România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Academicianul Silviu Dragomir

 

Academicianul Silviu Dragomir s-a născut la data de 13 martie 1888 în localitatea Gurasada din judeţul Hunedoara. După părinţi provenea din judeţul Alba. Tatăl lui, Simion, provenea dintr-o familie a Dragomirilor din comuna Ohaba de Alba, recunoscută ca o familie de ţărani cinstiţi, muncitori şi buni români. De asemenea după mamă, născută Ciura, provenea dintr-o familie de mineri recunoscuţi pe meleagurile Albei de la Roşia Montană.

Tatăl său a fost notar la Ilia, judeţul Hunedoara, timp în care a fost ales membru al Adunării Eparhiale a Mitropoliei Ortodoxe a Sibiului în perioada 1897-1918.

Relaţiile tatălui său, Simion Dragomir, cu o serie de personalităţi din perioada respectivă,  i-au facilitat o profundă cunoaştere şi înţelegere a evoluţiei social-politice a vremii şi un contact benefic cu o serie de reprezentanţi ai intelectualităţii progresiste din Ardeal şi din             Ţara Românească.

În familia notarului Dragomir domnea o atmosferă creştin-ortodoxă exemplară, iar cei doi fii - Silviu şi Alexandru, au beneficiat de educaţie aleasă, a cărui centru de greutate a fost axat pe accentuarea permanentă a sentimentelor de dragoste faţă de neamul românesc, precum şi ataşamentul faţă de valorile promovate de credinţa adevărată a românilor.

Rolul crucial pe care l-a avut mediu familial în formarea sa spirituală şi patriotică, sa confirmat şi peste ani, prin nota lui Silviu Dragomir de pe prima pagină a monumentalei lucrări "Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII-lea" - volumul I, Sibiu, 1920, adresată tatălui său "memoriei scumpe a tatălui meu Simion, care m-a învăţat să-mi iubesc biserica şi neamul mai presus de toate".

Şcoala a urmat-o la Ilia unde tatăl său a fost notar şi a continuat-o la Blaj, de unde în anul 1903 a fost transferat la Gimnaziul Ortodox Naţional Sârbesc din Novi-Sad. La formarea intelectuală şi spirituală a istoricului Silviu Dragomir a contribuit în special reprezentanţii Mitropoliei Ortodoxe a Sibiului - prin mitropolitul Ioan Meţianu.

De tânăr Silviu Dragomir şi-a însuşit limba maghiară şi germană atât de necesară în studierea documentelor istorice privind personalităţile şi evenimentele desfăşurate în sec. XVIII-XIX în Ardeal atât de tragice pentru neamul românesc.

La Novisad a învăţat limba sârbă, iar în continuare la Cernăuţi şi Moscova limba rusă.

La Cernăuţi a terminat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii din Cernăuţi.

Silviu Dragomir a cercetat cu mult interes documentele istorice aflate în arhivele instituţiilor de specialitate de la Viena, Budapesta, Strigoniu (Esztergon), Novi-Sad, Karlowitz, Moscova, Kiev pe care le-a redat în lucrările editate şi care cu regret trebuie să prezentăm că majoritatea au fost şi sunt în limba latină, maghiară şi germană, nefiind traduse nici la această dată deşi au trecut cca. 250 ani, iar evenimentele s-au desfăşurat mai ales în judeţul Alba, Sibiu şi Hunedoara.

În anul 1910 la vârsta de 22 ani a obţinut doctoratul în teologie.

În anul 1911 tânărul doctor în teologie a primit numirea ca profesor de "Istoria Bisericească, Limba Română şi Religie" la Institutul Teologic-pedagogic din Sibiu, până în anul 1919 când s-a transferat la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Daciei Superioara din Cluj.

La universitatea clujeană a activat până în anul 1947 îndeplinind în mai multe rânduri funcţii importante de răspundere: decan, prodecan, prorector etc.

În anul 1916 - 26 mai - la vârsta de numai 28 ani, ca o recunoaştere a activităţii sale ştiinţifice, Silviu Dragomir, a fost ales membru corespondent al Academiei Române o dată cu Mihail Sadoveanu, fiind considerat cel mai tânăr de pe continentul nostru, iar în anul 1929 a fost ales membru titular.

Conştient de răspunderea pe care o are faţă de neamul său românesc, şi-a pus întreaga putere de muncă, erudiţia şi inteligenţa în slujba unor înalte idealuri patriotice, care i-au servit drept călăuzitor moral, ştiinţific şi spiritual întreaga viaţă. Între aceste idealuri, un loc primordial l-a preocupat Unirea Transilvaniei cu România, şi impunerea noastră ca naţiune puternică şi responsabilă, recunoscută peste tot în lume.

În perioada premergătoare Marii Adunări de la Alba Iulia, înţelegând şi prevăzând  ca istoric desfăşurarea evenimentelor, dar cuprins totodată şi de suflul patriotic care i-a cuprins pe toţi marii intelectuali români ai vremii, Silviu Dragomir, nu şi-a cruţat nici o clipă, eforturile necesare în vederea realizării Statului Naţional Român, ignorând pericolele, ameninţările  şi persecuţiile la care a fost supus ca urmare a demersurilor sale.

Silviu Dragomir a făcut parte din Consiliul Naţional Român, care a pregătit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, fiind şi delegat al presei româneşti din Transilvania la Marea Adunare.

A fost ales în Marele Sfat al Naţiunii Române, devenind secretar al acestuia, iar ulterior membru al Consiliului Dirigent îndeplinind funcţia de director pentru învăţământul superior şi pe cea de şef al biroului de presă. S-a implicat cu multă ardoare în viaţa social-politică a României.

A fost ales de mai multe ori deputat în Parlamentul României. În anul 1926 din partea Partidului Poporului, iar în anul 1939 din partea Frontului Renaşterii Naţionale, alături de N. Iorga, M. Sadoveanu, Dimitrie Gusti, Ion Lupaş, C.C. Giurescu, Lucian Blaga, I. Agârbiceanu, G. Enescu, Ion Jalea etc.

Silviu Dragomir a fost ministru în mai multe guverne: Guvernul O. Goga - 1937-1938; Miron Cristea - 1938-1939; Armand Călinescu; Gheorghe Argeşanu; Constantin Argentoianu şi Ghe. Tătărăscu. În majoritatea guvernelor a răspuns de problemele minorităţilor. În virtutea calităţilor de ministru al minorităţilor, Silviu Dragomir, a participat activ la şedinţa Consiliului de Coroană din 27 iunie 1940, la care s-a discutat "ultimatumul" guvernului Uniunii Sovietice cu privire la cedarea necondiţionată a Basarabiei şi a Nordului Bucovinei.

Marele patriot român, istoricul Silviu Dragomir, a fost alături de cei 6 membrii ai guvernului care nu au acceptat sub nici o formă, sfârtecarea ţării, preferând să semneze mai degrabă decretul de mobilizare generală. Două luni mai târziu, la data de 30 august 1940 Silviu Dragomir, în şedinţa Consiliului de Coroană, alături de Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, împreună cu alţi câţiva miniştri ai guvernului, au fost de asemenea împotriva Dictatului de la Viena.

Academicianul Silviu Dragomir, ca istoric, lingvist şi teolog, a fost apreciat ca o personalitate însemnată a neamului românesc din Transilvania fiind onorat de către instituţiile principale ale României cu o serie de ordine şi medalii, până în anul 1947, printre care amintim:

- Comandor al Ordinului Coroana României

- Răsplata Muncii pentru învăţământ, cl. I

- Leul Alb Comandor

- Mare Ofiţer al Ordinului Coroana României

- Meritul Cultural - Cavaler clasa I

- Coroana României în grad de Mare Cruce - Sfântul Sava

- Mare Ofiţer al Ordinului Ferdinand I

După predarea României Uniunii Sovietice, noul guvern bolşevic şi mai ales reprezentanţii instituţiilor noi înfiinţate, majoritatea fiind neromâni, au constituit un dezastru naţional, o perioadă de timp, mai ales până în anul 1964.

Majoritatea personalităţilor care au dat dovadă în decursul activităţilor, de dragoste de ţară şi faţă de neamul românesc, au avut de suferit un adevărat calvar, până la sfârşitul vieţii lor. Între aceştia s-au aflat academicieni, scriitori, profesori, ofiţeri, preoţi, diverşi specialişti, foşti politicieni etc.

În această situaţie s-a aflat şi Silviu Dragomir, care a fost pensionat înainte de termen la vârsta de 59 ani, i s-a ridicat titlul de academician, împreună şi cu alţi colegi care n-au acceptat să colaboreze cu noul sistem impus.

În continuare un an a fost închis la Caransebeş, după care a fost în detenţie 5 ani la Sighet, împreună cu marii patrioţi români Gh. Brătianu, Iuliu Maniu, precum şi cu istoricii din zonă Ioan Lupaş, Ştefan Meteş (Alba), Ştefan Manciulea (Alba), Al. Lapedatu etc.

Savantul Silviu Dragomir a murit la data de 23 febr. 1962 la Spitalul "Cantacuzino" din Bucureşti şi a fost înmormântat la Cluj.

Silviu Dragomir a făcut parte dintre "bărbaţii demnităţii româneşti, fiind pentru noi un exemplu de urmat, ca un model de demnitate, generozitate, cinste şi patriotism".

Opere principale şi studii / lucrări:

- Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul al XVIII-lea, vol. I, Sibiu, 1920

- Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul al XVIII-lea, vol. II, Sibiu, 1930

- Vlahii şi morlacii, 1924

- Studii şi documente privitoare la Revoluţia Românilor şi Transilvania în anul 1848-1849, 4 volume, 1944-1946

- Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu, 1959

- Avram Iancu

- Românii din Transilvania şi Unirea cu Biserica Romei

- Nedreptăţirea elementului ortodox din Ardeal

- Corespondenţa Episcopiei Adamovici şi mişcarea de emancipare a clerului şi poporului românesc în anul 1791, Sibiu, 1911

- Din istoria luptelor noastre pentru ortodoxie

- Documente apocrife la începutul unirii cu catolicismul roman

- Lucrări despre românii din Banat şi despre cei din sudul Dunării.

Un capitol important în opera istoricului Silviu Dragomir la reprezentat în special cercetările cu privire la relaţiile bisericeşti, ale credinţei strămoşeşti, din sec. XVII-XVIII cu românii din Ţara Românească şi Moldova, precum şi cu ierarhii Bisericii Ortodoxe ruse şi a celor sârbeşti, mai ales din perioada catolicizării românilor din Ardeal.

Membrii Fundaţiei "Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României" cunoscând şi apreciind activitatea familiei Dragomir, pentru credinţa şi unitatea neamului românesc, a organizat împreună cu cetăţenii localităţii Gurasada, un moment de reculegere la mormintele familiei din cimitirul bisericii - Monument istoric din sec. XIII-lea - precum şi o slujbă bisericească de parastas în amintirea personalităţilor respective.

Delegaţia fundaţiei, formată din prof.dr. Gh. Anghel, prof. Furduiu Ilie, Niculae Munteanu şi ec. Străjan Ioan a vizitat casa natală a familiei Dragomir, care în decursul timpului a fost vizitată de marile personalităţi româneşti, printre care şi istoricul Nicolae Iorga în anul 1906.

 

Ec. Ioan STRĂJAN