România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Ioan Stan – Arieşeanu

un poet şi erou uitat

„La 70 ani de la moarte” 

În calendarul de suflet al creştinului şi a bunului român, sărbătoarea „Înălţarea Domnului” este şi o zi sfântă, zi de cinstire a „Eroilor Neamului”.

Cu smerenie şi vie recunoştinţă, noi îi purtăm în inimile noastre. EROII sunt istorie sfântă, martiri ai neamului. Datorită lor se întruchipează în frumos fiinţa noastră. La ceas de rugăciune şi ceas de pomenire, o îndatorire ca o dulce povară mă îndeamnă a aduce la lumină un erou – pe nedrept uitat – din numărul mare de eroi care au murit pe altarul sfânt al patriei pentru reînvierea neamului. Ioan Stan – Arieşeanu. S-a născut la 22 iunie 1922 în localitatea Sohodol – Ţara Moţilor.

Părinţii săi Maria Tomuş şi Nicolae Stan erau fruntaşi ai satului, buni creştini. Tatăl poetului era recunoscut rapsod al cântecului popular. Bunicul ”Ioan Tilichi” era renumit meşter ”cojocar”, îndeletnicire moştenită din tată în fiu. În tradiţia orală a rămas că însuşi Avram Iancu a primit şi a purtat un cojoc frumos ornamentat de la această familie.

Copilăria, tânărul Ionică şi-a petrecut-o în casa părintească. Şcoala primară în satul natal. După mărturi-sirea învăţătorului: avea o foarte bună ţinere de minte – inteligenţă ageră, ştia să scrie şi să citească, ca învăţătorul”.

Aceste calităţi native ale ”pruncului de moţ” l-au făcut pe marele pedagog, episcop Dr. Vasile Stan să-l înscrie la Şcoala Pedagogică Normală de băieţi din Sibiu, Şcoală pe care el a absolvit-o ca elev premiant.

Terminând şi studiile pedagogice la Sibiu, tânărul Ioan s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj, având parte de a audia cursurile renumiţilor dascăli:  D.D Roşca, Lucian Blaga, Ştefănescu Goangă.

La această vârstă Ioan Stan –Arieşanu era deja un nume cunoscut în ”lumea literară”. A fost un împătimit culegător de folclor din Ţara Moţilor. A cules poezie populară, cântece. Povestirile auzite din gura bătrânilor le folosea în lucrările sale literare, în poezii. A publicat mult în revistele timpului din care amintim: Gândul nostru, Luceafărul literar, Zorile Romanaţilor, Foaia Noastră, Izvoraşul, opera lui se constituie din poezie şi schiţe, nuvele cu un bogat conţinut popular, cu personaje şi trăiri din Ţara Moţilor.

Amintim doar câteva titluri: ”Livada bunicilor”,”Scara cea grozavă”, piesa ”Moţii”, volumul de poezie ”Vai de mine” cu aluzie la viaţa grea a moţilor.

În plină formare intelectuală este nevoit să-şi întrerupă studiile universitare. A început războiul. A fost chemat pentru a-şi sluji şi apăra patria. Înrolat în armata română, la batalionul de moţi ”Avram Iancu” din Abrud, este trimis la Şcoala de ofiţeri de la Lipova – Arad.

Dacă până în aceste momente îl găsim pe Ioan Stan-Arieşeanu în slujba condeiului, de acum înainte îl găsim cu arma în mână, până la jertfa supremă, pentru apărarea pământului străbun. Brav ostaş în slujba neamului, Ioan Stan-Arieşeanu în calitate de comandant de pluton cu gradul de sublocotenent, a căzut eroic în luptele împotriva armatelor hitleriste pe teritoriul Cehoslovaciei la 6 Martie 1945, când împlinea abia 21 de ani.

Un cartuş nemilos i-a străpuns Carnetul de student din buzunarul hainei militare, pătrunzându-i în inimă. A fost înmormântat la Cimitirul Român din Lucenek- Cehoslovacia, unde şi azi i se odihnesc osemintele.

Ioan Stan-Arieşeanu a fost un autentic scriitor, poet, un ostenitor al condeiului care s-a născut şi a trăit în Ţara Moţilor. Nu a fost general sau erou de legendă, ci un tânăr erou pe care nu avem voie să-l uităm.

Odată cu Înălţarea la Cer a Domnului, neamul nostru îşi serbează istoria eroismului său legendar, personificat prin eroi.

Este istoria sufletului românesc. Eroii sunt născuţi din credinţă şi jertfa poporului. Eroii reprezintă jertfa de veacuri a unui neam.

Dacă ştim să ne cinstim eroii, Ţara merge înainte.

Dacă clopotele bat pentru pomenire, mai avem credinţă, mai avem viitor.

Cu gândul la eroii neamului Românesc să ne plecăm genunchii şi inimile noastre, ctitori ai veşniciei româneşti şi să lăsăm să cadă o lacrimă de recunoştinţă în rugăciunea noastră pentru veşnica lor odihnă!

Dormiţi în pace, scumpi eroi şi pomenirea voastră să fie în veci! Amin.

 

Preot GOIA Eugen