România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Cu sufletul la Prut

 

Sâmbătă 11 iulie 2015, ora 10, ,,ora H!”, a fost stabilită întâlnirea fraţilor români de dincoace şi de dincolo de Prut. Al doilea POD DE FLORI de după revoluţie.

Am dus din Ardeal două braţe de flori, un drapel tricolor, o pancartă cu: ,,Alba Iulia, capitala Marii Uniri, vă salută!”, iar pe piept am scris: ,,Bun venit acasă!” Iaşul ne-a întâmpinat de dimineaţă cu cer înnorat. Aveam emoţii, îmi era teamă că va începe să toarne cu găleata, dar se vede că Dumnezeu este şi puţin român. Cerul s-a înseninat şi a urmat o zi caldă de vară.

La Ungheni, pe Prut, s-a adunat mulţime de români în costume populare sau îmbrăcaţi divers, fără sticle cu băuturi, fără fastfuduri, nici măcar cu sticle cu apă, deşi ziua se anunţa caniculară. Oamenii purtau în mâini drapele tricolore, flori şi aşteptau cu sufletul la gură întâlnirea lor cu fraţii de peste Prut. Urma ca măcar pentru o clipă să ne astâmpărăm dorul fierbinte pentru fraţii noştri., cărora le plângeam soarta de înstrăinaţi. Oamenii localnici din diferite locuri ale ţării, încă de dimineaţă, s-au adunat în jurul statuii lui Cuza din Piaţa Unirii din Iaşi. Autorităţile locale au pus la dispoziţie autobuze, care la ora 8 au transportat gratuit pe doritori la locul de întâlnire, apoi i-a şi adus înapoi după ceremonie

Am ajuns în lunca Prutului, în colţul format între Prut şi calea ferată ce intră în ţară de la podul ce urma să-l treacă cei ce veneau. Prutul, bătrânul martor al istoriei noastre, curgea tăcut printre sălcii şi tufe, străjuit de o fâşie arată şi un dig de pământ, pe a cărui creastă erau împlantate din loc în loc bare de fier, legate între ele printr-o bandă îngustă, un fel de gard de delimitare, dincolo de care era interzisă trecerea. Pe panta digului s-a întins un tricolor uriaş, lat de 4-5 metri şi lung de 100-150 metri. Pe marginea căii ferate, de-a lungul ei, era un gard de sârmă sudată, înalt de peste trei metri. Ne-am aşezat de-a lungul lui să-i vedem pe cei ce urmau să sosească. S-a anunţat că în coloană se află şi Anatol Ursu, preşedintele asociaţiei tinerilor moldoveni unionişti. Înainte de trecerea podului, s-a purtat un dialog între cei ce veneau şi cei ce-i aşteptau:

- Mamă Românie, suntem urmaşii lui Ştefan, fiii tăi, ne primeşti, mamă-ţară?

- Da! S-a auzit într-un glas de dincoace de Prut.

- Venim acasă!

- Fiţi bineveniţi! Treceţi Prutul!

- Mamă-Românie, ne auzi?

- Da!

- Toată lumea trebuie să ştie că Moldova vrea UNIRE!

- UNIRE! UNIRE! s-a strigat de dincoace de Prut.

Până la graniţă au venit mai mulţi, dar nu li s-a permis trecerea decât celor care aveau paşapoarte biometrice.  Au trecut pe rând în grupuri de câte 30-50 persoane, fiecare grup fiind însoţit de grăniceri înarmaţi, unul în faţă şi altul încheia grupul. Păreau puşcăriaşi escortaţi. Era sâmbătă. Ei porniseră de la Chişinău, după marea adunare de duminică, 5 iulie, unde şi-au exprimat dorinţa unirii cu România.. Veneau de şase zile pe jos, în marş, dogorâţi de arşiţa verii. N-au putut căra bagaje. Au venit doar cu drapele şi flori. Oamenii din diferitele localităţi prin care au trecut le-au oferit hrană şi apă. Cu fructe şi apă i-au hrănit şi oamenii din comuna Ungheni şi Bozia, pe marginile drumului în timp ce mergeau spre Iaşi. Au pornit, precum ucenicii care l-au urmat pe Isus, fără să se gândească la trebuinţele lor. Majoritatea erau tineri. Mulţi aveau pictate pe faţă inimioare cu tricolor. Erau şi vârstnici. Un bătrân venea păşind cu dificultate rezemându-se în cârje.. Un bărbat purta pe umăr o bâtă noduroasă, uscată, curăţată de coajă, în vârful căreia era prins un mănunchi de busuioc, în care erau infipte două steguleţe mici tricolore. Cele două tricoloruri erau noii fraţi de dincoace şi de dincolo de Prut, proveniţi din acelaşi trunchi comun. După ce trecea Prutul, fiecare grup se oprea în dreptul gardului. Ne salutam, făcându-ne cu mâna reciproc de o parte şi de alta a gardului. Se scanda: ,,Unire! Unire!” şi ,,Jos graniţa de la Prut!” Apoi au fost aduşi la locul de întrâlnire. Marea de drapele tricolore s-a amestecat. Cerul a fost survolat de de mai multe ori de un avion YR din care s-au aruncat flori deasupra mulţimii.

Au luat cuvântul primarul din Ungheniul din România şi primarul din Ungheniul de dincolo de Prut, apoi a vorbit Emanoil Marcu, prietenul lui Grigore Vieru O echipă de tineri în costume populare, veniţi de peste Prut au jucat o horă moldovenească şi au interpretat câteva cântece patriotice. Interpretul de muzică folc, Ion Chiriac, care făcuse parte din cenaclul lui Adrian Păunescu, ,,Totuşi iubirea”, a interpretat vreo trei cântece, acompaniindu-se la chitară: ,,Dor de Eminescu”, un cântec despre Prut şi altul despre limba română. Cel mai mult ne-a impresionat formaţia ,,Buciumenii lui Ştefan”. N-am văzut până aici aceste instrumente, diferite de tulnicele din Munţii apuseni. Buciumenii erau bărbaţi mai mult din a doua jumătate a vieţii, îmbrăcaţi în straie ţărăneşti ca pe vremuri, făcute din lână groasă ţesută în casă: pantaloni şi sumane de aceeaşi culoare, maro închis, iar în cap aveau cuşme înalte. Păreau că c-au înviat printr-o minune, că sunt, oarecum, teleportaţi de acum 500 de ani în urmă. Au buciumat răscolitor. Mă aşteptam în fiecare moment ce urma să apară Ştefan cel Mare pe calul său alb şi să-i îndemne a da semnalul începutului bătăliei. Ştefan cel Mare, după cum îl descia Sadoveanu în romanele sale istorice, era un bărbat mic de stat, dar, când te aflai în faţa lui, te simţeai mic şi aveai impresia că te săgeată cu privirea de sus, oricât de înalt erai:

„Ridică-te, Ştefane, şi vezi-ţi fiii,

Că viaţa în lume e grea,

Credinţă veşnică gloriei tale

Jurăm, Măria-Ta!”

S-au înfiripat apoi în mulţime cercuri în care s-a jucat hora moldovenească, după care s-a întins o uriaşă horă a unirii. Au fost clipe trăite cu o intensitate deosebită. Ne-am dat mâna, ne-am îmbrăţişat. Ne-am vorbit mai mult din priviri, înceţoşate de umezeala lacrimilor, care s-au adunat umplându-ne sufletul. S-au împărţit flori reciproc, s-au făcut poze şi abia s-au reuşit câteva schimburi de adrese. Am distribuit coli cu poezia ,,O horă a Unirii”, de Lucilia Dinescu, preşedinta asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina, filiala Columna – Arad. Înainte de plecare de la locul întâlnirii, ocupată cu fraţii moldoveni să notez câte ceva, mi-am prins drapelul în gardul de sârmă, iar un copil de vreo 8 ani, văzându-l fără stăpân, l-a luat şi l-a fluturat extrem de bucuros. Era cu mama lui, o tânără cer venise cu un copil mic în braţe de sub un an, cu altul care o ţinea de fustă şi cel mai mărişor care luase steagul. E al meu, i-am spus. Acesta m-a privit cu nişte ochi atât de mari, de limpeiz şi de rugători, încât i-am spus să-l păstreze şi, pentru că precis va trăi mai mult ca mine, să povestească urmaşilor despre această zi de importanţă istorică.

S-a scandat din nou: ,,Unire!”, Unire!” Fraţii moldoveni de peste Prut s-au regrupat, continuându-şi drumul pe jos până la Iaşi. I-am însoţit trecând prin comunele Ungheni şi apoi prin Bozia, de unde ne-au preluat autobuzele pentru intoarcere la Iaşi. Nu ne-am simţit în stare, dar mi-ar fi plăcut să continuăm drumul cu ei împreună până la Bucureşti, unde, am aflat ulterior că au fost întâmpinaţi în Piaţa Universităţii cu entuziasm de către populaţia capitalei.

Fraţii moldoveni au transmis dorinţele lor cu propunerea formării unor comisii care să se ocupe concret de problemele realizării Unirii Republicii Moldova cu ţara-mamă.

Ne apropiem de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. Duşmanii ar dori ca în loc de sărbătoare să se cânte prohodul, să ne desfiinţeze, să ne transforme în groapa de gunoi a Europei, pentru deşeuri de mare periculozitate. Noi, românii, ne dorim unirea fraţilor nu doar în Uniunea Europeană, ci concret. Deşi ştim că sunt impedimente, vrem ca Prutul, martorul istoriei noastre zbuciumate, să nu mai despartă frate de frate. Dacă vom fi hotărâţi şi ne vom da mâinile cu toţii, nu ni le vor mai putea desface. Unirea face puterea!

Republica Moldova în prezent este cea mai săracă ţară europeană. Ţara-mamă are datoria s-o primescă la sânul ei, s-o ia de mână, că a stat destul rătăcită, orfană, la cheremul străinilor.

Acţiunea aceasta de la ,,Podul de flori” n-a fost iniţiată de persoane cu funcţii mari de conducere, nici de partide politice. E o acţiune pornită din sufletul poporului. Dacă conducerile celor două ţări reprezintă poporul, terbuie să ţină cont de doleanţele lui fierbinţi.

M-am întors acasă de la ,,Podul de flori” cu o garoafă din cele aruncate din avion, trei fire de flori şi un steguleţ tricolor de hârtie, primite de la fraţii de dincolo de Prut. Le voi păstra căte zile voi mai avea. O parte din suflet mi-a rămas acolo, la Prut, de veghe, în aşteptare. Sunt în vârstă. Mai am o singură dorinţă: să nu plec din lumea aceasta până nu voi merge să mă prind în NOUA MARE HORĂ A UNIRII!

,,Românul ştie să înfrunte ceasul greu,

El crede în dreptatea lui şi-n Dumnezeu,

Oricât am îndura, jurăm aşa cu toţii

Că tot ce-i românesc nu piere şi nici nu va pieri!”

prof. pens. Virginia ARDELEAN NICULESCU