15 iunie 1889 – 15 iunie 2016
127 de ani de la trecerea în
eternitate a marelui Poet Mihai Eminescu
Este iunie şi nu putem să nu ne oprim la El, pentru că iunie este şi
luna lui, a marelui nostru Poet Mihai Eminescu, care s-a stins la 15
iunie 1889... modest, cu viaţa lui care s-a desfăşurat de la nădejde şi
iluzie, de la armonie şi vis, la decepţie şi scepticism:
”În viaţa mea - un
rai în asfinţire -
Se scuturau flori
albe de migdal;
Un vis purtam în
fiece gândire,
Cum lacul poartă-o
stea pe orice val;
……………………………………
Şi tot ce codrul a
gândit cu jale
În umbra sa pătată
de lumini,
Ce spun: izvorul
lunecând la vale,
Ce spune culmea,
lunca de arini,
Ce spune noaptea
cerurilor sale,
Ce lunii spun
luceferii senini
Se adunau în râsul
meu, în plânsu-mi,
De mă uitam răpit
pe mine însumi.
În van cat
întregimea vieţii mele
Şi armonia dulcii
tinereţi;
Cu-a tale lumi, cu
mii de mii de stele.
O, cer, tu astăzi
cifre mă înveţi;
Putere oarbă
le-aruncă pe ele,
Lipseşte viaţa
acestei vieţi;
Ce-a fost frumos e
azi numai părere -
Când nu mai crezi,
să cânţi mai ai putere?”
Mihai Eminescu
Este iunie, teii au
înflorit, fânul este de cosit, miroase florile-argintii, şi….
„ Sara pe
deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc,
stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar
izvorând în fântâne;
Sub un salcâm,
dragă, m-aştepţi tu pe mine.
Luna pe cer
trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari
caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi
pe bolta senină,
Pieptul de dor,
fruntea de gânduri ţi-e plină.
Nourii curg, raze-a
lor şiruri despică,
Streşine vechi
casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt
cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum,
fluiere murmură-n stână.
Şi osteniţi oameni
cu coasa-n spinare
Vin de la câmp;
toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi
umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu
arde-n iubire ca para.
Ah! în curând
satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând
pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm
sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi
spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.
Ne-om răzima
capetele-unul de altul
Şi surâzând vom
adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. -
Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da
viaţa lui toată?”
Mihai
Eminescu
Dar… în acest mijloc de iunie, singur între pământ şi stele,
”Nu credeam să-nvăţ
a muri vrodată;
Pururi tânăr,
înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam
visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu
răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu,
dureros de dulce...
Pân-în fund băui
voluptatea morţii
Ne’ndurătoare”
Mihai Eminescu
|