Un fel de
mărturisire de suflet
Am ajuns, cu voia Bunului Dumnezeu, la vârsta
de 75 de ani.
Le mulţumesc Părinţilor mei, Tata Constantin
(care acum se uită la mine din Împărăţia Cerurilor) şi Mamei Maria, care
îşi duce cu greu şi suferinţă cei 94 de ani pe care i-a adunat de-o
viaţă.
Până la 70 de ani mi-am consemnat trecerea
prin viaţă în volumul „Am trăit cu demnitate şi respect pentru Neamul
Românesc” (Editura Eurostampa, Timişoara, 2009) pe care l-am distribuit
tuturor prietenilor, din ţară şi străinătate şi apropiaţilor mei spre o
mai bună cunoaştere. Acum, la 75 de ani, mi-am pus întrebarea: dacă în
aceşti ani mi-am slujit cu credinţă Ţara şi Neamul românesc. Cele
consemnate de mine în noul volum „Viaţa îşi urmează cursul…” vor da
răspunsul cuvenit. Eu sper, din toată inima (care în ultima vreme mi-a
dat de lucru) să mă înţelegeţi. Anii consemnaţi, cu bune şi rele, cu
întâmplări deosebite şi pierderi dureroase au fost ani de trudă şi
satisfacţii dar şi de evenimente care m-au pus pe gânduri, mai ales că
ţara şi neamul a fost supuse unor presiuni şi situaţii deosebite, de la
cei care s-au pretins că au condus destinele Ţării (mai bine zis, au
jefuit, cu neruşinare, cât au putut şi au dus naţia la disperare, prin,
, curbe de sacrificiu”mai grele ca cele din 1932-1933.
O parte a familiei noastre (Carla, Cristian
şi draga nepoţică Arianne-Cristine) au trebuit să plece în Norvegia
să-şi găsească locuri de muncă. Nu au găsit la Reşiţa înţelegere deşi
Carla a fost campioana României la înnot şi a reprezentat cu cinste
România la Olimpiadele de la Atalanta (S.U.A) şi Barcelona (Spania).
Bunicu Tică i-a trimis, acolo, între fiorduri, la Randaberg, două cărţi
de poveşti („Din poveştile Ariannei”) ca să nu uite ţara în care s-a
născut.
Apoi, l-am pierdut pe Tata (Dumnezeu să-L
primească în Împărăţia Sa), pe sora mea, prof. Doina Domnica, pe
ing.Sperandus (soţul nepoatei mele Anca). Mi s-au împuţinat, dureros de
mulţi, prietenii de suflet: acad. Florin Constantiniu (Bucureşti),
prof.univ.dr.Gheorghe Buzatu (Iaşi), Aurel Turcuş, prof. univ.dr. Ştefan
Munteanu, Constantin Mustaţă (Cluj-Napoca), generalii Ioan Stoian şi
Florin Mancu, prof. Ioan Popescu de la Lugoj şi generosul primar al
comunei mele natale Ciceu-Giurgeşti, prof. Constantin Rusu şi atâţia
alţi colegi de liceu, de şcoală militară şi de facultate, camarazi şi
cunoştinţe apropiate. Dumnezeu Să-i miluiască! Au lăsat un gol imens
pentru mine, o pierdere uriaşă pentru frontul Neamului Românesc atât de
lovit de „corbii de stâncă” puşi numai pe căpătuială şi sfidare a tot ce
este românesc. Eu, n-am părăsit lupta. Împreună cu prof.dr. Tiberiu
Ciobanu am reactivat Asociaţia „Cultul Eroilor”-filiala Timiş şi am
continuat activităţile iniţiate de prietenul nostru Aurel Turcuş, mă
refer la participarea, în fiecare an, la Festivalul internaţional de
creaţie religioasă „Lumină Lină” şi în calitate de colaborator la
redactarea revistei „Columna-2000”. Am găsit la românii din Republica
Serbia doi valoroşi patrioţi, pe poetul şi ziaristul Barbu Vasile
(Baronul) din Uzdin şi pe preşedintele Societăţii de limbă şi literatură
română din Voivodina, „fracele meu” cărturarul Lucian Marina. Cu ultimul
am participat la Satu Nou, Novi Sad, Zrenianin şi Vârşeţ la evocarea
personalităţilor române din Banatul Sârbesc şi a celor din ţară
(M.Eminescu, Aurel Turcuş, Ştefan Popa PopaĽS ş.a) stârnind entuziasm şi
mândrie în rândul românilor de peste hotare.
Am reuşit, în acest răstimp, să dau luminii
tiparului mai multe cărţi. Nu le nominalizez, le veţi găsi în carte.
Subliniez doar că, toate au o temeinică bază documentară ştiinţifică şi
vor rămâne în biblioteca literaturii de specialitate. Veţi găsi
aprecierile făcute de academicienii Florin Constantiniu, Ioan Aurel Pop,
prof.univ.dr. Ioan Scurtu, Aurel Pentelescu, Virgil Nistru Ţigănuş.
Alexandru Cecal, Dorina Rusu, Ioan Haţegan, Vasile Dudaş, a lui Aurel
Turcuş, Horia Ciocârlie, Cornel Goia, Ioan Străjan, Ioan Stancu, Ilie
Şandru ş.a. dovezi ale competenţei cu care am tratat problemele. Zecile
de articole, eseuri, studii şi reportaje publicate în „Sangidava”
(Topliţa) „Almăjana” (Bozovici), „Dacoromania” (Alba Iulia, „Familia
Română” (Baia Mare, „Columna-2000”, „Coloana Infinitului”, „Lumină
Divină” (Timişoara), „Floare de Latinitate” (Uzdin-Rep.Serbia), zecile
de interviuri date la posturile de t.v şi radio, din ţară şi Novi Sad,
sunt tot atâtea mărturii că am avut har în condei şi cuvinte frumoase
care au mers la inima celor care m-au citit, văzut sau ascultat. Le
mulţumesc din suflet pentru gestul lor!
Am vizitat, împreună cu Astra Elena şi
Ancuţa-Daciana, locuri deosebite, unele noi, unde mi-am încărcat
bateriile sufletului. Amintesc câteva: Mănăstirile de la Topliţa (jud.
Miercurea Ciuc), Rohia (Maramureş), Nicula (Gherla), Afteia, Dumbrava
(Alba), Prislop (Hunedoara), Trei Ierarhi, Catedrala Mitropolitană
(Iaşi), Piatra Neamţ, Sihăstia, Văratic, Agapia (Neamţ), Cozia
(Rm.Vâlcea) ş.a.Am păstrat câte un moment de reculegere la Cimitirele
Bellu din Bucureşti şi Eternitatea din Iaşi (Doamne câte valori ale
Neamului Românesc ne privesc din Împărăţia Cerurilor! Iar noi suntem tot
mai săraci în valori), la Ţebea, unde Avram Iancu şi tribunii săi ne
aduc mereu aminte că trebuie să avem demnitate şi să ne apărăm Neamul,
Credinţa, Limba şi Glia, la locul de veci a Apostolului Ardealului
Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop, a Monahului Nicolae de la
Mănăstirea Rohia, a lui Ioan Alexandru de la Mănăstirea Nicula , la cel
a eroului Emil Rebreanu de la Ghimeş Palanca, a lui Radu Flora de la
Zrenianin şi în atâtea alte locuri, înclusiv pe teritoriul Austriei,
Ungariei şi la Zvolen în Republica Slovacia unde, doar într-un singur
cimitir militar zac sub glie străină peste 10.000 de eroi români ai
Campaniei din Vest.
În Apuseni, la După Piatră, la Câmpeni şi
Vidra de Sus, am apărat memoria lui Avram Iancu. La Alba Iulia am evocat
memoria eroilor Marii Uniri, am luat atitudine, la televiziune, radio şi
în presa locală faţă de „Clopotul Trianonului”, şi m-am asociat celor
care au solicitat organelor locale şi centrale ca la Alba Iulia, la
centenar, să fie inaugurat Monumentul Marii Uniri.Am onorat „Zilele
Miron Cristea”, de la Topliţa, „Deniile de la Mănăstirea Nicula”, Zilele
„Radu Flora” de la Zrenianin-Rep.Serbia şi m-am bucurat, prin
intervenţiile mele, scrise şi orale, de aprecierea celor prezenţi la
manifestaţii. M-am întâlnit, la Alba Iulia, cu colegii de liceu, la
Braşov şi Bucureşti, cu cei de şcoală militară, cu cei de Facultate,
după 40 de ani (prin bunăvoinţa colegului şi prietenuloi nostru prof.
Balogh Sigismunsd) la Miercurea Ciuc.
Am ţinut o strânsă legătură cu prietenul meu
de o viaţă Aurel Pentelescu. Îi mulţumesc pentru răbdarea avută cu mine.
N-am încetat, nici o clipă, alături de puţinii mei prieteni rămaşi, (se
cunosc ei care sunt, îi veţi descoperi lecturând cartea), lupta
împotriva „răuvoitorilor Neamului Românesc”. Şi sunt, vorba poetului,
„câtă frunză şi iarbă”. Îi veţi găsi consemnaţi de condeiul meu şi o să
aflaţi şi atitudinea mea faţă de aceştia.
Nu pot aici, să nu i-au atitudine din nou,
faţă de cei care nu-i recunosc valoarea artistică deosebită a talentului
Maestrului Ştefan Popa Popa’S, mai ales, a celor din conducerea
Timişoarei.M-am bucurat recent, de aprecierea Maestrului după ce am
realizat împreună manuscrisul cărţii „Nu te-am uitat Handy”, scris în
memoria caricaturistului albaiulian Eugen Handelsmann.Cu respect m-a
învitat să scriu o carte despre viaţa şi opera Domniei Sale. Am acceptat
cu plăcere invitaţia, noi cunoscându-ne de prin anii 1975, când, ca
student la Politehnică, expunea grafică militantă la Casa Atmatei din
Timişoara. Doresc ca acest volum, în care voi pune mult suflet şi voi
face o ducumentare deosebită, să fie cea mai reuşită lucrare a vieţii
mele. Şi cred că Bunul Dumnezeu mă va ajuta!
Ca o concluzie: am avut de trecut ani grei,
dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, i-am depăşit. Inclusiv cu „motorul”
care era să se oprească, după multe necazuri. Familia, Astra-Elena,
soţie şi Ancuţa Daciana, fiică, au fost alături de mine şi zi de zi,
mi-au veghiat regimul de viaţă şi m-au ajutat la însănătoşire. Le
mulţumesc din suflet, aşa cum o fac şi pentru cei dragi din Norvegia
(Carla, Cristian şi Arianne), celor din jurul meu care mi-au fost de un
real sprijin.
Nu am uitat, nici o clipă, în aceşti ani, de
faptul că sunt ofiţer în retragere, deşi n-am beneficiat de nici o
atenţie din partea „miticilor”. Ca primvicepreşedinte şi vicepreşedinte
al Asociaţiei C.M.R.R, Filiala „Col. Ion Enescu”Timiş, am fost mereu, în
linia întâia. Însemnările mele vă vor arăta acest fapt.
În încheiere, le mulţumesc tuturor celor
care la aniversare , mi-au urat, cu sinceritate, LA MULŢI ANI CU
SĂNĂTATE ŞI FERICIRE! şi celor dragi mie din colectivul Editurii
Eurostampa Timişoara, cu ajutorul cărora rândurile mele au văzut lumina
tiparului. Îi asigur că şi în continuare, voi fi acelaşi soldat-colonel,
al Armatei Române în retragere, care nu îşi va uita, niciodată misia, de
a lupta şi apăra Ţara şi Neamul Românesc.
DOAMNE AJUTĂ!
Ttmişoara, 31 martie
2015.
Constantin C.GOMBOŞ
VIAŢA ÎŞI URMEAZĂ CURSUL…..
LA 75 DE ANI ÎMI PUN ÎNTREBAREA :
DACĂ AM SLUJIT CU CREDINŢĂ ŢARA ŞI NEAMUL
ROMÂNESC ?!
(UN JURNAL APROAPE ZILNIC (2009-2015)
VOLUM ANIVERSAR
|
|