România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

POESIS          PAULA ROMANESCU

Închinare de Ziua Culturii Române  

 

Astru luminos, măsură şi însemn statorniciei,

Al credinţei de mai bine-n viitorul României,

Veghetor la vatra sacră unde rumeneşte slova

Când în codrii de aramă sună armii de Moldova.

 

Stea a Neamului, Luceafăr din a cerurilor bolti,

Lasă-ţi raza să vegheze în a nopţii noastre nopţi,

Pune gândului lumină şi credinţei noastre vrere

Să-mplinească-n poezie altă sfântă înviere.

 

 

Ai noştri tineri   

 

Ai noştri tineri la New-York învaţă

Să-mpuşte francul nu să pună bomba,

Apoi se plâng că le e dor de ciorba

Cu leuştean din ţara dodoloaţă.

 

Dacă-i întrebi de muncă, schimbă vorba,

Dacă insişti, cu zâmbet se răsfaţă

Cum că n-avură şi ei parte-n viaţă

De-o minte pe măsura unui Zorba.

 

Şi că în lumea largă soare nu-i

Nici boltă ca a Voroneţului,

Doar nişte nori bolnavi, un fel de ...scai

Iar unic dialog cu ceilalţi - Hai !

Sensul vorbei acasă nu le mai e ştiut,

Ţărm le e rătăcirea la val necunoscut...

 

 

Închinare

 

Îţi mulţumesc, mărite domn,

Pentru răcoarea serii

Înmiresmată de salcâm în floare,

Pentru bucium

Şi corn sunând din timpi apuşi

De glorii şi răstrişte, duşi

Cu noi ‘napoi spre Mircea, la Rovine,

Pentru Scrisoarea gândită pentru mine

Şi pentru codrul ce fără ploi sau vânt

Se leagănă întruna

Când în tărie luna

Varsă spre noi nelinişte şi somn...

 

Îţi mulţumesc, prealuminate domn

Al graiului român din care cresc

Şi dor, şi plâns, şi cântec omenesc,

Spre-a dăinui în noi cât va dura

Sub cerul lumilor ecou de stea.

 

 

Unor defăimători mărunţi

 

Ne-a fost şi regat ţara, cândva-ntr-un zece mai.

Dar rege peste slova zidită-n dacic grai

Rămâi doar tu, poete-luceafăr, care treci

Tot ne-nţeles şi singur parcă din veci de veci,

Să duci prin timpul orb solie-n zare

Cât soarele apune şi răsare,

Că, între regii - robi ai armoniei

Tu eşti chiar împăratul poeziei,

Lumină-n Verbul ce ne-a fost lăsat

De Unicul Luminii împărat.

 

Şi iată-ne acum în secol-nenoroc

De care zicea unul că nu va fi deloc

Dacă ...

În fine, alţii, mai ritos,

Răstălmăcindu-i slovele săpate

În cremene de gând - eternitate

Cu-nsemnele iubirii - legământ,

Bieţi lătrători la lună, mori de vânt,

Umbre turnate-n umbră de Apus,

S-au vrut, decât lumina lui, mai sus ...

 

Bâiguitori prin necuvântul lumii,

Tot mai străini de înţelesul lumii

Însufleţite, ce necugetat

Aţi vrea să-i luaţi şi sceptru, şi regat,

Ca-n locul lui să puneţi pentru o zi

Trufia voastră oarbă : De-a nu fi!

 

 

15 Iunie 1889

 

O, ziua-n care a trecut Mihai

vama dintre aici şi nicăieri,

lăsându-ne teii-nfloriţi în veri

şi un luceafăr răsărit pe plai

de stele rotitoare dintr-un ieri

cu turmele urcând pe guri de rai

şi-o floare albastră ca un vis bălai,

şi buciumul sunând în limpezi seri...

Cum mai trecut-au anii, uitând să mai revină,

cu-acele fermecate poveşti, doine, eresuri!...

Prezentul cu-ale sale vremelnicii anină

în setea de-a cunoaşte, pustiu de ne-nţelesuri.

Ne mai rămân doar ochii la steaua şi, am vrea

Când va veni căderea să ştim a ne înălţa.

Paula ROMANESCU