România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Părintele Profesor Ioan Bunea - un mare patriot şi cărturar în care a bătut o inimă de moţ.

- La 25 de ani de la trecerea la cele veşnice -

 

„Din Apuseni, din răsărit mă trag,

De pe aceste dealuri transilvane,

Strămoşii mei călcau pe univers

În zilele de iarnă în sumane”

Ioan Alexandru - Origini

 

S-a împlinit anul acesta un sfert de secol de la moartea Părintelui Profesor Ioan Bunea.

La ceas de sfântă amintire dorim să-l aducem, în actualitate, să-l facem prezent în viaţa noastră.

Părintele Profesor Ioan Bunea a făcut parte din rândul oamenilor de elită care au văzut lumina zilei în Ţara Moţilor, ţară în care s-au născut şi au trăit oameni de o esenţă specială, „bărbaţi de cremene”, puternici şi neînduplecaţi, numiţi „moţi!”

Marele poet Lucian Blaga, într-una din poeziile sale, vorbeşte magnific despre aura ce o poartă în ele aducerile-aminte.

Astfel el spune în poezia Tusculum: „Pier lumini şi piere laur,/ Cade frunte, cade drum,/ Amintirile de aur/ Numai ele ard sub scrum...”

Într-adevăr sunt înduioşătoare „amintirile de aur” despre dascălii noştri, care asemenea magului din poveste, ne-au luminat „cărările pribege.”

Acestora le datorăm recunoştinţa şi le purtăm vie icoana în sufletul nostru, pomenindu-i cu pietate creştinească, de-a lungul anilor vieţii noastre.

Între luminaţii mei dascăli şi ai multor generaţii de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca ce se pregăteau pentru slujba spinoasă, dar sublimă a preoţiei, se numără şi Părintele Profesor Ioan Bunea, născut în localitatea Lunca Arieşului din Ţara Moţilor în anul 1906.

Când aştern pe hârtie aceste amintiri despre Părintele Profesor Ioan Bunea, sufletul îmi este stăpânit de adânci sentimente şi emoţii. A evoca gânduri şi amintiri despre un om drag la peste 50 de ani de viaţă, este un lucru delicat şi plin de răspundere. Şi totuşi elevii au o sfântă datorie să cinstească pe cei care i-au format ca oameni.

Aş dori să-i fac portretul moral cât mai adecvat, aşa cum a fost, cu inteligenţa sa, cu bunătatea sa, cu cultura şi înclinarea spre a face bine, modestia, corectitudinea, cinstea, calităţi care i-a caracterizat personalitatea.

Am avut fericirea de a-l cunoaşte, de a-i fi elev, de a mă bucura de sfaturile sale părinteşti, de a-l avea drept model de viaţă. Preot, pedagog, şi-a împletit destinul propriei sale vieţi, cu destinul neamului românesc.

După bacalaureat se înscrie la Academia Teologică din Cluj, urmând cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie.

Tânărul teolog  primeşte „harul preoţiei” în anul 1933 şi este numit preot pentru Parohia Sângeorz-Băi.

Până la sfârşitul vieţii sale Părintele Profesor Ioan Bunea s-a remarcat ca preot, profesor, teolog, om de ştiinţă. A fost un munte de cultură şi un vulcan de spiritualitate românească. Mare personalitate a Bisericii, omul care s-a dăruit total slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor.

Părintele Profesor Ioan Bunea s-a zidit prin tot ce a avut mai bun în noi, elevii săi, mai ales pentru cei din Ţara Moţilor, pentru care a fost un adevărat părinte, blând, delicat, binevoitor şi mereu înţelegător, dornic de a ne ajuta, mereu aproape de inima fiilor de moţi.

Eram copii de la munte, străini printre orăşeni, mai mult flămânzi şi fără un leu în buzunar, în vremuri grele, când în desagi trebuia să ne aducem alimente la cantina Seminarului Teologic, din puţinul ce le mai rămânea părinţilor în urma cotelor şi umilinţelor la care erau supuşi, dacă aveau îndrăzneala să-şi facă fiul preot.

Deschis la suflet, mereu l-am simţit apropiat, generos, ştia de pe ce meleaguri sărace,  vitregite de soartă venim. A semănat o viaţă întreagă bunătate în sufletele elevilor şi a recoltat dragostea lor.

Acum foştii elevi, cei care i-au fost ucenici, ajunşi la pensie după o slujire preoţească presărată cu multe nedreptăţi şi umilinţe într-un regim ateu, îi aducem părintelui Ioan Bunea prinos de recunoştinţă, căci ne-a fost pildă vie, ne-a învăţat prin propria-i viaţă să fim demni în faţa cuvântului.

Din anii petrecuţi la Seminarul Teologic din Cluj mărturisesc în cunoştinţă de cauză că Părintele Profesor Ioan Bunea a avut parte de mari şi grele umilinţe şi suferinţe.

Prin vocaţia sa de preot şi dascăl, cu preţul libertăţii sale şi-a dorit „catehizarea tineretului” pentru a creşte frumos, în cinstire faţă de Dumnezeu şi în respectarea datinilor străbune.

A fost arestat în anul 1959, la 2 februarie  şi condamnat la 12 ani de închisoare rămânând închis cinci ani de zile, prin Decizia Tribunalului Militar din Cluj, fiind acuzat de uneltire contra ordinii sociale pentru redactarea împreună cu părintele Liviu Galaction Munteanu, a unei programe analitice de învăţământ religios, pentru deţinerea de cărţi interzise. În acelaşi proces a fost judecat şi profesorul de teologie, părintele Liviu Galaction Munteanu,  şi colegul şi prietenul său protopop al Clujului, Părintele  Florea Mureşanu. Amândoi au murit pe ‚, lespezile reci ale temniţei de la Aiud’’ şi au în loc de cruce un par cu număr la căpătâi.

Părintele Profesor Ioan Bunea a muncit la Canalul Dunăre- Marea Neagră, în condiţii inumane, fiind eliberat în anul 1964, profund marcat de chinurile şi suferinţele din temniţele comuniste.

Între anii 1964-1969 a fost preot-paroh în Someşeni-Cluj, iar în anul 1969 a fost transferat la Biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj, unde a  slujit  până în 1981.

Din anul 1972-1981 a fost  profesor la Seminarul Teologic din Cluj, trecând în veşnicie la 6 iulie 1990.

După concepţia regimului ateu trebuiau distruse toate elementele care ar fi pus în pericol statul, orânduirea.

Mă cutremur când îmi aduc aminte cum au dispărut (confiscat) câteva mii de volume de cărţi din Biblioteca Seminarului Teologic, cărţi care nu s-au mai recuperat niciodată. Au fost arse împreună cu cărţile de valoare- unele unicat şi ale celor trei preoţi arestaţi şi condamnaţi.

Bibliotecară era doamna Danciu Maria care cu durere a privit neputincioasă la această nelegiuire săvârşită de către securitatea statului ateu.

Bunii şi înţelegătorii noştri profesori au slujit această şcoală teologică şi prin ea Biserica neamului din sufletul poporului român, în timpurile cele mai grele, oferindu-le elevilor condiţii de instruire fără ca aceştia să cunoască prin ce valuri grele trece şcoala, biserica şi neamul nostru românesc.

Pildă de hărnicie, cu o putere de muncă puţin obişnuită, Părintele Profesor Ioan Bunea s-a remarcat şi pe tărâm publicistic, lăsându-ne predici la duminici şi sărbători, la botez, cununie şi înmormântare, iar ca teolog  în domeniul sistematic ne-a pus la îndemână „Din galeria marilor convertiţi”, „Fenomenologia conştiinţei morale”, „Psihologia rugăciunii” şi alte cărţi de valoare.

A fost Părintele Profesor Ioan Bunea un mare român ce şi-a iubit ţara, mărturie fiind cartea „Frăţia credinţei şi frăţia naţională.”

Viaţa şi activitatea pedagogică a Părintelui Profesor Ioan Bunea sunt icoane vii, lecţii de viaţă şi de dăruire care vorbesc despre un popor mereu în suferinţă, de luptă necurmată împotriva ateismului, de apărare şi păstrare a fiinţei naţionale, a credinţei străbune până la jertfa supremă.

Aceşti preoţi au suferit pentru o cauză nobilă şi îşi merită cinstirea şi preţuirea noastră, acesta fiind şi motivul pentru care Mitropolia Vadului, Feleacului şi Clujului, sub purtarea de grijă şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, ca Centrul Misionar de Tineret din Sângeorz-Băi să poarte numele „Ioan Bunea.”

Această faptă lăudabilă va constitui o mică reparaţie morală pentru un om vrednic de laudă. Oamenii mari în viaţă rămân mari şi după moarte. Nu sunt cu noi ci în noi.

Acest centru catehetic  se doreşte să aducă o mângâiere, să aducă bucurii, să lumineze suflete, să întărească tineretul în credinţa în Dumnezeu, să aducă pacea, să slujească Omul.

Inaugurarea Centrului misionar a avut loc la 7 Iulie 2015, la 25 de ani de la adormirea în Domnul a Părintelui Profesor Ioan Bunea.

Legat fiind de satul său natal - Lunca Arieşului - îşi doarme somnul de veci lângă streaşina bisericii, lângă părinţii şi moţii săi dragi.

Pe ultimul drum a fost condus de tânărul episcop Andrei Andreicuţ, episcop al Albei Iulia, împreună cu părintele Motora Iosif şi părintele Eugen Goia, de familie şi de consăteni.

Veşnică să-i fie amintirea şi eroismul faptelor sale!

Să rămână candelă aprinsă în sufletele noastre!

 

 

Preot Icon. Stavr. Eugen GOIA