România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

„Meteora”  românească de la  Cetăţeni-Muşcel

 

Motto:

     „Ne impresionează trecutul, ne impresionează umbrele celor ce înghenuchiau în CETĂŢUIE, ce tăiau calea şi viaţa inamicului intrat în calea aceasta. Ne impresionează gândurile, nesiguranţa şi temerile ceasului de faţă.”. Grigore Pişculescu - Gala GALACTION (1879-1961) Impresii după vizitarea Schitului Cetăţuia „Negru Vodă” – Cetăţeni.

„DEUS SIVE NATURA”  (Dumnezeu sau natura) (Spinoza, 1632-1677)

„Spinoza ar fi făcut mai bine dacă ar fi spus lucrurilor pe nume” (A. Schopenhauer, 1788-1860)

Când începi să filosofezi, trebuie să fii mai întâi spinozist” (Hegel, 1770-1831)

 

Résumé

Dans la „Météore…” je fais une brčve présentation de la vie spirituelle et religieuse des Thraco-Geto-Daces en liaison aves les découverts archélogiques de Cetăţeni. La nouvelle interprétation est soutenue par les témoignages des Anciens et par les oeuvres de nos savants M. Eliade et V. Pârvan. A aux pages 5 - 7, on n’exclue pas l’existence d’un grand centre religieux, l’ancien Kogainon (M. Eliade – „De Zalmoxis ŕ Genghis Khan”), Kogaionon (V. Pârvan – „La Gétique”). Mircea Eliade soutient que „Les Mystčres”, les mythes, les symboles, les rituels et le culte de Zamolxis qui se trouvent ŕ la base du folklore religieux des Roumains, précčdent les grandes civilisations du Proche Orient et la Méditerranée.

 

Din Câmpulung, fosta reşedinţă a istoricului judeţ Muscel (nu cu mult timp în urmă), porneau în toate direcţiile şosele naţionale, drumuri judeţene şi locale (vicinale) precum şi mai multe poteci. Potecile, în marea majoritate peste munţi, prin vama cucului, duceau la fraţii noştri din Transilvania. Din pitorescul oraş de pe Râul Târgului,  spre fosta cetate de scaun Târgovişte, şoseaua urca pe Calea Târgoviştei (stradă al cărei nume se mai păstrează şi astăzi, în fosta reşedinţă a primilor Basarabi) până în apropierea satului Bilceşti1  şi din Măţău  cobora spre Suslăneşti2. Apoi, pe vechiul drum al poştei, peste muşcele (Hobaie) prin localitatea, azi dispărută3, Neagomireşti – Nagomireşti4, şoseaua ducea în fosta comună rurală Cetăţeni Deal (aşezare de moşneni).

Aici, drumul se bifurca spre Cetăţeni Vale (drum local) şi un alt drum prin Mesteacăn5  şi Văleni Dâmboviţa6 ducea la Lăicăi – Runceasa, urmând apoi cursul Dâmboviţei7 spre Târgovişte. Localităţile Cetăţeni Vale – Diaconeşti şi Lăicăi – Runceasa, în trecut erau comune separate, dar ambele locuite de ţărani neliberi (clăcaşi). Din Cetăţeni Vale, doar 2 km spre nord ne mai despart de „METEORA” ROMÂNEASCĂ (scriitorul Mihai Rădulescu) de la Valea Cetăţuii, despre care vom vorbi mai jos.

La Lăicăi, încă din vremea domnitorului martir C-tin Brâncoveanu (1688-1714), exista vestita Cârciumă de Piatră unde a conăcit (23 mai 1821)8 Tudor Vladimirescu în nefericitul său drum, spre pieire, la Târgovişte. Eroul care îmbrăcase „cămaşa morţii”, după ce a pornit zavera în ianuarie 1821, din Padeşul Olteniei, va fi ucis mişeleşte (pe la spate) la 27 mai 1821 de către eterişti din ordinul lui Al. Ipsilanti, conducătorul mişcării greceşti  Frăţia (Eteria). Cu un secol înaintea mişcării revoluţionare a românilor, condusă de către eroul martir T. Vladimirescu (1780-1821) în satul Coceneşti9 dinspre  Valea Argeşelului apărea o cruce   (v.foto), ale cărei slove chirilice, învechite de vreme, sunt descifrate în cartea Cruci de piatră10, din care redăm doar un mic fragment:  „…O, buni credincioşi călători care pe aicea veţi tr(e)ce şi pre cinstita cruce înainte vedeţi, cu buc(u)rie vă închinaţi lui H(risto)S, …

 

„O, buni credincioşi călători” şi dragi cititori, daţi ascultare acestei chemări şi mergeţi spre cele mai minunate şi splendide meleaguri din ţara noastră.

Mergeţi, dragi pelerini la „METEORA” ROMÂNEASCĂ de la Cetăţeni, acolo unde istoria se întâlneşte cu îngerii.

La ieşirea din Cetăţeni Vale, spre nord, se zăreşte în crestele înecate de lumină o bisericuţă ce pare atârnată de cer, chiar pe vârful unui pinten stâncos. După ce traversăm albia, faimosului râu Dâmboviţa11 şi trecem pe lângă sălaşe de rudari, începem urcuşul pe piscul muntelui. În mai puţin de o oră, de urcuş pe o cărare în serpentină, ajungem la faimoasa biserică rupestră denumită Cetăţuia lui Negru Vodă.

 

Sol lucet omnibus

 

Cunoaştem că în Muscel (zonă etnoculturală distinctă) se mai găsesc două biserici săpate în stâncă şi anume Biserica rupestră a Mănăstirii de maici Nămăeşti, la nord-est de Câmpulung şi Biserica rupestră Corbii de Piatră (Jghiaburi) situată la aproximativ 1 km de centrul comunei Corbi de pe Râul Doamnei, comună în care s-a născut Naum Râmniceanu (1764-1838) cleric şi cronicar român.12  

Nu credem că greşim afirmând că la acest sfânt locaş de la Cetăţeni au venit pentru rugăciune, în vremuri de restrişte, primii noştri voievozi: Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364) cu doamna Clara, a doua soţie a sa şi fiindcă era catolică, are în pronaos un altar. Şi Vladislav I Vlaicu (1364-cca 1377), voievodul care „a ştiut să imprime cu armele în mână (scria N. Iorga), respectul teritoriului său, care de atunci încă a prins muşcelele de la răsărit şi a găsit drumul spre Dunăre.”13

 Şi pentru că suntem într-un loc încărcat de istorie şi plin de legende, rugăm cititorul să ne îngăduie a coborî în timp, la vremurile de mult apuse, în urmă cu mai multe  milenii, înainte de apariţia marilor civilizaţii ale Orientului Apropiat antic şi ale Mediteranei.

Şi atunci, soarele încălzea pietrele muntelui, iar apa săpa, şi picătura chinezească rodea roca muntelui dând naştere (după milenii) la grote şi peşteri. Una dintre cele trei peşteri poartă numele de Peştera Moşului. Moşul din străvechile tradiţii populare româneşti era imaginea lui Zamolxis. Unele dicţionare îl mai numesc pe marele Zamolxis şi zeul Moş.14 Mai târziu, Moşul reprezenta imaginea lui Dumnezeu. Petrache Lupu în „minunea” de la Maglavit (jud. Dolj) susţinea că l-a văzut pe „Moş”-ul. Pe peretele exterior al bisericuţei rupestre (formată din două peşteri) se mai distinge „Cavalerul trac” . În muntele stâncos, cu multe crăpături şi grote, noi nu excludem ipoteza  existenţei unui centru monahal al tracilor. Monahii lui Zamolxis numiţi „kopnobataicei care merg printre nori, în traducere din greaca veche cu sensul de „umblători prin fum”15,  trăiau retraşi în peşteri sau în crăpăturile munţilor, urmându-l pe Zalmolxis care se retrăsese într-o locuinţă subterană. În acel loc subteran, le promisese marele lor zeu, că se vor muta şi ei, trăind veşnic (imortalitatea sufletului - nemurirea) şi având parte de toate bucuriile „… unde trăind de-a pururi vor avea parte de toate bunătăţile.” 16 Cunoaştem că oamenii primitivi trăiau şi în peşteri. Ei credeau în duhuri, bune sau rele, pe care le înduplecau prin magie (pe cele rele).

În 1962, D. V. Rosetti arăta: „În secţiunea V trasată într-o depresiune la locul numit «beciul»… am găsit  şi resturi sporadice de locuire din orânduirea comunei primitive datând probabil de la începuturile epocii de bronz17. După aproximativ 5 milenii este firesc ca „resturi”-le să fie „sporadice” şi „probabil”-e, mai ales că aşezarea a fost devastată şi este în continuare şi acum distrusă (greu de înţeles într-o societate normală) de către locuitorii  rudari.

De sute de ani, se afirmă că în Carpaţi există Muntele Sfânt Kogai(o)non.18 Credincioşii au căutat peste tot, şi în Ceahlău şi în Apuseni, în Retezat şi în Munţii Orăştie, dar fără nici un rezultat. Oare Muntele Sfânt să fie doar o himeră? Himeră să fie relatările anticilor şi „mistere”-le (M. Eliade) despre strămoşii noştri? Să se găsească aici la Cetăţeni sanctuarul zeului Zamolxis de pe Muntele Sfânt? Este posibil, şi în sprijinul acestei ipoteze aducem dovezi materiale şi mărturii ale anticilor şi istoricilor moderni. 

Părintele istoriei Herodot din Halicarnas  (cca 484-425 î. Hr.) ne-a lăsat mai multe informaţii despre traco-geto-daci. „(…) ei (geţii n.n)  cred  că  nu  mor  şi  că  acel  care  dispare   din   lumea  noastră  se  duce  la  zeul Zamolxis. Unii din ei îi mai spun Gebeleizis”19.

Filozoful Platon (428-347 î. Hr.), unul dintre cei mai mari gânditori ai antichităţii şi discipol al lui Socrate (469-399 î. Hr.), în dialogul Charmides  ne relatează despre concepţia unui medic trac al lui Zamolxis (regele lor care este zeu).  „…după cum nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm capul, ori capul fără să ţinem seama de trup, tot astfel, nici trupul nu poate fi însănătoşit fără suflet” 20. Şi apoi cei doi interlocutori ai lui Socrate (Critias şi Charmides) continuă discuţia arătând că medicii greci din această cauză nu izbutesc să vindece multe boli.

Istoricul şi geograful Strabon (63 î. Hr – 21 d.Hr), de asemenea grec, ne aduce preţioase date în legătură cu domnia lui Burebista (82-44 î.Hr) „(…) cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”21  

În lucrarea sa Geografia, Strabon menţionează că întâiul sfetnic al lui Burebista, marele preot Deceneu (sec. I î. Hr.) a fost luat, ajutor, pentru a ţine în ascultare poporul. Deceneu era socotit şi zeu şi, deşi Strabon îl numeşte un şarlatan, care multă vreme „rătăcise” prin „Egipt”  îl apreciază „pentru ascultarea ce i-o dădeau [geţii]”22. „Strabon adaugă o asociere a lui Zamolxis de către regele dac, înainte de a fi consacrat ca zeu”.23       

Burebista era rivalul lui Cezar (102 – 15 martie 44 î.Hr), cel mai de seamă general roman cu care însă n-a ajuns să se înfrunte. Şi Burebista şi Cezar mor asasinaţi în acelaşi an, 44 î. Hr. Marele rege geto-dac, una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei noastre, stăpânea un întins  teritoriu din patrulaterul Boemiei (Cehia de azi), până la gurile Olbiei (vărsarea Bugului în Marea Neagră) şi din Carpaţii Păduroşi (Polonia) până la Munţii Haemus (Balcani). Istoricul şi episcopul got Iordanes (mijl. sec. VI), originar din Moesia, are opere de mare însemnătate (Romana şi mai ales Getica) în care ne prezintă informaţii preţioase din izvoarele străvechi care nu s-au mai păstrat. El ni-l prezintă pe marele preot Deceneu ca  pe  un  mare  savant  şi un mare civilizator  al  geto-dacilor. Deceneu  îi  instruia   pe strămoşii noştri în toate ramurile filosofiei, îndemnându-i  să  trăiască  după legile naturii. I-a învăţat medicina (plantele şi ierburile de leac), astronomia (le arăta mersul planetelor şi toate  secretele astronomice),  etica şi logica. „Apoi, în timpul domniei la goţi a lui Burebista a venit în Goţia Deceneu, pe vremea când Syla a pus mâna pe putere la  Roma.  Primindu-l  pe  Deceneu,  Burebista  i-a  dat  o   putere aproape regală. După sfatul acestuia, goţii au început să pustiască pământurile germanilor … El (Deceneu, n.n.) i-a învăţat etica, dezvăţându-i de obiceiurile lor barbare,   i-a instruit în ştiinţele fizicii … i-a învăţat logica făcându-i superiori celorlalte popoare, în privinţa minţii;”24

 

Inscripţia lui Acornion de la  Dionysopolis (Balcic, azi în  Bulgaria)

Burebista (cca 82-44 î. Hr.). Man. de istorie, cls. a VIII-a

Cetăţeni. 1 bol, 2 brăţară, 3 pandantiv, 4 braţ de compas. După D. Măndescu, Argesis, 2003, p.104

 

După cum bine se observă Iordanes îi confundă pe geţii lui Burebista şi Deceneu (geţii, popor din marea familie a tracilor, cei mai numeroşi din lume după inzi) cu goţii (popor de neam germanic).

Geto-dacii foloseau alfabetul grecesc şi latin în perioada de înflorire a culturii lor. Pe o monedă, denar republican roman (dintr-un tezaur descoperit la Cetăţeni), găsim cuvântul PETR 25.

Episcopul got romanizat Iordanes alcătuieşte la mijlocul secolului VI o Istorie  a  Goţilor  confundându-i,  aşa   cum  am  mai  arătat  mai  sus,  pe goţi cu geţii noştri. El culege date despre istoria Daciei de la istoricii antici îndeosebi din lucrarea (azi pierdută) a lui Cassiodorus precum şi din Dion Chrysostomus despre care vom aminti, foarte pe scurt, mai jos.

 

a. Aversul denarului cu sgrafitul  PETR descoperit la Cetăţeni.  b. Desenul aceluiaşi sgrafit

 

Şi tot de la istoricul got aflăm că urmaşul lui Deceneu a fost Comosicus (sfârşitul sec. I î.Hr. – sec. I d. Hr.) având puteri depline ca rege, mare preot şi judecător. Comosicus (după care a urmat Corilus) a fost la fel de mult slăvit de către poporul său. „Acesta era considerat de ei ca rege şi ca preot suprem şi ca judecător, datorită priceperii sale, şi împărţea poporului dreptate ca ultimă instanţă. Părăsind şi acesta viaţa, s-a urcat pe tron, ca rege al goţilor (geţilor, n.n.) Corilus care a condus timp de patruzeci de ani popoarele sale în Dacia” 26

Filozoful stoic Dion din Prusa (Dion Chrysostomus) („Gură de Aur”, cca 40 ­- 120 d. Hr.) care a călătorit mult în Orientul grecesc ajungând până la gurile Bugului (autorul folosit de Iordanes) în „Istoria Goţilor” (Istoria Geţilor, n.n.) are o mare admiraţie faţă de strămoşii noştri. Retorul (denumit astfel pentru marele său dar oratoric) şi filozoful Dion Chrysostomus nu întâmplător îi aşază  pe geto-daci pe aceeaşi treaptă de dezvoltare cu grecii (elenii) epocii de aur. Dacă miracolul grecesc continuă şi astăzi să fascineze lumea, şi noi românii azi uimim Europa.? … Dar cum?... 

Apropiindu-ne de locurile şi tematica noastră, nu cred că greşim, afirmând că pe vârful muntelui stâncos, în grotele şi peşterile 27 aproape de nori (rupte din nori) a existat un centru spiritual-religios al tracilor.   Acest  străvechi  centru   al  spiritualităţii  noastre   îl  putem   identifica  cu  Muntele   Sfânt

KOGAI(O)NON pe care-l localizăm, aici, la Cetăţeni Vale şi nu la Grădiştea Muncelului unde „trebuie probabil localizat” 28 . În Munţii Orăştie, la Grădiştea Muncelului nu avem peşteri şi grote. „Cât despre <muntele sacru> Kogainon, numele său, atestat numai la Strabon, este suspect… Dar nu avem un motiv plauzibil să ne îndoim de autenticitatea informaţiei privind locuinţa marelui preot” … 29. „(…) din cea mai îndepărtată antichitate şi până la începutul secolului nostru, culmile şi grotele munţilor, au fost locurile de retragere predilecte ale asceţilor, călugărilor şi contemplativilor de tot felul”. 30  La Cetăţeni avem o davă ale cărei începuturi sunt stabilite de arheologii noştri în La Téne. Considerăm această localizare, în timp,  mult prea târzie, întrucât „…majoritatea davelor s-au înălţat pe aşezări mai vechi, datând chiar din timpurile preistorice, fapt deloc surprinzător, dacă avem în vedere poziţia lor geografică favorabilă. 31 Nicăieri, în toţi munţii noştri, nu găsim o aşezare istorică  cu o poziţie geografică asemănătoare care să aibă şi peşteri în vârf de munte; doar în Grecia. Sfârşitul, „abandonarea anumitor dave precum Cîrlomăneşti (jud. Buzău), Cetăţeni (Jud. Argeş), Polovragi (Gorj) sau Zimnicea”32 … trebuie pusă, fără ezitare, pe seama  lui Burebista, care, „…se străduia să unească triburile geto-dacice”.33 

După M. Oppermann, plasăm formarea etnosului trac în epoca bronzului. Tracii (rezultatul sintezei între autohtonii eneolitici şi păstorii nomazi imigraţi din spaţiul nord-pontic în mai multe valuri în mileniul III şi II î. Hr) erau cunoscuţi ca un popor adânc religios. Eruditul V. Pârvan ne arată că antichitatea e unanimă în a recunoaşte la strămoşii noştri o severă religiozitate. Eminentul academician scrie că poporul îi numea pe preoţii lor (monahii lor) prea cuvioşi călători prin nori”. 34  Cronologic ne găsim la începuturile istoriei când legătura între om şi natură era tot mai evidentă. La sfârşitul neoliticului sau „epoca barbariei” 35, mai exact la începuturile epocii „bronzului”  sau în vremea „barbarlor evoluaţi” 36 când începe şi apogeul civilizaţiei îndepărtaţilor noştri strămoşi (tracii), ne găsim înaintea migraţiei indo-europenilor şi a unificării  culturale a sud-estului european, în epoca timpurie a bronzului.

De admirat este că D-tru Berciu, în harta culturilor perioadei timpurii a epocii bronzului plasează şi localitatea Cetăţeni 37, Tracii, având o mare arie de răspândire,  care trăiau în peste 100 de triburi, erau mereu în mişcare 38. Specialistul epocii bronzului (I. Andrieşescu - membru corespondent al Academiei) încă din 1912, când publică „Contribuţie la Dacia înainte de romani”, la Iaşi, ne arată marea vechime a tracilor. Procesul etnogenetic al populaţiilor de la nordul şi sudul Dunării (referindu-ne doar la un anume spaţiu de locuire) este foarte îndelungat. Chiar etnogeneza tracă este un  proces  îndelungat  şi  complicat.  Simplificând,  putem  spune  că  de  la prototraci (sfârşitul neoliticului) ajungem la o sinteză între autohtoni şi păstorii nomazi din care rezultă tracii epocii bronzului.  Ajungem apoi la geto-dacii celor două vârste ale fierului (Hallstatt şi La Téne).

Pentru a reliefa însemnătatea şi poziţia excepţională (unică la noi) a DAVEI de la Cetăţeni, redăm doar două mărturii ale anticilor şi două relatări ale istoricilor contemporani. Avem aici o cetate naturală extrem de greu vulnerabilă pe care putem să o înscriem în categoria fortificaţiilor geto-dacice cunoscute ca adevăraţi „munţi întăriţi” 39. Istoricul şi poetul Lucius Annaeus Florus ne arată câ „dacii trăiesc nedeslipiţi de munţi”. 40 „Cetăţuia este considerată de (către n.n.) unii istorici drept cea mai veche cetate geto-dacică de zid, cunoscută până acum la sud de Carpaţi”. 41 Fiind aşezată chiar pe vârful unui pinten stâncos, prin similitudine putem să o încadrăm între „cetăţile statului dac dezvoltat, adevărate cuiburi de vulturi”.42  Arheologii noştri au făcut la Cetăţeni descoperiri importante, care au adus în atenţia cercetătorilor aşezarea. S-au publicat numeroase studii şi comunicări. Recent arheologul D. Măndescu a publicat o monografie a localităţii („Cetăţeni staţiunea geto-dacă de pe Valea Dâmboviţei superioare”, Ed. Istros, Brăila, 2006, 133 pag. şi 51 planşe).

În concluzie, la Cetăţeni Deal (1), în vârful monticulului (2) şi pe terasele Dâmboviţei (3) din satul Valea Cetăţuii, încă de la începutul epocii bronzului, avem urme de locuire sigure (I. Andrieşescu) şi urme „probabil”-e (D. V. Rosetti). Dar menţionăm că cele trei locuri de mai sus trebuie analizate, nu separat, ci într-o strânsă legătură (interdependenţă). Acestea (1, 2, 3) fac un ansamblu. Chiar şi distanţa între ele este puţin mai mult de o jumătate de oră de mers, normal,  pe jos; punctul de plecare fiind terasa din dreapta Dâmboviţei. De aici, de  pe Valea Grecii, de la motelul lui Ionică Anghel, exista un drum ce ducea în Cetăţeni Deal. Aşa ne relatau bătrânii satului. Rămâne în discuţie „mormântul cu lespezi de piatră”43 a cărui datare trebuie reevaluată. Mai sigur şi mai logic ar fi ca acest mormânt în „lespezi de piatră” să fie considerat contemporan cu mormintele din Cetăţeni Deal, Suslăneşti, Mesteacăn etc. Aceasta cu atât mai mult cu cât în sectorul V din vârful monticulului avem urme din comuna primitivă în locul denumit „beciul” (Vezi planşa 1, pag. 9). Despre zelul deosebit al strămoşilor noştri şi silinţa la învăţătură despre cele sfinte am arătat mai sus. Cât priveşte pe monahi („clasa preoţească” V. Pârvan) (…) ei trăiau fără femei, se abţineau de la orice hrană vie (carne), hrănindu-se numai cu miere, lapte şi brânză”.44

Înainte de a ne despărţi de lumea fascinantă a geto-dacilor, „măcar că ei sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci,”45  iar neamul tracilor, „dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, el ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile,”46 ne punem fireasca întrebare: Oare cum se numea EMPORIUM-ul şi DAVA de la Cetăţeni? Cunoaştem sfârşitul brusc al acestora, bine plasat în vremea lui Burebista, marele unificator, al cărui tragic destin nu-l vom    putea bine cunoaşte niciodată. (Ştim bine numele asasinului lui Cezar, dar nu cred că vom şti vreodată numele asasinilor lui Burebista.) Întrebarea de mai sus nu este deloc uşoară. Încercăm ipotetic să identificăm DAVA de la Cetăţeni cu „Netindava… (Netidava) situată potrivit coordonatelor lui Ptolemeu (Geogr. III, 8, 4) undeva în Muntenia subcarpatică sau pe râul Ialomiţa. Neidentificată încă”47 . Marele arheolog Vasile Pârvan localizase ipotetic Netindava la Piscul Crăsanilor, dar facem precizarea că V. Pârvan, din păcate,  nu a vizitat (cercetat) aşezarea de la Cetăţeni (Cătăneşti, confundat cu Coteneşti,48) sat la nord de Cetăţeni. Confuzia se datorează  lui Tache Băjan (1871-1957)49 istoric rucărean, coleg de facultate cu V. Pârvan. Eminentul V. Pârvan, „model academic”, omul de ştiinţă riguros până la fanatism, după ce localizase Netindava pe Ialomiţa (Piscul Crăsanilor) scrie mai jos: „Dar în alt mss. [Netindava], ba chiar [Netidava]. Necunoscut. Müller, p. 450 cu 449 şi, după el, Schütte, p. 96, au primit lecţiunea dintâi, în ideea că [Netindava] e de localizat în Nedeia din Oltenia, cu care ei o identifică chiar ca nume! Fireşte, în această ipoteză Ptolemaeus e moralizat că a aşezat-o tocmai în E Munteniei actuale, în apropiere de cursul Ialomiţei. Ne gândim însă, …”.50   Apoi marele savant, după ce propusese localizarea Netindavei la Piscul Crăsanilor, găsind greşeli grave la Ptolemeu în longitudine şi în latitudine, concluzionează „…nu putem propune nimic în această direcţie.”51

Cercetările viitoare, sperăm noi, vor limpezi şi localizarea DAVEI 52 şi a EMPORIUM-ului (centru de schimb al mărfurilor) de la Cetăţeni. Aşezarea de pe cursul superior al „faimosului râu Dâmboviţa”, a cărei glorie dorim să o reînviem,  este situată la nord, nord-vest (96 km) de marea aşezare de pe râul Argeş (Popeşti = Argedava, ipotetica reşedinţă a lui Burebista), „căreia îi era subordonată”. 53  La Cetăţeni „săpăturile au pus în evidenţă o construcţie absidală cu mormântul unui preot şi bazine pentru libaţii săpate în piatră, dovezi ale pietăţii dacilor”. 54 

Meteora” românească, de aici, martoră a numeroase şi însemnate evenimente, a fost un mare centru religios al spiritualităţii noastre (străvechiul KOGAI(O)NON)*. „Meteora” românească este o adevărată cronică (nescrisă) în piatră ale cărei taine şi mistere vor fi dezvăluite acum când religia şi credinţa nu ne mai sunt interzise.

Aşezarea de la Cetăţeni, noi o dorim o adevărată rezervaţie arheologică, protejată şi întreţinută cu adevărat  şi nu doar cu legi care nu se respectă, o rezervaţie arheologică, demnă de vremurile integrării europene pe care în prezent le trăim. Aceasta, întrucât la Cetăţeni Vale,  avem una  dintre cele mai importante vetre istorice din judeţ, din ţara noastră şi chiar din UNIUNEA EUROPEANĂ în care      ne-am integrat în anul 2007.

Prof. Vintilă  PURNICHI

 

 

ANEXA  I

(După D. Berciu, Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre)

 

Note

1 Sat renumit prin oamenii de seamă pe care i-a dat: Dumitru Bilcescu (fost director de bancă la Câmpulung) şi Maria Bilcescu, părinţii  Sarmizei Bilcescu-Alimănişteanu (1867-1935) prima femeie doctor în drept din lume (Sorbona). Fiul Sarmizei, Dumitru Alimănişteanu (1898-1973) un renumit filantrop, inginer de mine, lider al P.N.L., deputat, senator, ce va ajunge subsecretar de stat în Ministerul de Finanţe. Arestat în noaptea de 5 / 6 mai 1950, suportă calvarul închisorii de la Sighetul Marmaţiei până la 9 sept. 1963, înainte de graţierea generală din  19 mai 1964 (Memorialul de la Sighetul Marmaţiei).

2  Localitate ce includea şi satele Măţăul de Sus şi Măţăul de Jos, ambele roind din Suslăneşti, care s-a mai numit şi Neguţeşti (vezi I. Şucu, Comuna Mioarele – Monografie,  Ed. Litera, Buc. 1976, pag. 72-73;  Arh. Naţ., mss 52, f. 182.

3  În urmă cu 50 de ani se mai vedeau câteva ruine pe vechiul drum al poştei.

I. Chelcea, Nagomireşti – Un sat  dispărut din Muscel, Glasul Bisericii, XXIV (1915), Nr. 9-10, pag. 856-874;  Fl. B. Mocanu, I. C. Hera-Bucur, Gh. Pârnuţă, Aşezări muşcelene dispărute…, Argessis, Piteşti, 2000, pag. 175; Gh. Pârnuţă, D. Panaitescu, Monografia judeţului Muscel  Ed. SemnE, Buc. 2001, p. 295.

5  Sat ce aparţinea de Cetăţeni Deal şi amintit târziu, în 1788, de către preotul Ion din Mesteacăn. Învăţătorul Ion Panaitescu (1905 – 1990) scria în 1943: „Mesteacănul îţi face impresia unui pribeag refugiat de soartă. Viaţa lui intimă a fost credinţa, sprijinul lui a fost munca, bucuria lui a fost renunţarea, nădejdea lui a fost cinstea şi economia” (Lucrare de grad I nepublicată).

6 Comună din jud. Muscel, la 18 km sud-est de Câmpulung, atestată la 26 iulie 1526. v. Gh. Pârnuţă, Doina P., op. cit. p. 424. Astăzi, până la Văleni sunt aproximativ 30 km prin Valea Mare.

7 Pe stânga Dâmboviţei, în grădina locuit. D. Drăguş (n. 1929), se găseşte crucea lui Socol (1647).

8 Fl. Tucă şi col., Judeţul Argeş,Mică enciclopedie,  Ed. Sylvi, Bucureşti, 2001, p. 138.

9 Gh. Pârnuţă, Dorina Panaitescu, op. cit. p. 158.

10 P.S. Calinic Argeşanul, G. Constantinescu, Cruci de piatră, Piteşti, 1999, p.212. pe aicea veţi tr(e)ce şi pre cinstita cruce înainte vedeţi, cu buc(u)rie, vă închinaţi lui H(risto)S, împăratului cerescu…”

11  Al. Vlahuţă, România Pitorească  în Scrieri alese, vol. III, Ed. pt. lit., Buc. 1964, p. 278.

12  G. Constantinescu, Argeş – Dicţionar etnocultural, Ed. „Alean”, Piteşti, 2006, p. 104.

13  C. Căzănişteanu şi col. Comandanţi militari – Dicţionar, Ed. şt. şi enciclop. Buc. 1983, p. 238.

14 V. Kermbach, Dicţionar de mitologie generală, Ed. Albatros, Buc. 1995, p. 495 şi 430

15  V. Pârvan, Getica, Ed. Meridiane, Buc. 1982, p. 95.

16  M. Eliade, De la Zamolxis la Genghis-Han, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, p. 40.

17  D.V. Rosetti, Şantierul arheologic Cetăţeni, Materiale şi cercetări arheologice, VIII, 1962, p. 77.

18 V. Pârvan, op. cit. p. 94;  M. Eliade, op. cit. p. 67-70.

19.  Direcţia Generală a Arhivelor Statului (D.G.A.S.), Documente străine despre români, Buc. 1979,  p. 11;  N. Iorga, Istoria românilor, vol. I, partea I, Strămoşii… Ed. şt. şi enciclop. Buc. 1988, p.  134–139.

20   Platon, Opere,  vol. I, Ed Ştiinţifică, Buc. 1974, p. 183; M. Eliade, op. cit., p. 40.

21  Inscripţia de la Dionysopolis (colonie pe coasta tracică a Mării  Negre) a lui Acornion fiul lui Dionysos (cetăţean al oraşului). Astăzi, Balcic (oraş românesc în Bulgaria). Mult preferat de Regina Maria).

  22  D.G.A.S., Documente străine despre români, Bucureşti, 1979, p. 14.

  23   N. Iorga, op. cit. p. 134.

  24   D.G.A.S., Doc. străine despre români, Buc. 1979, p. 21.

25  Printre tezaurele şi monedele singulare găsite în zonă se remarcă descoperirea din anul 1960 (arheologul Dinu V. Rosetti) a două fibule de argint, a şase monede din vremea împăratului Octavian Augustus (31 î. Hr. – 14 d. Hr.) şi a 121 denari republicani. De un deosebit interes s-a bucurat denarul pe care apare scrijelat cu majuscule literele latine PETR.  Alături de celebrul vas cu renumita inscripţie Decebalus per Scorilo de la la Sarmisegetusa se mai găsesc şi dovezile de scriere de la Buridava - Ocniţa, jud. Vâlcea (descoperite de arheologul D-tru Berciu). Acestea sunt primele mărturii ale folosirii scrierii latine din ţara noastră.

26  D.G.A.S., op. cit. p. 22.    

27 Numai în zona muntoasă a Argeşului avem aprox. 2000 de peşteri (majoritatea în Muscel), din totalul de cca 12.000 de peşteri descoperite în România. V. col. (r).  I. Dobrescu , In memoriam eroii şi veteranii Muscelului, Ed. Larisa, Câmpulung, 2006, p. 364

28  M. Oppermann, „Tracii” , Ed. militară, Buc., 1988, p. 176.

29  Mircea Eliade,  op. cit. p. 68, 69.

30  Ibidem.

31  M. Oppermann,  op. cit., p. 173.

32  Idem, op. cit. p. 175;     

33  Ibidem.

34  V. Pârvan, op. cit  p. 95.

35  G. Childe, De la preistorie la istorie,  Ed. ştiinţifică, Buc. 1967,  p. 60.

36  Ibidem, p. 77.

37  D. Berciu, Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Ed. şt.  Buc. 1966, p. 153.

38  N. Iorga, op. cit. vol I, Strămoşii…, p. 174,  175.

39  Cassius Dio, Izvoare privind istoria României, I, Buc., 1964, p. 689.

40  Florus, Izv.priv. ist. Rom.  I, LXXXVIII, Ed. Acad. Buc. 1964, p. 525.

41  Gh. Pârnuţă, Dorina P., op. cit, p. 364.

42  P. M. Kendrik, „Pietrele dacilor vorbesc” , Ed. şt., Buc., 1969, p. 40.

43 L. Chiţescu, „Cercetări arheologice la Cetăţeni, judeţul Argeş, în Cercetări arheologice, II, p. 181. Vezi şi notele 70, 71, 72 şi 73 de la p. 186.

44  V. Pârvan, op. cit., p. 95.

45  D. G. A. S., op. cit. , p. 11.

46  Ibidem.

47  x   x   x, Dicţionar de istorie veche a României, vol. I, Buc., 1964, p. 429.

48  V. Pârvan, Începuturile vieţii romane la gurile Dunării, Ed. Ştiinţ., Buc. 1974, p. 91 şi 175 nota 208.

49  Dimitrie Băjan (1871-1957), istoric şi paleograf din Rucăr. Vezi Gh. Pârnuţă, Rucăr, Buc 1972, p. 311-313.

50  V. Pârvan, Getica,Ed. Meridiane, Buc. 1982, p. 155.

51  Ibidem.

52  Davele sunt cunoscute încă din prima epocă a fierului (Hallstatt). Vezi N. Iorga, op. cit. vol I, partea a II-a Sigiliul    Romei,  Ed. şt. şi enciclop., Buc. 1988, p. 42-43 cu notele infrapaginale ale cercetătorului V. Chirica de la Iaşi.

53  P. M. Kendrik, op. cit. p. 45.

54  Ibidem, p. 45-46.

* – Sunt mai multe locuri geografice „concurente”  a fi fost Muntele Sfânt al geto-dacilor = KOGAI(O)NON. Bucegii (N. Densuşianu şi A. Bucurescu), Ceahlăul (preoţii C-tin Mătasă şi I. Bălan, N. şi Elena Ţicleanu, L. Manta şi M. Crişan), Complexul arheologic Polovragi din Cheile Olteţului (Z. Cârlugea), Muntele Gugu din Masivul Godeanu (Al. Borza şi Maria Ciornei), M-ţii Orăştie – incinta sacră de la Grădiştea (N. Gostar şi Radu Vulpe), Muntele Căliman (M. M. Giurescu şi Michaela Al. Orescu). Şi Cetăţuia „Negru Vodă” de la Cetăţeni, şi Corbii de Piatră, ambele din judeţul Argeş (Mioara Căluşiţă-Alecu), şi Masivele Cozia şi Bihariei concurează a fi fost KOGAI(O)NON = „Muntele Înţelepţilor”.

 Opinia cu cea mai mare şansă de a se impune este aceea că „Munţi ai înţelepţilor”, pot fi oricare dintre înălţimile în apropierea cărora se aflau aşezările geto-dacilor. Noi am amintit doar pe cele mai importante, întrucât aproximativ 50 de Cogaioane sunt amintite în România. (Vezi Ion Gheorghe „Cogaioanele. Munţii marilor pontifi”, Ed. Cartea Românească, 2004).

 

Inscripția de la Acornion de la Dionysopolis (Balcic, azi în Bulgaria)

Cetățeni. 1 bol, 2 brățară, 3 pandantiv, 4 braț de compas  (după D. Măndescu, Argesis. 2003, p. 104)

Aversul denarului cu sgrafitul PETR descoperit la Cetățeni desenul aceluiași sgrafit

Anexa 1 ( După D. Berciu, Zorile istoriei în Carpați și la Dunăre)