Mărţişorul
- nod dacic de cosmogonie sacră
În sud-estul Europei există o datină unică,
veche de peste 8000 de ani, numită Mărţişor, dăinuind din
vremea Marilor Preotese ce punctează Calendarul anual străvechi al
Babelor, cu cele două anotimpuri: vara şi iarna de pe Funia Anului,
răsucită în lumină şi energie.
Datina Mărţişorului e criptată în codurile
datinilor, obiceiurilor, trăirilor, sărbătorilor străvechi ce se
înnoadă pe calea vremii existenţei omeneşti. Mărţişorul indică
transformările climatice de pe Terra când iarna geroasă îşi înmoaie
puterile sub lucirea timidă a razelor solare, din prima parte a verii,
ştiută de primă-vară, când vremea vremuieşte, până când
vara se instalează deplin.
Omul a testat vremea pentru a-şi jalona
activităţile din prima parte a verii, numită primă-vară,
cu zile vântoase, cu ninsoare slabă, lapoviţă, dar şi cu zile călduroase
de se dezleagă izvoarele ce curg pe coastele încălzite, atunci când se
curăţă pomii de ramurile uscate, se greblează grădinile, se ard
uscăturile. În lumea originilor păstoritului, important este urcatul pe
munte al turmelor Dochiei, care împleteşte, înnoadă în sacralitate
capetele Sforii Anului şi dispărând începuturile în infinitatea
timpului. Ioan Marchiş demonstrează că împletitul, răsucitul, înnodatul
firelor, în cazul nostru alb şi roşu, arată că nodul dacic este
sacru…capetele sforii se unesc şi dispare începutul. În acelaşi mod
şi stindardul dacic e făcut din fire înnodate, multicolore.
În străvechimea valahă geto-dacă, Anul Nou
începea la 1 Martie, cu Zilele Babelor, înţeleptele lumii matriarhale ce
ţineau până la 9 martie, urmate tot de 9 zile ale Moşilor-Sfinţi, cât
dura o săptămână, după care urmează cei 40 de sfinţi măcinici, durata
unei luni înscrisă pe Funia Anului, împletită de Dochia
păstoriţa tot anul începând cu Mărţişor.
De mult de tot Mărţişorul era Cap
de primăvară pe Funia Anului pe care se înnodau
lunile, săptămânile, de când începea Prima Vară şi apoi Vara
(vera – adevărată). Cumplita iarnă a fost zguduită de cele 10 mari
glaciaţiuni prin forţa Megaenergiilor cosmice ce-au dezgheţat parţial
Pământul. Soarele a fost creat în ultimele aşa zise zile ale
genezei, scrie în Biblie.
Pământul îşi încălzeşte atmosfera treptat şi
are nevoie de o perioadă de trecere în care se manifestă multe fenomene
atmosferice-climatice. Iniţierile străvechi au păstrat codat aceste
fenomene în legendele Mărţişorului, Anului Nou de la 1Martie, urmând
semnele din bătrâni.
La Schela Cladovei în Clisura Dunării s-au
descoperit pietricele albe şi roşii pe un fir vechi de 10000 de ani, în
plin matriarhat, ca în legenda Dochiei, păstoriţă străbună, ce nu vrea
să cedeze locul tinerei sale nurori, poruncindu-i să spele rufe pe
gerul năprasnic, ba mai mult să-i aducă fragi roşii, dovezi că poate
urca muntele cu mioarele la păşune, ca să înnoade timpul în care va
dispărea.
Iordache Golescu avea o condică cu Pilde,
povăţuiri, şi poveşti cu trebuincioase lămuriri în care scria despre
Mărţişorul de la 1 Martie, despre Căluşari, Crăiţe etc. După 100 de ani,
Simion Florea Marian scrie despre Mărţişor, Mărţiguş, Marţ
consemnând îndemnul de a-l purta : Cine poartă mărţişoare/ Nu mai e
pârlit de Soare./
În legendele Mărţişorului importante sunt
Baba Dochia, nora sa, ce se întâlneşte cu Mărţişorul, Sfântul Petru şi
Dumnezeu - ce veghează legile cosmice, până ce raza de soare aduce şi
Sâmburul luminii de viaţă dătător, energiile, cum scrie
Mihai Eminescu în poezia Rugăciunea unui dac, care în legendă e
jarul din cofiţa tinerei nurori, ce coace fragii roşii.
Dochia îşi trimite nora să spele rufe şi să
le frece până-s albe ca zăpada, ştiind că puţina apă dezgheţată ici-colo
n-o va ajuta ci doar o va face să îngheţe şi astfel să scape de ea. Din
senin apare un fecior care o aude plângând şi îi spune că e Mărţişor.
O îndeamnă să spele rufele încă o dată, şi-i dăruieşte o
floare roşie cu marginile albe, din nou albul-lumina
lucitoare şi roşul energetic, ce-o pune pe cap, la ureche. Fata
s-a înviorat şi îndemnată de tânărul Mare Or, spălă rufele, le
puse-n desagă şi acasă văzu că erau albe ca zăpada, deci Troianul alb
nu era biruit de energiile cosmice, că se manifesta cu putere.
Baba Dochia vede floarea şi crede că-i cald
afară. Iată că vechiul nu înlesneşte apariţia noului decât prin forţe
cosmice, că mesajul Mărţişorului indică sferele astrale. Feciorul este
un Or-Orean, Arian, de pe Marele Ormeniş al începuturilor sacre,
înzestrat cu energii speciale, cum spune Mihai Eminescu în poezia
Călugărul şi chipul indicând-o pe Ea- care în legendă e
tânăra noră a Dochiei, ce nu trebuie să piară că e capătul firului de
aţă, care ne dă viaţă ce lunecă din strămoşi în urmaşi.
Funia Anului
era împletită, înnodată, de Zâna Dochia când urca pe munte, dar
timpul îi spune că trebuie înnoit şi înnodat, întărit prin nora sa
care să împletească o nouă Funie a Anului cu care să
înconjoare Pământul, cum scrie Ion Ghinoiu în Dicţionarul de
obiceiuri populare de peste an. Şi iată că ziditoarea
Nika, ştiută mai târziu drept Baba Dokia, este prezentă în
mitologia cosmică română, păstrată scriptic de culegătorii de obiceiuri
şi datini din satele româneşti, despre care scrie şi Antonio Maria del
Chiaro în lucrarea Revoluţiile Valahiei, din vremea lui
Constantin Brâncoveanu.
Această Salbă a Anului este plină de
noduri sacre codate străvechi în lumea geto-dacă, balcanică a
vlahilor păstori, că Dochia este o prezenţă de păstoriţă străveche, de
când e lumea lume şi are diverse nume precum: MartiNika,
Marta, Marţolea, Matronallia, Dokia, Babele, Vântoasele etc,
prezentă în Patriarhat ca MărţişOr, Mărţiguş, Marţ,
Mâţişor, Marte-Zeu.
O altă povestire din alt timpul
cristic zamolsian la geto-daci spune că Baba Dochia şi-a trimis nora
să-i aducă fragi copţi, semn că se putea duce cu oile la păscut. Tânăra
a făcut un foc, să se încălzească, după ce-a scotocit tufişuri, că nu
ştia încotro s-o apuce. De ea se apropie doi bătrâni, ştiuţi drept
Sfântul Petru şi Dumnezeu pe când umblau pe pământ, care-o sfătuiesc să
pună câţiva cărbuni aprinşi în cofiţă, dar să nu ridice capacul până
acasă. Când ajunge acasă fata descoperă cofiţa şi vede că frăguţele sunt
roşii. Iată că în lumea creştină străveche a vlahilor–geto-daci se ştia
că totul se înfăptuieşte cu sprijinul Domnului energetic ce ocroteşte
înnoirea, când îi vine vremea.
Interesant este că lumina lucitoare a
Soarelui umplea văile, dar frigul nu dispărea. Sfântul Petru şi Dumnezeu
indică fetei cărbunii aprinşi aceştia fiind purtători de energii
pe care lumina nu le poseda deplin.
Mihai Eminescu, în Rugăciunea unui dac,
surprinde energia cosmică ce: Din noian de ape, puteri ai dat
scânteii din Sâmburul luminii de viaţă dătător.
Începând cu data de 24 februarie în
calendar sunt multe sărbători ce punctează datini străbune
pline de iniţieri străvechi. De la Dragobete în
28 februarie la Buna Vestire din 25 martie
sunt pe Funia Anului Mărţişorul la 1 Martie,
răsucit din fir roşu de energie împletit cu cel alb de lumină, 8
Martie, ziua mamei, a femeilor, 9 Martie,
Maginikele, ziditoare de energii cosmice, Alexiile
la 17 martie, ce indică slobozirea vietăţilor ce iernează în
Pământ.
Dragobetele
e o sărbătoare specială când
primăvara reia ciclul naturii ce se reînnoieşte şi în viaţa oamenilor.
În această zi se învestesc fetele cu calitatea de iubită, ce
primesc pecetea-sărutul de DragoBete în faţa comunităţii, de ştie
Tăt Natul că Dragobetele sărută fetele, aspect ce
protejează feminitatea, gingăşia, fragilitatea, bogăţia energetică,
luminată de curăţenia spirituală, în aşteptarea căsătoriei.
În calendarul Babelor, Mărţişorul
e talismahul ce vesteşte Anul Nou în Hyperboreea, prima zonă
de uscat dezvelită din gheţurile ancestrale, cea mai grandioasă lucrare
cosmică, prin mijlocirea unor mesageri speciali aflaţi sub conducerea
Domnului celui vechi numit Nike, Nika, cel ce se
dăltuia pe stâlpii de la căpătâiul celor duşi şi, mai rar, pe crucile
creştine. Încep Zilele Babelor - Marile Preotese ale Dochiei, după care
patriarhii lumii creştine dau alte legi de a trăi.
La 8 Martie e ziua femeilor, a magiilor -
megaenergiilor, asistentele Zânei Nika, personalitate cosmică
prezentă în mitologia română ca fiind însoţită de Măcinike -
măcinătoare, iar în scrierile patriarhale - măciniki.
O rugăciune ştiută de mine de la străbunica
indică ziua de 9 Martie şi datina străbună:
Noua martie măcinikii / Câte opt la Joc
Voinikii /
drept o misiune cosmică pe Terra sacră
condusă de Noua.
În această zi se fac nikolauri-măcinici,
nişte colăcei în formă de 8, unşi cu miere şi presăraţi cu nucă
pisată. În Oltenia se fac cerculeţe de cocă pe deget, care se răsucesc
în opt, se usucă, apoi se fierb, indicând Apele Primordiale de după
dezgheţ în care se pune nucă pisată şi scorţişoară, de se dau de pomană
în castronele sau căni cu lumânări - luminikă.
Ziua de 9 Martie e plină de cutremure
când bărbaţii intră în curţi dansând în jurul ciomegelor pe care le bat
în pământ strigând: Intră frig şi ieşi căldură / Să se facă vreme
bună / Pe la noi pe bătătură.
Cu ani în urmă, în calitate de profesor, am
fost în excursie cu elevii în Bulgaria şi le-am dus mărţişoare celor de
acolo. Ghidul s-a minunat de frumuseţea martinikilor – cum le
spun ei. Elevii au strigat în cor că-s mărţişoare.
Bulgarii au preluat legenda mărţişorului de la valahii - mocani
prezenţi în toate ţinuturile dunărene unde legenda urmăririi Dochiei,
sora lui Decebal, de către Traian era veche de cel puţin 1500 de ani. La
bulgari se schimbă mărţişoarele-martinike între tineri, apoi se
agaţă în copacii înfloriţi. La aromâni Mărţişorul e numit
Marţu ca şi la meglenoromânii şi la istro-românii din Albania,
Croaţia, Serbia, Macedonia.
Ştiam câte ceva despre Legenda Dochiei de la
bunicii mei, mocani veniţi în Dobrogea după 1877 din Zona
Făgăraşului. De la ceilalţi bunici veniţi din sudul Moldovei, din
Zona Covurlui –Tecuci, ştiam că Dochia a îngheţat pe Muntele Ceahlău,
acolo unde-s Pietrele Doamnei, de unde curge un izvor la aşa mare
înălţime.
Povestirea despre Mărţişor e ştiută în toate
Vlăhiile din sudul Dunării, păstrată în memoria colectivă, aşa cum o
ştim şi noi, românii. Pe Manuscrisele de la Marea Moartă din
grotele de la Qumram e prezentă Zâna Nika (Ni-apă şi Ka-pământ),
ziditoarea Cerului şi a Pământului din Hyperboreea, OraNika, Zâna
măreţei Victorii, ştiută la geto-daci de Gaia – Dochia. În sudul Dunării
invadatorii au preluat din ştiinţa veche pe Martinike, ca început
de lume şi de datini, ştiut ca Mărţişor la noi,
geto-dacii, solie de Mare Oran, cu rădăcini geto-dacice adânci.
Aplecându-mă asupra acestui subiect am fost mândră să constat că ştiam
de la bunica despre Nika, dăltuită rar pe crucile din
cimitirele vechi, că e Dumnezeu ăl Bătrân.
Iată că MăciNikele - megaenergiile de
sub orânda Zânei Nika, mesagerul înnoirii ce a pecetluit săcriile
străbune ale Anului Nou, la 1 Martie, când Nike - Zeea Prometee,
primul Om Zeu, prin acţiune Urieşească, a creat condiţiile
existenţiale de pe Terra.
Toate datinile Anului Nou din zilele
noastre se regăsesc în datinile de Mărţişor printre care: citirea
semnelor primăverii, activităţile de păstorit, agricultură, pomicultură,
încremenirea Anului vechi. Înnoirea timpului ce adaugă o verigă ca o
mărgică pe Calea în Dar (calendar) de la Nika,
legat de ştiinţa mişcării astrelor cu trimitere la mişcarea de rotaţie
şi de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui etc.
De la 1 Martie încep Zilele Babelor,
Zânele înţelepte străvechi, care ţin până la 9 Martie. Această
săptămână veche începe cu Baba Marta ştiută şi de Dochia, această
Geae strămoaşă a păstoritului
din arealul valaho-geto-dac. Zilele
săptămânii au nume de zâne străvechi în toată lumea.
Dochia,
cititoarea pe semne, e precaută că se îmbracă cu 9 cojoace pe
care le scutură de ploile mocăneşti, de ninsoare. La români există
zicătoarea că atunci când ninge după 1 Martie îşi scutură Dochia
cojoacele. Zăpada cu fulgi mari pierind pe undele călduţe pe care
zburdă mieii, iezii în feeria albă şi antrenează păstorii, copiii,
glasul mioarelor, al câinilor că e Zăpada mieilor, cu reduse
forţe ale gerului.
Dacă e cald urcând pe munte, Dochia leapădă
câte un cojoc, nu-l dezbracă spre a-l refolosi, fiindcă se topeşte
sub energiile primăverii. Femeile îşi aleg câte o zi pe care-o
numesc Baba Mea, după care ştiu cum va fi viaţa lor în acel An.
Aceste zile indicând cifrele între care a Noua este specială ca
fiind cifra cea mare că de la 10 în sus sunt doar combinaţii
între 1 şi 9, la care târziu s-a adăugat Zero/ 0. În vechime,
cifrele se scriau cu liniuţe verticale, aşa cum făceau şi plutaşii de pe
Bistriţa. Dacă înmulţim lll.lll.lll cu lll.lll.lll, considerând că
liniuţa verticală 1 e cifra 1, obţinem 12345678 - 9 - 87654321,
numit de matematicieni Polindromul perfect prin simetrie.
Mărţişorul
- împletire de energie şi lumină pe Funia
Anului prezent cu alb-lumină şi roşu energie, este şi pe steagul
căluşarilor şi pe bradul de nuntă şi pe stâlpul axiopolis al înnoirii şi
cu fire albe şi negre, galbene şi roşii, albastre şi albe, ce exprimă
dualismul lumină-întuneric, cer şi pământ, iarnă-vară, viaţă-moarte,
bine-rău, frig-căldură etc., ce sunt citite pe semnele naturii, cum apar
de sub zăpadă Omătuţele-Ghioceii, trimişi de Geea-Mama Pământ, ce
deznoadă apele, dar şi laptele mânzărilor, când se coc fragii cei roşii,
vin rândunelele, berzele, cântă cucul, se ară pământul etc.
Semnele că vara a biruit sunt:
înflorirea trandafirului, cuvânt codat ca mai toate ce indică pe: Teea
Ra în Dar pe Firul - Funia Anului, când înfloresc pomii, vin
berzele şi cocorii...
La romani, Mărţişorul se numea
Matronallia, anterioară Zeului Marte, când începeau Idele lui
Marta. Matronallia romană străveche era patronată de zeul
Marte în patriarhat, ştiut din vechime de la
păstorii valahi-mocani veniţi în transhumanţă de pe Tisa, numiţi acolo
tusci, că în toată lumea mediteraneană se vorbea geto-daca străveche.
Prima lună din Anul Dacic se numea Baba
Marta. Toate lunile anului şi zilele săptămânilor ce au şi în zilele
noastre nume de Mari Preotese, vechi de peste 8000 de ani, sunt opera
Arienilor carpatici.
Anul dacic al păstorilor – mocanii valahi, se
împărţea în două perioade marcate de ziua Sfântului Gheorghe la 23
aprilie, când coborau cu oile la păşune în câmpie, până la
Sfântul Dumitru la 26 octombrie, când se retrăgeau la iernat, spre a
urca în primăvară pe munte, înţelepţire primită de la Dochia.
Mărţişorul străvechi era răsucit de fetele
mari, de mamele pricepute, care înnodau la capătul şnurului câte un
ciucure delicat, unul alb ca un ghiocel şi celălalt roşu ca o frăguţă
coaptă. Se purta înnodat la gât, la mână, la picior, la pălărie şi
prins în piept, cu ciucuraşii ca nişte clopoţei, şi la gâtul mieilor,
iezilor, mânjilor, viţeluşilor, căţeilor, pisicuţelor. În timp s-au
legat pe mărţişor inimioare, gărgăriţe cusute ca purtătoare de veşti
bune, simboluri de viaţă lungă, de sănătate, specifice pentru tineret,
copii, mame, bunicuţe, feciori, taţi, bunici etc. Nelipsit era bănuţul
de argint, chiar şi de aur, ce purta norocul soarelui aşezat pe marginea
basmalei la aromânce, la gât şi la mânuţă pentru fete şi băieţi.
Ţigăncuşele îl aninau în cosiţe şi-l purtau adăugând mereu şi mereu câte
unul, ori de câte ori primeau acest dar.
Şnurul mărţişor se purta 9 zile ori până
înfloreau copacii, de care se aninau cu rugăciuni, cu dorinţe tainice.
În Dobrogea noastră străbună urcam pe colţani când treceau stolurile de
cocori şi gâşte sălbatice şi slobozeam mărţişorul pe aripile vântului,
să ne poarte nădejdile. Unele bătrâne înconjurau casa cu şnurul de
mărţişor să fie protejată de rele.
Şi astăzi parcă Dochia toarce firul vieţii
din energia şi lumina Mărţişorului, şi-l înnoadă în infinitul
existenţial.
prof. Olimpia COTAN - PRUNĂ
Bibliografie:
• Eliade Mircea, Încercarea labirintului,
Ed. Dacia,Cluj- Napoca, 1990;
• Ioan Marchiş, Nodul dacic, Ed.
Eikon, Cluj-Napoca, 2014;
• Ion Ghinoiu, Panteonul românesc –
Dicţionar, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001;
• Iordache Golescu, Pilde, povăţuri şi
cuvinte adevărate şi poveşti cu trebuincioase lămuriri, 1799;
• Miron Scorobete, Dacia Edenică, Ed.
Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006;
• Mihai Eminescu, Versuri lirice,
Editura Muzeului Literaturii Române, Bucureşti, 2000;
• Nicolae Densuşianu, Dacia preistorică,
Ed. Arhetip, Bucureşti, 2002;
• Teodor Pamfile, Mitologia românească,
Ed. Socec, Bucureşti, 1916;
• Vasile Lovinescu, Dacia Hiperboreană,
Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1994;
• Simion F. Marian, Sărbătorile la români,
Studiu etnografic, Bucureşti, 1899;
• Simion F. Marian,
Mitologie românească, Ed. Paideea, Bucureşti, 2000.
|
|