România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Mitropolitul ortodox al Bălgradului/Alba Iulia şi Arhiepiscop al Ţării Ardealului, Atanasie Anghel

de la 22 ianuarie 1698,

devenit episcop greco-catolic/unit la 25 martie 1701

 

Mitropolitul Atanasie Anghel s-a născut în localitatea Bobâlna, din comuna Rapoltu Mare, judeţul Hunedoara dintr-o familie de preoţi ortodocşi, unde tatăl său, Ioan Popa, a fost preot.

La intrarea în cinul călugăresc Anghel Popa a primit numele de Atanasie.

Tatăl mitropolitului nu era originar din Bobâlna, fiind fiul preotului  ortodox Moise, sârb de neam, din Banat, care împreună cu un frate de asemenea preot, au emigrat împreună şi au slujit în timp, în localităţile: Vârfuri, Renghet, Poiana şi Abrud, din Comitatul Hunedoara şi Alba. Preotul Moise a avut doi fii, Luca, care a devenit preot şi a preluat parohia de la Poiana, iar al doilea fiu a fost Ioan de la Bobâlna, tatăl lui Atanasie.

Localitatea Bobâlna se află pe Valea Mureşului, pe drumul antic roman, pe versantul sudic al dealurilor prelungite ale Munţilor Apuseni, fiind aproape de aşezarea dacică Germisara (Germ = fierbinte, Sara = izvor) care a devenit sub stăpânirea romanilor Therme Dodone.

La mijlocul secolului XVII-lea, localitatea a ajuns în posesia baronului Nalaczi Istvan (Ştefan) care era la origine nobil român - renegat - şi care pentru a dobândi cât mai multe moşii şi demnităţi politice, şi-a părăsit credinţa strămoşească şi a trecut la religia reformată. Ascensiunea politică a familiei Nalaczi de la Bobâlna, a început în perioada principelui Transilvaniei Acatiu Barcsay (1658-1660) care, de asemenea provenea dintr-o familie de români din Ţara Haţegului, care, la fel a fost convertită la calvinism.

În perioada principelui Mihai Appafi I (1661-1690), nobilul Nalaczi, a ajuns maestru de ceremonii la "curte", iar în continuare prefect la comitatele Hunedoara şi Zarand, căpitan al Cetăţii Deva şi în cele din urmă secretar guvernamental.

În anul 1705 Curtea din Bobâlna, a devenit reşedinţa comitetului suprem al comitatului Hunedoara. În castelul nobilului Nalaczi de la Bobâlna, în iarna anilor 1759/1760 a fost închis, călugărul Sofronie, marele conducător al mişcării românilor din Transilvania, pentru apărarea credinţei strămoşeşti şi a drepturilor românilor. Celula din castelul lui Nalaczi de la Bobâlna, unde a fost închis Sofronie, se află şi astăzi intactă, după peste 250 ani, mai puţin interesantă şi cunoscută chiar şi de unele feţe bisericeşti.

Tânărul Anghel Popa a urmat şcoala cea veche a calvinilor din Aiud.

Prin mijlocirea relaţiilor baronului Nalaczi şi a unei sume importate acordate de părintele său Ioan de la Bobâlna, fiul său Atanasie, a ajuns Mitropolit Ortodox al Mitropoliei Bălgradului şi Arhiepiscop al Ardealului.

După moartea mitropolitului românilor din Ardeal - Varlaam (1685-1692) "Soborul" a ales ca mitropolit ortodox al Bălgradului, pe Toma Szeremi, originar din Teiuş-Alba, care a fost hirotonit în Ţara Românească, în septembrie 1692 sub numele de Teofil, fiind sprijinit şi de domnitorul creştin şi bun român al Ţării Româneşti - Constantin Brâncoveanu.

Acţiunea de catolicizare bine stabilită de către austrieci şi maghiari prin cardinalul romano-catolic Leopold Koloonich de la Esztergom/Strigoniu - Ungaria şi iezuitul Paul Ladislau Barany, parohul bisericii romano-catolice din          Alba Iulia, s-a desfăşurat conform planurilor stabilite.

Cardinalul L. Kollonich a fost Cavaler de Malta, cancelar al împăratului Leopold I conducătorul Ligii Sfinte, acţionând şi în politica de catolicizare în toate "ţările" Coroanei Sfântului Ştefan.

Timp de patru ani, iezuitul Paul Ladislau Barany, de la Alba Iulia l-a determinat pe mitropolitul ortodox Teofil, să dea  declaraţia - Manifestum - de Unire cu biserica catolică, concretizată la 21 martie 1697. La scurt timp, după patru luni, în iulie 1697, Teofil a murit subit, transmiţându-se oral ştirea, că a fost "înveninat" - otrăvit.

Din documentele existente, rezultă că "soarta" poporului român din Transilvania, a fost deosebit de grea şi în perioada epocii calvine precum şi în continuare.

În cursul secolului XVII-lea situaţia românilor s-a agravat, determinată de unele hotărâri ale dietelor ardelene.

Exemplele prezentate în continuare sunt convingătoare. "Prin articolul XIII din anul 1600 (erd.or.cul. IV, pag. 556; Olah Pedigfegyvert ne veselnessen, Hanem szasz es maghyar viseljen fegyvert) şi XII din anul 1623, ţăranilor români li s-a interzis a umbla călare, a purta puşcă, săgeată sau altfel de armă (eredelyi orszageyülesi emlekek. VIII, p. 131-132), iar articolul V al Dietei din 1650 îi oprea pe ţăranii români de a purta haine de postav, cioareci (iţari), cizme, căciulă îndoită şi cămaşă de giolgiu (erdely prsaggyulesi emlekec col XI, pag. 72). De asemenea prin regimul legii din "Approbatae Constitutiones, adoptată în anul 1653 (partea I titlul I, art. 3 şi partea III, titlul III art. 2) se dispunea că românii să fie ţinuţi în robie deplină şi perpetuă ("meraet perpetue servitute") ei fiind în ţară numai toleraţi, până când va plăcea principelui şi proprietarilor de pământ (usque ad sene placitum principiset regnicolarum) având să plătească acestora toate dările şi să le presteze robotele stabilite.

La fel ca şi ţăranii români erau consideraţi şi preoţii ortodocşi, fiind trataţi ca iobagii "toleraţi" nu ca o naţiune recunoscută, la fel ca cele "trei naţiuni - ungurii, secuii şi saşii".

Credinţa străbună a neamului românesc ortodoxia, era considerată de asemenea tolerată faţă de cele patru religii recepte: catolică, calvină, luterană şi unitariană.

După ocuparea Transilvaniei de către austrieci în anul 1687, confirmată prin pacea de la Karlowitz din anul 1699, Curtea de la Viena, procatolică, a sprijinit şi grăbit îndeaproape catolicizarea românilor din Transilvania.

Un rol important în acţiunea de catolicizare l-a avut şi armata imperială austriacă prin comandantul suprem de la Sibiu, contele, general Rabutin de Bussi.

După moartea neaşteptată a mitropolitului Teofil, în luna iulie 1697, la funcţia de mitropolit ortodox al Bălgradului şi arhiepiscop al Ţării Ardealului, a candidat Atanasie Anghel susţinut de catolici şi Ioan Ţârca din comitatul Hunedoara, susţinut de calvini. În final a fost trimis la Bucureşti pentru a fi canonizat Atanasie Anghel.

După câteva luni de instruire temeinică la Bucureşti, efectuată de mitropolitul Teodosie şi de către patriarhul Ierusalimului Dosoftei, în ziua de 22 ianuarie 1698, Atanasie, a fost hirotonit mitropolit ortodox al Bălgradului şi al Arhiepiscopiei Ardealului.

Domnitorul Constantin Brâncoveanu, la fel ca şi primul unificator al neamului românesc, Mihai Viteazul, a sprijinit îndeaproape financiar şi material Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ardealului, cunoscând bine situaţia deosebit de grea, în care se afla credinţa străbună di]n Transilvania.

Cu ocazia sfinţirii ca mitropolit a lui Atanasie Anghel domnitorul Constantin Brâncoveanu i-a oferit un rând de odăjdi vlădiceşti, un socoş arhiepiscopal cu fir de aur, o pereche de mănuşi cu mărgăritare, cărţi şi odoare bisericeşti etc.

În acelaşi timp domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, împreună cu tot sfatul şi credincioşii boieri ai divanului domniei sale, au acordat Dania Anuală, Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopiei Ardealului de 6000 de galbeni, stabilită anual de către primul unificator al neamului românesc Mihai Viteazul, pentru urmaşii, urmaşilor săi.

 

Donaţiunea Principelui Ţării Româneşti Constantin Basarab pentru Mitropolia Bălgradului şi Arhiepiscopiei Ardealului din anul 1698

 

Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, grăieşte prorocul David, împăratul, argint lămurit şi ispitit cu pământ de 3 ori este curăţit şi credincios domnul întru toate cuvintele sale.

Cuvintele cele curate şi credincioase  ale aceluia aşa ne îndreaptă pre noi întru Sfânta Evanghelie către calea cea mai aleasă a mântuirii tuturor, - zicând “fericiţi sunt cei milostivi că aceia se vor milui”. Şi iarăşi fiţi îndurători, precum tatăl vostru cel ceresc este îndurător ca să vă primească pre voi în lăcaşurile sale cele cereşti şi a căror cuvinte să ne lumineze şi pe noi. Dumnezeu carele cu a sa putere şi pre noi miluindu-ne Domnul Dumnezeu înfrumuseţându-ne şi miluindu-ne la cinstitul scaunul bătrânilor şi răposaţilor strămoşilor domnii mele a Ţării Româneşti. IO Constantin Basarab voevod dintru toată voia inimii domnii mele, am pohtit cu ajutorul lui Dumnezeu a urma cu milostenie precum scrie şi Sfânta Evanghelie că milostenia curăţeşte păcatele, întru care să facem ca şi pre noi să ne primească în lăcaşurile sale cele cereşti şi aşa temându-ne, nu puţin, cu adevărat de cel ce îngrozeşte întru a sa Sfânta Evanghelie cu judecata acolo este fără milă celor care nu fac milă.

Iată dară, ne făgăduim că din agoniseala cea ce nouă ne este dat de la Dumnezeu, sfinţii şi marii Biserici a Mitropoliei Bălgradului Arhiepiscopiei Ardealului unde se cinsteşte hramul al sfintei şi de viaţă făcătoarei Troiţe (treimi) care scaun al acestei mitropolii ce mai sus s-a zis, dintru a sa temelie este făcută şi înălţată de răposatul Mihai Voevod pe vremea când a fost crai întraceia parte de loc.

Deci dară, dator, ne rânduim ca în toţi anii vieţii noastre de la această sfântă mitropolie anual bani - şase mii, care număr să fie neschimbat, şi nemutat, pentrucă o ştim pre această sfântă mitropolie că se învaluieşte ca o corabie în mijlocul valurilor mării fiind între multe feluri de eretici necredincioşi şi se năpăstuieşte de la dânşii în multe chipuri (feluri).

Întraceia şi glasul nostru cel curat cu minte, cu tot dinadinsul pohtim o credincioşilor domni ca ori şi care ar fi dintre aleşii de Dumnezeu, ar ajunge în viitor stăpâni în urma domniei noastre, domnind şi stăpânind scaunul acesta sau din sângele neamului nostru sau dintraltul străin, dintru a sa avuţie care de la Dumnezeu iar fi lui dat, să nu se îndoiască cu firea ca să hie lipsită această sfântă mitropolie de acest număr de bani, ci faţă de numărul cel de mai sus, cu mai mare sumă, precum îl va îndura Dumnezeu şi aşa urmaţi pohta noastră precum şi noi am primit şi am făgăduit (promis) primind urmarea acestor răposaţi şi pravloslovnici domni ca şi Domnul Dumnezeu ce este în Treime slăvit să-l cinstească şi să-l miluiască întru a sa domnie şi în acel veac ce va să fie la repaosul veşnic, în pace.

Şi iată că punem şi vremea viitorilor de acolo pentru luarea acestei mile, ziua de întâi septembrie, această danie am făcut-o şi am întărit-o, îndemnându-ne văzând şi hrisoavele iscălite şi pecetluite ale acelora ce mai înainte de noi au domnit întru Dumnezeu răposaţi strămoşului domnii mele lui Matei Basarab voevod şi a lui Constantin Vodă Şerban şi întru hrisovul lui Antonie Vodă.

Drept aceia şi noi am voit şi am pohtit de-am înnoit dania aceasta şi cu acest cinstit hrisov a domniei mele ca să aibă la venirea în toţi anii trimişii de acolo, la vreme ce mai sus s-a zis, să ia această milă în sumă deplină să hie (fie) sfintei mitropolii de întărire şi de ajutor, iar domnii mele şi răposaţilor părinţilor domnii mele veşnică pomenire.

Şi am întărit hrisovul acesta cu tot sfatul şi credincioşii boieri ai divanului domnii mele.

pan Cornea Brăiloiu vel ban Cralebski

pan Stroe Leurdeanu vel vonic pan Mihai Cantacuzino vel spătar

pan Dicu Rudeanu vel logofăt şi pan Şerban vel vistiernic

pan VERG vel clucer şi pan Dumitrache Caramalbul vel post

pan Scarlat vel paharnic şi pan Radu Izvoreanu vel stolnic

pan Radu Golescu vel com. şi pan Iorga vel slujer

pan Constantin Corbeanu vel pitar şi ispravnic Ştefan Cantacuzino vel logofăt.

Şi s-a scris hrisovul acesta în oraşul scaunului domnii mele în Bucureşti întru al zecelea an din domnia domniei mele

   Io Constantin                 Ştefan Cantacuzino

       Voevod                                        v. logof.

 

La întoarcerea lui Atanasie la Alba Iulia de la Bucureşti, situaţia politică a fost schimbată.

Activitatea de convertire la catolicism în perioada respectivă în Alba Iulia era coordonată de „misiunea iezuită”. În timpul când Atanasie era la Bucureşti parohul iezuit Barany s-a apropiat de cei doi protopopi români, fraţi de altfel: Gheorghe, secretar al Marelui Sobor şi Petru protopop în Daia pentru ai pregăti pentru uniaţie.

Rezoluţia împărătească din 14 aprilie 1698 oferea o momeală plină de ispite, în sensul „în care românii s-ar uni cu Biserica Romei, preoţii români ar fi scutiţi de jugul iobăgiei şi de unele obligaţii faţă de feudali”.

Iezuiţii au apărut în Transilvania – în Armata Organizată a Campaniei lui Isus – cu propaganda catolicismului, inclusiv împotriva reformaţilor (unguri calvini şi saşi luterani). Printre călugării iezuiţi; preoţi militari (misionarii castenes) au fost preoţii: Lukás Kolich, Martin Wolchmann, Peter Paul Zabilansky şi Rudolf Brezensky.

După câteva luni de la sfinţirea lui Atanasie la Bucureşti ca mitropolit ortodox, la data de 22 ianuarie 1698, în acelaşi an, la data de 7 octombrie 1698 împreună cu o parte din preoţii, protopopii şi a clerului, s-au unit cu Biserica Romei însă cu unele condiţii prevăzute în „Cartea de mărturie din 7 octombrie 1698 de la Alba Iulia”: „însă într-acest chip ne unim şi ne mărturisim a fi mădularii sfintei catoliceşti biserici a Romei cum pre noi şi rămăşiţele noastre din obiceiul Bisericii noastre a răsăritului să nu ne clătească, ci toate ţărămoniile, sărbătorile, posturile cum până acum, aşa şi de acum înainte să fim slobozi a le ţine după călindarul vechi şi pre cinstitul vlădica nostru Atanasie nime până la moartea sfiinţii sale să n-aibă puterea a-l clăti din scaunul sfinţii sale, ci tocma de i s-ar întâmpla moarte, să stea în voia soborului pe cine ar alege să fie vlădică, pre care sfinţia sa papa şi înălţatul împărat să-l întărească şi patriarhul de subt biruinţa înălţii să-l irotonească şi în obiceiul şi dregătoriilor protopopilor care sânt şi vor fi, nici într-un fel de lucru, nime să nu se amestece, ci să se ştie cum şi până acum.

Iar de nu ne vor lăsa pre noi şi pre rămăşiţele noastre într-această aşezare, peceţile şi iscăliturile noastre cum am dat, să n-aibă nici o tărie, care lucru l-am întărit cu pecetea mitropoliei noastre pentru mai mare mărturiesire."

În perioada 7 octombrie 1698 şi martie 1701 mitropolitul Atanasie împreună cu preoţii şi clerul ortodox, a rezistat presiunilor exercitate. Domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu realizând situaţia deosebit de critică pentru credinţa străbună şi chiar pentru Atanasie Anghel, din informaţiile prezentate permanent de către consilierul său personal Teodor Dindar, care se afla trimis la Alba Iulia şi în Ardeal, a donat Miropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ardealului, Moşia de la Merişani din Argeş în anul 1700.

Actul prin care Constantin Brâncoveanu a donat Mitropoliei Bălgradului (Alba Iulia) şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului moşia Merişani - Argeş - 1700

 

Cu mila lui Dumnezeu IO Constantin Basarab, voevod şi Domn a toată ţara Ungrovlahiei, datam Domnia mea, această poruncă a domniei  mele.

-  Sfintei şi dumnezeieşti mitropolii a Bălgradului şi Arhiepiscopiei ţării Ardealului unde se cinsteşte hramul al sfinţilor şi de viaţă făcătoarei Treimi, care dintru a sa temelie este făcută, şi înălţată de răposatul IO - Mihai Voevod şi Sfinţiei sale părintelui Atanasie mitropolitul, şi a tot soborul Sfintei mitropolii.

-  Ca să fie Sfintei mitropolii moşia din câmpul Merişanilor din sudul Argeşului de peste tot, 700 stânjeni de câmp, de pădure, de ape cu vaduri de mori şi cu pometul satului, cu tot venitul ce ar fi.

Pentru că această moşie de care scrie mai sus, cumpăratam domnia mea de la Stoica, feciorul lui Ştefan stolnicul din Vâlcele, jumătate de hotar de preste toată moşia Merişanilor încă 50 stânjeni şi iar din cealaltă jumătate de hotar am mai cumpărat domnia mea de la metiaşii din Dolbuneşti de la Pătru, feciorul lui Apostol, nepotul lui Pătru răspopul şi de la Ion feciorul lui Stoica zidarul  nepotul lui Pătru şi de la Vlad diaconul, feciorul lui Ţalapie robul şi dela Eftenie Dragotă nepotul lui Ţalapie Butuca cu 150 stânjeni.

Afară dintr-o funie de moşie dintracest hotar ce ş-au lăsat meţiaşii nevândut pre din sus pre lângă hotarul Mănăstirii Tutani însă afară dintracestă funie, care se fac împreună stânjeni, pecum şi mai sus sunt zişi cu tocmeala în preţul stânjenului pe 60 bani, care se fac împreună 317, care se fac cu zapise de vânzare întărite cu numele şi cu peceţile lor şi cu boierii cei mari ai divanului iscăliţi ca martori.

Şi după ce am cumpărat domnia mea această moşie fiind această sfântă mitropolie, ce se învaluieşte ca o corabie în mijlocul valurilor mării aflându-se între multe feluri de limbi străine, fiind şi lipsiţi de cele ce sunt de ajutorul sfintei mitropolii. Domnia mea am socotit a da şi a milui această sfântă mitropolie cu această moşie, ca să aibă a ţine predânsa oameni şi alte bucate (culturi) dobitoace (animale) sau orice le-ar fi voia ca să fie sfintei mitropolii de întreţinere şi de ajutor, iar domniei mele şi răposaţilor părinţilor domniei mele, veşnică pomenire.

Drept aceia domnia mea am dat şi această carte a domniei mele împreună şi cu toate zapisele (documentele) de cumpărare a acestei moşii sfinţiei sale părintelui Atanasie, Mitropolitul şi a tot soborul sfintei mitropolii, ca să aibă ţinerea şi a stăpânii această moşie din Merişani cu tot venitul ce ar fi din hotar până în hotar, înafară numai dintr-o funie de moşie ce sa spus mai sus, care şi-au lăsat meţiaşii lor, ca sa le hie lor loc de hrană iar cealaltă moşie să hie toată pre sama Sfintei Mitropolii a Bălgradului de întărire şi neclintită în veci.

Şi am întărit această carte a domniei mele cu tot sfatul şi cu credincioşii boieri cei mari ai divanului domniei mele:

Pan Cornea Brăiloiul vel Ban Cralebski şi Pan Stroe Leurdeanul vel Vornic, şi Pan Dicu Rudeanu vel Logofăt, Pan Mihai Cantacuzino vel Spătar şi Pan Şerban vel Vistiernic şi Pan Vergo vel Clucer şi Pan Dumitrache Caramalbu vel Postelnic şi Pan Şerban Cantacuzino vel Paharnic, şi Radu Izvoranu vel Stolnic, Pan Radu Golescu vel Comis şi Pan Iorga vel Slujer şi Pan Constantin Corbeanul vel Pitar şi Ispravnic Ştefan Cantacuzino Logofăt.

Scriindu-se această carte în oraşul scaunului domniei mele în Bucureşti întru al 12-lea an din Domnia Domniei Mele.

      IO Constantin Voevod - milostiv gospodar

 

În anul 1699 la Alba Iulia cu sprijinul financiar şi material al domnitorului Constantin Brâncoveanu s-au tipărit cărţi deosebit de importante pentru nevoile românilor din Ardeal: Kiriacodromul şi Bucoavna, ambele în limba română.

Bucoavna din anul 1699 a fost primul abecedar care a stat la baza învăţământului românesc din Transilvania, iar Kiriacodromionul reprezenta Cazania lui Varlaam reeditată, cu unele completări, fiind tipărit în perioada 1 martie 1699 – 20 decembrie 1699.

În toată perioada domniei, Constantin Brâncoveanu s-a străduit să sprijine şi să demonstreze prin acţiunile realizate, unitatea de neam şi credinţă a neamului românesc din Dacia Mare. Cărţile bisericeşti tipărite în Ţara Românească şi Moldova erau răspândite la bisericile şi mănăstirile din Ardeal pe lângă meşteri şi zugravi de biserici şi chiar călugări, mai ales în sec. al 18-lea.

După unire cărţile bisericeşti din Ţara Românească şi Moldova au fost interzise a mai apărea în Ardeal.

Constantin Brâncoveanu împreună cu mitropolitul Teodosie, în acţiunea de sprijinire a Tipografiei Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi a Ţării Ardealului, a trimis înainte la Alba Iulia pe meşterul tipograf Mihai Ştefan (Istvanovici) şcolit de renumitul Ivireanu la Mănăstirea Snagov. Mihai Ştefan era ardelean de origine, fiul renumitului tipograf Ştefan, care a tipărit la Alba Iulia în anul 1648 „Noul Testament de la Bălgrad” şi care a revigorat activitatea tipografiei mitropoliei ortodoxe a Bălgradului.

În anul 1700 cardinalul Kollonich, a trimis la Sibiu şi Alba Iulia „omul” său de încredere, pe iezuitul Carol Neurauter, superior al rezidenţei iezuiţilor „pentru a veghea şi sprijinii acţiunea de catolicizare, începută la Alba Iulia în anul 1697 de către mitropolitul Teofil (Toma Szeremi).

La sfatul iezuitului Neurauter, generalul Rabutin, şeful comandamentului militar al Transilvaniei, cu reşedinţa la Sibiu, a organizat trimiterea lui Atanasie Anghel la Viena, determinat de atitudinea sa consecventă până la data respectivă, faţă de pretenţiile austriecilor şi a maghiarilor, referitor la catolicizare.

La Viena, mitropolitul Atanasie Anghel, a fost supus unei judecăţi, obligat să răspundă la 22 puncte de acuzare dificile.

Consiliul de judecată a fost format din cardinalul Kollonich, Fiath, Hevennesi, Neurauter şi iezuitul Kapi de la Cluj. Atanasie, în final a fost pus în faţa alternativei: ori va fi condamnat şi ţinut în exil ori va accepta cu adevărat uniaţia.

În situaţia creată Atanasie Anghel a acceptat condiţiile impuse şi astfel a fost rehirotonit preot catolic la data de 24 martie 1701, iar a doua zi, la 25 martie 1701, arhiereu, de către cardinalul catolic Kollonich, împreună cu episcopii maghiari din Gyor şi Nytra în capela „Sfânta Ana” a iezuiţilor din Viena.

Cu această ocazie Atanasie Anghel a primit şi titlul de consilier imperial cu o remuneraţie substanţială iar Maiestatea Sa l-a decorat cu un lanţ de aur, cu portretul împăratului atârnat într-o monedă

Rudele sale: preotul Ştefan Pop din Poiana împreună cu soţia lui Caterina Toma, fiul lui Abraam şi descendenţii lor au fost înnobilaţi.

De asemenea, epitropii mitropoliei, Ştefan Raţ şi Mihai Puiu au trecut la catolicism în schimbul „nobilităriilor”

Pater Ianos, omul de încredere a lui Atanasie Anghel, lăsat să îngrijească curtea vlădicească din Alba Iulia, aflând că Atanasie se pregăteşte să facă la Viena, jurământ potrivnic celui făcut înainte cu 2 ani, la 22 ianuarie 1698, când a fost sfinţit la Bucureşti mitropolit ortodox al Bălgradului şi Arhiepiscop al Ardealului i-a trimis la 13 martie 1701 următoarea scrisoare:

„Care lucruri de le ascunzi Sfinţia Ta, de noi ceşti proşti, să socoteşti, că de cunoscătorul inimilor, Dumnezeu nu le vei putea ascunde. Iată ce înţeleasăm, cumcă ar cere să te iscăleşti în nişte lucruri, carele în instrucţiul ce ţi sau dat sau ţine răsăritul, nu le-au avut… De socoteşti că acei sfinţi părinţi ce au legat lucrurile şi arătările credinţeii rău strică; iar de socoteşti că şi aceia au avut darul Duhului Sfânt, precum te ţii că ai şi Sfinţia Ta, toţi îţi zigem: Să nu te amesteci!...

Ştim că înălţatul împărat…. Silă nimănui nu face, neci Sfinţia Ta să nu sileşti…

Adu-ţi aminte, de ai cetit Sinaxariul Sfinţilor câte bogăţii, câte cinste li se făgăduia şi sta până în vărsare de sânge: adu-ţi aminte ce ai făgăduit în mijlocul Mitropoliei Bucureştilor şi socoteşte însuţi ceţi va veni de la 4 patriarşi şi dela toate besericile ce-s reschirate de legea grecească în lume: că de la toate îţi vor veni Blăstăm şi Afurisenie şi să nu socoteşti, că vei trăi ani mulţi, de vei îndrăsni a rupe vre-o pecete a legăturii… Lesne este a strica, ci anevoie şi greu este a drege în urmă.

De pofteşti cinste, stai înarmat şi vei vedea, că o vei dobândi de la Dumnezeu.

Cinstea omenească este scurtă şi cu grijă şi mai ales că a Sfinţii Tale, va să fie cu ponos de toată lumea.

Păcatelor străine nu fi părtaş… şi nu peste 20 sau 30 de ani, ci şi peste 100 de ani tot Sfinţia Ta vei fi ocărât.

Sfinţia Ta vrei să te osândeşti într-adevăr lucru să-l faci şi să-ţi câştigi numai rău… Mireanii neci unui nu pofteşte, măcar de- va ţărcălui împăratul şi apoi socotesc, că mai mulţi-s mireni decât popi.

Noi pentru nemişugul popilor n-om primi mai mult de ce avem dat; cum au trăit până acum, trăiască!... dar aşa să vă iscăliţi, cât să vă fie adevărata iscălitură; să nu iscăliţi numai de mulţi ca pre urmă să staţi de ruşine. Ci cine se va lega, să nu batjocurească împăratului, nici să se laude că va face pre mai mulţi.

Că noi tudomănim (dăm de ştire) că nu vom fi, măcar ce va face înaltul împărat. Că va fi o altă poruncă a Înălţii Sale: să-i slujim cu trupurile, lut ne vom face supt talpele şi supt buruinţa Înălţii Sale. Iar legea, au rea avem, au a bună, nimic nu vom mişca, nici avem a primi mai mult, până, până nu va fi cu voia şi a tuturora mirenilor nu numai a popilor.

Iar, de primeşti sfinţia ta şi popii, numai voi să fiţi; iar noi nu vom fi!”

La data de 7 Aprilie 1701, Atanasie Anghel, înainte de a fi rehitonit preot catolic la 24 martie 1701, iar a doua zi - 25 martie 1701 arhiereu, a dat o declaraţie cuprinzând 16 articole prin care recunoaşte supunerea totală faţă de Roma, concretizată mai ales prin impunerea unui teolog/consilier, preot romano-catolic căruia episcopul român trebuia să-i fie subordonat şi care coordona întreaga activitate bisericească.

Acest document deosebit de important care se află la Roma, prin bunăvoinţa Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea, Ion Dumitriu-Snagov l-a prezentat în lucrarea sa “Românii în arhivele Romei (secolul XVIII).

Declaraţia repsectivă fiind deosebit de importantă şi mai puţin cunoscută, trebuie, să o redăm în continuare, pentru cei care doresc să cunoască adevărul, privind acţiunile desfăşurate în decursul timpului împotriva credinţei străbune şi mai ales pentru unele “feţe bisericeşti”:

 

II1

ACPF         Miscellanea Valachicarum

vol. 2, ff. 259-262

 

Viena, 7Aprilie 1701. Copie legalizată de pe actul de recunoaştere a supunerii fată de Roma, Ep. Atanasie semnând o uniune religioasă prin adoptarea unor clauze politice.

Eu Atanasie, episcopul bisericii valahe, unită cu romano-catolicii, din Transilvania şi părţile din Ungaria anexate Transilvaniei, după ce am fost confirmat în episcopatul meu valahic din Transilvania de către Maiestatea Sa Sacrosantă şi Imperială Leopold, Mare Rege al Ungariei şi Stăpânul preamilostiv, şi am fost dăruit eu şi urmaşii mei cu colanul de aur, ca semn al unirii sincere, şi împodobit cu titlul de consilier al M.S. Sacre Cezaro-Crăieşti, şi clerul meu a fost dezlegat de jugul iobăgiei şi de muncile servile pentru cinstirea domnilor de către pământeni, precum şi de datoriile şi de dările şi de toate celelalte poveri şi neajunsuri ale clerului; şi ne-au fost întărite toate privilegiile şi donaţiile acordate nouă de către principii Transilvaniei de bună pomenire - ba mai mult, acestea au fost mărite -, eu mă angajez şi făgăduiesc, pe credinţa mea preoţească şi episcopală, Eminentului Principe Cardinalul Kollonits, Arhiepiscop de Strigoniu, Mitropolitul meu adevărat şi legitim, că articolele aici mai jos scrise, fiindcă sunt de cea mai mare trebuinţă pentru păstrarea sinceră, si statornică, şi trainică, a unirii, eu le voi ţine neatinse şi îmi voi da toată silinţa ca ele să se înfăptuiască şi să fie ţinute atât de către mine cât şi de către cei care îmi sunt mie supuşi şi uniţi cu mine în cele spirituale, în orice condiţie ar fi ei, să nu le violeze şi să le urmeze în mod exact.

Articolul 1. După formula prescrisă de către Sfânta Mamă Biserica Romană în Conciliul Tridentin2 (n.n. 1545-1563), să fac mărturisire publică de credinţă; şi de asemenea mă voi strădui ca, reîntors la scaunul episcopiei mele în Alba Iulia, acelaşi lucru să-l facă unul - fiecare din cei supuşi mie - popi sau protopopi - sau cei care de acum înainte vor fi promovaţi în treptele superioare ale preoţiei, în prezenţa mea; şi de asemenea cer şi doresc ca nimenea din cler să nu se bucure de privilegiile pe care le-a conferit Maiestatea Sa Cezaro-Crăiască, numai acei care au făcut profesiunea de credinţă după formula amintită şi au îmbrăţişat în mod sincer unirea.

Articolul 2. Mă voi declara pe faţă prin jurământ că eu sunt si voi fi un fiu ascultător până la moarte al capului întregii biserici creştine, adică al Pontificelui Roman Clement al XI-lea3 şi al urmaşilor săi. Pe lângă aceasta voi face ca din rânduiala liturghiei noastre valahe să fie scos numele Patriarhului de la Constantinopol şi să fie introdus numele Pontificelui Roman.

Articolul 3. Pentru că mie mi s-a arătat lucrul şi acum este dovedit că mai mulţi Episcopi, Arhiepiscopi, Mitropoliţi şi Patriarhi schismatici de rit grec nu numai că s-au strecurat în slujbă în chip simoniac4, ci chiar şi în mod violent fără rânduiala şi consacrare legitimă, şi prin ajutorul păgânilor s-au urcat în scaune, de aceea, toţi câţi au fost hirotoniţi de către aceştia sau de către urmaşii acestora şi care totuşi sunt socotiţi ca fiind rânduiţi şi consacraţi, nu sunt nici preoţi şi nici Episcopi adevăraţi şi legitimi; de aceea, pentru ca eu să am convingerea cu certitudine în hirotonirea si sfinţirea mea de preot şi de Episcop (care este de cea mai mare importanţă pentru mântuirea turmei mele spirituale), cer de la Arhiepiscopul de Strigoniu - mitropolitul meu - ca să fiu rehirotonit sub conditiune5 ca preot şi astfel să fiu sfinţit ca Episcop; şi fiindcă acelaşi dubiu înţelept duce şi la supuşii mei protopopi şi popi, consacraţi fie de mine, fie de antecesorii mei Episcopi schismatici ai Valahilor, de aceea, promit ca eu în cea mai apropiată vizitaţie canonică la bisericile si parohiile mele pe unul-fiecare din protopopii sau popii mei să-i rehirotonesc sub condiţiune.

Articolul 4. Promit solemn că voi împărţi preoţilor şi laicilor catehismul dreptei credinţe în limba valahă care este tipărit cu cheltuiala Eminentului Domn Cardinal6 (n.n. Kolonich); iar pe cele de până acum tipărite cu greşeli, fie ale schismaticilor, ale ereticilor, le voi strânge de la cler şi de la mulţimea laică şi în locul lor voi distribui fără bani pe cele ale dreptei credinţe, nou tipărite.. Din toate celelalte tipărituri voi exclude greşelile schismatice, sau eretice, răspândite fie datorită ignoranţei noastre, fie datorită schismei7; după aceea, cele ce se vor tipări în tipografia noastră vor fi date teologului meu spre cenzură Şi nici o carte nu se va tipări fără ştirea aceluia şi fără aprobarea care se va însemna pe carte.

Articolul 5. şi pentru că spre statornicia, sinceritatea şi tăria acestei uniri a noastre cu adevărat mântuitoare, ba mai mult, este cu totul necesar să fie eliminate greşelile care, de-a lungul mai multor secole, când biserica a fost fără conducător şi noi gemeam sub jugul turcesc, au fost contrare conciliilor şi canoanelor bisericii universale, şi pentru că eu nu sunt nici instruit nici experimentat primesc pe cel recomandat mie în chip părintesc şi cu un sfat înţelept drept Teolog şi Consilier al meu - un preot romano-catolic -, fără prezenta căruia nu voi ţine sinoade. şi nici nu voi pleca în vizitaţia canonică a bisericilor şi parohiilor; şi nici nu voi excomunica pe cineva fără aprobarea lui; şi nici nu voi pronunţa divorţuri şi nici nu voi amenda pe vreun laic sau cleric; şi nici nu voi hirotoni pe cineva de preot; şi nici nu voi ridica la demnitatea protopopească pe cineva; şi pe nici unul dintre aceştia nu-l voi destitui; şi,nici nu voi muta pe popi dintr-o parohie într-alta. În sfârşit, în toate treburile bisericeşti îmbrăţişez şi urmez sfaturile mântuitoare ale teologului şi consilierului meu (n.n. iezuit).

Articolul 6. Cu începere de azi şi pentru totdeauna rup orice relaţie de corespondentă, şi de comunicare şi de familiaritate cu toţi schismaticii şi ereticii - chiar şi cu principele Valahiei şi, după aceasta, nu le voi mai trimite nici un fel de scrisori; şi nu mai recunosc să-mi fie mie arhiepiscop şi mitropolit cel din Bucureşti. Ci eu, cu tot clerul plecat mie, mă supun arhiepiscopului de Strigoniu şi recunosc că el este mitropolitul meu; şi voi depinde de acesta în .toate câte trebuie să ţină episcopul de arhiepiscopul său legitim. Iar dacă eu cu toate acestea va trebui să scriu fie principelui valah, fie unui alt schismatic, scrisorile respective le voi aduce la cunoştinţă mai întâi teologului şi consilierului meu.

Articolul 7. La reîntoarcerea mea voi înregistra numele tuturor preoţilor şi voi comunica numărul lor Eminentului Domn Cardinal şi voi notifica cele necesare pentru administrarea parohială, sfătuindu-mă cu teologul meu.

Articolul8. Nu voi promova pe nimeni la treapta diaconatului sau a preoţiei decât după ce mai întâi va fi fost examinat de către teologul meu şi de către preoţii bătrâni şi s-a dovedit că este instruit candidatul cu ştiinţa corespunzătoare treptei preoţeşti la care candidează. Nu voi hirotoni nici un bigam8; cu preoţii şi cu întregul cler aşa cum se cade tagmei preoţeşti, mă voi purta cu cinste şi nu despotic; şi de aici înainte nu voi admite ca rudele, fraţii să exercite vreun drept asupra preoţilor, să le ceară sau să-i forţeze să contribuie la colecte.

Articolul 9. De la fiecare preot, după privilegiile Principilor Transilvaniei, nu voi cere mai mult decât un singur florin maghiar pe an. Iar dacă cineva din cler sau dintre laici urmează să fie amendat, teologul va stabili cu cât anume, iar jumătate (din aceasta - n.n.) îmi va reveni mie şi jumătate teologului.

Articolul 10. Promit că în casa şi la curtea mea, de aici înainte, voi avea numai romano-catolici sau uniţi şi pe toţi cei pe care i-am avut, fie din confesiunea calvinistă, fie din schismatici, îi voi alunga cât mai repede.

Articolul 11. Voi depune eforturi ca în Alba-Iulia să se întemeieze o şcoală valaho-latină şi voi numi profesori la această şcoală pe cei care cunosc temeinic limbile valahă şi latină.

Articolul 12. În procesele personale ale preoţilor şi ale clerului, nu voi recurge la tribunalul civil, ci cauza o voi încredinţa teologului meu şi după consultarea lui, dacă calitatea cauzei o va cere, ne vom adresa arhiepiscopului nostru de Strigoniu.

Articolul 13. Le este îngăduit adulţilor să se spovedească şi să se împărtăşească şi în afara Paştelui.

Articolul 14. Pentru botez, mărturisire, împărtăşire, împărtăşirea muribunzilor şi maslu, nici eu şi nici preoţii mei nu vom cere plată. Pentru spovada de Paşti, fiecare penitent va da un bănuţ; pentru căsătorie, înmormântare, ieşirea la biserică după naştere, dimpreună cu sinodul şi cu teologul nostru voi fixa o taxă moderată.

Articolul 15. Administrarea veniturilor bisericii va fi în sarcina economilor, în aşa fel încât fără ştirea mea şi a teologului nimeni să nu poată face vreo cheltuială şi aceştia vor da socoteală în fata sinodului şi a teologului de cele încasate.

Articolul 16. În sfârşit, îmi voi da toată străduinţa ca, prin exemplul meu bun, să edific poporul şi preoţimea. în reşedinţa mea episcopală nu voi admite baluri, apoi nici femei, nici vânători, nici podoabe şi voi interzice zgomotul; voi primi fără supărare îndreptările pe care mi le va face teologul şi voi îndrepta în biserica noastră valahă tot ceea ce crede el că trebuie îndreptat.

Iar dacă cumva aş călca ceva din aceste articole pe care eu am promis să le ţin cu credinţă preoţească şi cu jurământ episcopal şi, după întâia, a doua şi a treia admonestare din partea arhiepiscopului de Strigoniu pentru a mă îndrepta, nu ni-am îndreptat, vreau şi hotărăsc în chip absolut ca învestirea mea de episcop să nu aibă nici o valoare, ba mai mult, dacă arhiepiscopul meu va crede că este spre binele bisericii valahe, mă supun în întregime voinţei lui de a fi destituit; şi să fie numit un altul în locul meu care să ţină sus-zisele articole trebuincioase unirii mai presus de orice. Astfel eu întăresc şi atest cu subscrierea mâinii mele proprii şi prin punerea sigiliului meu.

Viena, 7 aprilie 1701

                                         L. S. Atanasie

 

Copia prezentă, transcrisă de cel subscris după originalul trimis Sfântului Scaun Apostolic, am colaţionat-o şi atest că este în concordanţă cuvânt cu cuvânt cu el; drept dovadă m-am subscris si am certificat cu sigiliul obişnuit. Făcută la Viena, în Cancelaria Nunţiaturii Apostolice, în ziua de 16 aprilie 1701.

      L.S.       Presbiter Nicolaus Phassianus,

                              Procancelar m.p.

Note

1. Vezi N. Nilles, op. cit., p. 281, I: “breviorem formulam ecclesiae Valachicae cisalpinae episcopus”, p. 281-286, doc. orig. aflat în “Biblioteca Universitatis Budapestiensls Hevencsianae misc. collectionis”. Vezi şi Doc. IV, în care Ion-Inocenţiu Micu face o succintă prezentare a acţiunii valahilor în primele decade ale secolului al XVIII-lea pentru a obţine drepturi de emancipare prin biserică.

2. Conciliul Tridentin, ţinut între anii 1545 si 1563.

3. Papa Clement al XI-lea (Gian Francesco Albani), 23 noiembrie 1700-19 martie 1726.

4. Simoniac = modul în care o persoană negociază lucruri considerate de biserica creştină drept sfinte.

5. Sub condiţiune: cf. infra. Doc. IV („Ca urmare (Atanasie - n.n.) este chemat la Viena şi reconsacrat sub condiţie de către acela, ca unul care primise consacrarea de la un schismatic;’’).

6. Se referă la Pânea pruncilor, catehism apărut la Bălgrad (Alba-Iulia) în 1702 (vezi I. Bianu, Nerva Hodos, Bibliografia românească veche. I, p. 440, nr. 133, IV, p. 216).

7. Se ştie că una dintre măsurile care vor fi luate de curtea din Viena era interzicerea introducerii de cărţi în limba română, din Moldova şi Ţara Românească.

8. Cu înţelesul de divorţat.

 

(Continuare in DACORMANIA nr. 79)

 

 

ec. Ioan STRĂJAN

 

 

Bibliografie:

1. Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII-lea, ediţie îngrijită de arh. Emanuil Rus, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag. 66-88

2. Silviu Dragomir, Românii din Transilvania şi unirea cu Biserica Romei. Documente apocrife privitoare la începuturile unirii cu catolicism roman (1697-1701), Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca, 1990, pag. -24 şi 25-50

3. Dumitru Stăniloaie, Uniatismul din Transilvania, încercare de dezbinare a poporului român, pag. 8-19; 21-25 şi 30-34

4. Carte de religie (veche), pag. 111-115

5. Andreas Freyberger, Relatare istorică despre unirea bisericii româneşti cu biserica Romei, versiune românească şi studiu introductiv de Ioan Chindriş, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1996, pag. 5-23 şi 29-97

6. Ioan Sabău, Monografia parohiei Otodoxe Române Bobâlna, 1982, pag. 1-7

7. Semantismul veneratului cler al Arhidiecesei Metropolitane greco-catolice ronmâne de Alba Iulia şi Făgăraş pre anul domnului, 1900 de la Sfânta Unire - 200, Blaj, Tipografia Seminarului archidiecesan, pag. 13-18

8. Ion Dumitriu-Snagov, Românii în arhivele Romei (secolul XVIII), Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1999, pag. 89-95.

  Donațiunea Principelui Țării Românești Constantin Basarab pentru Mitropolia Bălgradului și Arhiepiscopiei Ardealului din anul 1698

Hrisov de Constantin Brâncoveanu prin care donează Mitropoliei din Alba Iulia Moșia Merișani - Argeși 1700