Moţul „Nicolae Nicoară-Bîrla” -

martir al Răscoalei de la 1784, copistul „Psaltirii în versuri” a Mitropolitului Dosoftei

                                                                             „Câte sate româneşti atâţia Horea sunt.”

În calendarul de suflet şi simţire românească pentru  fiii acestui pământ numit „Ţara Moţilor” luna Februarie a fiecărui an este prilej de sfântă aducere aminte a jertfei supreme pe Altarul Sfânt al Patriei a martirilor Horea, Cloşca şi Crişan.

Jertfa lui Horia şi a ortacilor săi îşi are tragedia şi măreţia sa. Este umilinţa, durerea unui neam mereu umilit, asuprit şi amăgit. La ceas de sfântă pomenire, să ne aducem aminte de toţi fiii neamului acelui „timp istoric”,  martirii cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi care prin jertfa lor, alături de Horea, şi-au dat viaţa pentru reînvierea  neamului.

Între oamenii de seamă ai parohiei Sohodol din Ţara Moţilor- participant activ la răscoala moţilor din 1784, este amintit de istorici- la loc de cinste- Nicolae Nicoară-Bîrla. Date scrise despre viaţa şi activitatea acestui vrednic înaintaş sunt puţine. Poporul din rândurile căruia s-a ridicat nu l-a uitat. Generaţiile care au urmat au transmis din tată-n fiu amintiri frumoase despre lupta, strădaniile acestui moţ.

Flacăra răscoalei stârnită de Horea, Cloşca şi Crişan în anul 1784 a aprins şi sufletele locuitorilor de pe Valea Sohodolului. Atât Horea, cât şi ortacul său Cloşca au fost de mai multe ori în „toiul evenimentelor” la Sohodol.

Din „Crângul Sohodolului” Horea, alături de căpitanii săi adresează o scrisoare solgăbirăului din Câmpeni, George de Bistra, scrisoare în care-şi arată „credinţa lor în împărat” de la care aşteaptă izbăvirea şi despre care credeau că le-a dat dezlegare să se ridice cu arma împotriva nobililor spre a-şi apăra libertatea.

Legăturile lui Horea cu Sohodolul s-au putut face şi prin relaţiile de rudenie dintre „Sohodolenii Câmpeniului” şi „Sohodolenii Albacului” întrucât aceştia din urmă au venit în satul lui Horea din Sohodol.

Nicolae Nicoară-Bîrla a fost un om de nădejde al lui Horea. A fost numit vicecăpitan a lui Cloşca de care era legat sufleteşte. Crângul Sohodolului este în hotar cu Cărpinişul- locul de naştere al lui Cloşca.

Nicolae Nicoară-Bîrla s-a pus cu propria sa viaţă în slujba idealurilor de dreptate pentru moţi.                       Răscoala lui Horea a avut un sfârşit tragic. Răzbunarea nobililor a fost cruntă. Au început execuţiile în masă pentru ţăranii ce erau prinşi. Căpitanii, ortacii lui Horea-participanţi la răscoală au fost omorâţi prin cele mai barbare mijloace de tortură, trasul pe roată, trasul în ţeapă, tăierea capului.

Istoricul Nicolae Densuşianu arată că înainte de 17 noiembrie 1784 „fără nicio autorizaţie legală- oficiul montan din Zlatna publică un premiu de 2000 de fl. pentru acela care va prinde pe Horea viu şi 1000 fl. care-l va aduce mort, 500 fl. pentru prinderea lui Cloşca şi Bîrla şi 30 fl. pentru prinderea urmaşilor.

Acest „Bîrla” din Sohodol, vicecăpitanul lui Cloşca ,este prins şi întemniţat la Zlatna. În afară de Bîrla, la Sohodol, Horea mai avea şi alţi căpitani. Amintim pe Avram Nariţă, Ioan Culda, Berindei Teodor şi un Joldeş, nume ce le găsim amintite la întrebarea 86 pusă la Procesul lui Horea. Împreună cu „Bîrla” şi aceşti căpitani au fost frânţi cu roata încă înainte de martiriul lui Horea şi Cloşca.

Bun român, viteaz până la jertfa supremă, Nicolae Nicoară- Bîrla a împărtăşit idealurile lui Horea şi Cloşca pentru mai binele fraţilor săi moţi. Dar acest erou de la 1784 a intrat în istorie şi prin credinţa sa, prin educaţia şi preocupările culturale care i-au adus cinste până în zilele noastre.

Prins, bătut, umilit, închis din răutatea oamenilor, în „urâcioasa temniţă din Zlatna”, Nicolae Nicoară-Bârla este copistul unui fragment al „Psaltirii în versuri” a Mitropolitului Dosoftei. Manuscrisul a fost descoperit în Parohia Sohodol şi în prezent se află la Biblioteca Astra din Sibiu, unde a fost identificat şi studiat de prof. Romulus Tudoran, de la Universitatea din Cluj-Napoca.

Manuscrisul cuprinde 43 de psalmi,. Istoricul Ioan Pleşa susţine că însuşi Nicolae Nicoară-Bîrla ar fi fost copistul acestei „Psaltiri”. Acest act de cultură împlinit de Nicolae Nicoară-Bîrla în timpul întemniţării sale, înainte de jertfa supremă, are o semnificaţie istorică deosebită.

Ne aduce în actualitate chipul unui „Moţ” dârz, cu credinţă în Dumnezeu, un „creştin luminat”, care în vremuri de grele încercări şi suferinţe îşi găseşte alinarea şi mângâierea în rugăciunile din „Psaltirea în versuri” a Mitropolitului Dosoftei.

Această copie fragmentară a „Psaltirii în versuri” a Mitropolitului Dosoftei, descoperită în Ţara Moţilor, face dovada că bucuriile spirituale româneşti în vremurile trecute nu au cunoscut graniţe politice dintre fraţi.

Cărţile sfinte nu se împiedicau nici de râuri mici, nici de munţi, ele pătrundeau pretutindeni unde era un altar al legii străbune. Aceste cărţi au făcut ocolul întregului pământ românesc- fiindcă toată suflarea avea aceleaşi credinţe şi năzuinţe.

Rolul  Bisericii noastre drept-măritoare  a fost imens în păstrarea graiului românesc, a culturii şi conştiinţei naţionale a celor de un sânge şi de o lege. În Biserică şi prin biserică ne-am păstrat  unitatea de limbă şi unitatea de credinţă, unitatea de neam şi continuitatea pe vatra românească.

Evocând cu emoţie chipul luminos al lui Nicolae Nicoară-Bîrla, participant activ la răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan de la 1784, să avem mereu în inima noastră „candela aprinsă”, cuvintele dăltuite în piatră pe soclul martiriului lui Gheorghe Crişan: „Să nu uităm românii ce pe trupurile lor frânte stă aşezată temelia patriei întregi”.

Pr. Eugen GOIAtc "Pr. Eugen GOIA"

Bibliografie

Titus Furdui, O scrisoare a lui Horea scrisă în comuna Sohodol, Cartea Ţara Moţilor, 1974

Idem, Corespondenţă cu date istorice preţioase cu referire la Ţara Moţilor - în posesia subsemnatului (Titus Furdui - cercetător ist. filiala Academiei Cluj)

Ştefan Pascu, Horea - schiţa portretului intelectual - Cluj, 1967

Rev. Mitropolia Ardealului, nr. 10-12, 1974, p. 552. Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, Romulus Tudoran, O copie ardeleană a Psaltirii în versuri a Mitropolitului Dosoftei, Buletinul Universităţii Cluj, 1956

Ion Pleşa, Tipărituri şi publicaţii româneşti pe teritoriul comitatului Alba inferioară, Apulum I, 1972, p. 789; Vasile Netea, Munţii Apuseni, 1977

Ist. Florian Dudaş, Răscoala lui Horea, 1984

Mormântul lui Horia...tc "Mormântul lui Horia..."

Copiii mei mă-ntreabă de tine precum

Întrebau de bunicul culcat sub livadă,

Flori albe şi roşii le tremură-n mâini,

Mormântul tău Horia, vreau să îl vadă!

Le spun despre Alba şi despre Albac,

În ochii lor arde-o lumină ciudată,

Ei încă mă-ntreabă de tine şi tac,

Nu ştiu ce e trasul acela pe roată.

Tresare gorunul la Ţebea departe,

Când noaptea prin somn îi aud cum se roagă-

“Scoate-l pe Horia-ntreg de la moarte

Şi de durerea trădării-l dezleagă!

Călăul sălbatic aşteaptă la pândă

Şi roata sticleşte pe cer îngheţată,

Amână această cumplită osândă,

În numele vieţii, ascultă-ne, tată!”

O lacrimă prinde sub gene să cadă,

Rotindu-se lin pe obrajii fierbinţi,

Mormântul tău, Horia, vreau să îl vadă,

Doamne al nostru, cum să-i mai minţi?!

VÂNZĂTORII tc "VÂNZĂTORII "

 De la Alba până la Abrud,

Din Albac şi până-n zarea zării,

Peste tot şi astăzi îi aud

Pe aceia ce te-au dat vânzării

Şi de-o fi să te mai scoli odată

Din mormântul Cerului înalt

Te vor trage, mârşavii, pe roată,

Cum l-au tras atunci pe celălalt!

Tu să ştii că noi de-o ducem greu

Munţii noştri nu se mai răscoală-

Ne rugăm la Bunul Dumnezeu

Să ne vindece de-această boală...

Gornicii întârzie spovada,

Peste ei iertarea ta să cadă,

Cadă peste Scorucet zăpada,

Urmele să nu ţi se mai vadă...

Dar, te rog, tu, Horia-Părinte!

Azi pe Dealul Furcilor când treci

Lasă-ne aducerea aminte

De acum şi până-n veci de veci!

.................................................

De la Vidra până la Abrud,

Din Albac şi până-n zarea zării,

Peste tot şi astăzi îi aud

Pe aceia ce te-au dat vânzării...

Horea, Horia…tc "Horea, Horia…"

Horea! Horia! ştiu că m-auzi,

La tine-n celulă stau singur şi plâng

Şi ochii tăi de durere sunt uzi,

Obezile vremii pe tâmple te strâng!

De jertfa ta fiii acestui popor

Îşi aduc aminte tot mai puţini,

Pe Dealul furcilor, sub răzor

O inimă sângerează în spini...

Focul aproape e stins în stindarde,

Moţii te cheamă să vii înapoi-

Horia! Horea! frigul mă arde,

Mişeii de-atunci sunt şi azi printre noi!

Nicolae NICOARĂ HORIA