Un fel de

mărturisire de suflet

Am ajuns, cu voia Bunului Dumnezeu, la vârsta de 75 de ani.

Le mulţumesc Părinţilor mei, Tata Constantin (care acum se uită la mine din Împărăţia Cerurilor) şi Mamei Maria, care îşi duce cu greu şi suferinţă cei 94 de ani pe care i-a adunat de-o viaţă.

 Până la 70 de ani mi-am consemnat trecerea prin viaţă în volumul „Am trăit cu demnitate şi respect pentru Neamul Românesc” (Editura Eurostampa, Timişoara, 2009) pe care l-am distribuit tuturor prietenilor, din ţară şi străinătate şi apropiaţilor mei spre o mai bună cunoaştere. Acum, la 75 de ani, mi-am pus întrebarea: dacă în aceşti ani mi-am slujit cu credinţă Ţara şi Neamul românesc. Cele consemnate de mine în noul volum „Viaţa îşi urmează cursul…” vor da răspunsul cuvenit. Eu sper, din toată inima (care în ultima vreme mi-a dat de lucru) să mă înţelegeţi. Anii consemnaţi, cu bune şi rele, cu întâmplări deosebite şi pierderi dureroase au fost ani de trudă şi satisfacţii dar şi de evenimente care m-au pus pe gânduri, mai ales că ţara şi neamul a fost supuse unor presiuni şi situaţii deosebite, de la cei care s-au pretins că au condus destinele Ţării (mai bine zis, au jefuit, cu neruşinare, cât au putut şi au dus naţia la disperare, prin, , curbe de sacrificiu”mai grele ca cele din 1932-1933.

O parte a familiei noastre (Carla, Cristian şi draga nepoţică Arianne-Cristine) au trebuit să plece în Norvegia să-şi găsească locuri de muncă. Nu au găsit la Reşiţa înţelegere deşi Carla a fost campioana României la înnot şi a reprezentat cu cinste România la Olimpiadele de la Atalanta (S.U.A) şi Barcelona (Spania). Bunicu Tică i-a trimis, acolo, între fiorduri, la Randaberg, două cărţi de poveşti („Din poveştile Ariannei”) ca să nu uite ţara în care s-a născut.

Apoi, l-am pierdut pe Tata (Dumnezeu să-L primească în Împărăţia Sa), pe sora mea, prof. Doina Domnica, pe ing.Sperandus (soţul nepoatei mele Anca). Mi s-au împuţinat, dureros de mulţi, prietenii de suflet: acad. Florin Constantiniu (Bucureşti), prof.univ.dr.Gheorghe Buzatu (Iaşi), Aurel Turcuş, prof. univ.dr. Ştefan Munteanu, Constantin Mustaţă (Cluj-Napoca), generalii Ioan Stoian şi Florin Mancu, prof. Ioan Popescu de la Lugoj şi generosul primar al comunei mele natale Ciceu-Giurgeşti, prof. Constantin Rusu şi atâţia alţi colegi de liceu, de şcoală militară şi de facultate, camarazi şi cunoştinţe apropiate. Dumnezeu Să-i miluiască! Au lăsat un gol imens pentru mine, o pierdere uriaşă pentru frontul Neamului Românesc atât de lovit de „corbii de stâncă” puşi numai pe căpătuială şi sfidare a tot ce este românesc. Eu, n-am părăsit lupta. Împreună cu prof.dr. Tiberiu Ciobanu am reactivat Asociaţia „Cultul Eroilor”-filiala Timiş şi am continuat activităţile iniţiate de prietenul nostru Aurel Turcuş, mă refer la participarea, în fiecare an, la Festivalul internaţional de creaţie religioasă „Lumină Lină” şi în calitate de colaborator la redactarea revistei „Columna-2000”. Am găsit la românii din Republica Serbia doi valoroşi patrioţi, pe poetul şi ziaristul Barbu Vasile (Baronul) din Uzdin şi pe preşedintele Societăţii de limbă şi literatură română din Voivodina, „fracele meu” cărturarul Lucian Marina. Cu ultimul am participat la Satu Nou, Novi Sad, Zrenianin şi Vârşeţ la evocarea personalităţilor române din Banatul Sârbesc şi a celor din ţară (M.Eminescu, Aurel Turcuş, Ştefan Popa PopaĽS ş.a) stârnind entuziasm şi mândrie în rândul românilor de peste hotare.

 Am reuşit, în acest răstimp, să dau luminii tiparului mai multe cărţi. Nu le nominalizez, le veţi găsi în carte. Subliniez doar că, toate au o temeinică bază documentară ştiinţifică şi vor rămâne în biblioteca literaturii de specialitate. Veţi găsi aprecierile făcute de academicienii Florin Constantiniu, Ioan Aurel Pop, prof.univ.dr. Ioan Scurtu, Aurel Pentelescu, Virgil Nistru Ţigănuş. Alexandru Cecal, Dorina Rusu, Ioan Haţegan, Vasile Dudaş, a lui Aurel Turcuş, Horia Ciocârlie, Cornel Goia, Ioan Străjan, Ioan Stancu, Ilie Şandru ş.a. dovezi ale competenţei cu care am tratat problemele. Zecile de articole, eseuri, studii şi reportaje publicate în „Sangidava” (Topliţa) „Almăjana” (Bozovici), „Dacoromania” (Alba Iulia, „Familia Română” (Baia Mare, „Columna-2000”, „Coloana Infinitului”, „Lumină Divină” (Timişoara), „Floare de Latinitate” (Uzdin-Rep.Serbia), zecile de interviuri date la posturile de t.v şi radio, din ţară şi Novi Sad, sunt tot atâtea mărturii că am avut har în condei şi cuvinte frumoase care au mers la inima celor care m-au citit, văzut sau ascultat. Le mulţumesc din suflet pentru gestul lor!

 Am vizitat, împreună cu Astra Elena şi Ancuţa-Daciana, locuri deosebite, unele noi, unde mi-am încărcat bateriile sufletului. Amintesc câteva: Mănăstirile de la Topliţa (jud. Miercurea Ciuc), Rohia (Maramureş), Nicula (Gherla), Afteia, Dumbrava (Alba), Prislop (Hunedoara), Trei Ierarhi, Catedrala Mitropolitană (Iaşi), Piatra Neamţ, Sihăstia, Văratic, Agapia (Neamţ), Cozia (Rm.Vâlcea) ş.a.Am păstrat câte un moment de reculegere la Cimitirele Bellu din Bucureşti şi Eternitatea din Iaşi (Doamne câte valori ale Neamului Românesc ne privesc din Împărăţia Cerurilor! Iar noi suntem tot mai săraci în valori), la Ţebea, unde Avram Iancu şi tribunii săi ne aduc mereu aminte că trebuie să avem demnitate şi să ne apărăm Neamul, Credinţa, Limba şi Glia, la locul de veci a Apostolului Ardealului Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop, a Monahului Nicolae de la Mănăstirea Rohia, a lui Ioan Alexandru de la Mănăstirea Nicula , la cel a eroului Emil Rebreanu de la Ghimeş Palanca, a lui Radu Flora de la Zrenianin şi în atâtea alte locuri, înclusiv pe teritoriul Austriei, Ungariei şi la Zvolen în Republica Slovacia unde, doar într-un singur cimitir militar zac sub glie străină peste 10.000 de eroi români ai Campaniei din Vest.

 În Apuseni, la După Piatră, la Câmpeni şi Vidra de Sus, am apărat memoria lui Avram Iancu. La Alba Iulia am evocat memoria eroilor Marii Uniri, am luat atitudine, la televiziune, radio şi în presa locală faţă de „Clopotul Trianonului”, şi m-am asociat celor care au solicitat organelor locale şi centrale ca la Alba Iulia, la centenar, să fie inaugurat Monumentul Marii Uniri.Am onorat „Zilele Miron Cristea”, de la Topliţa, „Deniile de la Mănăstirea Nicula”, Zilele „Radu Flora” de la Zrenianin-Rep.Serbia şi m-am bucurat, prin intervenţiile mele, scrise şi orale, de aprecierea celor prezenţi la manifestaţii. M-am întâlnit, la Alba Iulia, cu colegii de liceu, la Braşov şi Bucureşti, cu cei de şcoală militară, cu cei de Facultate, după 40 de ani (prin bunăvoinţa colegului şi prietenuloi nostru prof. Balogh Sigismunsd) la Miercurea Ciuc.

Am ţinut o strânsă legătură cu prietenul meu de o viaţă Aurel Pentelescu. Îi mulţumesc pentru răbdarea avută cu mine. N-am încetat, nici o clipă, alături de puţinii mei prieteni rămaşi, (se cunosc ei care sunt, îi veţi descoperi lecturând cartea), lupta împotriva „răuvoitorilor Neamului Românesc”. Şi sunt, vorba poetului, „câtă frunză şi iarbă”. Îi veţi găsi consemnaţi de condeiul meu şi o să aflaţi şi atitudinea mea faţă de aceştia.

 Nu pot aici, să nu i-au atitudine din nou, faţă de cei care nu-i recunosc valoarea artistică deosebită a talentului Maestrului Ştefan Popa Popa’S, mai ales, a celor din conducerea Timişoarei.M-am bucurat recent, de aprecierea Maestrului după ce am realizat împreună manuscrisul cărţii „Nu te-am uitat Handy”, scris în memoria caricaturistului albaiulian Eugen Handelsmann.Cu respect m-a învitat să scriu o carte despre viaţa şi opera Domniei Sale. Am acceptat cu plăcere invitaţia, noi cunoscându-ne de prin anii 1975, când, ca student la Politehnică, expunea grafică militantă la Casa Atmatei din Timişoara. Doresc ca acest volum, în care voi pune mult suflet şi voi face o ducumentare deosebită, să fie cea mai reuşită lucrare a vieţii mele. Şi cred că Bunul Dumnezeu mă va ajuta!

 Ca o concluzie: am avut de trecut ani grei, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, i-am depăşit. Inclusiv cu „motorul” care era să se oprească, după multe necazuri. Familia, Astra-Elena, soţie şi Ancuţa Daciana, fiică, au fost alături de mine şi zi de zi, mi-au veghiat regimul de viaţă şi m-au ajutat la însănătoşire. Le mulţumesc din suflet, aşa cum o fac şi pentru cei dragi din Norvegia (Carla, Cristian şi Arianne), celor din jurul meu care mi-au fost de un real sprijin.

 Nu am uitat, nici o clipă, în aceşti ani, de faptul că sunt ofiţer în retragere, deşi n-am beneficiat de nici o atenţie din partea „miticilor”. Ca primvicepreşedinte şi vicepreşedinte al Asociaţiei C.M.R.R, Filiala „Col. Ion Enescu”Timiş, am fost mereu, în linia întâia. Însemnările mele vă vor arăta acest fapt.

 În încheiere, le mulţumesc tuturor celor care la aniversare , mi-au urat, cu sinceritate, LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE ŞI FERICIRE! şi celor dragi mie din colectivul Editurii Eurostampa Timişoara, cu ajutorul cărora rândurile mele au văzut lumina tiparului. Îi asigur că şi în continuare, voi fi acelaşi soldat-colonel, al Armatei Române în retragere, care nu îşi va uita, niciodată misia, de a lupta şi apăra Ţara şi Neamul Românesc.

 DOAMNE AJUTĂ!

 Ttmişoara, 31 martie 2015.                                                       

 Constantin C.GOMBOŞ

VIAŢA ÎŞI URMEAZĂ CURSUL…..

LA 75 DE ANI ÎMI PUN ÎNTREBAREA :

DACĂ AM SLUJIT CU CREDINŢĂ ŢARA ŞI NEAMUL ROMÂNESC ?!

(UN JURNAL APROAPE ZILNIC (2009-2015)