România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Etnografia şi muzeografia Basarabiei interbelice

 

 

Pe 25 martie 2015 în incinta Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, a avut loc Conferinţa ştiinţifică cu genericul: ”Noi priorităţi în dezvoltarea muzeografiei, etnografiei şi istoriei naturale în Basarabia interbelică”. Scopul acestei Conferinţe a fost de a arăta impactul pozitiv al Unirii Basarabiei cu România asupra vieţii culturale şi dezvoltarea de mai departe a spiritului naţional românesc în provincia dintre Prut şi Nistru. La Conferinţă au participat mai mulţi savanţi de la Institutul de Istorie al A.S.M., Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „B.P.Haşdeu”, Cahul, Institutul de Istorie socială „Promemoria”, reprezentanţii ştiinţei etnografice din România (Sorin Lucian Trincă, Cluj-Napoca) şi dr. hab. prof. A. Slusarenko (Ucraina). Un interes a trezit la cei prezenţi comunicările în plen: „Dezvoltarea Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Chişinău, 1918-1940”, expusă de Mihai Ursu, Director general al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Om Emerit şi raportul de bază „Evoluţia cercetărilor etnografice şi istorico-naturale din Basarabia 1918-1940, succese şi probleme”, prezentat de către prof. univ. dr. abilitat în istorie Anton Moraru. S-a menţionat că în 1918-1940 în Basarabia a activat cu succes Muzeul Naţional de Istorie Naturală, care avea un bogat patrimoniu muzeal. În muzeu se păstrau peste 40 mii de exponate. În 1926-1944 s-a editat „Buletinul Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Chişinău”, care a jucat un rol considerabil în studierea naturii Basarabiei. Au fost publicate peste 60 lucrări pe diferite probleme ale ştiinţelor naturale. În raportul prof. A.Moraru s-a subliniat că după Unirea din 27 martie 1918, s-a trezit societatea basarabeană cu gândul şi cu faptele sale sociale spre cultură, spre învăţământ şi cunoaşterea istoriei românilor, etnografiei, tradiţiilor naţionale româneşti. Au început să activeze peste 120 de scriitori, istorici, etnografi, muzeografi, poeţi, publicişti, oameni de cultură. Tragedia noastră constă în faptul, că această problemă până în prezent n-a fost studiată. Istoricii ruşi şi cei rusificaţi continuă să falsifice etnografia naţională românească. În 2010 a fost editată la Moscova lucrarea „Moldavane” (peste 540 pag.), în care se propagă concepţia „moldovenismului primitiv”. Autorii acestei lucrări neagă dezvoltarea etnografiei Basarabiei ca proces istoric. În realitate, Unirea din 27 martie 1918 a contribuit fundamental la dezvoltarea tradiţiilor, obiceiurilor, modului de viaţă naţional românesc. În anii 1918-1940 fiecare sat s-a trezit, a înviat, s-a dezvoltat învăţământul. În 1918-1940, România a construit în Basarabia peste 2560 de clădiri pentru şcolile primare, s-au deschis peste 10840 clase în şcolile primare. S-au construit şi au activat, după cum a arătat prof. Gheorghe Paladi, 900 cămine culturale, s-au organizat peste 18120 de sărbători populare, 18120 de hore populare în satele basarabene. S-a dezvoltat meşteşugul, industria casnică, ţesutul covoarelor etc. În Basarabia interbelică s-au editat peste 50 de ziare şi reviste locale, judeţene. Au fost publicate circa 10 mii de articole, materiale, informaţii despre dezvoltarea etnografiei şi istoriei naturale, istoria românilor în general. Printre cei mai vestiţi cercetători ai etnografiei şi istoriei naturale au fost savanţii Petre Ştefănucă, Bogdan Istru, Gheorghe Madan, Elena Alistar, Nicolae Moroşanu, Ion Costin, Stefan Ciobanu, Vlad Juţcan, Leon Boga, Pan Halippa, Paul Gore, Iosif Lepşi, Nicolae Frolov, Albina Osterman, Grigore Vrabie,Maria Pocora, Ioan Moţa, Ion Pelivan şi mulţi alţii. Prof. univ. A.Petrencu a adus date interesante despre cercetările etnografice oglindite în presa Basarabiei 1918-1940, iar doctoranda Ludmila Chiciuc (Cahul) a vorbit convingător despre cercetările etnografice în cadrul Institutului Social Român din Basarabia. Domnia sa a subliniat rolul prof. D. Gusti în organizarea cercetării satelor basarabene în această perioadă. Conf. univ., dr. Elena Şişcanu a analizat rolul revistei „Viaţa Basarabiei” în salvgardarea patrimoniului cultural naţional românesc, iar savantul Ion Negrei a descris cu fapte interesante rolul lui Ion Pelivan în mişcarea de eliberare naţională din Basarabia, care a contribuit plenar la Unirea Basarabiei cu România în 1918. Conf. univ., dr. în pedagogie Ioana Aurelia Axentii a relatat fapte concrete cu privire la dezvoltarea conştiinţei naţionale româneşti la elevii şcolilor basarabene în 1918-1940. Datorită şcolii naţionale româneşti în Basarabia, s-a format o intelectualitate, care a susţinut candela aprinsă a românismului după 1944, în condiţiile regimului colonial rusesc. La conferinţă s-a vorbit despre colecţia de obiecte etnografice, care s-au păstrat în Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Această colecţie a fost completată în perioada interbelică, ceea ce constituie un izvor solid pentru studierea culturii tradiţionale româneşti. Colaboratorul muzeului dr. Tamara Cojuhari a relatat despre organizarea şi dezvoltarea Grădinii Botanice din Chişinău, care a început să funcţioneze în anii 30. Dr. în teologie Romeo Cemîrtan a prezentat la conferinţă „Contribuţia Bisericii Ortodoxe Romane la renaşterea naţională a populaţiei Basarabiei în 1918-1940, a arătat întregul proces complicat de trecere de la stilul vechi la stilul nou. De asemenea s-a vorbit despre prelucrarea lemnului în Basarabia interbelică (N. Dudnicenco), s-a subliniat contribuţia şcolii sociologice gustiene la dezvoltarea folcloristicii româneşti din Basarabia (Victor Pletosu) etc. Totodată la Conferinţă s-au discutat şi unele probleme care n-au fost rezolvate în anii 1918-1940: lichidarea totală a analfabetismului, editarea şi răspândirea ziarelor româneşti în satele basarabene, lichidarea propagandei comuniste, lichidarea totală a mişcării subversive sovietice, finanţarea insuficientă a cercetărilor în domeniul etnografiei şi muzeografiei naţionale româneşti. Majoritatea savanţilor basarabeni erau săraci şi n-aveau posibilitatea să-şi editeze lucrurile într-un tiraj de masă. Pe de altă parte, s-a menţionat că România a luptat cu bandele bolşevice care veneau din URSS. Toate aşa numitele „revoluţii” („răscoale”) de la Hotin, Tighina, Tatarbunar au fost lichidate. În 1918-1940 poliţia României a intentat peste 10 mii de dosare penale contra criminalilor comunişti şi bolşevicilor veniţi din Rusia Sovietică. Conferinţa a elaborat şi aprobat circa 20 de teme, care vor fi cercetate în anii următori cu privire la etnografia şi muzeografia Basarabiei interbelice. S-a ajuns la concluzia că Unirea Basarabiei cu România din 17 martie 1918 a influenţat pozitiv, a creat condiţiile necesare pentru renaşterea naţională, dezvoltarea pe mai departe a etnografiei, culturii şi vieţii sociale a românilor basarabeni.

 Anton MORARU Prof. univ. dr. hab. în istorie (Chişinău)