Grigore Vieru

sau Tăcerea semănând cuvinte

Grigore Vieru, am grijă de tăcerea Ta.

Ce-a dat în crengi de Prut şi Pererita

Urcând pe sub coaja viscolită a cetăţii –

Credenţionalul în Sala Unirii, în care patriotismul

a început să afume virtuţi şi principii,

trepte ale istoriei pe care surâd familii regale

Şi hotărâri ale Marii Adunări Naţionale

Cu greşeli de ortografie – Tot mai friguroasă

pare Limba Română. În ea se aruncă nu

o dată cu pietre şovine, revanşarde, arzând-o

pe rug, în pieţe publice harghitene, măcelărindu-i

haina de trudă şi sărbătoare: Tricolorul – Şi

poezia Ta, lacrimă îmblănită cu gloanţe iese la

marginea bronzului, precum doina în pridvorul

sufletului, sărută mâna Albei Iulia şi iernează

în puţinii trecători ce-i dau bineţe –

Grigore, fratele meu, ţin tăcerea ta în palme, pe

Aleea Scriitorilor şi-o ascut, şi-o bat precum ţăranul

coasa şi-o retrimit flacără prin tranşeele limbii

Române. Sub crengile tale de Prut, sub

streaşina Marii Uniri tăcerea ta împarte

adevăratul Pod de flori. E târziu! O iau de

mână şi mergem la o seară de poezie cu Eminescu,

Blaga, Coşbuc, Goga, Aron Cotruş, Ioan Alexandru,

Păunescu! Detalii: la întâlnirea de mâine!

la miezul nopţii admir tăcerea semănând cuvinte.

Ioan MĂRGINEAN

14.02.2016