62 de ani de la naşterea lui

Ion Aldea-Teodorovici

Ion Aldea-Teodorovici s-a născut la data de 7 aprilie 1954 în oraşul Leova, RSS Moldovenească. Tatăl său Cristofor AldeaTeodorovici a fost preot, apoi solist în Capela corală. Cristofor se căsătorise cu Maria Aldea şi fiind nevoit să se retragă din biserică, începe a lucra ca profesor de muzică şi conduce corul şcolii din localitate, de aici Ion a moştenit dragostea faţă de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care le avea să le scrie mai târziu. A mai avut 2 fraţi Adrian şi Petre. La vârsta de 5 ani, Ion începe a studia vioara şi pianul. Fratele său, Petre Teodorovici a devenit şi el compozitor. La numai 10 ani Ion rămâne fără tată.

În 1964 mama sa îl duce la Şcoala de Muzică” Eugeniu Coca” din Chişinău unde studiază clarinetul până în 1969, apoi se înscrie la Şcoala Medie de Muzică din Tiraspol unde studiază Saxofonul până în 1973. Din 1973 până în 1975 este înrolat în armata sovietică.

Din 1975 şi până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziţie şi pedagogie a Conservatorului “G. Musicescu” din Chişinău, activează în cadrul formaţiei de muzică uşoară” Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. În perioada în care activa în cadrul formaţiei de muzică uşoară” Contemporanul”, Ion face cunoştinţă cu Doina Marin, cu care se căsătoreşte în 1981. În această perioadă duetul Ion şi Doina este lansat la o seară de creaţie a poetului Grigore Vieru. Fiind respins de Radio şi Televiziune, Ion la chitara în mînă şi începe să cutreiere satele Moldovei. În 1986 înfiinţează formaţia” Telefon”, apoi” Diate”. În 1987 activează la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. În 1989 i se conferă titlul onorific Artist Emerit din Moldova. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Când era mai trist, scria muzică sacră.

Împreună cu soţia sa, a militat pentru reunirea Republicii Moldova cu România. A optat pentru revenirea la limba română şi grafia latină. Soţii Ion şi Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii ’90 au cântat despre limba română, despre Eminescu.

La 27 august 1991, Ion şi Doina Aldea Teodorovici au cântat pentru Suveranitate şi Independenţă la Marea Adunare Naţională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: ”Vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să vă aduc salutul libertăţii noastre”. Participând la toate evenimentele ce au marcat procesul de renaştere a poporului nostru, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt ”Suveranitate”, “Sfîntă ni-i casa”, “Mănăstirea Căpriana” şi altele.

În 1989, cuplul Aldea-Teodorovici pleacă pentru prima dată în România. Cântă la Podul de flori. Fac cunoştinţă cu poetul Adrian Păunescu, care rămâne fascinat de cei doi. În una din primele întâlniri scriu împreună, timp de doar câteva ore, „Maluri de Prut”. Împreună cu Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, artiştii susţin o serie de concerte în România, unde adună săli arhipline. Publicul îi primeşte cu braţele deschise. De multe ori, concertele au loc în aer liber şi lumea umple până la refuz pieţele şi stadioanele.

Soţii Aldea Teodorovici au decedat în urma unui tragic accident rutier de pe şoseaua DN2 în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Maşina în care se deplasau Ion şi Doina spre Chişinău a intrat într-un copac în apropierea localităţii Coşereni, la 49 de kilometri de Bucureşti, România. Doina era însărcinată şi aştepta o fetiţă.

Accidentul a avut loc la orele 2:15. Atât şoferul, cât şi cel de-al patrulea pasager, care se afla în faţă, au scăpat cu viaţă. Potrivit presei româneşti, din maşină au fost extrase cu mare greutate trei corpuri însângerate. Două automobile i-au transportat pe Vasilii Koudalb şi Alexandr Chakaunov (şoferul) la Spitalul din Urziceni. La 2:30 o autosanitară a preluat-o pe Doina Aldea Teodorovici, aflată în comă. Salvarea s-a îndreptat cu toată viteza spre Bucureşti. Pe drum, Doina şi-a recăpătat un moment cunoştinţa. A strigat de câteva ori “Au, mă doare tot corpul”. Apoi a tăcut pentru totdeauna. Sufletul părăsise trupul îndurerat. Corpul neînsufleţit a lui Ion Aldea Teodorovici, a fost recuperat cu mare greutate. A fost nevoie ca poliţia să taie cu flacăra autogenă automobilul distrus. Abia la ora 7:00 trupul lui Ion Aldea Teodorovici a fost despărţit de fierul care îl ţinea prizonier.

Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie naţională. Cu toate acestea autorităţile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă. Cercetarea cazului a urmat ani în şir. Zvonuri precum că moartea a fost organizată din timp, au apărut mai târziu.

Înmormântarea lui Ion şi Doina Aldea Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central Ortodox din mun. Chişinău. O asemenea mulţime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenţei.

Mai unionişti ca Ion şi Doina, oamenii n-au mai avut la acel timp. Încercarea de a uni două popoare cu acelaşi grai, cu aceeaşi limbă, a dus la moartea lor. După ei, poporul R. Moldova n-au mai avut unionişti ca familia Teodorovici. Ne-au lăsat prea devreme, dar inima lor, sufletul lor au rămas în cântecele şi compoziţiile care nu vor fi uitate în timpul apropiat.” Ei n-au inventat nimic, ei pur şi simplu au ars în cântecul lor” cum spunea poetul Grigore Vieru:” Doina şi Ion, devenite legendare, s-au topit în suferinţele acestui pământ, iar noi, la rândul nostru, ne vedem şi mai clar propria fiinţă rănită în oglinda neasămuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta au înţeles-o Doina şi Ion. Ei n-au inventat nimic, ei, pur şi simplu, au ars în cântecul lor.”