România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Eminescu – Spiritul Sufletului Românesc

Omagiu

 

Pentru a frânge emoţia privilegiului de a exprima câteva gânduri despre cel pe care îl consider cel mai profund, complex şi reprezentativ gânditor al neamului românesc, precizez de la bun început că voi răspunde acestei provocări doar prin simţământul unui ţăran român educat, deci, fără nicio pretenţie de expertiză în spectrul bogat al domeniilor cuprinse de geniul eminescian.

Titlul editorialului este în rezonanţă cu idea poetului exprimată în nota ” Psyche”, 2258 din Fragmentarium*: ”Suflet, un substrat (substanţă) – un ceva real. Spirit, simplă activitate a acestuia”. 

Prima impresie despre poetul Eminescu, dobândită în Şcoala Generală din Coşbuc, a fost că a transformat graiul românesc în cântec, probabil, datorită muzicalităţii, simplităţii şi condensării ideatice exprimate, cel mai adesea, prin cuvinte din vocabularul accesibil vârstei şi statutului meu social. Ulterior, pe parcursul formării mele intelectuale, m-am bucurat să găsesc, comparativ, aceeaşi concentrare de idei raportată la numărul de cuvinte, în creaţia shakespeariană, dar cu o paletă de idei filosofice mai complexă în poezia lui Eminescu. În modesta mea cultură artistică, consider creaţia eminesciană printre cele mai bogate în privinţa cunoaşterii holistice a cosmosului şi a integrării Fiinţei Umane în această dimensiune. Desigur, pătrunderea în profunzimile cosmogonice a fost rezultatul împletirii geniului artistic cu setea neostoită faţă de cunoaşterea ştiinţifică şi sublimarea acesteia pe tărâmul filosofiei. 

O altă dimensiune axiologică a existenţei lui Eminescu, şi care este, în opinia mea, insuficient reprezentată în programul educaţional general, este aceea de observator cu mare sensibilitate şi implicare al sistemului social al vremii. O parte semnificativă din cele 14 000 de pagini ce constituie conţinutul din ”lada” lui Eminescu cuprinde un complex mozaic de observaţii şi propuneri de soluţii cu caracter social administrativ, în special, cu privire la condiţiile în care se desfăşura educaţia, din perspectiva elevilor, a dascălilor şi a atitudinii instituţionale politico-administrative. În acest sens sunt relevante observaţiile referitoare la raportul dintre obligaţiile profesionale şi echivalentul moral şi material în cazul dascălilor şi a diferitelor funcţii de conducere şi politice, aşa cum reiese din articolul ”Şcoalele noastre sunt rele…” din Publicistică*. 

În ciuda contribuţiei creaţiei artistice de excepţie în spiritualitatea românească, Eminescu a trăit un destin tragic, mai ales, în ultima perioadă a existenţei lui fizice. Dimensiunea tragică a existenţei lui este cu atât mai pregnantă cu cât o conştientizează şi o acceptă, aşa cum reiese din corespondenţa cu A.D. Xenopol* ”eu am moştenit prin ereditate o tristeţe pe care nu pot să mi-o explic şi care, educată din când în când c-un optimism însufleţit de paginile măreţe scrise cu sângele său de nobilul popor românesc, mă îndeamnă să urc calvarul vieţei mai uşor”. Aş îndrăzni să apreciez că a trăit ca un sfânt, considerând suferinţa pricinuită de societatea căreia i s-a dedicat cu iubire şi dragoste nemărginită, exprimată prin trudnica creaţie ce a conferit, ca nimeni altul, integrarea cosmică a Fiinţei Umane. 

Considerând creaţia eminesciană ca cel mai înalt vârf al spiritualităţii româneşti, trăiesc un sentiment de bucurie că sunt român, dar mă întristează când semeni de ai mei, sub diferite pretexte încearcă să umbrească sau să întineze memoria lui Eminescu. Îi compătimesc pe aceşti intelectuali nesimţitori (pentru că arta adevărată se simte şi să trăieşte emoţional), palavragii, vopsiţi în spoiala culturii şi îmbibaţi de invidia neputinţei şi nimicniciei lor. 

Ca dascăl român, am trăit şi momente de bucurie atunci când la întrebarea obişnuită din zilele noastre ”Ce faci după terminarea facultăţii, pleci?”, am primit răspunsul ”Nu plec din Ţara lui Eminescu!’’. Mulţumesc, pe această cale, Academiei Române şi tuturor celor care au trudit sau contribuit la recuperarea şi punerea în valoare a minunatei zestre din ”lada” lui Eminescu.

 

* Eminescu. Opere. Vol. III. Publicistică. Corespondentă. Fragmentarium. Academia Romană. Univers Enciclopedic.1999. Editorial publicat in Revista Origini. Seria l. An IV. nr.1. (30) 2016. Fundaţia Origini Carpatine

 

 Bucureşti, Ianuarie, 2016            

  Prof. univ. Leon ZĂGREAN