România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Sânzienele - cete feminine de iniţiere

 

Vestalele ce alcătuiesc Cetele feminine sacre la geto-daco-valaho-români se numesc ZÂNE. Acestea sunt reprezentări feminine din vremuri de demult, adoratoare ale Pământului şi Cerului, pilonii sacri ai existenţei în jurul cărora s-a creat modelul cultural nemuritor reflectat în  religie, datini, tradiţii, obiceiuri, simbolistică, vestimentaţie, meşteşuguri, arhitectură şi limbaj. Divinităţile feminine sunt principii ale vieţii şi au în centru pe Marea Zână Mamă însoţită de un alai feminin, o Ceată Sacră, cu sarcini precise păstrate în datini. Începând cu  Magiile lui Nike - făcătoarele Cerului şi ale Pământului, continuând cu  hesperidele, amazoanele, şulendrele, horele, ursitoarele, drăgaicele, paparudele, suratele, mătcuţele, rusaliile, lăzăriţele, lioarele, ielele, vestele şi nevestele, încheind cu sânzienele, toate aceste divinităţi îşi trag seva de la NIKA. Zână Mamă – NIKA este păstrată codat într-o varietate de denumiri ce atestă primordialitatea ei.

Numai la noi numele Zânei NIKA e scris pe stâlpul-cruce de la căpătâiul celor  plecaţi în ceruri la Zamolsele luminii, cât şi pe tălpile pecetei cu care se sacralizează pâinea - pristorNIKul/pristornicul, dar mai ales în limbajul contemporan ce conservă adevăruri de necontestat. La Echinocţiul de primăvară – 21 martie, se întrupează plantele, păsările  şi viitorii oameni. Nika - D.ră.ga.nica (de la Deea - RA- Gaea – Nika) ori Sân.zi.an.a (Zâna zilei Soarelui din An) este pregătită de iniţiere până la Solstiţiul de vară, când apar plantele de leac,  benefice sănătăţii fizice şi sufleteşti, sărbătoare  simultană cu întărirea bobului de  grâu şi cu  pârga roadelor pământului.

Sânzienele – zânele sacre ale zilei, deci ale Soarelui, sunt Cete Feminine  formate din tinere care nu s-au prins în HORĂ, selecţia lor făcându-se pe criterii de sănătate fizică şi intelectuală, etică şi estetică. Sunt în număr fară soţ, multiplul de trei - deci cel puţin  NOUĂ, la paritate cu Rusaliile, ce au o mare putere de seducţie. Zâna Sânzienelor este aleasă de către acestea şi primeşte numele de ILEANA COSÂNZEANA. Ea va purta semnele distinctive pregătite de tinerele vestale şi anume: CUNUNA de SPICE, CENTURA de TEI, TOIAGUL de ALUN, BUCHETUL de SÂNZIANĂ, o vestimentaţie adecvată. Numită deseori simplu DRĂGAICA ori  SÂNZIANA, zâna este aleasă în secret  de vestale şi nu se va prinde în horă decât peste trei ani. Marea Vestală - Cosânzeană se deosebeşte de membrele alaiului prin TOIAGUL încrustat cu pătrate albe şi negre, pe care se împletesc lăstari cu frunze de tei, cu flori de sânziană şi spice de grâu. Comenzile se însoţesc de bătăi în pământ cu toiagul şi cu picioarele. Jurământul sânzienelor se rosteşte în faţa ZÂNEI frumuseţii feciorelnice, cu mâna pe TOIAG, în zorii zilei, în mijlocul gliei, după spălarea cu rouă, gest asemănător cu un botez: Zău că am să îndeplinesc goana Rusaliilor până voi ieşi la horă şi nimeni decât eu şi ai mei să nu ştie, altfel Rusaliile să mă pedepsească!

Ce învăţau noile vestale pentru a fi admise în HORĂ? Sânzienele sunt conservate în basmele româneşti ca Bătrâne ce se îngrijesc de fetiţele cu calităţi pe care le răsplătesc precum în Fata moşului şi fata babei când, Fata Moşului, fiindcă a îngrijit cu dragoste  animalele, păsările, pomii fructiferi, fântânile, dar şi a copt pâinea, a dovedit că e pregătită, iniţiată, pentru a intra în  HORA VIEŢII, spre deosebire de sora vitregă ce nu înţelege încă rostul existenţei unei fete. Tot în basmele româneşti, Ileana-Cosânzeana îşi înzeceşte puterile lângă Făt-Frumos. Ei au arme deosebite precum paloşul de lumină, cai înaripaţi care mănâncă jăratec, buzdugane  purtătoare de mesaje. Aflăm astfel că viitoarele sânziene erau alese dintre fetele harnice, curate şi îmbrăcate cu veşminte lucrate de mâna lor, cu vorbele plăcute şi pline de respect, şi înţelepciune ca nişte nestemate, care ştiu să deretice casa, să îngrijească vietăţile, să dea ajutor celor în suferinţă şi să-şi respecte cuvântul, să nu se facă de ruşine în lume, să se întoarcă mereu la părinţii pe care să-i ajute. Sânzienele au fiecare un  nume secret în sensul  trecerii  la o altă categorie de vârstă, ca şi în cazul Albei ca Zăpada, care se iniţiază dereticând în casa piticilor, meditând la apariţia  Prinţului, care întotdeauna vine pe un cal alb.

În Ceata de Sânziene se învaţă meşteşugul îngrijirii sănătăţii si frumuseţii, culegerea plantelor de leac şi utilizarea lor, aprecierea calităţilor suratelor, transformarea boabelor de grâu în pâine, comportamentul social în momentul însoţirii Drăgaicei ori Sânzienei pe la casele gospodarilor împărţind plante de leac, bucheţele de flori de sânziană şi spice de grâu, cingători din tei etc. Sunt importante participarea la prima horă din viaţa lor - cea a sânzienelor, în prezenţa întregului sat, respectarea ceremonialului şi păstrarea secretului jurământului, acordarea încrederii, dar mai ales înţelegerea motivaţiei de gonire a Rusaliilor.

Rusaliile pocesc bărbaţii, le fură bărbăţia şi mândria, le dau voce de femeie, le fură minţile, atrăgându-i spre sexul neproductiv. Cu acest prilej se explică tinerelor rostul vieţii sexuale, al venirii pe lume a pruncilor, dar mai ales al familiei în care bărbatul trebuie să fie forţa fertilizatoare ce are nevoie de protecţie din partea femeilor pentru a  nu devia de la  calea cea dreaptă amintită de  popor: Dragobetele sărută FETELE nu himerele aduse de vântul turbat – fenomenul de electroionizare care dă stări de nelinişte tinerelor fete, fenomen numit în popor  ZBURĂTOR.

 În perioada iniţierii, sânzienele aruncă pe casă cununa de flori făcută spre a o feri de trăsnet, iar  calamităţile se alungă cu Toiagul. Băieţii sar peste Focul de Sânziene, apoi aprind torţe pe care le trec printre  picioare pentru purificare. Torţele se dau din mână în mână  tinerilor la Hora Sânzienelor, în drumul lor la Troiţe, la morminte, la răscruci, pe câmp şi în livezi. FOCUL de SÂNZIENE este cunoscut pe toată aria pelasgo-geto-daco- valaho-românească. Băieţii strigă: Sânzienele, măăăă!.... înălţând cercuri  aprinse pe care le rotăcesc de pe coline, dealuri ori stânci hăulid  şi chiuind cât e valea. Pentru alungarea relelor, în noaptea de Sânziene se aprind: lumânări, candele, făclii, lămpi la troiţe, în case, la porţi, pe morminte. Membrele Cetei Sacre trebuie să atragă viitoare sânziene pentru a le preiniţia fără să le dezvăluie marele secret  al jurământului sânzienelor: motivaţia alungării Rusaliilor.

Dacă Rusaliile sunt nouă înseamnă că şi Ceata Sânzienelor trebuie să fie formată tot din  nouă  membre, cunoscută fiind marea putere de seducţie a acestora. Rusaliile, aceste zâne amăgitoare, nu sunt născătoare. În jurământ se precizează că şi fetele sunt în pericol din moment ce le pot pedepsi Rusaliile. Rusaliile ies la 50 de zile după Paşti şi aduc vântul turbat ce dă stare de agitaţie psihică  tinerilor în pragul maturizării sexuale. Poporul nu le pomeneşte direct ci inventează nume de laudă Rusaliilor ca acestea să nu facă rău oamenilor, animalelor şi plantelor, apelor, rodului pomilor şi semănăturilor. Sânzienele deţin secretele alungării Rusaliilor: folosirea plantelor de leac ce se pun sub pernă ori sub cearşaf, la cingătoare, în scopul de a păzi rodul fetelor şi băieţilor, sănătatea lor, ameninţată de tunete şi trăznete, îndepărtate prin alungarea cu Toiagul şi aninarea coroniţei pe casă ori pe un stâlp înalt: Eu azvârl pe casă cununiţa/ Să aducă băieţilor guriţa.

Ceata de Sânziene este păstrătoarea datinei relaţiilor sexuale cu finalitate concretă între fete şi băieţi, nu a deviaţiilor care le rătăcesc minţile făcându-i din oameni-neoameni. Sânzienele fac parte din marea grupare a zânelor bune, puternice, viteze, cutezătoare, apărătoare ale familiei  şi legilor sacre ale belaginelor Zamolsiene, creatoarele existenţei fizice, psihice, etice, estetice, igienice în concordanţă cu natura şi ordinea cosmică. Sânzienele sunt mesagerele înţelepciunii Zamolsienelor ce stă la temelia marilor religii ale lumii creată, religii ce provin din cea iniţială creată de Marile Preotese geto-dace.

În DACIA străveche se găsea cea mai bogată floră din Europa, transmisă şi prin poveşti: Grădina cu merele de aur, Câmpul cu florile, Grădina Raiului cu peste 3500 de specii de plante cunoscute prin peste 5000 de denumiri. Şi atunci Sânzienele îşi însoţeau leacurile şi binecuvântările cu incantaţii, comenzi, descântece pentru protejarea sănătăţii fizice şi pentru vindecarea sufletului, aşa cum li se dusese vestea Zamolsienelor  cunoscute şi amintite chiar şi de înţelepţii filozofi ai Antichităţii. Poarta cerească de referinţă se deschide la 21 martie – Echinocţiul de primăvară, şi atinge apogeul la 24 iunie când Soarele ÎI.SUS desfătându-se în poienile cu flori unde cântă ciocârlia care îi înalţă imnuri de slavă nemuritoare  din lanurile de grâu unduitoare, speranţă de sănătate şi bucurie de a trăi  într-o lume a tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte.

Multe elemente din ceremonialul sânzienelor se păstrează şi în zilele noastre preluate de obiceiurile de nuntă. Mireasa este dusă de fete la fântână unde se spală cu apă neîncepută. Nunta e însoţită de făclii aprinse/lumânările. Naşa şi naşul sunt direct răspunzători de iniţierea sexuală cum se mimează în obiceiul găina naşului. Naşa este cea care transmite cununiţa de mireasă altei candidate din alaiul miresei. Are misiunea de a o duce în lumea nevestelor punându-i pe cap băsmăluţa şi invitând-o la joc în mijlocul Horei Nevestelor în chiotele, strigăturile, îndemnurile femeilor care o primesc într-o veselie generală dăruind–o cu bani, şi trecând-o în timpul dansului din mână în mână. Din banii primiţi mireasa trebuie să-şi cumpere o bijuterie personală, o piatră cu puteri magico-tămăduitoare, pe care s-o poarte toată viaţa pentru protecţia familiei şi a copiilor.

Sânzienele sunt deci acele Cete Femine ale Cultului solar, apărătoarele vetrelor geto-dace, a căror sărbătoare marchează cel mai important moment calendaristic al anului străvechi: conservarea plantelor, protecţia animalelor, dar mai ales asigură existenţa oamenilor sănătoşi la trup şi la suflet  înfăptuind datina: Trăiţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pamântul!

 

  prof. Olimpia COTAN - PRUNĂ