|
Sânzienele - cete
feminine de iniţiere
Vestalele ce alcătuiesc
Cetele feminine sacre la geto-daco-valaho-români se numesc ZÂNE.
Acestea sunt reprezentări feminine din vremuri de demult, adoratoare ale
Pământului şi Cerului, pilonii sacri ai existenţei în jurul cărora s-a
creat modelul cultural nemuritor reflectat în religie, datini,
tradiţii, obiceiuri, simbolistică, vestimentaţie, meşteşuguri,
arhitectură şi limbaj. Divinităţile feminine sunt principii ale vieţii
şi au în centru pe Marea Zână Mamă însoţită de un alai feminin, o Ceată
Sacră, cu sarcini precise păstrate în datini. Începând cu Magiile lui
Nike - făcătoarele Cerului şi ale Pământului, continuând cu
hesperidele, amazoanele, şulendrele, horele, ursitoarele, drăgaicele,
paparudele, suratele, mătcuţele, rusaliile, lăzăriţele, lioarele,
ielele, vestele şi nevestele, încheind cu sânzienele, toate aceste
divinităţi îşi trag seva de la NIKA. Zână Mamă – NIKA este păstrată
codat într-o varietate de denumiri ce atestă primordialitatea ei.
Numai la noi numele Zânei
NIKA e scris pe stâlpul-cruce de la căpătâiul celor plecaţi în ceruri
la Zamolsele luminii, cât şi pe tălpile pecetei cu care se sacralizează
pâinea - pristorNIKul/pristornicul, dar mai ales în limbajul contemporan
ce conservă adevăruri de necontestat. La Echinocţiul de primăvară – 21
martie, se întrupează plantele, păsările şi viitorii oameni. Nika
- D.ră.ga.nica (de la Deea - RA-
Gaea – Nika) ori Sân.zi.an.a (Zâna
zilei Soarelui din An) este pregătită de iniţiere până la Solstiţiul
de vară, când apar plantele de leac, benefice sănătăţii fizice şi
sufleteşti, sărbătoare simultană cu întărirea bobului de grâu şi cu
pârga roadelor pământului.
Sânzienele – zânele
sacre ale zilei,
deci ale Soarelui, sunt Cete Feminine formate din tinere care nu s-au
prins în HORĂ, selecţia lor făcându-se pe criterii de sănătate fizică şi
intelectuală, etică şi estetică. Sunt în număr fară soţ, multiplul de
trei - deci cel puţin NOUĂ, la paritate cu Rusaliile, ce au o
mare putere de seducţie. Zâna Sânzienelor este aleasă de către acestea
şi primeşte numele de ILEANA COSÂNZEANA. Ea va purta semnele
distinctive pregătite de tinerele vestale şi anume: CUNUNA de SPICE,
CENTURA de TEI, TOIAGUL de ALUN, BUCHETUL de SÂNZIANĂ, o vestimentaţie
adecvată. Numită deseori simplu DRĂGAICA ori SÂNZIANA, zâna este
aleasă în secret de vestale şi nu se va prinde în horă decât peste trei
ani. Marea Vestală - Cosânzeană se deosebeşte de membrele alaiului prin
TOIAGUL încrustat cu pătrate albe şi negre, pe care se împletesc lăstari
cu frunze de tei, cu flori de sânziană şi spice de grâu. Comenzile se
însoţesc de bătăi în pământ cu toiagul şi cu picioarele. Jurământul
sânzienelor se rosteşte în faţa ZÂNEI frumuseţii feciorelnice, cu mâna
pe TOIAG, în zorii zilei, în mijlocul gliei, după spălarea cu rouă, gest
asemănător cu un botez: Zău că am să îndeplinesc goana Rusaliilor
până voi ieşi la horă şi nimeni decât eu şi ai mei să nu ştie, altfel
Rusaliile să mă pedepsească!
Ce învăţau noile vestale
pentru a fi admise în HORĂ? Sânzienele sunt conservate în
basmele româneşti ca Bătrâne ce se îngrijesc de fetiţele cu calităţi
pe care le răsplătesc precum în Fata moşului şi fata babei
când, Fata Moşului, fiindcă a îngrijit cu dragoste animalele,
păsările, pomii fructiferi, fântânile, dar şi a copt pâinea, a dovedit
că e pregătită, iniţiată, pentru a intra în HORA VIEŢII, spre deosebire
de sora vitregă ce nu înţelege încă rostul existenţei unei fete. Tot în
basmele româneşti, Ileana-Cosânzeana îşi înzeceşte puterile lângă
Făt-Frumos. Ei au arme deosebite precum paloşul de lumină, cai înaripaţi
care mănâncă jăratec, buzdugane purtătoare de mesaje. Aflăm astfel că
viitoarele sânziene erau alese dintre fetele harnice, curate şi
îmbrăcate cu veşminte lucrate de mâna lor, cu vorbele plăcute şi pline
de respect, şi înţelepciune ca nişte nestemate, care ştiu să deretice
casa, să îngrijească vietăţile, să dea ajutor celor în suferinţă şi
să-şi respecte cuvântul, să nu se facă de ruşine în lume, să se întoarcă
mereu la părinţii pe care să-i ajute. Sânzienele au fiecare un nume
secret în sensul trecerii la o altă categorie de vârstă, ca şi în
cazul Albei ca Zăpada, care se iniţiază dereticând în casa piticilor,
meditând la apariţia Prinţului, care întotdeauna vine pe un cal alb.
În Ceata de Sânziene
se învaţă meşteşugul îngrijirii sănătăţii si frumuseţii, culegerea
plantelor de leac şi utilizarea lor, aprecierea calităţilor suratelor,
transformarea boabelor de grâu în pâine, comportamentul social în
momentul însoţirii Drăgaicei ori Sânzienei pe la casele gospodarilor
împărţind plante de leac, bucheţele de flori de sânziană şi spice de
grâu, cingători din tei etc. Sunt importante participarea la prima horă
din viaţa lor - cea a sânzienelor, în prezenţa întregului sat,
respectarea ceremonialului şi păstrarea secretului jurământului,
acordarea încrederii, dar mai ales înţelegerea motivaţiei de gonire a
Rusaliilor.
Rusaliile
pocesc bărbaţii, le fură bărbăţia şi mândria, le dau voce de femeie, le
fură minţile, atrăgându-i spre sexul neproductiv. Cu acest prilej se
explică tinerelor rostul vieţii sexuale, al venirii pe lume a pruncilor,
dar mai ales al familiei în care bărbatul trebuie să fie forţa
fertilizatoare ce are nevoie de protecţie din partea femeilor pentru a
nu devia de la calea cea dreaptă amintită de popor: Dragobetele
sărută FETELE nu himerele aduse de vântul turbat – fenomenul de
electroionizare care dă stări de nelinişte tinerelor fete, fenomen numit
în popor ZBURĂTOR.
În perioada iniţierii,
sânzienele aruncă pe casă cununa de flori făcută spre a o feri de
trăsnet, iar calamităţile se alungă cu Toiagul. Băieţii sar peste Focul
de Sânziene, apoi aprind torţe pe care le trec printre picioare pentru
purificare. Torţele se dau din mână în mână tinerilor la Hora
Sânzienelor, în drumul lor la Troiţe, la morminte, la răscruci, pe câmp
şi în livezi. FOCUL de SÂNZIENE este cunoscut pe toată aria
pelasgo-geto-daco- valaho-românească. Băieţii strigă: Sânzienele,
măăăă!.... înălţând cercuri aprinse pe care le rotăcesc de pe
coline, dealuri ori stânci hăulid şi chiuind cât e valea. Pentru
alungarea relelor, în noaptea de Sânziene se aprind: lumânări, candele,
făclii, lămpi la troiţe, în case, la porţi, pe morminte. Membrele Cetei
Sacre trebuie să atragă viitoare sânziene pentru a le preiniţia fără să
le dezvăluie marele secret al jurământului sânzienelor: motivaţia
alungării Rusaliilor.
Dacă Rusaliile sunt nouă
înseamnă că şi Ceata Sânzienelor trebuie să fie formată tot din nouă
membre, cunoscută fiind marea putere de seducţie a acestora. Rusaliile,
aceste zâne amăgitoare, nu sunt născătoare. În jurământ se
precizează că şi fetele sunt în pericol din moment ce le pot pedepsi
Rusaliile. Rusaliile ies la 50 de zile după Paşti şi aduc vântul
turbat ce dă stare de agitaţie psihică tinerilor în pragul
maturizării sexuale. Poporul nu le pomeneşte direct ci inventează nume
de laudă Rusaliilor ca acestea să nu facă rău oamenilor, animalelor şi
plantelor, apelor, rodului pomilor şi semănăturilor. Sânzienele deţin
secretele alungării Rusaliilor: folosirea plantelor de leac ce se
pun sub pernă ori sub cearşaf, la cingătoare, în scopul de a păzi rodul
fetelor şi băieţilor, sănătatea lor, ameninţată de tunete şi trăznete,
îndepărtate prin alungarea cu Toiagul şi aninarea coroniţei pe casă ori
pe un stâlp înalt: Eu azvârl pe casă cununiţa/ Să aducă băieţilor
guriţa.
Ceata de Sânziene este
păstrătoarea datinei relaţiilor sexuale cu finalitate concretă între
fete şi băieţi, nu a deviaţiilor care le rătăcesc minţile făcându-i din
oameni-neoameni. Sânzienele fac parte din marea grupare a zânelor
bune, puternice, viteze, cutezătoare, apărătoare ale familiei şi
legilor sacre ale belaginelor Zamolsiene, creatoarele existenţei fizice,
psihice, etice, estetice, igienice în concordanţă cu natura şi ordinea
cosmică. Sânzienele sunt mesagerele înţelepciunii Zamolsienelor ce stă
la temelia marilor religii ale lumii creată, religii ce provin din cea
iniţială creată de Marile Preotese geto-dace.
În DACIA străveche se
găsea cea mai bogată floră din Europa, transmisă şi prin poveşti:
Grădina cu merele de aur, Câmpul cu florile, Grădina Raiului cu peste
3500 de specii de plante cunoscute prin peste 5000 de denumiri. Şi
atunci Sânzienele îşi însoţeau leacurile şi binecuvântările cu
incantaţii, comenzi, descântece pentru protejarea sănătăţii fizice şi
pentru vindecarea sufletului, aşa cum li se dusese vestea Zamolsienelor
cunoscute şi amintite chiar şi de înţelepţii filozofi ai Antichităţii.
Poarta cerească de referinţă se deschide la 21 martie – Echinocţiul
de primăvară, şi atinge apogeul la 24 iunie când Soarele ÎI.SUS
desfătându-se în poienile cu flori unde cântă ciocârlia care îi înalţă
imnuri de slavă nemuritoare din lanurile de grâu unduitoare, speranţă
de sănătate şi bucurie de a trăi într-o lume a tinereţii fără
bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte.
Multe elemente din
ceremonialul sânzienelor se păstrează şi în zilele noastre preluate
de obiceiurile de nuntă. Mireasa este dusă de fete la fântână
unde se spală cu apă neîncepută. Nunta e însoţită de făclii
aprinse/lumânările. Naşa şi naşul sunt direct răspunzători de iniţierea
sexuală cum se mimează în obiceiul găina naşului. Naşa este cea
care transmite cununiţa de mireasă altei candidate din alaiul miresei.
Are misiunea de a o duce în lumea nevestelor punându-i pe cap băsmăluţa
şi invitând-o la joc în mijlocul Horei Nevestelor în chiotele,
strigăturile, îndemnurile femeilor care o primesc într-o veselie
generală dăruind–o cu bani, şi trecând-o în timpul dansului din mână în
mână. Din banii primiţi mireasa trebuie să-şi cumpere o bijuterie
personală, o piatră cu puteri magico-tămăduitoare, pe care s-o poarte
toată viaţa pentru protecţia familiei şi a copiilor.
Sânzienele sunt deci
acele Cete Femine ale Cultului solar, apărătoarele vetrelor geto-dace, a
căror sărbătoare marchează cel mai important moment calendaristic al
anului străvechi: conservarea plantelor, protecţia animalelor, dar mai
ales asigură existenţa oamenilor sănătoşi la trup şi la suflet
înfăptuind datina: Trăiţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pamântul!
 prof.
Olimpia COTAN - PRUNĂ
|
|
