România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Un zbor de pasăre măiastră, de la Hobiţa la Paris.

Constantin Brâncuşi

 

 

Trecând de la stereotipuri la simboluri, România este reprezentată de anumite personalităţi, locuri, evenimente unice în întreaga lume. Fiecare ţară dispune de aceste simboluri naţionale, cunoscute şi promovate la nivel mondial. Unul din aceste simboluri româneşti este şi Constantin Brâncuşi. Pe 19 februarie s-au împlinit 140 de ani de la naşterea artistului român şi preşedintele  României a decretat această zi ca fiind Ziua Brâncuşi, zi de sărbătoare naţională.

Cel care avea sa devină veritabilul fondator al sculpturii moderne a provenit dintr-o categorie defavorizată, fiind fiul unor ţărani din Oltenia. Dar acest fapt nu l-a împiedicat să aspire spre superioritatea artistică, copilăria fiindu-i marcată de numeroase călătorii în scop instructiv şi de anii lungi de ucenicie în diverse ateliere de meşteşuguri. Încă de la vârsta de 7 ani a început o lungă meditaţie asupra dualismului cerului şi al pământului pe o singură linie: zborul păsării. Era entuziasmat de aducerea in acelaşi punct a două lumi diferite, lucru pe care, în cele din urmă, l-a realizat, involuntar, reuşind să aducă Romania şi Europa la un consens, prin intermediul creaţiei sale.

De la Hobiţa la Paris, de la naţional spre universal, a fost pasul uriaş pe care Brâncuşi l-a făcut trecând astfel cultura noastră în planul universalităţii.

Născut la Hobiţa în 1876, un sat din judeţul Gorj foarte aproape de oraşul Târgu-Jiu, într-un colţ de rai, cu tradiţii şi obiceiuri neîntinate de trecerea timpului, va purta mereu în suflet misterul casei părinteşti, a satului şi a valorilor pe care le reprezintă. Valori cărora le va da recunoaşterea mondială printr-o creaţie considerată unică în peisajul sculpturii universale. Nu degeaba a fost votat printre sculptorii decisivi ai secolului XX !

Brâncuşi a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. In 1904 a plecat la Paris,ca un ţăran veritabil, pe jos. Aici, în anul 1908 avea să îi întâlnească pe Matisse si Modigliani, devenind în scurt timp una dintre figurile principale ale curentului modernist. Până în 1913 Brâncuşi era deja cunoscut pe plan internaţional, operele sale fiind incluse în colecţii importante din Statele Unite şi Europa. Primele sale lucrări, în stil clasic, emanând o energie puternică, stau sub semnul influenţei lui Rodin. Brâncuşi a lucrat un timp ca practician în atelierul lui Rodin, apoi l-a părăsit pentru a-şi găsi propria identitate, spunând:” Nimic nu poate creşte la umbra arborilor mari”. In această perioadă îşi dezvoltă propriul stil. Trei ani după sosirea la Paris sculptează “Rugăciune”- statuia unei fete îngenunchiate.

Această lucrare reprezintă prima etapă a evoluţiei sale spre simplificarea formelor. In acelaşi an el abordează tehnica tăierii directe a pietrei pentru sculptură ” Cap de fată”, şi explica:”Reală este esenţa lucrurilor, nu forma lor exterioară.”Operele sale se remarcă prin eleganţa formei,si utilizarea in mod sensibil a lemnului,combinând astfel rafinamentul avant-gardei pariziene cu simplitatea artei populare româneşti. În memoriile sale artistul spunea că ţinuta şi modul său de viaţă au fost influenţate de ţara sa de origine, respectiv de: simplitatea, bunul simţ, dragostea de natură,criterii după care a continuat să trăiască şi în Franţa.

Drumul său către capitala Franţei şi către cunoaştere a fost foarte lung şi anevoios. Un zbor prelung dar sigur spre celebritate şi spre recunoaşterea internaţională. Un copil de ţăran avea să cucerească lumea prin ceea ce avea mai pur, mai curat şi mai decent - sufletul nemuritor al ţăranului român! Dacă pentru a ajunge la Paris i-a trebuit un an şi jumătate, pentru a ajunge la cunoaşterea supremă a artei i-a trebuit o viaţă în care a creat peste 410 sculpturi şi circa zece lucrări de artizanat şi mobilier, lucrări care se află în diferite colecţii de artă de patrimoniu sau particulare. Prin creaţia sa, Constantin Brâncuşi încearcă să reconstituie spaţiul circular al marilor sanctuare dacice din Munţii Orăştiei, unde ,în ciuda trecerii timpului, flacăra arderii spirituale a civilizaţiei străbunilor daci şi a credinţei lor  încă dăinuie prin inter-mediul naturii, care a fost martora ritualurilor acestora, cât şi a faptelor urmaşilor lor.

Ansamblul monumental din Târgu Jiu, creat de Brâncuşi în onoarea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, reprezintă senti-mentul cosmic manifestat prin reunirea a celor patru elemente primordiale: aer - Coloana Infinitului,care străpunge aerul prin verticalitatea sa; foc - flacăra care reprezintă triumful asupra morţii în Poarta Sărutului; pământ - Masa Tăcerii,care este înfiptă în pământ; apa - toate aceste opere de artă sunt în apropierea râului Jiu.

Preluând elemente de limbaj din zăcământul culturii populare, Brâncuşi încarcă opera sa de forţe miraculoase. Iluminat de cultul pământului patriei şi al strămoşilor săi, este fascinat de zorii naşterii omului, descoperind, în fluxul imemorial al vremii, momentele cruciale ale vieţii - naşterea, iubirea, munca, creaţia, moartea. Sculptura este prin esenţa sa, ceva static, care nu se schimbă. Brâncuşi însă, prin întreaga sa operă, luptă să spargă graniţa dintre mişcare şi nemişcare, viaţă şi neînsufleţire, România şi Europa. Rezultatul acestei lupte este o manieră de sculptură abstractizată. Piatra devine imaterială. Preocuparea sa de a imprima lucrărilor un sens mai larg filozofic, adesea simbolic este strâns legată şi de materialul în care lucrează, de posibilităţile pe care acesta le conţine pentru a evidenţia o formă sau alta. Fiindcă este ştiut că ceea ce se realizează în piatră nu se poate realiza în lemn. Pentru aceasta va apela din ce în ce mai intens şi la bogăţia formelor artei populare româneşti, ca la arta care întotdeauna a uimit prin perfecţiunea sa, prin ştiinţa desăvârşită a stilizării.

Brâncuşi a reuşit, muncind perseverent, să o înţeleagă în puritatea şi esenţa sa. Spre aceasta a fost condus şi de o intuiţie pe care o numim geniu. În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românească. De la sosirea sa la Paris şi până la primul război mondial, numele lui Brâncuşi începe să fie larg cunoscut. La Paris a avut ocazia sa cunoască “crema” artei europene a secolului XX, printre care şi Picasso, Henri Rousseau, Matisse, şi mulţi alţii. În timpul războiului însă, căutând liniştea, Brâncuşi fuge din Paris. Se revoltă împotriva războiului, nu-i înţelege sensul, raţiunea de a fi. Are coşmaruri şi simte nevoia să se exprime în artă, în alt fel de forme decât cele statice, armonios realizate în bronz sau piatră si de aceea preferă lemnul.

Iniţial, lucrările lui Brâncuşi nu sunt înţelese şi nici acceptate atunci când apar în expoziţii. Ele şochează şi produc reacţii diverse, sunt impuse însă de admiratorii fervenţi şi confirmate definitiv de evoluţia artei moderne. Evoluţia artistică şi îndeosebi realizările lui Brâncuşi aduc în arta Europei o personalitate nouă, puternică, originală, menită să schimbe, să revitalizeze modul de sculptat. Această personalitate a fost greu de acceptat de unii contemporani ai săi, fiind de neînţeles spiritul său liber şi gândirea care trece dincolo de materialul pe care îl pătrundea cu dalta şi ciocanul, şi pe care îl transforma într-o capodoperă.

Considerat de René de Solier creatorul sculpturii cinetice, Brâncuşi a descoperit valoarea ontologică a mişcării, el care afirma: „ În Univers e numai mişcare“. Mişcarea nu ţine cont de timp şi de spaţiu, drept pentru care Brâncuşi realizează o sinteză unică a anticului cu modernul, a materialităţii profunde şi programatice cu intelectualismul cerebral şi cerebralizant al viziunii sale, care se sprijină pe o continuă meditaţie asupra artei (materializată în Coloana Infinitului, în care se află încifrat Ars longa, vita brevis…).

Sir Herbert Read consideră că sculptura lui Brâncuşi ocupă „centrul neclintit al artei moderne“, fiind o simbioză a naivităţii infantile şi a înţelepciunii studiate. Formele lui nu sunt niciodată inocente, ci, întotdeauna dictate de forţe inconştiente. Tot el consideră arta lui Brâncuşi ca fiind  „o creaţie primordială, independentă de epoca şi civilizaţia noastră“. El vine din folclorul românesc şi din arta hindusă, contopind, fără ostentaţie, vechiul şi noul. Brâncuşi şi-a propus,şi a reuşit, să obţină o măiestrie copleşitoare asupra fiinţelor naturale, pe care nu a descoperit-o încă ştiinţa apuseană, deoarece menirea demersului său este de a apăra inocenţa stării de conştiinţă primordiale. Este unul din puţinii care au găsit modelul armoniei, graţie căruia Brâncuşi reuşeşte să introducă esenţialitatea – Ideea – într-o formă care respiră fericirea existenţială a naturii organice.

Moare în ziua de 16 martie 1957, având conştiinţa împăcată. Tot ceea ce a făcut este important, timpul neînsemnând nimic: „Ştiu că mi-a sosit clipa cea de pe urmă. Da! Viaţa omului e scurtă, dacă priveşti înapoi. Timpul nu înseamnă nimic – este nimic. Ceea ce ai făcut este important“,spunea el cu puţin timp înaintea decesului. Atelierul lui Brâncuşi a devenit muzeu în 1962, când este inaugurat oficial de directorul său, Jean Cassou, în prezenţa Ministrului Culturii de atunci, cunoscutul scriitor André Malraux (de reţinut că Atelierul a fost lăsat moştenire Franţei, acea minunată ţară de adopţie, care l-a înţeles şi l-a ajutat să se facă cunoscut nu doar pe sine, ci şi poporul din sânul căruia s-a născut).

În opera sa, Brâncuşi a oglindit felul de a gândi lumea, a ţăranului român. Prin obârşia sa ţărănească, şi-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti. Brâncuşi a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realităţii.

Opera lui Constantin Brâncuşi a fost  o continuare firească a primilor sculptori din ceaţa istoriei care au sculptat celebrul „Gânditor de la Hamangia”. În fapt, Constantin Brâncuşi nu a făcut decât să continue cu talent şi har opera milenară a primilor sculptori născuţi la începuturi, când zeii se întâlneau cu muritorii la o poveste pe muntele Kogaion. Originile milenare indo-europene ale ideii de frumos şi dumnezeiesc s-au perpetuat în istorie atingând plenitudinea şi perfecţiunea prin opera lui Constantin Brâncuşi, recunoscută ca cea mai originară şi originală de către marii specialişti în artă.

Şi Brâncuşi a fost ROMÂN, un român simplu,dar mai profund chiar decât timpul. Un român care integrează cultura română în patrimoniul mondial şi-i dă astfel viaţă veşnică!

E interesant cum opera sculptorului din Hobiţa a fost un factor catalizator şi de sinteză a intelectualităţii române din ţară şi diasporă. Brâncuşi prin opera sa a răzbit graniţele impuse de regimuri şi ideologii şi a legat prietenii culturale între intelectuali de stânga sau de dreapta în misiunea de a duce mai departe profeţia „ţăranului” din Hobiţa.

Constantin Brâncuşi este sculptorul care ne-a readus esenţele în mijlocul vieţii moderne pentru a nu-l pierde pe Dumnezeu. De la Hobiţa la Paris, de la naţional spre universal, un zbor de pasăre măiastră pe care Brâncuşi l-a făcut trecând astfel cultura noastră în eternitate !

 

Prof. CETEAN Daniela Valeria

Colegiul Naţional «Horea, Cloşca şi Crişan» Alba Iulia