România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Eroi şi pseudoeroi,

„eroism şi impostură”

 

Tematica pe care mi-am propus s-o prezint este grea şi spinoasă  dacă o raportăm la situaţia actuală şi poate să aibă reflexe care să lase loc la discuţii, lucru care, dealtfel, va fi pozitiv.

Încep cu cuvântul marelui istoric Nicolae Iorga, publicat în „Neamul românesc” din ziua de 8 Mai 1935, Ziua eroilor. Iorga spune: „Eroismul nu este în împrejurări, în noi îl avem”.

Cuvântul de erou este definit în limba română astfel: „Eroul este persoana care se distinge prin abnegaţie, vitejie, prin curaj excepţional în războaie sau alte împrejurări”. Analitic, acest enunţ cuprinde noţiunile: abnegaţie, vitejie, curaj, război, noţiuni legate nu numai de război, dar toate acestea se întrunesc într-o persoană. Abnegaţia nu este altceva decât devotamentul pentru o cauză dus până la sacrificiul suprem, reacţie cu sacrificiul voluntar, dar devotamentul nu este altceva decât ataşamentul faţă de o cauză, hotărârea de a o servi în orice împrejurare fără rezerve. Curajul este definit de acelaşi dicţionar al limbii române ca forţa morală de a înfrunta pericolele şi neajunsurile de orice fel, îndrăzneală, fermitate în manifestarea convingerilor, tărie de caracter, tenacitate, bărbăţie, în ultimă precizare, sacrificiul este definit ca renunţarea voluntară la ceva pentru binele sau interesul cuiva, în cazul eroilor, pentru binele colectiv. Este, domnilor, nici mai mult, nici mai puţin, decât jertfa colectivă. Actele de eroism aparţin eroilor care fac fapte deosebite, aşa cum am enunţat, în folosul unei cauze drepte, înalte, pentru binele aproapelui, al societăţii. Eroul este acela care are conştiinţă, dispune de organizare subiectivă mintală riguroasă, pe baza căreia ia decizii. Eroul privit din punct de vedere psihologic, are calităţi temperamentale care aparţin grupelor de temperament sangvinic sau flegmatic, grupe de activitate nervoasă superioară, tipuri sociabile, extravertite, stabile, demne de încredere, echilibru, vioiciune sau mai lente, dar cu o activitate extrem de constantă şi durabilă. El are conştiinţă şi conştiinţa este, după psihologul Wundt, „o sinteză creatoare, o integrare relativă de fenomene psihice care, prin ele însele, nu sunt conştiente, iar unele nici nu devin conştiente, dar contribuie la conştiinţă, sunt un suport al acesteia. Astfel, nu toate percepţiile devin acte de conştiinţă, dar toate alcătuiesc un câmp senzorial înlăuntrul căruia se produc integrări conştiente şi duc la luarea de măsuri ieşite din comun. Subiectul, conştientul, îşi dă seama brusc de ceva, este o stare de iluminare, are spontan o organizare logică şi raţională, având totdeauna la bază altruismul, lipsa de interes personal şi scopul acţiunii sale, un bine colectiv. Aceasta este, în general, o trăsătură a sistemului psihic uman care creează eroii. La polul opus conştiinţei, în zona adâncă a sistemului psihic, se situează inconştientul, în timp ce conştiinţa, respectiv conştientul, se orientează predominant asupra realităţii obiective, inconştientul sau psihismul bazal se concentrează asupra propriei fiinţe, pe care o exprimă nemijlocit în tot ce are ea ca porniri instinctuale egoiste, trebuinţe personale, iar relaţiile informaţionale nu se referă la lumea dimprejurul său, ci la propria fiinţă. El foloseşte aceste relaţii în interesul său personal, lucru neîntâlnit la conştient. Inconştienţii se află cel mai des în temperamentele instabile, anxioase ale melancolicului sau excitabile, agresive, repezite, schimbătoare, impostoare ale colericului”.

Am făcut această digresiune în psihologie căci sistemul psihic uman stă la baza acţiunilor noastre, a spiritului moral pozitiv sau negativ, cu influenţă bună sau fără efect a culturii asupra persoanei.

Numai astfel se justifică personalitatea şi caracterul pozitiv la eroilor, precum şi inversul negativ al pseudoeroilor şi impostorilor. Pe când eroii sunt dezinteresaţi în actul de eroism, pseudoeroii, impostorii, care nu sunt în stare de acte de eroism, îşi însuşesc adesea faptele eroilor, le transpun în interesul lor, le trâmbiţează ca actele lor şi caută să scoată de pe urma acestora beneficii materiale sau poziţii înalte în societate. Uită de cultură, de educaţie civică, de morală creştină.

Dar să trecem la concretizarea eroilor şi a faptelor lor. O pot face cu uşurinţă deoarece aproape doi ani de război de linia întâi m-au găsit în mijlocul lor şi lângă umărul lor. Personal, sunt mereu frământat de o întrebare şi, deşi îrni caut răspunsul, nu îl pot da. Eu nu am fost un erou. Eu nu mi-am făcut decât cu sfinţenie datoria de militar. Eram ofiţer cu salariu şi fusesem pregătit pentru război. Eroii au ţâşnit însă din ţărani, din muncitori, din intelectuali aduşi pe front de chemarea ţării pe care au servit-o cu credinţă. Faptele lor sunt plecate din conştiinţă, din patriotism şi spirit moral colectiv, aceste înscriindu-i în cartea vieţii ca eroi. Şi sunt zeci de mii ca aceştia. Nu-1 pot uita pe sergentul Enache care se oferea şi singur pleca cu sacul de merinde plin de grenade, distrugea cuiburile duşmane de mitraliere, deschizând drumul unităţii blocate de focul inamicului, salvând astfel zeci de vieţi care s-ar fi sfârşit dacă am fi atacat cu toţii. Sublocotenentul în rezervă, învăţător în viaţa civilă, Iusup, comandant de pluton care nu îşi expunea focului duşman unitatea, el fiind primul care punea piciorul pe cotele înalte. Mi-1 amintesc cu faţa plină de sânge, răni căpătate de la o grenadă ofensivă, urmărind duşmanii care-1 răniseră şi care fugeau îngroziţi de fantoma însângerată care urla. Poate fi uitat sublocotenentul Petraru care a fost împuşcat drept în frunte, primul din plutonul său pe care-1 îndruma în atacul de la Oarba de Mureş?

Sergentul Bobei dintr-o unitate de cavalerie se stinge rănit de schije pe când proteja cu trupul său pe comandantul său de ploton, rănit. Căpitanul Alexandru Ionescu a stins vocea veninoasă a postului de radio „Donau”, cucerind în ziua de 6 spre 7 mai 1945 cota cu castelul de la Dombrovliţa, în Moravia, prin manevrare şi cu pierderi minime.

Şi câte alte zeci de mii de fapte minunate au fost făptuite în război de ostaşii noştri şi comandanţii lor. La Cotul Donului cade străpuns de gloanţe generalul Sion, luptând alături de ostaşii săi şi căutând să străpungă încercuirea. Prin Ordinul de Zi pe Armată, generalul Petre Dumitrescu citează cu ordinul nr. 3 din 3 iunie 1943, Divizia a V-a Infanterie, prin cuvintele: „De la soldat la general, toţi luptătorii, prin comandantul lor, generalul Lascăr, au răspuns că nu se predau. Lipsiţi de hrană, îngheţaţi de frig şi copleşiţi de superioritatea numerică a duşmanului, au continuat lupta fără scăpare timp de şase zile şi şase nopţi, până la ultimul glonţ şi au căzut ca eroii”. Şi mii de cazuri ca acestea se înscriu în istoria oştirilor române, începând cu voievozii şi continuând cu capii răscoalelor Horia, Cloşca şi Crişan, Iancu - prinţişorul moţilor, Tudor Vladimirescu şi alţii care şi-au dat viaţa pentru binele colectiv. Apoi, în 1877 şi 1918, independenţa şi întregirea ţării au înscris în cartea de onoare a ţării alţi mulţi eroi.

În cel de-al doilea război mondial, cel mai crâncen război modern dus de ţara noastră timp de trei ani, zece luni şi 20 de zile, România se găseşte cu mulţi fii ai săi îngropaţi în pământ străin, cu 92.600 morţi: pentru Basarabia, 1941 -4.271 morţi, pentru Odessa, în toamna anului 1941 - 7.648 morţi, în Caucaz şi Crimeea - 9.952 morţi, iar în luptele pentru Stalingrad, în ianuarie 1943 - pierderile de morţi, răniţi şi dispăruţi se ridică la 158.854 ostaşi români, în luptele pentru apărarea teritoriului. Bucovina, Basarabia şi Moldova, care mai numărau peste un milion de ostaşi, din care 31.642 jandarmi, cad la datorie 8.305 ostaşi, 24.989 sunt răniţi iar 153.883 dispăruţi, în numărul celor dispăruţi sunt şi cei 110.000 ostaşi români luaţi prizonieri de sovietici după 23 august 1944. Pentru eliberarea teritoriului ţării de germani, sunt încă 8.586 ostaşi morţi, iar în luptele pentru curăţirea Ardealului de armatele ungureşti şi germane, cât şi cele din Ungaria, Cehoslovacia şi Austria, se mai înscriu în rândul eroilor încă 20.035 morţi, din care 10.535 numai la Oarba de Mureş. Eroi ai neamului care au dovedit ataşament, curaj şi devotament, luptând prin fapte, nu. prin vorbe. Ei astăzi sunt în pământ. Dar, aşa cum se întâmplă în viaţă, pe fapta şi jertfa acestor eroi şi-au clădit cuiburi impostorii şi pseudoeroii. Urmaşi ai celor mai buni fii ai ţării care au căzut pe front sunt veteranii de război de astăzi. Ei primesc câteva drepturi minime, dar se bucură de ceva şi au un mic prestigiu în societate. Pentru acestea au apărut şi pseudoeroii şi impostorii care, prin mijloace incorecte, pe baza unor acte măsluite, caută să iasă în evidenţă. Strigă şi se autolaudă cu acte de bravură, cu toate că unii dintre ei nici n-au văzut frontul, n-au auzit glonţul poate nici în poligon dar ajuns, prin efectul şi lacuna legii, în rândul eroilor. Şi se umflă aceşti pseudoeroi, îşi agaţă toate felurile de decoraţii pe piept, îşi fac poze din faţă şi din profil la fel de fel de adunări, scriu cărţi de istorie a războiului pe care ei nu 1-au făcut, se cufundă şi se intitulează cercetători ai armelor din care nici n-au făcut parte şi câte şi mai câte le poate scorni inconştientul lor bolnav şi fără de bun simţ, setos de mărire şi profit.

Eroi sunt aceia care au murit în închisorile comuniste şi cei care au luptat în decembrie 1989 pentru eliberarea ţării de comunism. Şi aceştia au pseudoeroii lor. Şi aici bătaia este mai mare căci drepturile sunt mai multe şi mai bune. în cazul revoluţionarilor, unde se poate stabili această calitate şi cu martori, impostura şi pseudoeroismul este mai accentuat: eroi „cu recomandare”. Eroi ai revoluţiei sunt şi acei care erau în serviciul ordonat, deşi ei nu au participat cu nimic, decât cu aşteptatul evenimentelor în unităţi, precum şi unii de la posturile de radio şi televiziune, care comunicau evenimentele. Ştiu un revoluţionar cu merite deosebite care a stat tot timpul revoluţiei în balcon şi a .primit certificat de revoluţionar, a primit o prăvălie, pământ la mare şi, după cum în meseria lui se câştigă bine, nu plăteşte nici impozit. Sunt mulţi de aceştia şi câtă zarvă au făcut când a fost vorba de verificarea lor şi a dreptului de a purta acest titlu. Se frământau pentru că pierdeau beneficii. Da nu numai la revoluţionari este frământarea. Frământarea este în rândul tuturor acelora care nu-şi au locul în rândul eroilor. Lupta aceasta pentru drepturi dusă de pseudoeroi întunecă imaginea eroilor din război, eroilor revoluţiei şi a eroilor istoriei. Impostorii, pseudoeroii sunt aceia pe care psihologia îi clasifică, fără drept de replică, inconştienţii faţă de morala socială, morala creştină, de cultură, dar conştientă de egoismul şi interesul personal. Eroul este expresia morală a dăruirii, iar pseudoeroul şi impostorul este expresia negativă, a conservării. Pseudoeroii şi impostorii sunt conservatori şi se constituie în castă şi se apără piramidal. Se pune, în această situaţie, întrebarea pe care o las ca dumneavoastră să răspundeţi: va putea oare vreodată societatea noastră să se scuture de oportunism, impostură şi pseudoeroi, aşa cum face marea, în inconştienţa ei, să se cureţe de gunoaie?

Înainte de a încheia citez cuvântul mareşalului Ion Antonescu adresat ţării la 7 septembrie 1940: „Să cerem iertare nefericiţilor noştri fraţi care prin vitejia vremurilor şi din propria noastră iniţiativă au_ fost rupţi din trupul ţării noastre îndurerat, să aruncăm blestemul nostru asupra marilor vinovaţi, să plângem morţii şi martirii care au căzut şl au suferit pentru ce au voit şi care au luptat pentru o Românie cu adevărat mare, pentru o Românie curată, penţru o Românie respectată, pentru o Românie tare. Să ne luăm solemn angajamentul că de azi ne unim în muncă şi în frăţie, în gândire şi simţire, în dreptate şi în lege, în disciplină şi cumpătare, în ordine şi credinţă, pentru ca prin muncă să ne întărim, să prosperăm şi să fim gata”. (încheierea Ordinului de Zi nr. 675/… iulie 1920)

Suntem în preajma zilei sfinte a înălţării Domnului, ziua speranţei omului, ziua eroilor ţării, să ne plecăm cu cucernicie frunţile şi să ne rugăm Domnului pentru odihna sufletelor eroilor ţării, cei mai buni fii ai neamului aşa de greu încercat şi să spunem din toată inima ruga noastră: „Doamne, odihneşte-i în pace în grădina Ta pe eroii României, căci ei şi-au Iubit ţara şi neamul mai mult decât viaţa”.

                                                                                              Gen.(r) Traian ROTARU