România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Simpozionul internaţional „Oameni de seamă ai Banatului”, Ediţia a XIX-a

La fraţii noştri din Uzdin

 

25 Aprilie 2015. Împreună cu poetul Traian Pintilie plecăm de la Timişoara cu maşina,spre Uzdin (Voivodina, Republica Serbia) la invitaţia prietenului nostru, omul de cultură, poet şi publicist, Vasile Barbu, preşedintele Societăţii literar-artistice „Tibiscus”, pentru a participa la Simpozionul internaţional „Oameni de seamă ai Banatului”, ediţia a XIX-a. Vom reprezenta Asociaţia culturală „Constantin Brâncuşi” şi redacţia revistei „Coloana Infinitului” din Timişoara.

 O zi splendidă de început de primăvară. Un soare strălucitor ne zâmbeşte de sus. Şoseaua nu este aglomerată, deşi e sfârşit de săptămână. Trecem prin punctele de frontieră, român şi sârb, de la Jimbolia, cu amabilitatea vameşilor care ne urează „Drum bun!” şi ” Bine aţi venit!”Atent, calm şi sigur în conducere, mereu atent la operatoarea de pe GPS, care ne orientează, pas cu pas, Traian Pintilie, rulează spre destinaţie prin localităţile sârbeşti. De-a lungul şoselei, în stânga şi dreapta, câmpul de un verde crud (grâul şi orzul au ieşit bine din iarnă) şi galben (a rapiţei în floare) ne încântă privirea. Ne dă o stare de linişte, ne aduce aminte de anii copilăriei, când alergam după puii de iepuri prin lanul de grâu de la bunici.

 Trecem prin aşezări ale căror case, unele proaspăt zugrăvite în culori vii  (se vede că au sărbătorit, de curând Sfintele Paşti) dau dovada unor buni gospodari. Pomii, înşiraţi de-a lungul şoselei sunt ninşi cu flori. Curăţenie şi ordine peste tot. Nici un câine vagabond. Nu vezi cât arunci cu privirea, un petic de loc nelucrat pe câmp. Perdelele de protecţie cu pomi şi copaci, la fel ca şi rigolele sunt curăţate.

 În jurul orei 12.00 ajungem la Uzdin, la Casa de Cultură „Doina”. Suntem primiţi cu bucurie de Vasile Barbu şi Ionel Stoiţ, vechi prieteni. Ne îmbrăţişăm. În faţa bustului Mihai Eminescu,din stânga cădirii, ni se face o fotografie de grup a tuturor invitaţilor şi participanţilor la manifestare. E prezentă televiziunea şi radiodifuziunea Novi Sad, secţia în limba română.

Printre cei prezenţi, găsim o mulţime de cunoştinţe din Bozovici, Lugoj, Mehadia, Făget, Arad, Novi Sad, Satu Nou, Zrenianin, Şopotu Vechi, Timişoara, Drobeta –Turnu Severin, Sărcia, Prigor, Comloşu Mare, Cluj-Napoca ş.a.

 În holul Casei de Cultură „Doina”, vizionăm o expoziţie de presă scrisă sub genericul „Frăţietate publicistică”: ” Familia Română” (Baia –Mare, ” Coloana Infinitului ” (Timişoara) şi ” Floare de Latinitate” (Novi Sad)

 VASILE BARBU deschide lucrările manifestării spunând: „Hristos a Înviat! Bine aţi venit la Uzdin, la o manifestare emblematică din viaţa culturală a românilor din Voivodina şi din ţara Mamă. Ea a împlinit 19 ani, datorată angajării unor oameni de suflet şi simţire românească din Voivodina şi România precum: Anca Augusta, Aurel Turcuş, Vasile Barbu  (în primul rând, afirmăm noi n.n.), Mircea Samoilă, Gligor Popi, Ionel Stoiţ, Tiberiu Ciobanu, Gheorghe Rancu, Vasile Popuţa, Costa Roşu, Gheorghe Lifa, Pavel Gătăianţu ş.a.

Manifestarea se desfăşoară sub flamurile Republicii Serbia şi ale României, ca semn de bună vecinătate şi respect, de prietenie şi înţelegere. Sunt bucuros să văd atâta tineret în sală. E un semnal că ne vom cunoaşte mai bine.

 În aceşti ani am tipărit 93 de volume, care fac parte, suntem siguri, din cartea de înţelepciune a Banatului istoric. Ne mândrim cu acest aspect. Bine aţi venit la Uzdin din nou, să ne aducem aminte împreună, de înaintaşi, inclusiv de cei care ne privesc azi, din Împărăţia Cerurilor”.

Din cuvintele de salut ale unor participanţi am reţinut câteva pasaje:

 PROF.GHEORGHE RANCU, redactor şef al revistei „Almăjana”

  (Bozovici): „Voi vorbi fără microfon având experienţa de dascăl. An de an am participat la acest eveniment, iar azi, am adus o delegaţie de tineri din Valea Almajului ca să cunoască, pe viu, cum se desfăşoară manifestarea şi să ştie mai multe despre personalităţile de frunte ale Banatului istoric. Unii vor susţine comunicări. Şi ei vor trebui să propage în viitor, românismul, pentru ca românii din Banat să fie uniţi ” în cuget şi simţiri”…

 RADU RADOSLAV, directorul „Muzeului Satului Bănăţean”, Timişoara: „A venit cu bucurie la manifestare, mai ales că îl cunosc pe Vasile Barbu din anii ’90, când legăturile dintre cei din Timişoara şi românii din Voivodina începuseră să se lege, să fie din ce în ce mai diverse şi interesante, după atâţia ani, în care cu greu se putea trece graniţa la fraţii din Yugoslavia. Mă bucur să văd atâţia oameni de cultură prezenţi la eveniment. A venit vremea să demonstrăm, că de-a lungul istoriei şi Banatul a dat oameni de seamă, în cultura, arta şi ştiinţa românească. În această parte a ţării, o afirm ca etnolog, am avut mereu o cultură populară dezvoltată. Nu degeaba s-a afirmat că „Tăt Banatu-i fruncea!”

 Prof.univ.dr. VASILE POPUŢA, Universitatea de Vest (Timişoara):

„Vă salut frăţeşte, cu toată căldura, la acest început atât de frumos de primăvară. Sunt unul din veteranii simpozionului. La Uzdin este o cetate a spiritualităţii româneşti unde Vasile Barbu este vioara I-a. Neobosit. Harnic. Bun organizator. Face eforturi intelectuale şi materiale deosebite. Ţine în viaţă publicaţiile scriitorilor şi publiciştilor români din Banatul Sârbesc”.

 IONEL STOIŢ, publicist, prozator, poet, umorist, dar mai presus de toate,… poet în grai bănăţean din Novi Sad, Voivodina, Republica Serbia:

 „Simpozionul nostru trăieşte şi va trăi numai prin oamenii de cultură şi simţire românească care, de-a lungul celor 19 ediţii, i-au trecut pragul. Au fost mari personalităţi ale Banatului istoric care şi-au lăsat pecetea în cărţile scrise după desfăşurarea acţiunii. Voi aminti numai pe unul din aceştia: pe omul cu suflet mare şi inimă curată, patriot şi om de condei, prietenul meu Aurel Turcuş”.

 IOAN TRAIA, preşedintele Asociaţiei publiciştilor din Banat: ,,Este o onoare pentru mine să particip la o asemenea manifestare culturală. Sunt prezenţi azi, aici, oameni de seamă ai Banatului contemporan. Am venit să cunosc mai bine contribuţia românilor din Voivodina la dezvoltarea şi apărarea spiritualităţii româneşti de pe aceste meleaguri”.

 CONSTANTIN.C.GOMBOŞ: „Am urcat, cu emoţie şi respect, pentru prima dată pe această scenă, pe care, cu puţini ani în urmă, Aurel Turcuş, prietenul meu de o viaţă, îşi recita versurile, transmitea mesajul de prietenie al românilor din Ţara Mamă şi era încoronat cu laurii culturii uzdinene. Reprezint, împreună cu colegul meu, poetul Traian Pintilie, Asociaţia culturală „Constantin Brâncuşi” şi redacţia revistei „Coloana Infinitului” din Timişoara. În numele preşedintelui acesteia d-l prof.univ.dr.ing. Horia Ciocârlie şi al secretarului, d-l jurist Aurel Bancu transmit manifestării urări de viaţă lungă , stima deosebită a noastră pentru efortul de a apăra şi dezvolta spiritualitatea românească de pe aceste meleaguri. Trebuie să mergem mai departe, să ducem lupta cu cei care, azi, în condiţiie globalizării vor să ne şteargă din memorie istoria, cultura, tradiţia şi limba strămoşească”.

 DANIELA IRINA RADU, reprezentanta Consiliului Naţional Român din Novi Sad: „Este o onoare pentru mine să pot lua parte la acest simpozion internaţional. Este fericită că s-a reuşit, de-a lungul anilor, să fie evidenţiate personalităţile cu renume ale Banatului: Traian Vuia, Ioan Sârbu, Eftimie Murgu, Constantin Diaconovici Loga, Ion Vidu, Coriolan Brediceanu, Vasile Barbu, Ion Miloş, Gheorghe Lifa, Gligor Popi, Aurel Turcuş ş.a.

 Va declara deschisă cea de a XIX-a ediţie a Simpozionului internaţional „Oameni de seamă ai Banatului”.

 Va urma prezentarea cărţilor” Vasile Barbu: ”Epoci într-o gară oarecare - istorie, publicistică”, tipărită cu ajutorul Bibliotecii Judeţene

 „Petre Dulfu” din Baia Mare, director: dr. Teodor Ardelean, 2015 şi a cea având titlul „Actele Simpozionului «Oameni de seamă ai Banatului», ediţia a XVIII-a”, prezentată de Gheorghe Rancu şi Ionel Stoiţ.

 Au susţinut comunicări în plen: prof.dr.VASIE POPUŢA (Timişoara)-  „Eroii noştri din pământul Franţei”, GHEORGHE RANCU (Şopotul Vechi),-„Familia nobiliară Iakşici”, Ionel Stoiţ – „Sat bănăţean-sat european. De la bunici la nepoţi. Basme reale în lumea virtuală”.

 A urmat un recital liric din creaţia poetului timişorean Traian Pintilie. Acesta va recita versuri din volumele sale „Cumpănă în amiază”

 (Editura Hestria, Timişoara, 2001) şi „Corabie pentru un naufragiu”

 (Editura Anthropos, Timişoara, 2005). Poezie de factură elevată, bogată în metafore. Bine primită de public.

 S-a conferit titlul de MEMBRU DE ONOARE AL SOCIETĂŢII LITERAR ARTISTICE „TIBISCUS” DIN UZDIN d-l DR. TEODOR ARDELEAN, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare  (România).

 În continuare, lucrările simpozionului s-au desfăşurat pe secţiuni. Am participat la secţiunea unde moderatori au fost domnii Ionel Stoiţ şi Gheorghe Rancu. Am susţinut comunicarea:

 IN MEMORIAM :

 AUREL TURCUŞ (1943-2012)

 AU TRECUT TREI ANI……

 Da! Au trecut trei ani de când cu bunul meu prieten de o viaţă, AUREL TURCUŞ, cărturar, ziarist, istoric şi poet, nu mă mai întâlnesc decât în vis, ori recitindu-i opera lăsată în cărţi, studii sau articole. E dureros de greu ! AUREL TURCUŞ era un comandant în Frontul Românesc, un general care organiza lupta împotriva „răufăcătorilor Neamului Românesc”.Din păcate, azi, am rămas numai cu oşteni, devotaţi cauzei, este adevărat, dar care simt nevoia de prezenţa şi autoritatea comandantului.

 Dacă mă vei întreba cum a evoluat, în aceşti ani, viaţa în România, cultura şi mai ales, respectul pentru istoria, credinţa şi limba română, îţi răspund sincer: dureros de rău.” Corbii de stâncă ” s-au năpustit asupra noastră, aplicând politica globalizării dictată de Occident, bine stipendiaţi de aceştia, unelte de care Timişoara este plină. Aici, aş sublinia concluziile prof.univ.dr.Nicolae Ţăran care scriind despre expansiunea Occidentului şi sfârşitul hegemoniei americane” aprecia recent: „După cum este cunoscut, expansiunea ideologică, militară şi economică a Occidentului din ultimele două decenii a generat nenumărate iluzii la nivel global, dar mai ales în cele 11 state ex-comuniste (G11) care au acceptat cu un entuziasm demn de o cauză mai bună aşa numitele „valori euro-atlantice” şi au aderat „de bună voie şi nesilite de nimeni ” la NATO şi la UE Acum, însă, majoritatea acestor iluzii s-au spulberat generând o imensă decepţie şi frustrare. Dar oare de ce? Tot acesta va găsi una din cauze: „În primul rând, majoritatea nou-veniţilor în NATO şi în UE au crezut, cu o naivitate infantilă, că prăbuşirea fostului Tratat de la Varşovia şi a fostei Iugoslavii reprezintă „sfârşitul evoluţiei ideologice a omenirii” şi fericitul început al unei ere „fără de sfârşit” bazate pe „universalizarea democraţiei liberale occidentale ca formă finală a guvernării umane”.Dar, aşa cum era de aşteptat, această iluzie fantasmagorică, pusă în circulaţie cu un tupeu fără precedent de către Francis Fukuyama, şi-a găsit obştescul sfârşit pe măsură ce aşa-numita „lume liberă s-a dovedit a fi o lume în care există doar interese şi nu altruisme, o lume în care „câştigătorul ia totul ” . Altfel spus, percepţia faptului că nici unul dintre noii membri NATO şi al UE nu a obţinut statutul de „partener strategic” al protagoniştilor „lumii libere”, ci doar pe acela de vasal sau se servitor, a determinat anti-americanism şi euroscepticism în proporţii de masă… ..Coloanele de tancuri trimise de Pentagon pentru a apăra Cehia de o „ipotetică invazie rusească”, la 70 de ani de la victoria asupra fascismului, au fost întâmpinate de praghezi cu lozinca extrem de populară la nivel mondial: „Yankee go home!”

 Îţi aduci aminte când, la 24 ianuarie 1976, la Muzeul Banatului ai organizat Expoziţia „Tricolorul în arta populară românească ” şi ai vorbit alături de prof.univ.dr. Marius Bizerea, despre semnificaţia Tricolorului la români, stârnind aplauze şi lacrimi de mândrie în rândul auditoriului?! Astăzi, nu se mai organizează asemenea manifestări. Ni se prezintă, pe toate căile, informaţii tot mai multe, despre istoria şi cultura celor care s-au aşezat de-a lungul istoriei, pe aceste plaiuri mănoase ale Banatului, care au făcut averi din truda poporului şi al muncitorului industrial român. Li se atribuie un rol determinant în cultură şi progres, de parcă noi, românii, n-am fi avut valori naţionale şi europene, chiar priorităţi ale vremii. Nu se mai vorbeşte de dr.Pavel Vasici, de familiile Mocioni şi Brediceanu, chiar de Traian Vuia (ai văzut şi tu, trăiai încă, cu câtă râvnă s-au năpustit asupra Politehnicii timişorene ca să se renunţe la numele lui „Traian Vuia” de pe edificiul acesteia), la pleiada de academicieni care au dus faima Şcolii tehnice bănăţene. Atunci, împreună cu prof.univ.dr.ing. Horia Ciocârlie v-aţi preocupat să-i scoateţi la lumină, să scrieţi despre ei. Despre ceilalţi savanţi care au trecut prin Timişoara şi au ajuns titulari ai Academiei Române.

 Ai fi dezamăgit să vezi în ce regres a ajuns cercetarea istorică. Actualii licenţiaţi, cu masterate,unele în străinătate, şi puzderie de doctorate cu teze care nu vor întra, niciodată, în istoriografia românească drept valori, nu sunt urmaşii lui Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Gheorghe Brătianu, Constantin Daicoviciu sau Ştefan Pascu, ci aplaudaci ai lui Lucian Boia, cel care şi-a propus să demitizeze istoria naţională şi ai lui Neagu Djuvara (istoric fără licenţă n.n), venit să se înfrupte la caşcaval de la Paris, cu elucubraţiile sale despre cumani şi rolul lor în formarea statului feudal Ţara Românească şi despre importanţa fanarioţilor în istoria şi cultura românilor. Nu ţin seama de adevărul celor scrise de cel mai tânăr membru al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.: „Istoricii de meserie-scriind despre trecut –scriu despre viaţa oamenilor care au fost şi-i învaţă pe oamenii actuali nu să acuze ori să condamne  (pentru aceasta, sunt foruri de judecată, tribunale, experţi), ci să înţeleagă, să înveţe şi să iubească omenirea, valorile umane, creaţia umană. Fireşte, punând accentul pe trecutul unor locuri anume, istoricii îi deprind pe tineri şi cu iubirea locului de naştere, a patriei (în sensul regiunii în care au trăit şi au murit părinţii, moşii, strămoşii), a ţării. Ce poate fi rău în asta? Numai iubindu-ţi patria poţi iubi şi patriile altora, respectând omul de pretutindeni şi umanitatea în general. După 1989, mulţi au confundat comunismul cu iubirea de patrie, au identificat naţionalismul  (în înţelesul său vechi, de dragoste pentru propria naţiune) cu xenofobia  (ura faţă de străini) şi i-au învăţat pe tineri că este ruşinos a crede în patrie, în patriotism, în valorile transmise de strămoşi” (Ioan-Aurel Pop, Istoria, adevărul şi miturile,  (Note de lectură), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2014, pag. XXI).

 Te-ai întrista să ştii că dacă nu ar fi prietenul tău, prof.dr. Tiberiu Ciobanu, protopopul dr. Ioan Bude,cercetătorul dr. Ioan Haţegan şi subsemnatul, nimeni nu-şi mai aduce aminte de cărturarul Ioachim Miloia pe care tu, cu atâta strădanie şi respect, l-ai scos la lumină, evidenţiindu-i contribuţia în arta, istoria şi arhivistica bănăţeană.. De ce toate acestea? Când speram, că odată ajunşi să ne bucurăm de libertate, de exprimare liberă, după evenimentele din decembrie 1989, începute la Timişoara, aceasta fiind primul oraş din România eliberat de comunism. Speram ca istoria şi cultura românească să fie repuse în drepturi. Ne-am păcălit! Influenţa Occidentului a fost şi este nefastă. Odată ne ilumina şi ne ajuta în propăşirea noastră culturală. Acum ne orbeşte cu viciile sale, de la corupţia generalizată, la un politicianism de ultimă speţă, consum de droguri şi sexualitate, crime oribile, la mutilarea cu bună ştiinţă, prin mass-media şi emisari,a tineretului, dăunătoare pentru viitorul naţiei. Nu se mai munceşte, dragă Aurel, se fură doar din averea ţării. Pe orice cale şi cu orice mijloace. N-au scrupule. Niciodată, ţara noastră n-a fost aşa furată de-a lungul existenţei sale.

 Nu se mai citeşte, deşi astăzi toţi, veniţi şi neaveniţi,, fără talent, scriu cărţi cu nemiluita. Vitrinele librăriilor sunt pline de ,,opere” semnate de te miri cine, aşa zişi poeţi şi scriitori contemporani, toţi crezând că sunt mai mari decât Eminescu şi Liviu Rebreanu, fără talent şi fără o cenzură a limbii române şi a bunului simţ. Te îngrozeşti citind o carte a lor, pe care, după 5-10 pagini o arunci la coş, datorită expresiilor vulgare, golăneşti, de mahala, care inundă volumul Să vezi, cum se laudă unii pe alţii, ce critică favorabilă îşi fac unii altora, doar, doar, mână în mână, vor pătrunde, cu aplauze, în rândul Uniunii Scriitorilor din România pentru stipendii viitoare, la ieşirea la pensie. Tu ai promovat tinere talente şi de perspectivă. Ai văzut ce pot şi dacă au încărcătură lirică. Şi transmit mesaje,ai crezut în afirmarea lor. Unii au progresat. Alţii, au devenit anonimi. Pe bună dreptate.

 Oamenii s-au înrăit, dragă prietene. Nu mai există respect şi prietenii de o viaţă, Se destramă familii şi vechi prietenii pe criterii politice şi de avere. Toţi sunt puşi pe căpătuială, de la politicienii de balcon ce şi-au plătit cu mulţi euro, locul în Parlamentul României, la cei din piaţă, care vând marfă de proastă calitate, dar făţoasă, adusă din Occident, cu preţuri piperate (n-ar lăsa un ban, nici în prejma Sfintelor Sărbători de Paşti, când tot omul îşi doreşte o masă mai îmbelşugată, după atâta post şi reţinere), la tânărul absolvent, chiar dacă a obţinut bacalaureatul „la a treia mână” şi căruia nu-i place munca, ci numai să petreacă înconjurat de „fiţe”, având cultură de televizor şi de telefon ultramodern, şi care doreşte să plece din ţară, vezi Doamne, că aici nu se poate realiza.

 Noi, prietenii tăi tereştri, am rămas cu aceleaşi sentimente faţă de memoria ta. Chiar astăzi, 25 martie 2015, am fost la ora 10. în Cimitirul Cosminului la locul tău de veci. Acolo unde, scumpa ta soţie Ana Caia (Ana mea) ţi-a ridicat un monument funerar din marmură pe care a scris: Turcuş Aurel, 1943-2012, ” Reverse-şi Sfântul Duh/fărâma de har/ În duhul meu/Cel fără de capăt şi sfârşit”. Ţi-am pus o coroniţă cu trandafiri legată cu o bentiţă tricoloră pe care am scris: Nu te pot uita, dragul meu prieten. Tică Gomboş” Timişoara, 25 martie 2015… Ţi-a aprins o candelă şi, acolo, în liniştea aceea, nu mai era nimeni în jurul meu, m-am rugat ca Bunul Dumnezeu să aibă grijă de tine iar, tu, din când în când, să te uiţi la noi şi să ne trimiţi prin îngerii lângă care stai, câte un mesaj de încurajare în lupta noastră pământeană, de supravieţuire ca români.

 NU TE-AM UITAT, FI SIGUR, DRAGĂ AUREL, PRIETENUL MEU DE O VIAŢĂ!

 A urmat apoi, agapa de la „Casa Românească” din Uzdin. S-a toastat în sănătatea participanţilor şi s-a concluzionat că manifestarea trebuie să continue. Am mulţumit gazdelor pentru ospitalitate şi ne-am întors, pe acelaşi drum acasă, la Timişoara. După ce am trecut graniţa, bucuroşi că ne-am îndeplinit misiunea, am încercat o stare de linişte şi mulţumire sufletească: am fost la fraţii noştri din Uzdin şi am întărit legăturile de prietenie în folosul apărării şi dezvoltării spiritualităţii româneşti.

 Constantin C.GOMBOŞ Timişoara, 27 aprilie 2015