Academicianul

C. Gh. Marinescu

în viziunea contemporanilor

Personalitate plurivalentă, profesorul C. Gh. Marinescu este – aşa cum sublinia academicianul Mihai Cimpoi – ,,un istoric şi un intercultural, un constructor de poduri între românii din ţară şi cei din afara fruntariilor ei actuale, între instituţiile ştiinţifice şi culturale româneşti ale mai multor ţări, între acestea şi biserică”. Reputat pedagog, om de ştiinţă şi cărturar, activist pasional pe tărâm cultural şi ştiinţific, el este indubitabil nu numai un formator de opinii în rândul tinerilor cercetători din sistemul doctoranturii, ci şi un model pentru mulţi dintre cei care l-au cunoscut, direct sau indirect, din cărţile sale. Cu fineţea simţului de observaţie ce-l caracterizează, P.F. Daniel sesiza ,,pasiunea pentru istorie, credinţă, cultură şi valorile spiritualităţii poporului român în context internaţional”, care l-a însoţit întreaga viaţă şi a dat naştere la o paletă extrem de largă şi diversificată de lucrări ştiinţifice, publicate în volum sau în diferite periodice. Culegerile de texte scrise despre Domnia Sa şi publicate în volum (O viaţă consacrată învăţământului şi cercetării, de Ion Saizu, Iaşi, 2000; Un model de vrednicie şi conduită universitară: Prof. univ. Dr. doc. C. Gh. Marinescu, de Lucian Şaradici, Bacău, 2003; O slujire cu loialitate a învăţământului şi cercetării ştiinţifice: Prof. univ. Dr. doc. C. Gh. Marinescu, de Mihai Cimpoi, Ion Dediu, Victor Crăciun, 2008; Profesorul univ. Dr. doc. C. Gh. Marinescu în spiritualitatea gălăţeană, de Pompiliu Comşa, 2008; Prof. univ. dr. doc. Constantin Gh. Marinescu în viziunea contemporanilor din ţară şi de peste hotare, de Gh. Buzatu, Victor Moraru, Ionel Pintilii 2011) au marcat rotundul unei venerabile vârste împlinite şi al unor impresionanţi ani de slujire neîntreruptă a catedrei universitare, a învăţământului românesc, de implicare febrilă şi afirmare în varii domenii de activitate ştiinţifică, de editare a unei serii de lucrări fundamentale (singur, sau în colaborări importante), de dăruire totală, sinceră, cauzei reîntregirii naţionale şi reintegrării românilor din afara ţării, în spaţiul cultural românesc, de promovare în lume a valorilor spirituale româneşti. Căci, fire renascentistă, umanist până-n cele mai adânci fibre, Constantin Marinescu nu s-a mulţumit să cerceteze numai tainele istoriei naţionale, văzută în context european, ci s-a îndreptat şi spre filosofie, etică, ştiinţă, sociologie, politologie, ecologie, culturologie, antropologie culturală, pedagogie academică.

Născut în Galaţiul lui V. A. Urechia, la 8 martie 1928, unde va urma şi Liceul ,,Vasile Alecsandri”, el va pendula sufleteşte toată viaţa, între acest oraş de pe malul Dunării şi citadela universitară ieşeană, în care se va stabili definitiv şi de care se va lega printr-o dragoste definitivă, fără de leac, asemeni altor mulţi universitari ieşeni prin adopţie, nume de rezonanţă precum Constantin Ciopraga, Al. Husar, Gavril Istrati, Ilie Dan ş.a. Venit în Iaşi în 1949, pentru a urma Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii „Al. I. Cuza”, rămâne aici, după terminarea acesteia, ca asistent şi lector, o scurtă perioadă (1953-1954), la Facultăţile de Istorie şi Filologie, după care se întoarce în oraşul de baştină, la Institutul Politehnic, ca lector (1954-1959), titularizându-se pe postul de conferenţiar, odată cu fondarea, la iniţiativa sa, a Institutului Pedagogic (1959), în cadrul căruia ocupă funcţiile de rector, prorector şi decan (1959-1968). În 1968-1969 îşi susţinea doctoratul la Cluj, în specialitatea Filosofia istoriei, cu teza Contribuţia Societăţii ,,Carpaţi” şi Liga Culturală la Formarea conştiinţei unităţii naţionale, la lupta poporului român pentru făurirea statului naţional unitar român, un doctorat strălucit, în faţa unei comisii foarte severe, al cărei preşedinte era acad. Ştefan Pascu, obţinând titlul de doctor în filosofie. După acesta, se transferă la Catedra de Ştiinţe Sociale a Institutului de Medicină şi Farmacie ,,Gr. T. Popa” Iaşi, unde va rămâne pe postul de conferenţiar (1969-1980), profesor universitar (prin concurs, din 1978), şef al disciplinei Sociologia medicinei, şef de catedră (1980-1990). În 1994 obţinea titlul de doctor docent la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, unde a fost numit ulterior conducător de doctorat şi docenţă. Până la ieşirea la pensie (1994) şi după aceea, va mai ocupa aceeaşi funcţie de profesor titular la Universitatea de Stat din Bacău (1991-2004), iar paralel, de profesor asociat la Universităţile particulare ,,Dimitrie Cantemir” din Iaşi (1991) şi din Tg. Mureş (1996 1998), ,,Danubius” din Galaţi (1993-1998) – la care a predat disciplinele Filosofie, Sociologie, Politologie, Ştiinţe juridice, Ecologie ş.a –, de secretar ştiinţific şi rector la Universitatea ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Botoşani şi Focşani (1998-2005). După 2008 îl găsim, la fel de plin de vervă şi noi proiecte ştiinţifice, la Universitatea ,,Apollonia”, alături de profesorul univ. Vasile Burlui. Cu mult înainte, însă, i se recunoscuseră meritele ştiinţifice în afara ţării, prin numirea ca profesor emerit şi consultant academic la Universitatea Francofonă Internaţională Bruxelles. Înscrie astfel aproape 60 de ani de activitate didactică neîntreruptă, fapt mai greu întâlnit. Sunt ani în care nu numai că s-a afirmat ca pedagog cu aleasă vocaţie universitară, ca formator al unor generaţii întregi de studenţi, îndrumător al absolvenţilor universităţii ieşene de medicină, ci a înfiinţat şi instituţii (Institutul Pedagogic Galaţi), cabinete (Cabinetul pedagogic, Cabinetul metodologic al absolventului, la I.M.F. Iaşi (1970-1992), ulterior, (1990), la Universitatea Bacău), laboratoare (Laboratorul de investigare şi optimizare a modului de integrare a absolvenţilor în domeniile de specialitate, la Universitatea de Stat din Bacău), a desfăşurat o bogată activitate de cercetare ştiinţifică în domenii interdisciplinare, ca Medicină socială, Sociologia medicinei, Istoria medicinei. Şi-a focusat activitatea pe promovarea valorilor ştiinţei pedagogice, cursurile sale de Istorie, Sociologie şi Drept, mai ales, fiind puternic amprentate de semnul magiştrilor sub a căror flacără s-a format: Şt. Pascu, Valentin Georgescu ş.a. ,,Pedagog talentat cu aptitudini formative deosebite, având preocupări remarcabile în demonstrarea virtuţilor pedagogiei universitare” – aşa este văzut de fostul prorector al Universităţii ieşene, prof. univ. dr. Aurel Loghin, conform prof. univ. dr.doc. C. Gh. Marinescu în viziunea contemporanilor din ţară şi de peste hotare, volumul coordonat de Gh. Buzatu şi Victor Moraru, Iaşi, Editura „Samia”, 2011. ,,Ceea ce particularizează omul de cultură şi de carte, prof. univ. dr. C. Gh. Marinescu, membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale…, este vasta sa cultură în domeniile istoriei, politologiei şi dreptului, în care este specializat, dar şi în sociologie, filosofie, etică şi ecologie, precum şi în publicistică” – subliniază acad., prof. univ. dr. doc. Gheorghe Zamfir, conform „O viaţă consacrată învăţământului şi cercetării: profesorul C. Gh. Marinescu”, volum alcătuit de Ion Saizu, Iaşi, Editura „Dosoftei”, 2000. ,,Personalitate multivalentă, în permanentă combustie intelectuală, domnul profesor C. Gh. Marinescu a îmbinat exemplar activitatea didactică, universitară, cu cea creatoate, literară şi cultural ştiinţifică” – aprecia regretatul academician Constantin Ciopraga, idem. ,,Reper al Elitei universitare ieşene”, aşa cum îl consideră prof. univ. dr. Gh. Scripcaru de la U.M.F. Iaşi, profesorul C. Gh. Marinescu a desfăşurat, paralel cu activitatea de catedră, o foarte vie şi prolifică activitate de cercetare, publicând peste 50 de cărţi, în calitate de autor sau coautor, şi în jur de 600 de articole şi studii, răspândite în diverse reviste de specialitate sau culturale, anuare, volume colective, culegeri de texte etc. A debutat publicistic în presa gălăţeană în 1954, dar adevăratul debut poate fi considerat cel din ,,Revista de filosofie”, în 1965, cu articolul Educaţie şi societate, iar, editorial, în 1964, cu monografia Galaţi (prima dintr-un şir de astfel de lucrări), realizată în colaborare cu Ion Brezeanu şi Dumitru Vrabie, urmată, în 1967 de monografia istorică şi culturală Regiunea Galaţi iar, în 1979, de volumul Liga Culturală şi Unirea Transilvaniei cu România (apărut la ,,Junimea”, sub semnătura sa şi a lui Vasile Netea), de o nouă monografie – Institutul de Medicină şi Farmacie (1879-1979). Un secol de învăţământ medical superior la Iaşi. Virtuţi instructiv-formative şi educaţionale ale Şcolii academice medicale ieşene (împreună cu profesorul Constantin Romanescu, Bucureşti, Editura Meridiane).

Opera

Istorie

Deşi a publicat în varii domenii – 21 de volume în calitate de unic autor; 17 volume în calitate de prim autor; 21 în calitate de redactor şi coordonator ş.a., precum Cultură şi Filosofia Istoriei, Filosofie, Sociologie, Pedagogie, Medicină socială, Filosofie ecologică, Ecosofie, Politologie, Cultură, Teologie, el rămâne foarte confortabil instalat în literatura de profil, mai ales prin abordarea temelor de Istorie naţională şi universală, întrucât este, aşa cum afirma bunul său prieten, profesorul Gh. Buzatu, un ,,istoric prin vocaţie şi prin formaţie”. Răsunetul internaţional al luptei românilor pentru unitate naţională (Cluj-Napoca, 1981 – în colaborare cu Şt. Pascu); Transilvania în istoria şi cultura românilor (Iaşi, 1985, red. şi coord.); L’Opinion publique internationale et le problčme de l’Unité nationale et politique des Roumains (Bucureşti, Editura Academiei, 1989 – în colaborare cu Şt. Pascu); Naţional şi internaţional în lupta românilor pentru Marea Unire din 1918 (Iaşi, 1989), Nicolae Iorga, Omul şi opera (împreună cu Gh. Buzatu, Bacău, 1994), sunt doar câteva dintre titlurile de volum ce nu pot lipsi din nicio bibliografie, din nicio temă de cercetare, ce se referă la această perioadă istorică. La ele se adaugă coordonarea unor culegeri de texte, unor volume colective şi colaborările la acestea, dintre care enumerăm doar câteva: Epopeea Marii Uniri (…), România şi lupta de la Trianon (…), Din lupta pentru independenţă şi unitatea de stat a românilor (…). ,,Aceasta este prima lucrare în care dimensiunea europeană a cauzei unităţii naţionale româneşti ne apare în toată amploarea şi adâncimea ei” – remarca un alt bun prieten al său, filosoful Al Tănase , referindu-se la volumul Răsunetul internaţional al luptei românilor pentru unitate naţională, subliniind şi faptul că acesta este realizat în temeiul unei ,,impresionante bibliografii şi scris ,,cu pasiune, cu vibraţie patriotică, cu remarcabilă sensibilitate istorică”. Academicianul Constantin Ciopraga sublinia ,,rigoarea documentară şi argumentarea obiectivă”, considerându-le ,,texte de referinţă”. De altfel, în 1995, Institutul de Istorie şi Teorie Militară din cadrul M.Ap.N îi acordă Diploma de onoare pentru cartea Epopeea Marii Uniri.

Ştiinţe sociale. Filozofie

Colaborarea cu personalităţi de reputaţie ştiinţifică naţională şi europeană, precum academicienii Şt. Pascu, Ion Haulică, Ştefan Milcu, Marin Voiculescu, Vasile Pavelcu, Ştefan Bârsănescu, Cristofor Simionescu, Crişan Mircioiu, cu reputaţi universitari, ca Al Tănase, Petre Brânzei, René Duda, Gh. Buzatu, Constantin Romanescu, Marţian Cotrău a dus la apariţia de noi şi valoroase lucrări. A abordat astfel şi teme de filosofie, politologie, dezvoltând concepte, ca naţiunea, conştiinţa naţională, specificul naţional în cultură, independenţa, unitatea şi suveranitatea naţională, stat şi democraţie, clase sociale şi relaţii de clasă, raportul politologie-sociologie etc., unele grevate de ideologicul vremii, altele, mai numeroase, salvându-se de acesta prin profunzimea şi veridicitatea abordării, trecute prin prisma confruntărilor politice şi ideologice contemporane. Volume precum Conştiinţa naţională şi valorile patriei (împreună cu Al. Tănase, Iaşi, 1982), Condiţia umană în civilizaţia contemporană (Iaşi, 1982), Spiritul creator şi valorile naţionale (Iaşi, 1985), Naţiunea şi conştiinţa naţională în lumea contemporană (Iaşi, 1986), Confruntări ideologice contemporane (în colab. cu Al. Tănase) ş.a., sau colaborări la volume colective, ca Naţiune, suveranitate, independenţă naţională (Bucureşti, 1977), Etică şi sociologie contemporană (Iaşi, 1982), Conştiinţă şi progres (Iaşi, 1984), sunt câteva dintre contribuţiile notabile în acest sens. ,,O apariţie de mare interes teoretic şi practic, ce reuşeşte să pună în lumină, sub multiple unghiuri, problematica naţiunii naţionale în lumea contemporană”- remarcă V. Duculescu , referindu-se la textul Conştiinţa naţională în lumea contemporană.

Ştiinţe sociale. Pedagogie. Ştiinţe interdisciplinare

Numeroase alte valoroase lucrări, cu profil pedagogic, de data aceasta, a publicat în domeniul medicinei, al interdisciplinarităţii, în calitate de autor sau coordonator, activitatea de peste douăzei de ani desfăşurată la I.M.F. Iaşi fiind factorul determinant al acestora. Titluri precum Problematica omului şi Medicina contemporană (în colab. Cu P. Brânzei, Iaşi, 1979), Clasic şi modern în învăţământul superior (Iaşi, 1981), Medicină şi societate (Iaşi, 1982), Etică şi sociologie medicală (1983), Dimensiuni şi valenţe sociologice ale Medicinei (1988), Etică şi sociologie Contemporană. Relaţia medic-farmacist-bolnav (Iaşi, 1985), Pedagogia universitară. Tradiţie şi modernitate. Experienţe şi exigenţe (Iaşi, 1987), Dimensiuni şi valenţe sociologice ale Medicinei şi Interdisciplinaritate şi dialog în ştiinţele medicale şi medico-sociale (împreună cu René Duda, 1988) ş.a. sunt foarte cunoscute în lumea academică medicală ieşeană şi naţională, determinând, aşa cum susine acad. Cristofor Simionescu, ,,o reconsiderare a didacticii universitare” . În cadrul celor două cabinete înfiinţate a publicat peste 15 volume, ce cuprind probleme deosebit de interesante şi moderne, aplicate, prezentate în cadrul sesiunilor ştiinţifice organizate tot la iniţiativa sa. Aşa se face că, apreciindu-i această asiduă activitate, iniţiativele didactico-ştiinţifice şi pedagogice, bogăţia de studii publicate, acad. Şt. Milcu l-a propus şi susţinut pentru obţinerea titlului de Membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale (1996). De mare valoare documentară rămâne volumul de interviuri realizate cu personalităţi ale lumii medicale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, precum academicienii Constantin Bălăceanu Stolnici, Vasile Mârza, Crişan Mircioiu, profesorii universitari Gh. Chipail, Constantin Negoiţă, Marţian Cotrău, Gh. Pendefunda, Gh. Scripcaru, Petre Brânzei ş.a., volum publicat după 1990, intitulat Quo vadis Medicina? (Iaşi, 1998). Pe aceeaşi linie se înscrie şi lucrarea Personalităţi ale şcolii medicale ieşene (în colab. cu fiica sa, dr. specialist geriatru Elena Corina Marinescu, Iaşi). Avem de-a face cu o abordare ,,într-o viziune modernă a dimensiunii umane a medicinei” , cum observă prof. univ. dr. Grigore Popescu, de la I.M.F. Bucureşti, iar filosoful Al. Tănase remarca câteva idei forţă, ca ,,abordarea inter şi pluridisciplinară a funcţiilor sociale şi umane ale medicinii”, ,,necesitatea educaţiei medicale şi a educaţiei educatorilor”, cultivarea interesului pentru ,,sociologia şi pedagogia medicală”, relaţia ,,cultură profesională – cultură generală”.

Ştiinţe sociale. Drept. Ştiinţe interdisciplinare

Cărţile publicate în ultimele două decenii şi mai bine demonstrează că – după cum atent observa acad. Constantin Ciopraga – ,,spiritul creativ nu cunoaşte obstacole de vârstă”. Apar acum noi titluri din domeniul Istoriei şi Filosofiei istoriei (Nicolae Iorga, Omul şi opera, 1994; Filosofia Diplomaţiei în problema Tratatului de la Trianon, 1998; Filosofia unei istorii cruciale: Epopeea Marii Uniri a românilor din 1918, Iaşi, 2008), Politologiei, dar mai ales al ‘tiinţelor interdisciplinare. Cursurile publicate în perioada de titulatură la Universitatea de Stat din Bacău (Politologie, Sociologie juridică, Introducere în studiul Dreptului, Istoria Dreptului românesc, Dreptul economic şi social, Istoria Economiei naţionale) vădesc o intensă cercetare ştiinţifică în domeniul Dreptului şi Economiei, mai ales. Lor li se adaugă numeroasele lucrări de Filosofie ecologică şi Ecosofie, pe linia ştiinţelor interdisciplinare, din perioada colaborărilor ca profesor asociat la universităţile private menţionate mai sus, (cursurile Ecologie şi Cultură, 2000; Ecologie şi Umanism, 2001; Ecologie şi Sociologie, 2001; Relaţiile interdisciplinare ale Ecologiei, 2001; Ecologie şi Spiritualitate, 2001, Ecologie şi Politologie, 2002; Ecologie şi Drept, 2004; Ecologie şi Morală, 2006; Quo vadis Ecologia?, 2008; volumele Securitatea ecologică şi naţională a statelor, în condiţiile globalizării, 2005; Filosofia ecologică – Ecosofie. Probleme ecologice contemporane în viziune filosofico – ecosofică, 2005; Ecologizarea Conştiinţei, un imperativ al societăţii contemporane, 2003, Ecologie, Medicină, Societate, 2004).

Cultură. Literatură

De remarcat este faptul că, deşi istoric şi filosof afirmat prin zeci de tomuri, profesorul C. Gh. Marinescu a fost mereu atras continuu de domeniul Culturii şi Literaturii. Volumele la care colaborează (Liga Culturală Pentru Unitatea Românilor De Pretutindeni, Bucureşti, 2007 – împreună cu Victor Crăciun, Bacăul universitar, monografie ştiinţifică şi culturală, 1995 – în colab. cu Tiberiu Căliman), eseurile filosofico-literare publicate în volum (Istorie şi Literatură, 2002; Eseuri despre Conştiinţa Naţională, 2010 ş.a.), sau în periodice (Octavian Goga şi Epopeea Mărăşeştilor, ,,Ateneu”, 1987 etc.), prefeţele şi postfeţele, prezentările de carte realizate reflectă autenticele sale calităţi şi de fin actor şi interpret al vieţii culturale şi literare româneşti. Mihai Eminescu, V.A. Urechia, Vasile Alecsandri, Octavian Goga, Costachi Negri, Const. Mille, I.L. Caragiale, G. Călinescu, Schopenhauer, Goethe ş.a. sunt câţiva dintre scriitorii despre care a scris. Pe aceste considerente, este primit în 1994 în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, al cărei Preşedinte a fost academicianul Mihai Cimpoi, precum şi în Asociaţia Scriitorilor ,,C. Negri”, Galaţi. ,,Nota inedită pe care o aduce profesorul ieşean Constantin Marinescu în opera sa este reliefarea, în viziune filosofică, nu doar a unor evenimente cruciale, personalităţi axiale (scriitori, cărturari, domnitori etc.), ci şi a profilului identitar – cultural, precum ar fi societăţile «Liga Culturală», «Carpaţi», «Dacia» ş.a.” – subliniază acad. Mihai Cimpoi, remarcând şi faptul că el demonstrează cu lux de amănunte ,,vocaţia universalităţii culturii româneşti”.

Religie

Dar surpriza cea mai plăcută de după 1990 vine dinspre abordarea cu foarte mare interes a unui nou domeniu, cel al Religiei, în care publică importante volume, între care o remarcabilă monografie dedicată fostului Mitropolit al Ardealului, regretatul IPS Antonie Plămădeală, cu care a întreţinut, de-a lungul anilor, o caldă corespondenţă, făcută publică după trecerea la Cele Veşnice a acestuia, dar cu aprobarea sa. Este vorba de volumele In Memoriam: IPS dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Transilvaniei: Opera Teologică, Culturală şi Spirituală (Iaşi, 2007) şi IPS dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Transilvaniei: În Epistolar (Iaşi, 2008). La acestea se adaugă un volum omagial, o culegere de texte apărută sub coordonarea sa, închinată IPS Pimen Suceveanul, Episcopul Sucevei şi Rădăuilor, precum şi nenumărate articole, studii publicate în diverse periodice, prefeţe, recenzii ale unor cărţi bisericeşti.

Această aplecare a profesorului spre Religie nu este însă nouă, ştiut fiind faptul că încă înainte de 1989 era un ardent colaborator al revistei Mitropoliei Moldovei, ,,Lumina”, unde a publicat şi sub pseudonimul de Constantin Dunăreanu.

De asemenea, alte studii, articole şi recenzii le-a publicat în revista „Telegraful român”, a Mitropoliei Transilvaniei. Tot aici au apărut exegeze asupra lucrărilor sale, semnate de IPS Dr. Antonie Plămădeală şi Prof. univ. Dr. Preot Abrudan.

Prof. Dr. Catinca AGACHE