România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Eroul ION PENA, perceptorul - scriitor,

căzut pentru eliberarea Transilvaniei

Prozatorul Constantin Stan, membru al USR, în articolul său despre scriitorul teleormănean -  belitorean, Ion Pena, “Un caz ciudat”, publicat în “Ziarul de Duminică”, suplimentul “Ziarului Financiar”, din 28 septembrie 2001,  îl citează pe Ov. S. Crohmălniceanu care spunea că: „Vei exista, dacă exişti în timpul vieţii tale!”

Fiind oale şi ulcele, în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, Pena nu mai răzbate să-şi zică oful  neputinţei şi amărăciunii trăite,  rănit fiind, pe patul spitalului militar de unde urma să plece neîmpăcat. Trebuia să se însoare după război. N-a mai apucat, se dăruise patriei. O floare de femeie a rămas strivită toată  viaţa. Patria, să trăiască!

Ion Pena a existat plenar în perioada interbelică. Şi totuşi, poet şi epigramist, publicat şi apreciat în acei ani, este un necunoscut astăzi. Ciudat. De ce oare?

Pena a creat şi s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României şi a Europei; etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a dus la scoaterea acestuia în afara circuitului public prin includerea sa în “Fondul special - interzise” între 1945-1989. Ei bine, da, chiar şi mort fiind, Ion Pena a fost aruncat de ciracii cenzurii în uitare totală şi apoi au înghiţit cheia. Nu le-a scăpat aproape nimic. Până în 2000 nu s-a ştiut mai nimic de el. Doar epigramiştii seniori îşi mai aminteau epigramele lui Pena în care-l creiona pe Păstorel. În schimb, în UNIVERSUL LITERAR, suplimentul celui mai popular şi influent ziar din perioada interbelică, UNIVERSUL, Ion Pena era catalogat  “Un poet plin, de un talent robust, original şi format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalţi”, „astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere ... “versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia. În miezul lor se zbate un poet de rasă care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Şi nu mă înşelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit şi pe ei, prin simpla lectură, fără reverenţe şi fără salamalecuri.  Aceasta este pecetea talentului.”

Printre colegii de publicaţii i-a avut pe Leonida Secreţeanu, Ion Caraion, Alexandru Lungu, Ştefan Augustin Doinaş, Coca Farago, s.a. De ce oare nimeni, atâta amar de vreme, n-o fi pomenit nimic de el ? Pe lângă cei care băteau la poarta străbunicilor ca să ciugulească ceva, au fost, se pare, şi câţiva oameni bineinteţionaţi, precum scriitorul Teodor Scarlat, coleg la UNIVERSUL LITERAR, şi profesorul Ion Voiculescu din Piteşti.

Au existat două scăpări după „dezgheţul ideologic” din deceniul al şaptelea, când Ion Pena a fost inclus în antologia “Epigramişti români de ieri şi de azi” a lui N. Crevedia, din 1975 - Editura Eminescu. Iar în ziarul „Teleormanul ”, din 29 septembrie 1979, Gh. Filimon şi I. Bâlă în articolul „Fişe de istorie literară: Ion Pena”, consemnează curajos pentru acea vreme: „Printre condeierii teleormăneni se numără şi Ion Pena, poet delicat şi plin de talent, pe nedrept, poate uitat astăzi”.

 

***

Ion Pena s-a născut pe 25 august 1911 într-o familie de ţărani agricultori din comuna Belitori  (azi, Troianul) judeţul Teleorman, fiind primul din cei şapte copii ai familiei Chiriţă (Firică) Pena (1888 - 1963) şi Alexandra (Lisandra) Polimbiada Pena (1888 - 1971).

Antibolşevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în Revista “Păcală”, al cărei motto era: „Iar când la Patria Română/ Râvneşte hidra bolşevică/ Nesăţioasă şi păgână,/ Ia şi o armă, că nu strică!.”

Deşi până în anul 1943 înmormântaseră patru copii, pe  Lina, Fănica, Nicu şi Costache, străbunicii mei si-au dat acordul ca ceilalţi trei băieţi, care le mai rămăseseră, Gheorghe, Petre şi Ion Pena, să meargă pe Frontul celui de Al Doilea Război Mondial. Scriitorul a fost al cincilea copil, pe care Firică şi Lisandra Pena   i-au condus pe ultimul drum. Ce trebuie să fi fost în sufletele lor, ce-o fi fost în sufletul lui bâtu’ Ioniţă? O tragedie imensă se abătuse asupra lor, grea povară de purtat prin anii vieţii. Acest erou necunoscut, alături de cei doi fraţi ai săi, a mers pe front şi pentru România ta.

Viaţa lui Ion C. Pena s-a desfăşurat sub zodia tragicului, ca să nu zic a blestemului. A avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani. Câţi dintre voi, dintre noi, în caz de ameninţare a ţării, ar lăsa în urmă cafenelele, maşinile bengoase, vilele luxoase, orgoliile, laşităţile şi şpriţurile lungi pentru a se înrola într-un război - Doamne, fereşte! - care ar trebui să fie al nostru, al tuturor?

Bănuind răspunsul, vă sugerez să luaţi aminte şi să faceţi ceva pentru ca povestea acestui scriitor - erou să nu se piardă. Deşi a fost unchiul mamei mele, din motive obiective, abia în anul 2000, în urma unor documentări in  „Biblioteca Academiei Române”, „Biblioteca Naţională a României” şi „Arhivele Naţionale ale României - filiala Alexandria”, aveam să descopăr o parte din scrierile fratelui lui Petre Pena, tatăl mamei mele. Acum, gratie documentarilor pe care le-am făcut, este o certitudine faptul că Ion Pena publică poezii, epigrame şi proză, fiind apreciat în marile publicaţii bucureştene „UNIVERSUL LITERAR”,„Păcală”, „Prepoem”,  „Epigrama”,  „Vremea”,  în revista buzoiană „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion şi Alexandru Lungu, cât şi în cele teleormănene „Oltul”, „Drum”, „SO4H2(Acid sulfuric)”, „Graiul tineretului” ...  Sunt lucruri puţin ştiute. Pentru mine aducerea la lumină a vieţii dramatice şi a scrierilor lui Ion Pena este oxigenul existenţei mele începând din aprilie 2014, când am început să dau din nou din aripi.

 

***

Ion Pena a urmat cursurile „Şcolii primare de băieţi, Vasile Alecsandri”, în satul natal, Belitori. A continuat cu „Şcoala de Comerţ Elementar” din Roşiorii de Vede şi, ulterior, cu „Şcoala de Comerţ Superior” din Turnu Măgurele. În aceste şcoli, i-a avut printre colegi pe viitorul publicist şi primar  Nicolae Stănescu - Udrea (1909 – 1983) din Roşiorii de Vede şi pe viitorul pedagog, poet şi prefect al judeţului Teleorman – Florian Creţeanu (1908 – 1972) din Turnu Măgurele. 

***

A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roşiorii de Vede, asociaţie a tinerilor publicişti teleormăneni, înfiinţată în 1935 sub preşedinţia de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, preşedinţi activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea şi Florian Creţeanu.

 

***

Ion Pena a fost un vizionar, aşa că acum, în 2014, noi putem să cumpănim povestirea utopică „Moneda fantazienilor”, scrisă la Sicheviţa, jud. Caraş, în 1937-1938, în care Pena merge cu anticipaţia până la 1 ianuarie 2000. În povestire, previziunile autorului au mari analogii, surprinzătoare, cu colectivizarea şi cooperativizarea (coop-uri, grădiniţe...), dovedindu-se un bun analist social de anticipaţie.

Prozatorul Constantin Stan vorbeşte despre faptul că Ion Pena prin aceasta povestire  îl devansează pe Orwell. În volumule sale „Fotografii la periscop” şi „Secvenţe de istorie literară - opera omnia - publicistică şi eseu contemporan”, care cuprind studii şi articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Şt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda şi Mircea Scarlat, cunoscutul publicist şi istoric literar, Stan V. Cristea, membru al  USR, îl numeşte pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptăţit. Aşa cum spunea profesorul, publicistul şi prozatorul Victor Marin Basarab : „Povestirea „Moneda fantazienilor” ar trebui pusă în circulaţie şi aşezată într-o exactă comparaţie cu proza urmuziană, într-o corectă înţelegere a vizionarismului sud-est european şi, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian”.

 

***

Tot Stan V. Cristea consemna în revista „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie. Îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu şi Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001, acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat şi sensibil, care a putut să meşteşugească destule versuri memorabile.”

 

***

Profesional, ca finanţist(perceptor), a funcţionat timp de aproape patru ani şi zece luni la Sicheviţa - jud. Caraş, actualmente Caraş Severin, între 1936 - 16 iulie 1941, ca delegat de agenţie. Aici înfiinţează „Căminul cultural - Lumina”, cu sediul în incinta Primăriei. Donează căminului cultural un aparat radio, iar bibliotecii din localitate cărţi în valoare de mii de lei. Ulterior, împreună cu sătenii procură un aparat de proiecţie. Apoi, la Domneşti, jud. Muscel, actualmente Argeş, din iulie 1941, Pena lucrează ca agent administrativ. Aici înfiinţează, în 1941, „Biblioteca Modernă” prin care caută să satisfacă cerinţele de lectură ale localnicilor, implicându-se puternic în activitatea de culturalizare a sătenilor. În Domneşti se împrieteneşte cu Gheorghe Şuţa, care-l şi găzduieşte până la plecarea pe front. Acesta era preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, din Domneşti, mare industriaş şi comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucşoara, participantă activă la „Rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraş - Haiducii Muscelului”.

 

Prezentam la început citatul lui Ov. S. Crohmălniceanu care spunea că: „Vei exista, dacă exişti în timpul vieţii tale!”

Ion Pena n-a fost căsătorit şi n-a avut copii. Totul se pierdea. Am decis să mă implic în recunoaşterea sa, chiar şi după 70 de ani. Am bătut la multe uşi literare care nu s-au deschis. Din fericire începutul de mileniu ne oferă instrumente noi de promovare în lumea Internetului: wikipedia, google +, facebook, s.a. Ţelul meu este  să aduc la lumină scrierile, atâtea câte au mai scăpat, şi viaţa tragică a lui Ion Pena. Este un arc în timp. Cazul Ion Pena a fost redeschis. El poate exista din nou prin dumneavoastră.

Consider că scrierile sale pot vorbi cel mai bine despre perceptorul - scriitor. Iată câteva din poeziile sale, care se găsesc în volumul postum „Scrieri” de Ion Pena, apărut  în 2011, la 100 de ani de la naşterea sa, din care am şi folosit câteva pasaje:

 

 

 

Portret

 

Eu sunt sălbatic ca un vis

Ce noaptea liniştea sugrumă,

Ca un profet păgân închis

În carapacea mea de humă.

 

Eu sunt înalt ca un stindard

Ce-i ros de umbră şi de glorii,

Ca un păcat spălat de nard

În patruzeci de purgatorii.

 

Eu sînt pribeag ca un strigoi,

Ce scuipă lumea cu blesteme,

Ca un nebun cu pumnii goi

Şi tidva plină de poeme.

________________________________________

Publicată în „PREPOEM”, an II, seria II, nr. 19 din iunie 1941

 

 

Anii   mei

 

Anii mei ca merele toamnei trec

Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;

Peste calendar, peste zile m-aplec

Şi-mi plac colindele şi Sântămaria.

 

Visez ades la biserica din copilărie,

Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;

La bâlciuri o fată, o menajerie

Şi eu evoluând, între ele, Irod.

 

Drumuri în apă, berzele călătoare,

Feerie de primăveri şi uimire.

Blândul Isus între copii, sunătoare

În frunza de plopi – aninată vuire.

 

Anii mei, lunile şi zilele mele,

Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea

Merg către unde? Şi vă scutur nuiele

În sufletul negru cum este cernirea.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, anul  III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937

 

 

Scrisoare din  oraş

 

Comuna mea cu leat pierdut în ceaţă,

Cu linişti mari, cu case de argilă,

Prin visul meu, prin alba dimineaţă

Te năzăresc îndepărtată şi umilă.

 

Eu am plecat în larguri de migdale

Din anii mici ca nasturii şi melcii

Tu ai rămas pe coastele ogale

Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.

 

Poate-i mai bine, dreaptă în natură

Să stai aşa de dor de catapeteasmă,

Arar să-mi joci în orele de sgură

Pe canavaua gândului mireasmă.

 

Prin jurul meu e colb amar şi trudă,

În creştet nici-un înger nu coboară

Cu bozi în păr nu văd o paparudă

Şi chiar regina vântului e chioară.

 

Căsoaie mari, cu pântece bălţate

Sudalme sure bucură peisajul,

Poemele sunt frânte, lăbărţate,

Pe vârfuri e actor cabotinajul.

 

Şi nimeni nu visează o minune.

Un boloboc de logică e traiul,

Pe-aici e mort şi timpul în tăciune

Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.

 

Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie

Dar eu te simt, comună de pe zare.

Luceafăr înălţat în veşnicie

Cu Dumnezeu în frunte şi altare.

______________________________________

Publicată în  „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 şi „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10, din 7 martie 1942

 

 

Către Don Quijotte

 

Cules din mituri, însuţi tu un mit,

Biet pelerin cu inima bolnavă

De uriaşa visului otravă –

În piscul tău cu râvnă m’ai primit.

 

Sărac şi bleg prin holde de pământ,

Contrariu cum canoanele învaţă,

Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă

Sub nu ştiu care straniu legământ.

 

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar

Eu ignorez pogoanele de spaţiu.

Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu

Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.

 

Surpat ades în vânturi şi restrişti

Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,

Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,

Cu ochii veseli, niciodată trişti.

 

Întrezăresc în tine, ireal

Erou de comedie zăpăcită:

Străfundul omenirii ce palpită

Mereu, după un fir de ideal.

________________________________________

Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 30, din 25 iulie 1942

 

 

Hei, moarte

 

Hei, moarte, ce treci ca un vânt,

cu zile de cer şi pământ,

opreşte trasura dealatul cu noi,

de-a latul atâtui gunoi.

 

şi stai ca să bem un cotnar

magnific de bun şi de rar,

cotnar bătrânesc,

cu pulpă de lut românesc.

 

Hei, moarte, ursuză şi rea,

cu fruntea de negură grea

deshumă focoşii cârlani.

să bem un milion de ani,

să bem sacadat şi urât

cu toată durerea în gât.

 

Tu, moarte, nimic nu câştigi

că noaptea în ochi mi-o înfigi

şi-alături de-atâţia nebuni,

un hoit obosit mai aduni.

 

Tu, moarte, la fel hăueşti

cu lupii şi câinii cereşti,

că omul în viaţă adastă

o vârstă mai vastă.

 

Ci lasă porunca eternă

şi vino cu noi în tavernă,

la mese bălţate şi mici,

cu turme de palizi calici.

 

Petrece cu noi şi te joacă,

bizară, hidoasă, potroacă,

retează-ne palma, ne fură din bile,

dar lasă-ne sacul de zile.

 

Ah, iată şi iată – n’asculţi

ruga atâtor desculţi.

Hei, moarte, aceeaşi rămâi

în legile astea lălâi ...

un rece tăcut negustor

pe-al vieţii pridvor.

 

Te bucuri s’adoarmă drumeţul

dai preţul.

şi-alături cu fraţii şi naşii

îi iei chiuitul şi paşii.

 

Hai, trage’n bătătură,

să mă sui în trăsură.

_______________________________________

Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi în „UNIVERSUL  LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942

 

De Marin SCARLAT