România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Eminescu la Blaj şi Alba Iulia

 

150 de ani de la participarea lui Mihai Eminescu la Adunarea generală  a   

A.S.T.R.A.- Asociaţiunea transilvană pentru literatura şi cultura poporului român

de la Alba Iulia  27-28 august 1866

 

Moartea profesorului Aron Pumnul în ianuarie 1866 a îndurerat întreaga Bucovină şi l-a afectat personal pe tânărul Mihai Eminovici care, prin  moartea profesorului a rupt legătura cu Bucovina, iar şederea lui aici nu-i mai părea a avea vreun sens.

 Fostul luptător pentru cauza naţională a românilor, a trezit în tânărul Mihai Eminovici, dorul cunoaşterii Transilvaniei şi mai ales dorul de a vedea ”Roma mică”, Blajul, care pentru Profesorul Aron Pumnul a fost simbolul luptei naţionale şi sociale şi izvorul luminii spirituale. Nume de tribuni ai poporului, elogiul lui Avram Iancu s-au tipărit emoţional în inima lui Mihai. De aceea durerea lui la moartea înainte de vreme a profesorului desăvârşit, căci Aron Pumnul avea doar 47 de ani când a murit, era nemăsurată. Cu acest prilej, primele versuri, semnate M. Eminovici, aveau să vadă cerneala tiparului, iar debutul lui poetic are loc în aceste triste împrejurări, cu poezia  La mormântul lui Aron Pumnul.

Ecourile faptelor  ca şi portretul şi biografia lui Aron Pumnul, se întâlnesc în revista română de la Pesta, Familia, scoasă de Iosif Vulcan. Aici în nr.6 al revistei Familia, din 25 faur/9 martie 1866, între o informaţie cu privire la obiceiurile locuitorilor din Dahomey şi o traducere din Puşkin, apare prima poezie, De-aş avea, semnată Mihai Eminescu. Acesta era numele pe care Iosif Vulcan l-a ales pentru învăţăcelul bucovinean Mihai Eminovici, nume pe care tânărul şi l-a  însuşit şi care i-a adus o mare faimă. La subsolul paginii din revista Familia, în care apare prima poezie, De-aş avea, semnată Mihai Eminescu, redacţia revistei îl recomandă călduros: ”Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice transmise nouă ne-a surprins plăcut” Red(acţia).

De aici încolo colaborarea cu revista Familia va fi rodnică, iar  primul contact cu Transilvania a fost stabilit atunci când în primele numere din iunie, revista Familia anunţa pentru 25 şi 29 ale lunii începutul examenelor publice  şi ale celor de maturitate  ale gimnaziului oraşului Blaj. Eminescu a plecat pe jos de la Cernăuţi la Blaj unde voia să dea examen pentru clasa a VII-a.

 A trecut în Transilvania pe valea Bistriţei, prin trecătoarea Bicaz. Porni în zi frumoasă de vară ca eroul lui, Toma Nour.

 La Mureş-Oşorhei (Târgu-Mureş) a întâlnit doi tineri români Ioan Cotta şi Toader Cojocariu, care şi ei mergeau spre Blaj. S-a prezentat ”Eminescu, student din Cernăuţi”. Acestora le povesteşte greutăţile drumului de la Cernăuţi la Mureş-Oşorhei, împins numai de dorul de a putea vedea Blajul, ”de unde a răsărit soarele românismului”. După o vreme s-au suit toţi trei în trăsură şi au pornit înspre Târnava mică. Eminescu nota mereu într-un carnet. Când au ajuns la Dicio-Sân-Martin (Târnăveni) la un han, ardelenii l-au întrebat cu sfială despre cele ce-şi nota. Răspunsul i-a făcut şi mai curioşi :”Domnilor, eu sunt poet şi vreau să-mi adun material”. Erau cu atât mai miraţi, cu cât îmbrăcămintea ”poetului” era foarte slabă şi ponosită de drumul greu: o haină neagră, cam groasă pentru anotimpul acela, pantaloni de culoare mai deschisă, ghete scâlciate şi prăfuite şi o căciulă grea de oaie. Dar în fiinţa lui avea o agerime a ochilor, o strălucire a expresiei pe faţa surâzătoare, încadrată de un păr des, negru şi lung. Când au ajuns în vârful ”Hulii”, lângă Blaj, Eminescu a strigat plin de emoţie: ”Te salut din inimă Romă mică! Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!” Într-adevăr, îşi văzuse cu ochii visul acelei vârste - Blajul – centrul cultural al Ardealului de atunci. De departe se distingeau turlele specifice ale catedralei metropolitane, pentru care  Episcopul Inocenţiu Micu Klein a încheiat pe 30 martie 1738 un contract cu Johann Martinelli, arhitectul curţii imperiale din Viena, pentru realizarea acestui valoros edificiu. Terminată în anul 1765, ea domina şi acum în 1866, piaţa oraşului Blaj, înconjurată pe trei părţi cu chiliile fostei mănăstiri şi aliniată la stradă cu faţadele gimnaziului şi seminariului teologic. Acestea erau şcolile ce-au dat lumină Transilvaniei, prin marile figuri care şi-au purtat paşii prin clasele şi coridoarele vechi. Aici a răsunat glasul lui Şincai, Klain, Maior, apoi Timotei Cipariu, George Bariţiu, Aron Pumnul. În grădina mitropoliei, un stejar falnic aminteşte de Avram Iancu, stejar care ascunde numeroase legende, cea mai frumoasă fiind legată însă, de Revoluţia de la 1848.

 Mai jos, spre marginea oraşului, pe malul Târnavei, se întinde marea Câmpie a Libertăţii, unde în 1848 o adunare de 40 000 de oameni şi-au spus prin gura marilor tribuni, dorul de libertate naţională şi socială. De aceea Eminescu de cum a ajuns şi-a lăsat tovarăşii, s-a dus să vadă locurile şi clădirile venerabile şi s-a întors abia seara târziu. A doua zi se răspândise în rândurile studenţilor, toţi cititori ai revistei Familia, vestea despre venirea lui Eminescu, astfel că el fusese înconjurat cu curiozitate şi admiraţie, în ciuda veşmintelor sărace şi uzate. Prietenul de mai târziu, Ştefan Cacoveanu, îl luase cu el, la gazda acestuia, Laura lui Goszi, pe uliţa care duce din piaţă către Sâncel, aşa zisă a Hotelului. Cu Ştefan Cacoveanu a locuit până pe la vreo 15 iulie, când acesta a plecat acasă, după bacalaureat. L-a chemat şi pe Eminescu, însă poetul aştepta bani de la tatăl său şi era constrâns să rămână în oraş. A rămas pe lângă teologi. Mânca pe la ei, locuia cu ei.

Prin curtea şi grădina seminariului se întâlneau tinerii intelectuali ai Blajului şi Eminescu era des văzut între ei. În iulie 17/29 îi apăruse în revista Familia poezia ”Din străinătate” poezie pe care Eminescu o recita cu voce tare în mijlocul teologilor.

În 17/19 august 1866, revista Familia anunţa un eveniment de seamă în viaţa culturală a Ardealului: ”Asociaţiunea transilvană va ţine adunarea sa generală în 27-28 august la Alba Iulia… Amânându-se adunarea societăţii literare din Bucureşti, domnii Cipariu şi Bariţiu asâşdere vor putea lua parte…Un june poet – precum auzirăm – se pregăteşte a ţine un panegiric asupra laureatului nostru poet Andrei Mureşanu… ”Asociaţiunea transilvană pentru literatura şi cultura poporului român (prescurtat A.S.T.R.A.) era una din cele mai vechi instituţii de cultură ale românilor ardeleni şi fusese înfiinţată în anul 1861. Printre cei cărora li se datora fondarea ASTREI se numărau canonicul Timotei Cipariu, George Bariţiu profesori la Blaj şi alţii. Scopul urmărit de asociaţiune era răspândirea culturii ”în toate straturile poporului şi editarea unor lucrări filologice, istorice şi ştiinţifice”, care trebuiau elaborate în cele trei secţii ale sale.

      Eminescu prins de vârtejul entuziasmului general şi mânat de amintirea profesorului său, s-a hotărât să se ducă şi el la Alba Iulia în zilele acelea. Dezbaterile adunării generale A.S.T.R.A. au avut loc în biserica din Maieri I. În prima zi şedinţa a început, festiv, cu discursul preşedintelui. În cea de-a doua,  Cipariu a citit disertaţia sa despre unificarea ortografiei, iar Hodoş a vorbit despre literatura italiană în secolul al XIII-lea. Eminescu a asistat la şedinţă şi a urmărit cu mult interes dezbaterile.

După dezbateri Eminescu a hoinărit singur prin oraş şi prin împrejurimi până seara când teologul Domşa l-a descoperit stând pe o bancă de pe  promenadă. La insistenţele teologului a primit să-l însoţească înspre cârciuma mare, de cărăuşi, căreia îi zicea ”La cocoana din Ighiu” sau ”La Istrătoaie” unde au dormit până a doua zi, când Eminescu a pornit singur spre Blaj. S-a oprit pe malul Mureşului la Mihalţ, aşteptând să treacă cu podul umblător. Aici l-au ajuns din urmă alţi teologi, Orga şi Mărculeţ, au trecut Mureşul împreună şi s-au dus în satul lui Orga, Bucerdea Grânoasă. A doua zi după prânz, Eminescu a dispărut fără a lăsa vreun cuvânt.

Nu se ştie cât a mai stat în Blaj. Între timp a mai publicat în Familia din 14/26 august poezia La Bucovina şi în numărul din 11/23 septembrie – poezia Speranţa.

Într-o zi de toamnă târzie l-a întâlnit în Sibiu, Nicolae Densuşianu, viitorul istoric, care la vremea aceea era student la Academia de drept din Sibiu. Cu tot farmecul ochilor mari deschişi şi al zâmbetului frumos al poetului, nu s-a putut opri să nu bage de seamă starea de reală mizerie vestimentară în care se afla poetul. Densuşianu l-a luat cu el şi l-a îmbrăcat din creştet până-n tălpi. După vreo trei zile, Eminescu l-a rugat să-l ajute să părăsească Transilvania.

Ce a însemnat Blajul pentru Eminescu? Blajul pentru Eminescu a fost în primul rând o infuzie puternică de patriotism, care a crescut mai mult concentrarea sentimentului născut şi cultivat de Aron Pumnul în elevul său, printr-un contact preţios cu locuri sacre în istoria militantă a poporului nostru. Contactul cu Blajul a însemnat o îmbogăţire considerabilă prin vederea textelor tipărite sau manuscrise legate de vremuri mai vechi şi mai ales cunoaşterea temeinică a Şcolii ardelene şi a semnificaţiilor ei patriotice şi istorice.

 

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,

 Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine

Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,

 Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,

 Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,

 Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.”

                                             M. Eminescu, Epigonii

 

Blajul va face o furtună prin sentimentele pe care i le sugerează poetului Transilvania, prin figurile pe care i le impune şi care vor da roade mai târziu, amplificate cu experienţe de cultură noi, însoţind alte întrebări de existenţă, alte figuri liric evocate, ca Horea sau Iancu.

 

Istina SIMA

Preşed. Cercul ASTRA Grigorie SIMA

Despărţământul Ovidiu HULEA AIUD

  Placă comemorativă amplasată de Fundația ”Alba Iulia 1918 pentru libertatea și integritatea României” și ASTRA Alba Iulia la 27 august 2004