15 iunie 1889 – 15 iunie 2016

127 de ani de la trecerea în eternitate  a marelui Poet Mihai Eminescu

Este iunie  şi nu putem să nu ne oprim  la El, pentru că iunie este şi luna lui, a marelui  nostru Poet Mihai Eminescu, care s-a stins la 15 iunie 1889... modest, cu viaţa lui care s-a desfăşurat de la nădejde şi iluzie, de la armonie şi vis, la decepţie şi scepticism:

”În viaţa mea -  un rai în asfinţire -

Se scuturau flori albe de migdal;

Un vis purtam în fiece gândire,

Cum lacul poartă-o stea pe orice val;

……………………………………

Şi tot ce codrul a gândit cu jale

În umbra sa pătată de lumini,

Ce spun: izvorul lunecând la vale,

Ce spune culmea, lunca de arini,

Ce spune noaptea cerurilor sale,

Ce lunii spun luceferii senini

Se adunau în râsul meu, în plânsu-mi,

De mă uitam răpit pe mine însumi.

În van cat întregimea vieţii mele

Şi armonia dulcii tinereţi;

Cu-a tale lumi, cu mii de mii de stele.

O, cer, tu astăzi cifre mă înveţi;

Putere oarbă le-aruncă pe ele,

Lipseşte viaţa acestei vieţi;

Ce-a fost frumos e azi numai părere -

Când nu mai crezi, să cânţi mai ai putere?”

                                               Mihai Eminescu

Este iunie, teii au înflorit, fânul este de cosit, miroase florile-argintii, şi…. 

„ Sara pe deal buciumul sună cu jale,

 Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,

 Apele plâng, clar izvorând în fântâne;

 Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

 Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,

Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,

Stelele nasc umezi pe bolta senină,

Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,

Streşine vechi casele-n lună ridică,

Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,

Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

 Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare

 Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,

 Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,

 Sufletul meu arde-n iubire ca para.

 Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;

 Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:

 Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,

Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul

Şi surâzând vom adormi sub înaltul,

Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată,

Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?”

                                                                  Mihai Eminescu

Dar… în acest mijloc de iunie, singur între pământ şi stele,

”Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;

Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,

 Ochii mei nălţam visători la steaua

 Singurătăţii.

 Când deodată tu răsărişi în cale-mi,

 Suferinţă tu, dureros de dulce...

 Pân-în fund băui voluptatea morţii

 Ne’ndurătoare”          

                                                  Mihai Eminescu