România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Activitatea lui

Petre V. Ştefănucă

în cercetarea folclorului şi etnografiei în perioada interbelică (1918-1940)

 

 „Păstraţi obiceiurile vechi, bătrânești şi creştine, căci ele sânt podoaba sufletului omenesc  şi ne aduc pace în norod”

 

Folcloristul şi etnograful Petre V. Ştefănucă s-a născut la 1 noiembrie (stil vechi), 14 noiembrie (stil nou), 1906, în comuna Ialoveni, judeţul Lăpuşna. Este fecior de ţăran răzeşi, a absolvit liceul ” Al. Donici” din Chişinău, este licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, a îmbrăţişat cu pasiune – sociologia.

A frecventat seminarele Catedrei de Sociologie, Etică şi Politică a Universităţii din Bucureşti.

Petre Ştefănucă a activat pe tărâm pedagogic ca profesor secundar la Tighina, Cetatea Albă şi Chişinău. A colaborat la publicaţiile: ”Anuarul Arhivei de Folclor”, ”Sociologia Românească”, ”Arhiva pentru Ştiinţa şi Reforma Socială”, ”Viaţa Basarabiei”, ”Cuvânt Moldovenesc”, ”Moldova Nouă”, ”Şcoala Basarabeană”, ş.a.

În anul 1934 este ales secretar, apoi director al Institutului Social Român din Basarabia, numit din februarie 1938 Institutul de Cercetări Sociale al României, Regionala Chişinău. Cu specialişti din diferite domenii a efectuat cercetări monografice pe zone mari:

a) zona centrală (judeţul Lăpuşna, Orhei - satele Cornova, Iurceni, Niţcani, Dişcova, Vâprova, oraşul Chişinău ş.a.);

b) zona de sud (judeţele Tighina, Cetatea Albă, Ismail - satele din Valea Nistrului   de Jos);

c) zona de nord (judeţul Soroca – satul Popeştii de Sus).

A cules materiale etnografice şi folclorice după cele mai noi chestionare elaborate de Institutul Social Român, de Arhiva de Folclor a Academiei Române, a pledat pentru cercetarea complexă a vieţii satului după programele stabilite de academicianul Dimitrie Gusti.

Profesorul Petre V. Ştefănucă a publicat lucrările: Folclor din judeţul Lăpuşna, Bucureşti (1933),  Literatura  Populară a satului Iurceni, Chişinău (1936), Cercetări folclorice pe Valea Nistrului de Jos, Bucureşti (1937), Datinile de Crăciun şi de Anul Nou pe Valea Nistrului de Jos, Chişinău (1939), a editat două numere ale Buletinului de cercetări sociale (1937 şi 1938) ale Institutului Social Român din Basarabia, diverse studii, articole.

După absolvirea universităţii Petre Ştefănucă şi-a  îndeplinit serviciul militar. În scris la Şcoala Militară de Geniu-Bucureşti, pe care a absolvit-o în grad de ofiţer, n-a activat pe tărâmul militar, dar s-a încadrat după aceste studii în calitate de profesor de liceu. În anul de învăţământ 1933-1934, prof. Petre V. Ştefănucă a predat limba şi literatura română la Liceul „Ştefan cel Mare” din oraşul Tighina. Devenind colaborator la Revista „Viaţa Basarabiei”, spera să se aranjeze la vreun liceu din Chişinău, dar salariul maximum de 2500 lei pe lună nu-i permitea să mai lucreze pentru revistă şi să-şi continue anumite lucrări începute sau să-şi cumpere vreo carte. Această nemulţumire l-a făcut pe Petre Ştefănucă să se adreseze la dl. prof. D. Gusti cu „Fundaţiile Regale”, în speranţa că au vreun program pentru Basarabia.) [1, p.143–144]. În 1934 – 1935, prof. Petre Ştefănucă a trecut cu serviciu la Chişinău, la 18 noiembrie 1934 a fost inaugurat Institutul Social Român – Regionala Basarabia, fiind numit secretar general al instituţiei. Reşedinţa Institutului Social Român din Basarabia, era situată la intrarea în actualul parc „Valea Morilor”, din preajma Universităţii de Stat din Moldova. A fost distrus de autorităţile sovietice în 1940.

În vara anului 1931 Petre V. Ştefănucă participă la expediţia monografică din satul Cornova, jud. Orhei condusă personal de Dimitrie Gusti. La îndemnul profesorului, tânărul etnolog basarabean adună material documentar necesar pentru studierea problemei: „Războiul şi satul”, pornind de la principiile monografice stabilite de şcoala acestuia. Scrisorile de război descoperite aici din satul Cornova formează materialul cel mai autentic şi mai valoros. Bogata colecţie (105 scrisori) adunate în timpul celei de-a VII - a campanie de cercetări monografice „oglindite în chip realist sufletul şi viaţa plină de chinuri a soldaţilor pe front”.

Amintiri din Războiul Mondial, este o colecţie de mărturii ale românilor basarabeni, participanţi la Primul Război Mondial, colectate de cercetător în calitate de material documentar pentru elaborarea unui studiu mai amplu, intitulat Românii basarabeni şi războiul mondial. Scrisorile au fost colectate dintr-un singur sat, Cornova, judeţul Orhei, în timpul cercetărilor monografice efectuate aici în anul 1931 sub conducerea prof. Dimitrie Gusti., Petre V. Ştefănucă, apreciind în mod deosebit acest material memorialistic şi documentar, mărturiseşte că a adunat „atâtea însemnări, scrisori de pe front, amintiri, fotografii”, încât cu greu ar încăpea într-un volum de 200-300 de pagini. Acest material fiind publicat în Arhiva pentru Ştiinţă şi Reforma Socială, 1932,  Bucureşti, [2, p. 180-182] şi revista Viaţa Basarabiei//, septembrie 1932 Chişinău [3]. Petre V. Ştefănucă,  Scrisori de război // „Arhiva pentru Ştiinţă şi Reformă Socială”., an. X, nr. 1– 4, Bucureşti, 1932, [4, p.183 – 190]. Studiul şi scrisorile sunt retipărite de Ovidiu Bădina în Monografia Cornova – un sat de mazili din Basarabia, [5, p.207 – 215].

Pe baza faptelor adunate din Cornova, jud. Orhei Petre V. Ştefănucă pune în evidenţă un adevăr ştiinţific şi istoric. Unirea Basarabiei a fost un act politic liber, pregătit încă din timpul războiului, şi nu o acţiune de cucerire cu armele.

Informaţiile de teren acumulate în satul Iurceni îi servesc profesorului Petre V. Ştefănucă la elaborarea studiului „Literatura populară a satului Iurceni” [6]. Autorul face o caracterizare generală a creaţiilor populare lirice, o atenţie mare acordă cântecelor de pahar, prezintă folclorul obiceiurilor de familie, oraţiile de Anul Nou, cântecele epice.

Literatura Populară a satului Iurceni. Publicat în revista „Viaţa Basarabiei”, anul V, ianuarie 1936. Studiul a fost elaborat în urma unei campanii monografice, în cadrul căreia  au fost studiate manifestările spirituale ale acestui sat în baza sistemului sociologic al profesorului Dimitrie Gusti care cuprindea patru cadre: cosmografice, biologice, psihologice şi istorice, şi patru categorii de manifestări: spirituale, economice, etico-juridice şi politico-administrative.

Cercetările monografice organizate de Institutul Social Român din Basarabia, condus de P. V. Ştefănucă, erau întreprinse de echipe numeroase. Astfel, la cercetările din satul Niţcani, jud. Lăpuşna (1936) au luat parte următorii specialişti: P. V. Ştefănucă, Paul Guja, N. Moroşanu, N. Lipcan, A. Guştiuc, M. Eniştea ş.a. Ei au cercetat istoricul satului în genere şi geneologia familiilor. Au fost atestate 235 de texte din literatura populară (doine, strigături, oraţii şi descântece).

În luna august 1937 s-au întreprins investigaţii în satul Copanca, jud. Tighina. Scopul preconizat era cunoaşterea obiectivă a relaţiilor sociale (şi înaintarea unor soluţii de ameliorare a situaţiei) în comuna Copanca, situată în vestita regiune a fructelor – California Basarabiei de pe Valea Nistrului de Jos. [7] La 31 iulie 1938, o numeroasă echipă monografică se instalează în satul Popeştii de Sus, jud. Soroca, unde a fost studiat sub toate raporturile: economic, social, şcolar, religios, sanitar etc. În satul Popeştii de Sus, echipa a înfiinţat, Căminul Cultural „Mihail Kogălniceanu”, astfel organizând o sărbătoare a satului [8, p. 46].

Profesorul Petre V. Ştefănucă a adunat o bogată colecţie de basme. Pan Halippa afirmă că ele cuprind „cele mai variate motive şi în acelaşi timp formează fenomenul cel mai caracteristic din viaţa spirituală a satului Iurceni, anume povestitul”. Petre Ştefănucă a descoperit variante la poveştile lui Ion Creangă. De o mare valoare ştiinţifică sunt cercetările privind similitudinile tipologice ( variantele basarabene ale basmelor „Harap Alb” şi „ Dănilă Prepeleac”), împrejurările sociale şi spirituale în care se manifestă fenomenul povestitului, repertoriul satului, transmiterea basmelor de la un informator la altul. Într-o scrisoare din 16 ianuarie 1939 Petre V. Ştefănucă îi cere lui Anton Golopenşia în prealabil părerea privitor la elaborarea studiului „Povestitori de basme de la Iurceni”, pentru finisarea căruia mai avea nevoie să plece pe teren [9, p.94]. 

Cercetările monografice organizate de Institutul Social Român din Basarabia,  condus de Petre V. Ştefănucă, erau întreprinse de echipe numeroase. Echipa a adunat un material documentar foarte bogat, fiind cercetată aşezarea satului, s-au adunat materiale şi s-a alcătuit o hartă a solurilor moşiei Niţcanilor, urmărindu-se legăturile dintre soluri şi vegetaţii, s-au făcut investigaţii asupra distribuirii culturilor [10, p.390-406].

Privind comparativ ştiinţa de carte şi analfabetismul în două sate Iurceni şi Niţcani, desprinde concluzia că satul Niţcani stă la un nivel cultural cu mult mai ridicat decât Iurceni.

Valea Nistrului de Jos. Cercetările monografice în localităţile rurale au fost efectuate în perioada interbelică în diferite moduri. În configuraţia geografică de astăzi a ţării, s-ar părea că Valea Nistrului de Jos este unul dintre cele mai retrase şi mai patriarhale ţinuturi, de vreme ce-i izolat în colţul cel mai de răsărit, departe de toate drumurile civilizaţiei. Situaţia aceasta s-a creat numai de la Unire încoace. Până la această dată, ţinutul avea în coaste patru oraşe, unul foarte mare şi trei mai mici: Odesa, Tiraspolul, Tighina şi Cetatea Albă.

Materialul folcloric adunat reprezintă un document viu al sufletului românesc din acest colţ de ţară, intrat în lupta de asimilare cu popoarele conlocuitoare.

Dacă încercăm să comparăm aspectele mai caracteristice ale folclorului din acest ţinut cu acelea ale altor ţinuturi, vedem că el se aseamănă mai mult cu cele din Moldova şi Ardeal. Ceea ce surprinde e bogăţia mare de colinde ce s-au păstrat, faţă de cele ce se mai aud în restul Basarabiei.

În cele ce urmează vom prezenta, pe scurt, genurile folclorice care se mai întâlnesc în satele de pe Valea Nistrului de Jos (balada – apare astăzi foarte rar; cântecele se cântă în două limbi: română şi ucraineană; colindele sunt şi astăzi cântate în rusă chiar dacă unii nu înţeleg niciun cuvânt ruseşte)[11, p.147-150].

Tradiţiile. Cele mai multe tradiţii ne vorbesc despre războaiele dintre ruşi şi turci şi despre tătari, şi astăzi se văd seliştile satelor tătăreşti, în câmp deschis, unde, când se ară, se dezgroapă grămezi de cenuşă, iar copiii cu vitele găsesc în ţărână monete şi lulele turceşti. Există într-unele din sate, fântâni şi cişmele îmbrăcate cu muşchi verde, despre care se spune că sunt rămase de la turci. Tradiţiile ne descriu foarte plastic felul de viaţă ale tătarilor. Aflăm despre ei că „Ave herghelii di cai, n-ave casă, ave bordei săpate în pământ, aişi sub păduri aproape de Nistru vini şî iarna caii sau îi trăie cu jite. La dînşii iera caii şei mai buni” [12, p.151 – 152].

În Basarabia, Echipele Studenţeşti au activat în satele: Olăneşti – Cetatea Albă, Tocuz – Tighina, Colibaşi – Cahul, Ignăşei – Orhei, Năpădeni – Orhei, Cuhureşti – Soroca, Lozova – Lăpuşna, Chirileni – Bălţi, Corcmaz – Cetatea Albă, Delacău – Tighina, G – Ral, Averescu – Cahul, Vancicăuţi – Hotin, Văleni – Cahul[13, p.1].

La 10 octombrie 1940, după hotărâre de soartă 28 iunie, Petre V. Ştefănucă a fost arestat, fiind supus unor cercetări îndelungate şi grele. Este condamnat la moarte, apoi sentinţa este înlocuită cu pedeapsa de 10 ani de privaţiune de libertate. Se stinge din viaţă, conform documentelor, la 22 iulie 1942, într-un lagăr sovietic pentru deţinuţii politici din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Tătară.

Concluzie: Datorită cercetărilor sale etnografice şi folclorice, în diferite regiuni ale Basarabiei în perioada interbelică, monografistul P. V. Ştefănucă a reuşit să arate viaţa sufletească a oamenilor din aceste sate. Conform folclorului adunat, a uimit prin frumuseţea şi bogăţia motivelor, aducând dovada unei culturi populare autohtone foarte bogate. Activând în Institutul Social Român, fiind înfiinţat în 1921 de către sociologul, filosoful şi esteticianul Dimitrie Gusti, profesor universitar la Iaşi şi Bucureşti, a dat dovadă de profesionalism în domeniul etnografiei şi cercetării folclorice, organizând diferite expediţii monografice în diferite regiuni al Basarabiei. 

De asemenea a promovat tradiţii şi obiceiurile regiunilor basarabene, punând accent pe viaţa satului. Lucrările sale fiind actuale şi astăzi, în promovarea valorilor culturale, naţionale, a educaţiei tinerei generaţii.

 

Maria BARBĂ, lector superior univ.

Universitatea „B. P. Haşdeu” din Cahul

Catedra: Pedagogie şi Psihologie

 

Bi

bibliografie

1. Botezatu G.   Din corespondenţa inedită a profesorului Petre V. Ştefănucă. În: Revista de etnologie. Chişinău, 1997, nr. 1(2).

2. Arhiva pentru Ştiinţă şi Reforma Socială. Bucureşti,1932.

3.  Viaţa Basarabiei. Chişinău, 1932, septembrie.

4. Ştefănucă Petre V.  Scrisori de război. În:  Arhiva pentru Ştiinţă şi Reformă Socială. Bucureşti, 1932,  an. X, nr. 1– 4, ,

5. Bădina O. Cornova – un sat de mazili din Basarabia. Bucureşti: Editura Economică, 2000.

6. Ştefănucă Petre V.  Literatura populară a satului Iurceni. În: Viaţa Basarabiei, 1936, anul V, nr.1, ianuarie, p.29 – 40; nr.2, februarie , p.50 – 56.

7. Buletinul Institutului de Cercetări Sociale ale României. Regionala Chişinău. Tomul II, Chişinău: Tiparul Moldovenesc, 1938.

8. Ciolan C. Un veteran. În: Solidaritatea. Soroca , 1938,  anul  XVI, nr. 7 – 8.

9. Ştefănucă Petre V. Folclor basarabean. În: Viaţa Basarabiei, 1935, an. IV, nr. 7 – 8.

10. Ştefănucă Petre V. Folclor şi tradiţii populare, alcătuire, studiu introductiv, note şi comentarii de Gr. Botezatu şi B. Hâncu. Vol. II. Chişinău: Ştiinţa, 1991.

11. Botezatu G. Datini şi creaţii populare. Chişinău: Ştiinţa, 2008.

12. Botezatu G. Datini şi creaţii populare. Chişinău: Ştiinţa, 2008.

13. Boga. L. T. La Olăneşti. În: Cuvânt Moldovenesc. 1935, an. XXII, Duminică, 13 octombrie.