România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

„Nu venim din latină” sau coborârea din ADN-ul propriei limbi

 

La Editura „Geto-Dacii” din  Bucureşti, 2016, a apărut ediţia revizuită şi adăugită, în traducerea Mihaelei Aldea, a cărţii „Nu venim din latină”. Autor: Carme Jiménez Huertas. Absolventă a Facultăţii de Filozofie şi Litere a Universităţii din Barcelona şi a Facultăţii de Filologie Catalană, specialitatea lingvistică şi tehnologia limbajului. Scriitoare, cercetătoare, traducătoare a publicat diverse lucrări dedicate limbajului, proceselor cognitive, modelelor de comportament şi gestionării emoţiilor,  dar şi limbii iberice. Lucrarea „Nu venim din latină” este un complex pilduitor de coborâre la rădăcinile limbajului, a ramificaţiei acestuia în arealul planetar şi-n special european, a înrudirii mai mult sau mai puţin evidenţiată dintre limbi, pornind de la influenţa latinei (a limbii scrisă, nu vorbită),  a dislocaţiei unor scrieri de către aceasta, până la limba vorbită de romani, la caracterul lent al schimbărilor lingvistice, inexistentul proces de vulgarizare a latinei, la cele mai vechi texte romanice, asemănări între limbile romanice, la Romani sau Români, caracteristicele latinei, de la ea la latina vulgară; de la proto-romanică la limbile romanice, la alfabet, fonetică, fricativele, africatele, structura silabică, accent, vocalism, diftongii şi hiaturile, consonantismul, oclusivele, grupuri consonantice, suprimare de sunete, adăugarea de sunete, lexicologie, etimologie, toponimie, morfosintaxă, generalităţi morfologice ale formelor flexibile, substantive, adjective, pronume, determinaţii, verbe, prepoziţii, adverbe, conjuncţii, probleme de sintaxă, propoziţii interogative etc.

O întrebare se impune: De unde vin limbile romanice din care face parte şi româna, cu atât mai mult cu cât autoarea arată că prin „dogma romanizării geto-dacilor românilor li s-a răpit accesul la adevărul despre propriile lor origini pentru mai bine de 150 de ani?” Lingvista Carme Jiménez Huertas concluzionează: „Limbile romanice nu vin de nicăieri. Ele erau aici. Erau graiuri locale. E clar că au aceiaşi origine, o limbă Mamă, care nu este latina. Latina este o soră sau mai degrabă o verişoară a limbilor romanice”. Latina era limba puterii după ce se învăţa în şcoală, în liturghiile Bisericii Catolice şi în cancelariile domneşti. Excepţie face România. Vechea Dacie aparţinea Bisericii ortodoxe, suferind mai multe influenţe greceşti şi slave. Şcoala ardeleană din Blaj, prin Curentul latinist a promovat o mişcare culturală latinizată, influenţând evoluţia posterioară  a românei. „Termenul Romania înseamnă ţara românilor, şi totuşi ea a ajuns să denumească partea orientală a Imperiului locuită de daci.”

Baza lingvistică a limbii române provine din limba geto-dacă. Daca şi latina erau înrudite, veneau dintr-o limbă comună: TRACA. Ovidiu afirma că limba dacilor era una barbară, mărturisind că a scris poezii în această limbă. Româna nu e o limbă latină, ci mai degrabă latina este o limbă română”. Tăbliţele de la Tărtăria descoperite lângă scheletul unei femei, au vechime de 7300 ani, fiind considerate cea mai veche scriere din lume. Dr. Lucian Iosif Cuşdean, arată că în India, în regiunea Punjab, circa 80 de milioane de locuitori vorbesc o limbă asemănătoare cu româna, ceea ce demonstrează că româna este mai veche decât latina, că „în Europa, cândva, se vorbea o singură limbă comună, înrudită cu româna, cu limba dacă vorbită de geţi, care a dat naştere limbilor indo-europene, inclusiv latinei”. Exemplificările din lucrările contemporane ar putea continua, aprofunda, însă noi nu ne-am propus acest lucru, încercând doar să atragem  atenţia asupra unei lucrări cu totul excepţionale, care merge adânc, în vremuri imemorabile, în experienţe şi întrebări care trebuie să configureze o nouă regândire a fluxului de limbaj pe vaste teritorii ale pământului, ducând la înrudiri, dispariţii, asemănări, ceea ce vine să reîmbogăţească ADN-ul comun al umanităţii „Nu venim din latină” este o trimitere spre ferestrele încă închise ale unor limbi, pentru a fi deschise universalităţii, ca pridvor al convieţuirii şi luminii. (Mulţumesc lui Ion Străjan că mi-a pus la dispoziţie această lucrare, care mi-a îmbogăţit sufletul, apropiindu-mi şi mai mult respiraţia limbii române ca floare de leac a  poporului român). „Nu venim din latină” dar străbatem o parte a veacurilor braţ la braţ!

Prof. Ioan de Alba Iulia