu un consum de 0.5l/100km), primul rachetonaut, automobilul cu motor de avion Virgilius şi multe altele. A colaborat cu personalităţi precum Henri Coandă şi Karlo Johann Wilde în domeniul antigravitaţiei, Ion Purica în problema unei lucrări de fizică fundamentală, academicianul Eugen Macovschi în problema viului. A primit diferite distincţii şi premii importante precum: Premiul Arca, Premiul Ifia Eco pentru cea mai bună invenţie ecologică - Triciclu electric sau hibrid, împreuna cu Marian Velcea; Diploma Eureca Gold Medal pentru Electric or hybrid tricycle, împreuna cu Marian Velcea; Diploma Salonului International de invenţii de la Geneva, Premiul Dan Voiculescu şi multe altele.

Justin Capră are un portofoliu ce cuprinde 114 invenţii, dintre care 72 sunt prototipuri de autoturisme cu consum foarte mic, 7 aparate de zbor şi 15 motoare neconvenţionale.

 

Activitate

„Cine vrea găseşte soluţii, cine nu, găseşte scuze”. Încă de mic copil preocupările legate de ştiinţă au început să se contureze. În timpul şcolii primare îşi ciopleşte singur nişte păpuşi de lemn, le plasează pe un disc, punându-le în mişcare cu ajutorul roţilor dinţate de la un ceas stricat. Numeşte lucrarea ”Hora păpuşilor de lemn”. Principala ocupaţie era să construiască tractoraşe, casuţe din nisip, avioane din lemn, diferite maşinuţe cu motoraşe de ceas şi îi plăcea să stea de vorba cu bătrâni şi oameni marginalizaţi.

Mai târziu, elev de liceu, meştereşte un motor care pornea la o simplă comandă verbală. Încurajat de reactia profesorilor, tânarul va concretiza această idee într-un dispozitiv simplu, ce permitea deschiderea unui garaj de la distanţă. În 1956, după o idee năstruşnică din timpul stagiului militar, concepe primul aparat individual de zbor: renumitul „rucsac zburator”; ideea se materializează, fiind transmisă tocmai în S.U.A., unde va fi brevetată şapte ani mai târziu, de către americanii Wendell Moore, Cecil Martin şi Robert Cumings. Gurile rele din cooperativa „Ochiul şi timpanul” susţin că ideea a fost oferită pe tavă „inventatorilor” americani de către o cârtiţă KGB-ista, infiltrată în Ambasada SUA la Bucureşti, personaj care l-ar fi ascultat cu multă atenţie atunci când Justin Capră, umilit de oamenii de ştiinţă români, s-a dus să ceară ajutorul ca să-şi poată realiza invenţia. În 1958, la ieşirea din clădirea Ambasadei S.U.A., a fost arestat şi acuzat că ar fi avut intenţia să fugă din ţară cu ajutorul unui alt dispozitiv de zbor - un „rachetonaut”, cu ajutorul căruia, într-o demonstraţie, cu doar câteva săptămâni în urmă, se ridicase de la pământ. Este cercetat, pus să dea declaratii, bătut, ameninţat şi făcut apoi liber. După ce, la 22 februarie 1962, americanii şi-au brevetat aparatul de zbor, identic cu cel imaginat cu şapte ani mai devreme de Justin Capră, în toamna aceluiaşi an, la Expozitia Transporturilor de lânga Herăstrău, Wendell Moore şi-a prezentat aparatul de zbor independent. Nu erau diferite decât culoarea şi denumirea. Cu toate astea, a continuat să lucreze în magazia lui şi să născocească alte şi alte maşini, aparate de zbor, dispozitive antigravitaţionale. În 2000, invenţiile lui însumaseră 77 de maşini, una mai năstruşnică decât alta, multe fiind prioritaţi la nivel mondial. 57 de prototipuri de automobile, dintre care 10 cu propulsie electrică, 13 motorete - opt cu propulsie electrică, şapte aparate de zbor neconventionale – un elicopter miniatural, de dimensiuni foarte mici - câteva studii ale unor sisteme noi de sustentaţie şi cercetări fundamentale. Câte o năzdrăvănie pusă pe roate sau în mişcare în fiecare an, câte un aparat de zbor la fiecare zece ani de viaţă.

„Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic.”

 

Invenţii şi realizări

Un nou sistem de bob. În 1950, la doar 17 ani, realizează un bob, cu noutăţi în ceea ce priveşte suspensia şi directia;

Automobilul Virgilius. În 1955, construieşte un automobil – VIRGILIUS – cu două roţi, prima invenţie omologată ca atare; echipat cu un motor de avion, de 105 CP, vehicul ce atingea 300 km/oră şi cântarea 250 kg;

Rucsacul zburător. În 1956 realizează prima versiune brevetată a „rucsacului zburator”, invenţie ce va fi furată – cu ajutorul lui [necesită citare], ajungând să fie brevetată şapte ani mai târziu de către americani. După ce paraşutistul Vasile Sebe s-a prăbuşit cu primul rucsac, savantul Henri Coanda i-a sugerat să schimbe combustibilul la cea de-a doua variantă a „rucsacului zburator”, realizat şi încercat cu succes de către acelaşi paraşutist, în 1958. Aparatul, expus o vreme la Muzeul Tehnic din Bucureşti, nu a intrat niciodată în producţia de serie. În SUA, în schimb, după obţinerea brevetului de invenţie, în 1962, pentru un aparat identic cu cel gândit şi realizat de Justin Capră, acestea au intrat în producţia de serie, fiind folosite în operaţiuni dificile de către politişti, militari şi pompieri. În 1968 realizează rucsacul-zburător, varianta cu perhidrol. Zbor reuşit încercat de acelaşi Vasile Sebe.

Aerodina cu decolare şi aterizare verticală. În 1968, realizează o aerodină cu decolare şi aterizare verticală, aparat de zbor performant, care nu va fi introdus niciodată în fabricatie.

Aparate de zbor individuale. În aceeaşi perioadă, 1966-1968, construieşte un aparat de zbor individual, cu azot lichid. Testat cu succes, pare să treacă aproape neobservat, în timp ce un automobil ce avea caroseria fluidă (şi invizibilă) va trezi entuziasmul celor aflaţi din întâmplare în parcul Libertătii (actualmente parcul Carol); în România nu mai văzuse nimeni aşa ceva; mass-media de atunci trece sub tăcere evenimentul. Un alt „aparat de zbor individual”, conceput şi concretizat în atelierul modest de pe strada Aurel Vlaicu, era tot un „elicopter” - fără elice, fără aripi şi fără jet. Ideea revendicată de Justin Capra a fost „obţinerea forţei portante prin sustentaţie cu efect pelicular”.

Elicopterul portativ. În 1964, construieşte şi un „elicopter portativ pentru juniori”. Cu o undă de umor, creatorul spune despre acest aparat că „are doar 35 de kg, cu tot cu combustibil, greutatea proprie fiind de 30 kg, forţa portantă de 125 kg şi puterea 15 CP”. Jurnalistul care a făcut fotografii la încercarea aparatului a fost dat afară de la Agerpress, unde lucra, iar filmul i-a fost confiscat. La probele de zbor desfăşurate pe aeroportul Băneasa, echipa de supraveghetori a fugit de pe teren, lăsându-l pe inventator să-şi facă zborul demonstrativ doar în prezenţa prietenilor. Ceilalti nu doreau să fie făcuţi răspunzători în cazul în care s-ar fi întâmplat un accident.

Cutia neagră. În 1961 inventează „cutia neagră” - despre care ne spune, cu emoţie, că a conceput-o în anul în care i s-a născut fata - este un dispozitiv ce poate să reducă parţial gravitaţia corpurilor, invenţie ce i-a atras atenţia lui Henri Coandă, cu care a colaborat în diferite proiecte.

Automobilul Soleta. Printre automobilele create de Justin Capră se află şi „Soleta F” - cea mai mică maşină din lume, cu un consum redus de benzină (0.5l/100km), care, de altfel, a fost văzută adesea pe drumurile ţării. Din seria Soleta, a creat mai multe prototipuri diferite între ele prin greutate, viteză maximă şi consumul de benzină. Soleta 150 Ecor, micro-autoturismul lui, cântăreşte 95 de kilograme şi este capabil să străbată 100 de kilometri cu doar jumătate de litru de combustibil. Modelul următor, Soleta I.C. 200, a fost o îmbunătăţire a modelului anterior şi ajungea la viteza de 67 km/h.

Automobilul Sarmis. Prin anii ’70, a proiectat şi o maşina nepoluantă, fără volan şi fără pedalier, comenzile facându-se de la un buton aşezat pe carcasa fotoliului. Din această serie, modelul Sarmis EM 4K, cu o greutate proprie de 140 kg şi greutatea acumulatorilor de 180 kg, atingea pe drum drept o viteză de 60 km/h

Motoreta Oroles. După încercarile precedente, a construit mai multe prototipuri de maşini şi motorete, alimentate de acumulatori, preocupându-se în special de creşterea randamentului şi scăderea greutăţii; la Muzeul tehnic din Bucureşti, vizitatorii puteau admira pâna prin anii ’90, un electroscuter - motoreta electrică Oroles ES 5, numită după un rege dac - cu o greutate de 65 kg, greutatea sursei 70 kg, viteza medie 27 km/h şi o autonomie (până la reîncărcarea bateriei) de 90 de kilometri.

Triciclul Troty.La Târgul Inventika din 2008 a fost prezentat „Troty” un triciclu pliabil cu motor electric integrat în butucul roţii de direcţie, care este răspunsul imaginat de autor la problemele de trafic urban. Vehiculul se înclină la viraje în mod natural, iar la staţionare blochează puntea spate. Are o viteză maximă de 28km/h şi o autonomie de 50 km, fiind prevăzut cu un accumulator care se încarcă de la orice prize de 220 V. Greutatea proprie cu tot cu acumulator este de 30 kg, iar sarcina utilă de 80 kg.

Automobilul hibrid Oblio. Automobilul Oblio 3C a fost vedeta Salonului Inventika, premiat cu Eco-Prize de Federaţia Internatională a Asociaţiilor de Inventatori. Între scuter şi maşină, cu motor integrat în roată, automobilul funcţionează pe bază de curent electric, în loc de combustibil. Bateriile din dotare se încarcă de la priză prin intermediul unui acumulator. Nu necesită permis de conducere, poate atinge o viteză de până la 30 km/h şi are o autonomie de 80-100 km.Fiecare nouă maşina imaginată aducea elemente de noutate pe cât de ingenioase, pe atât de utile. La una dintre ele, fumul ieşea prin axul roţii, alta devenea invizibilă, graţie unei pelicule de fluid ce o înconjura şi care ferea pe cel din maşină şi de curent si de vânt sau ploaie. Pentru multe dintre maşinile sau motoretele clasice, cadrul era şi rezervorul de benzină. Inventatorul dispune de o întreagă recuzită de soluţii pentru miniaturizare şi pentru a reduce greutatea. Pe lângă aparate de zbor şi maşini, Capră a inventat şi motociclete neconvenţionale

Nu se poate, da’ merge!

Există însă o invenţie pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit explicaţia fizică. „Am realizat odată un dispozitiv care micşora masa unui obiect. Folosea teoria impulsului care se certa cu una dintre legile fizicii care spune că fiecărei acţiuni trebuie să-i corespundă o reacţiune egală şi de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea jet, n-avea elice, n-avea roţi, n-avea interacţiune magnetică şi al naibii se mişca. Bineînţeles, consuma, nu era perpetuum mobile. Şi atunci m-a luat ministrul Octavian Groza, fiul lui Petru Groza, şi m-a dus la Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie. Şi acolo a venit un hectar de mărimi - profesori, academicieni, savanţi - şi prima expresie a fost «nu se poate». La care Groza zice «Nu se poate, da’ merge! Cum dracu’ justificăm?» Doctor în fizică, Dan Vamanu, care a fost şef de promoţie la Oxford, a studiat dispozitivul şi mi-a zis «Justine, să mă ia dracu’ dacă am înţeles. Ăsta n-ar trebui să meargă. Da’ bine că merge, c-om găsi noi justificare matematică». Nu s-a găsit nici acum”.

 Circa 100 de vehicule neconvenţionale

Justin Capră a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru un drum între Bucureşti şi Iaşi, cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Din toate acestea, doar o invenţie - automobilul fără caroserie, cu efect pelicular - şi-a găsit o oarecare aplicare. Este vorba despre un prototip care a rămas la stadiul de machetă pentru că Justin Capră n-a avut bani să-l construiască. „Un automobil cu caroseria dintr-o perdea aeriană, care creează şi o propulsie şi poate face, eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină. Este vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat în spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncat şi apă pe el, nu se întâmplă nimic - nu plouă, nu ninge”. Aplicarea a fost mai mult decât modestă: un cetăţean din Bacău a folosit invenţia lui Capră pentru a realiza un acvariu care n-are un perete, dar ţine, totuşi, şi apa, şi peştii!

„Eu să plec? Să plece ei!”

De ce n-a plecat să se realizeze în ţări mai civilizate? „M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui Ceauşescu. I-am zis « Eu să plec? Să plece ei. Păi ce, eu am stricat atmosfera în ţara asta? Aici este o ţară formidabilă - nu se poate da faliment pentru că tot sistemul e falimentar. Şi pe urmă, dacă mă duc cu o sticlă de coniac la I.T.B., iau un tramvai. În Germania nu poţi să faci treaba asta, cade guvernul». După revoluţie au venit alţii să mă întrebe «De ce nu plecaţi?». Păi ce, să mănânc lebede la Viena? Şi pe urmă, mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia, America, Germania, Canada... Credeţi că umblă pe undeva câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru munca depusă e în România... [...] Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţând voi fi mai liber şi mai fericit. Doamne, ce deziluzie am avut atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponenţial aria de necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme ce definiţiile nu ne apropie de esenţe, de vreme ce adevăr egal subiectiv? Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este diferenţial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări. Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema cunoaşterii. Simt un gol sprijinindu-mă pe adevărul ştiinţific oficial. Nu mai vreau clasicul în abordarea căilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevărul absolut, n-am întâlnit decât raportabilităţi, conjuncturi, relativitate. Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin. Spiritul, în schimb, nu intră în crize, spiritualistul nu disecă multidimensionalitatea Divină, o ia ca postulat, ştiinţa spirituală este de aceea interferenţială, centripetă şi nu dă reacţii secundare. Există totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan spiritual, în plan creştin, pentru că iubirea, stima, toleranţa rezolvă toate problemele. Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel de nesimţire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu, de exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic şi când văd rezultatul muncii mele.

Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică, sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost persiflat, invectivat şi chiar agresat fizic, şi de ce? Pentru că merg pe alt drum, nu pe cel obişnuit. Deranjez nişte somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de oameni care nu cred în definiţii, care nu cred în academii şi nici în premianţi oficiali. Când ţin o conferinţă sau un curs văd discipolii mei plecând mai îngânduraţi. Am acest defect, această particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta la care îmi dau seama că nu trebuie să critic, înţeleg faptul că există o programare din afara noastră, în alt raport spaţiu-timp. (Care spaţiu, care timp? alte relativităţi?)

Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea de bine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe filosoful Kant atunci când afirmă că dânsul îşi este propriul lui stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume înlănţuită? Prefer înţelepciunea vârstei, observ că geneticul poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate spirituală. Eu nu sunt în măsură să ofer soluţii, nu mă pricep, soluţii vă poate da natura, în măsura înţelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni, vorbăreţi, colesterolizaţi, cu ţinută opulentă şi ostentativă. Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual. Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia ţăranului bătrân, pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă. Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cu omul prin intermediul monarhului şi al sacerdotului. Nici pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci când şi-a declarat republica ce-i poartă numele, de vreme ce l-a şcolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-un caracter. Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure, unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele şi nu văd imagini de reclamă şi nici telenovele. Vreau să înlocuiesc radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei şi foşnetul frunzelor.

Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şi fumători, vreau oameni adevăraţi sau fără oameni. Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin”.                 

                                         Justin Capră

 

Adevărul în care a crezut Justin Capră este unul singur: adevărul Divin. A plecat să-l întâlnească acolo, Sus!  

Odihnească-se în pace!

 

Preluare din Revista ART-EMIS, 21.01.2015

 

Bibliografie:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Justin_Capr%C4%83

http://www.gandul.info/reportaj/justin-capra-inventator-maturator-filozof-si-pustnic-2380119

 

Iustin Capră la Alba Iulia