România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

POESIS

Noapte sfântă

 

Veniţi cu toţi să luaţi lumină

Hristos din morţi a înviat.

Căci de minuni e noaptea plină,

Cu-adevărat, cu-adevărat.

 

Clipă sfântă când fiecare,

Duce speranţa sa de viaţă,

c-a flacără de lumânare

şi o credinţă fără ceaţă.

 

E plin oraşul de lumini,

Ca cerul roi de stele.

Şi suferinţa mi-o alini,

Din gândurile mele.

 

Nu mai sunt singur şi nici trist,

În mersul greu, pe-a mea cărare,

Simt azi, că pot să mai rezist,

Că viaţa e şi viitoare.

 

Tu Doamne în bunătatea ta divină,

Te-au răstignit şi-ai pătimit,

Azi ne aduci la toţi lumină

Că moartea pe moarte-ai biruit.

 

Veniţi cu toţii să luaţi lumină,

Hristos din morţi a înviat

E noaptea caldă şi senină,

Bun adevăr, ce l-am căutat.

 

 

Ardealul sfânt

 

Ardeal. Ardeal.

Pământ sfânt de ceresc val,

La-nfrăţirea dintre munţi,

Şi ape repezi cu tari punţi.

Domni de seamă te-au condus,

Îndrumaţi au fost de sus

s-au luptat cu vitejie,

pentr-o scumpă omenie,

viitoare Românie.

Peste tot ce era bun,

A venit un vânt nebun,

Adus de puhoiul hun.

Acesta cu gând hotesc,

Râvnea la ce-i românesc,

Ş-au trecut sute de ani,

Ei rămas-au tot hultani,

Nici acum nu-s potoliţi,

Neam spurcat de hămesiţi.

Dar, le-am pune noi capac,

Când le vom veni de hac.

Că Ardealu-i românesc,

Pământ sfânt, nu unguresc.

 

Versuri scrise de un suflet de român,

blestemând tot ce-i păgân

 

 

Războiul

 

Mulţi nu ştiu ce-i un război

Val de sânge şi durere,

Mergi’nainte sau ’napoi,

E de groază, nu plăcere.

 

Unii scapă, alţii mor

Împuşcaţi sau sfârtecaţi,

Suferinţă de popor,

De părinţi, copii şi fraţi.

 

Aşteaptă şi cei de-acasă

Pe copilul cel plecat,

Îi păstrează loc la masă,

El e mort, e terminat.

 

Lacrimi sunt în toată ţara,

Singur a rămas ogorul,

Plânge chiar şi primăvara,

Aratului îi duce dorul.

 

Cui i-a folosit războiul?

Cine-a câştigat din el?

Nu dorim glonţ, ci oboiul,

Pacea cu priviri de miel.

 

 

La Oarba de Mureş

 

La oarba-n zorii dimineţii,

Sub focul aprig de păgâni

S-a spulberat şi firul vieţii,

A zece mii flăcăi români.

 

Luptam dorind să spargem valul

De mişei unguri şi nazişti,

Să liberăm întreg Ardealul

Şi să uităm cât am fost trişti.

 

Comanda era-n mâini perfide,

Adusă de vânt bolşevic,

Şi gheaţa morţii ne cuprinde,

Nu bănuiam cu toţi nimic.

 

La Oarba a fost răzbunarea,

Perfidului din răsărit,

Iară din ţară-a fost trădarea,

Cu viaţa noastră am plătit.

 

O vale plină de cadavre,

De lacrimi multe şi fierbinţi,

În loc să fie fapte brave,

A fost doar plânset de părinţi.

 

Când am mai fost pe la Raput

E iarbă grasă şi mici flori,

Din sânge totul a crescut,

Îmi amintesc şi-mi dau fiori.

 

 

Pensionarii

 

Azi, stând la televizor,

Urmărind program de ştiri

Banal şi făr-de umor,

Ai de ce să te mai miri.

 

Unul care-i şef în stat,

Se-ncurcă în pensionari,

Turuie, că i-a-nşelat

Pe săracii miliardari!

 

Le vrăjeşte şi le-ntoarce,

Meşter e ca la volan,

Numai el ştie ce face,

Noi, un simplu paravan.

 

Spune că Europa-i vina

De nu ne dă să trăim,

Le învârte paţachina,

El trăieşte, noi murim.

 

Cu minciuni ne-a afumat,

Înşelând buna credinţă,

O fi oare-un blestemat

Să pierim în suferinţă?

 

E vechi cântec românesc,

„Sunt sărac şi n-am nimic,

Mi-a rămas să mai trăiesc

Numai pielea pe buric!”

 

 

Veteranii de război

 

Cu paşii îndoiţi de ani,

Purtând pe faţă brazde-adânci

Păşesc prin vreme veterani,

Cu un trecut săpat în stânci.

 

Modeşti, se sting ca lumânarea,

C-un suflet răscolit ca marea,

Un nume scris şi în istorii

Din care alţii îşi fac glorii.

 

Atunci, luptat-au pentru ţară,

Azi, duc cu greu o viaţ-amară,

În loc urmaşii să-i cinstească,

Ei bat la uşi ca să cerşească.

 

Nu-i drept şi nu-i demn aşa,

E vorba doar de ţara ta,

Ei sunt bunici pentru nepoţi,

Cinsteşte-i, cât sunt vii, nu morţi!

 

Traian ROTARU

 

 

 

 

Flori pentru eroi

 

 

În grădina cu eroi, să mergem mereu, români!

Că-i o sfântă datorie, ce coboară din străbuni.

Să-i acoperim cu flori, pios să mărturisim,

Că din file de istorii, jertfa lor noi toţi o ştim.

 

Ştim că în adânc de vreme, noi am fost cu toţii fraţi,

Dar, prin veacuri, trecătorii ne-au ţinut şi dezbinaţi.

Rupţi, cu ţara sfâşiată, ne-au cărat averi din glie.

Noi speram că vine ziua când vom face-o Românie,

 

Şi, din veac în veac, cum ştim. s-a ivit câte-un erou

Cu iubire de moşie, toţi ne-au dat un suflu nou.

De la ei ştim că nu-i bine să fii sclav în ţara ta

Şi. cu orice sacrificiu, să continui a lupta.

 

Ne e pildă din Moldova fapta lui Ştefan cel Mare,

Care-a vegheat multă vreme cu plăieşii la hotare,

Iar Viteazul nostru Brav. cu acea sfântă Unire,

A sădit în neamul său dor nestins de întregire.

 

De-atunci, ştim că domnul Cuza, de popor adus cu-alai,

I-a dat Moşului Ion actul de stăpân pe plai.

Cu dor de independenţă, "curcani" plecaţi din Vaslui

Au sfârşit pentru vecie trufia Osmanului.

 

Lacrima Ardealului îndelung a dăinuit,

Cu ea se scrie istoria unui neam mult chinuit,

Horea, Cloşca şi Crişan trimit mesaj din mormânt

Să-nvăţăm a muri aspru pentru românesc pământ.

 

Toţi românii transilvani, care-au suportat robia,

Şi-ai adus prinosul lor, reîntregind România,

Cu izbânda lor măreaţă, i-au spus România Mare.

Şi prin Marea lor Unire, i-au dat Ţării sărbătoare.

 

Jertfe-au fost în număr mare, care timpul au marcat

Şi-n păduri de cruci prin ţară, cei rămaşi le-au încrustat.

Ne-nchinăm, îngenunchem, azi, în ziua libertăţii.

Şi-nscriem nume de-oşteni în cartea eternităţii.

 

Georgeta CIOBOTĂ