Ziua Roşiei Montane – 6 februarie –

„1885 de ani atestaţi documentar”

Roşia Montană este o localitate din Ţara Moţilor, situată în partea de NE a Munţilor Metaliferi, nu departe de oraşele Abrud şi Câmpeni, vestită prin bogăţiile de aur, argint, metale rare şi disperse, şi un patrimoniu cultural-istoric deosebit de valoros. Aici se află cel mai mare zăcământ auro-argentifer din România şi Europa, cantonat în masivele Orlea, Ţarina, Igre, Jig, Văidoaia, Cetate, Cârnic şi Cârnicel. Frumoasele flori de mină cu aur, argint, cristale de cuarţ sunt cunoscute în ţară şi străinătate. O colecţie cu flori de mină şi 12 planşe cu lucrări miniere au fost prezentate în 1899 la Expoziţia Mondială de la Paris, unde a făcut vâlvă printre organizatori şi vizitatori.

Mineritul, ocupaţia de bază a locuitorilor, se pierde în cenuşiul epocii fierului, când scito-agatârşii şi geto-dacii, primii locuitori ai acestor meleaguri, extrăgeau aurul şi argintul din aluviunile râurilor Mureş şi Arieş, din zăcămintele care aflorau la suprafaţă.

Marele istoric Herodot spunea: „Agatârşii sunt oameni înstăriţi şi poartă mult aur, locuiesc împreună ca fraţii şi nu se invidiază între ei” iar „Geţii sunt cel mai viteaz, cel mai uman şi cel mai drept popor al Tracilor”.

Bogăţia minieră a Daciei a constituit unul din obiectivele majore pentru cucerirea ei de către Imperiul Roman (a. 106 p.Chr.). Sub ocupaţia romană (106-275 p.Chr.) mineritul a fost modernizat prin introducerea de tehnologii noi de extracţie şi prelucrare a minereului, prin specialiştii aduşi din imperiu. Zăcământul a fost deschis şi exploatat în toate perioadele istorice, printr-o vastă reţea de lucrări miniere. Multe lucrări de o frumuseţe rară s-au păstrat până în zilele noastre. La suprafaţă şi în galeriile de mină s-au păstrat vestigii ale mineritului multimilenar.

Cele mai spectaculoase descoperiri, tăbliţele cerate dacice - „cărţi din lemn” cerate, s-au făcut între anii 1786 şi 1855, în galeriile de mină din Roşia Montană, centrul exploatărilor aurifere ale Daciei ocupate de romani. Au fost ascunse în galerii, unde condiţiile atmosferice şi de umiditate uniforme le-au ferit în parte de distrugere. Salvate după 16 veacuri, constituie un autentic „miracol” arheologic – epigrafic al Daciei romane.

Tăbliţele cerate dacice datează dintre anii 131-167 p.Chr. şi conţin texte de drept civil roman: contracte de vânzare-cumpărare, de servicii (muncă salariată), de împrumut cu dobândă, convenţii de asociere, acte ale colegiilor, dovezi de cheltuieli şi preţuri, etc. Au fost descoperite în galeriile Sf.Ecaterina-Monuleşti şi Sf. Iosif din masivul Leti, galeria Ohaba-Sf.Simion din masivul Cârnic şi galeria Laurenţiu (Boaba) din masivul Igre.             S-au găsit 50 de piese, din care jumătate s-au distrus integral sau parţial, păstrându-se 25 de triptice.

Muntele Cârnic, versantul sudic

Tăbliţa cerată dacică XVIII, 6 februarie 131

Tăbliţa cerată dacică XVIII, datată 6 februarie 131 p.Chr., desoperită în anul 1854 în galeria Ohaba-Sf.Simion de pe versantul sudic al muntelui Cârnic, constituie actul de naştere al Roşiei Montane. Din conţinutul acesteia se cunoaşte, pentru prima dată, toponimul localităţii ROŞIA MONTANĂ de ALBURNUS MAIOR. 

Roşia Montană, la 6 februarie 2016, împlineşte venerabila vârstă de 1885 de ani, atestaţi documentar, fiind cea mai veche localitate din ţară.

Privitor la tăbliţele cerate, profesorul Ioan Baltariu, în „Tripticele din Transilvania”, afirmă că sunt „actul de naştere al Poporului Român”.

Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, mineritul a fost practicat de asociaţii particulare. În data de 17 iunie 1846 se constituie prima întreprindere minieră de stat, sub numele de „Galeria Regală Sfânta Cruce din Orlea”. De la această dată exploatarea zăcământului se face în paralel, de asociaţiile particulare şi de cele de stat. După 1 decembrie 1918, odată cu făurirea României Mari, mina statului se organizează sub numele „Minele statului din Roşia Montană”. La 11 iunie 1948, toate minele au fost naţionalizate şi trecute în proprietatea statului sub tutela Întreprinderii miniere Roşia Montană.

În timp, mineritul a fost sprijinit sub diferite forme. În data de 3 aprilie 1790 a fost înfiinţat fondul pisetal Abrud-Roşia, fiind obligate să participe la casa fondului, toate asociaţiile şi întreprinderile, cu 4-5 la sută din valoarea liberă a schimbării aurului. Din averea fondului se plăteau medicii şi moaşele care deserveau minerii, pensiile pentru mineri, văduvele acestora şi orfanii lor. După achitarea acestor obligaţii, din sumele disponibile s-a construit o şcoală montanistică, un spital, grânare, s-au acordat împrumuturi, au fost întreţinute lacurile (tăurile), canalele şi drumurile spre mine.

Exploatarea zăcământului s-a făcut descendent, de la suprafaţă spre adâncime, fiind nevoie de cunoştiinţe tehnice avansate. Din acest motiv, la 1 septembrie 1896 ia fiinţă prima Şcoală Minieră cu durata de 3 ani. A funcţionat până în 1914, ajunul Primului Război Mondial, terminând cursurile 6 promoţii. Fiecare elev, la absolvire, primea diploma de „Conductor tehnic”. După 1 decembrie 1918, absolvenţii şcolii au fost asimilaţi ca maiştrii, unii completându-şi studiile devenind subingineri, ingineri, practicând cu mult succes mineritul, topografia sau chiar geologia.

În toamna anului 1948 se înfiinţează Şcoala Profesională Minieră, cu durata de 2 ani, care a pregătit mineri cu o înaltă calificare. Şcoala a funcţionat până în anul 1954, terminând cursurile 5 promoţii, cu un număr de peste 300 de absolvenţi. Din rândul acestora s-au ridicat mulţi tehnicieni şi ingineri. În continuare, pentru mineri s-au organizat cursuri de calificare la locul de muncă. Personalul tehnico-ingineresc urma periodic cursuri de perfecţionare profesională în diferite centre din ţară.

Roşienii au fost şi patrioţi înflăcăraţi, participând activ la marile evenimente istorice ale românilor transilvăneni.

Un român remarcabil, Mihăilă Gritta (1762-1832), tatăl tribunului George Gritta în revoluţia de la 1848-1849, cu 1700 kg de aur extras din mina proprie, construieşte 7 (şapte) biserici şi 7 şcoli confesionale pentru moţii din Munţii Apuseni.

În revoluţia de la 1848-1849, alături de Avram Iancu, participă şi preotul Simion Balint, cunoscut ca „mâna dreaptă a feciorului din Vidra”, sub comanda căruia au luptat tribunii George Gritta, Nicolae Mestecan şi vânător-gardistul Jurca Todor („Todoruţ”) din Roşia Montană.

Marele cărturar bucovinean Bogdan Petriceicu Haşdeu, în anul 1863 vizitează Roşia Montană, fiind primit în casa lui Simion Balint. Aici a cunoscut-o pe Iulia Faliciu, nepoata Carolinei, soţia lui Balint, cu care se căsătoreşte la 10 iunie 1865. Bogăţia în aur a Roşiei Montane i-a inspirat lui Haşdeu cunoscutele versuri: „Aţi fost vreodată la Abrud?/ Acolo-s munţii o comoară/ Tot dă sălbatecul ciocan/ Zburând scântei ca din balaur/ Se sparge bietul bolovan/ Şi-atunci din el s-alege aur... ”.

În timpul Războiului de independenţă (1877-1878), Cecilia Hocman, născută Mihali, strânge ofrande pentru armata română. Proprietarul de mine Ioan Muntean a fost membru în delegaţia care a înaintat la 28 mai 1892, Memorandumul la Viena.

O delegaţie numeroasă de mineri, în frunte cu preotul Nicolae Cosma, a participat la Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918 din Alba Iulia. Minerul Toma Cioara a fost ales în Sfatul Naţional Român.

În zilele de 23-24 octombrie 1981, s-a desfăşurat o serbare cultural-istorică, închinată aniversării a 1850 de ani de atestare documentară a localităţii şi mineritului. Serbarea a fost onorată de prezenţa multor personalităţi, printre acad. Ştefan Pascu şi prof. univ. Hadrian Daicoviciu. Cu acest prilej s-a inaugurat oficial „Muzeul Mineritului din Roşia Montană”, instituţie unicat, care a fost şi este vizitat de numeroşi turişti din ţară şi străinătate.

Meseria de miner s-a transmis din tată în fiu, devenind tradiţională. Roşienii, mineri de elită, au fost cunoscuţi în ţară şi străinătate. Între anii 1970-1980, mineri şi tehnicieni au lucrat ca specialişti în minele din Kenya, Algeria, Guineea şi Egipt. Aceştia sunt: Botar Andrei, Gruber Iacob, Ivăşcan Gheorghe, Toderaş Brutus, Vuzdugan Francisc, Mălan Pavel şi David Candin.

După 1990 activitatea minieră din Roşia Montană se reduce continuu până la închiderea minei în anul 2005. Aceeaşi soartă o au toate minele metalifere din Munţii Apuseni şi nu numai. România, cu aurul extras din perioada pre-romană şi până în perioada post-comunistă, se situa pe locul 5 (cinci) în lume. Astăzi nu se mai extrage nici un gram de aur din subsolul ţării.

Începând cu anul 1995, la Roşia Montană apar investitorii străini, Compania canadiană „Gabriel Resources”, prin Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care concesionează perimetrul minier pe timp de 20 de ani. Prin lucrările executate, au estimat că sunt exploatabile 218 milioane tone de minereu, din care vor extrage 300 tone de aur şi 1600 tone de argint. Exploatarea zăcământului s-ar face în 21-22 de ani. Proiectul nu a primit avizele necesare, fiind vehement contestat în ţară şi străinătate. Prin implementarea proiectului vor fi şterse de pe suprafaţa pământului două localităţi: Roşia Montană şi Corna. Va fi distrus un patrimoniu geologic, minier, cultural, istoric, economic şi turistic de valoare naţională şi universală, lucru care nu trebuie permis nimănui.

Această retrospectivă s-a impus la aniversarea a 1885 de ani atestaţi documentar a localităţii Roşia Montană sub numele de Alburnus Maior şi a mineritului.

ing geolog Aurel SÎNTIMBREAN

Fundaţia culturală Roşia Montană