România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Părintele Dometie de la Râmeţ - „Duhovnicul Moţilor”

40 de ani de la trecerea la cele veşnice

 

„Dometie era păstor frumos,

Mă uit la voi surorilor lui toate,

Eu cred că semăn cu cei mai bun

Din câte-au fost Ardealului lăsate.”

                                     Ioan Alexandru

Cu emoţie la acest popas aniversar, când se face pomenirea vrednicului Părinte Dometie Manolache (+ 7 Iulie) care va rămâne în istoria monahismului din Tara Moţilor, ca un părinte duhovnicesc, un părinte al iubirii, al smereniei şi al ascultării.

A făcut parte Părintele Dometie din cinul monahal al celei mai vechii mănăstiri a Ardealului. A fost un model, un ideal, un exemplu viu de trăire duhovnicească. A fost o mare personalitate a monahismului Bisericii Ortodoxe. El este al doilea ctitor al mănăstirii Râmeţ din timpul modem.

„Mănăstirea Râmeţ este Neamul Nostru Românesc”, spunea Nicolae Iorga.

Mănăstirea Râmeţ este Biserica Românilor care îl iubesc pe Hristos.

Mănăstirea Râmeţ a hrănit de sute de ani „Moţii” cu pâinea adevărului şi curaţiei de inimă şi a aşteptării mântuirii noastre, prin venirea lui Hristos.

Din Ţara Moţilor, aici la Râmeţ s-au născut mucenici, sfinţi şi eroi ai acestui neam, creştin de 2000 de ani. Vin românii, vin moţii în fiecare an să se roage lui Dumnezeu pentru martirii neamului şi eroii moţilor Horea, Cloşca şi Crişan, Craiul munţilor Apuseni Avram Iancu.

Râmeţ, câte pagini de istorie sfântă, de cultură, de jerfelnicie, de spiritualitate românească nu cuprinde această sfântă mănăstire!

Râmeţ, câţi sfinţi sihaştri s-or fi nevoit în această vatră de ortodoxie străbună nu poate să ştie decât bunul Dumnezeu!

Râmeţ, este un semn, este o vatră românească ce vorbeşte despre stăruinţa moţilor de pe aceste meleaguri încărcate de istorie sfântă, pentru unitate spirituală.

Călugării de la Râmeţ au apărat cu dârzenie ortodoxia noastră. Aici la Râmeţ s-a slăvit Dumnezeu fără încetare până astăzi.

A ne cunoaşte istoria monahismului din Ţara Moţilor este o datorie sfântă.

Despre părintele Dometie de la Râmeţ s-a vorbit mult şi au scris mulţi oameni luminaţi. Toţi remarcă faptul că părintele a fost un monah deosebit, o personalitate puternică a monahismului, un om cu mult dar Dumnezeiesc.

O notă personală a părintelui Dometie este că a fost legat sufleteşte de istoria acestor meleaguri, şi de rnoţi. Le-a cunoscut sărăcia şi nevoile şi i-a înţeles şi i-a ajutat pe moţi. Cunoştea sufletul moţului dorinţa şi lupta de veacuri şi rolul pe care l-a avut Mănăstirea Râmeţ în decursul istoriei, în viaţa religioasă a moţului. Din pagini îngălbenite de vreme am găsit următoarea însemnare: „Cu o noapte înainte de începerea revoluţiei lui Horea din anul 1784, acesta a venit la mănăstirea Râmeţ, pentru că aşa o numeau moţii, mănăstirea lor, bătrâna mănăstire”.

Mulţi creştini vin în pelerinaj aşa cum au venit din totdeauna la Sfânta Mănăstire Râmeţ. Vin în pelerinaj, la vreme de încercare de boală şi supărări şi aleargă la mormântul părintelui Dometie. Se roagă pentru ajutor, sărută crucea şi se închină, şi se întorc la casele lor mai uşuraţi, mai liniştiţi.

Pentru moţi, mormântul părintelui Dometie este o icoană vie, este o prezenţă care creşte odată cu trecerea anilor.

Aici la Râmeţ primesc tămăduire şi mângâiere toţi creştinii care vin cu credinţă de Dumnezeu. Chipul său l-am găsit în casele moţilor semn că nu l-au uitat.

Părintele Dometie de la Râmeţ a schimbat cât a putut faţa lumii.

Aşa vom înţelege cuvintele sfântului Filaret al Moscovei: „Daţi-mi duhovnici buni şi voi schimba faţa lumii (...1867)”. Prin toată viaţa sa, el ne-a dat o lecţie de mare profunzime duhovnicească. Depinde de fiecare dintre noi cât şi cum învăţăm. Părintele Dometie a fost unul din marii Duhovnici ai sec. XX.

Să-l aducem pe părintele Dometie în zilele noastre.

„Ce preţios este şi astăzi un părinte duhovnicesc!

Ce fericit te simţi în preajma lui, sub protecţia rugăciunilor lui!

Un duhovnic bun este singurul om al lui Dumnezeu căruia poţi să-ţi deschizi inima, să-i mărturiseşti tainele vieţii tale şi să-i ceri sfat de mântuire.

În chilia lui, ca într-o cămară a Duhului se mângâie sufletele tulburate, se dezleagă marile întrebări ale vieţii. Duhovnicul împacă, linişteşte, dezleagă, binecuvântează şi te leagă de Hristos şi rugăciune, îşi pune sufletul său garanţie pentru fiii săi duhovniceşti.

Doamne, nu ne lăsa fără asemenea duhovnici plini de har şi de iubire!”

Pe marii oameni ai lui Dumnezeu Biserica îi cinsteşte şi îi pomeneşte la data trecerii din viaţa aceasta. Oamenii mari sunt tot mai rari în zilele noastre. Apariţia lor dă culoare epocii respective, inspiră încredere.

Un astfel de om a fost şi părintele Dometie de la Râmeţ. Un om cult, curat, cu frică de Dumnezeu. L-au numit pentru dragostea părintelui faţă de „moţii” „Duhovnicul Moţilor” şi aşa va rămâne în conştiinţa lor, cât vor exista aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Pe mormântul său cresc florile recunoştinţei.

Părintele Dometie a făcut parte din rândul preoţilor de elită, care au ajuns mari personalităţi nu numai culturale ci şi teologice, de ordin moral, de care biserica, neamului şi Ţara au avut nevoie în acele vremuri de cumpănă, de ateism.

S-a bucurat de prietenia şi preţuirea marelui mitropolit al Ardealului Nicolae Mladin, mitropolitul Antonie Plămădeală si a lui Arsenie Boca - numit „Sfântul Ardealului”.

A slujit cu smerenie şi dăruire, nevoinţă şi răbdare, cu bucurie şi lacrimi monahismul românesc. Toate necazurile pe care le-a răbdat în viaţă, toate ispitele, toate încercările dramatice prin care a trecut, nu au putut să-i ştirbească iubirea Dumnezeiască şi inima fierbinte de duhovnic.

Din adâncul istoriei religioase a poporului român trebuie extras ce poate întări sufletele naţiei rămâne în aceste vremuri de încercare spirituală.

Nu a fost popor care să-şi fi plătit mai scump dreptul de a trăi în ţara lui, în credinţa lui şi în credinţa strămoşilor ca şi poporul român.

Pe marii duhovnici trebuie să-i facem cunoscuţi, să ne fie modele de viaţă.

Ei, duhovnicii ne îndeamnă de a păşi pe urmele oamenilor curaţi, de caracter, desăvârşiţi , pe urmele sfinţilor, care n-au lipsit din neamul nostru românesc.

Să ne rugăm Părintelui Dometie, care ne încredinţează prin vieţuirea sa că sfinţenie mai există şi astăzi. Părintele Dometie trăieşte. Este printre noi. Este prietenul nostru care ne întinde mâna. Să nu uităm îndemnul Mitropolitului Ardealului Antonie Plămădeală care ne zice şi nouă:

“... Pe Duhovnicii aceştia ... . trebuie să-i iubim ca pe sfinţii istoriei noastre, să-i păstrăm în chivotul de aur de pe sfânta masă a altarului fiinţei noastre,         să-i pomenim pururi şi să citim din viaţa lor cu evlavie şi perseverenţă!”

Părintele Eugen GOIA