România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Întâlnirea patrioţilor cu eroii neamului

,,La morminte” pe muntele mare

 

Sâmbătă 30.07.2016, la Muntele Mare ,,LA MORMINTE”  a avut loc a VI-a ediţie a manifestărilor cultural-patriotice în memoria Eroului nostru Naţional ,,Crăişorul Munţilor”Avram Iancu şi a căpitanilor săi căzuţi la datorie pe aceste meleaguri. Lupşenii în frunte cu primarul comunei d-nul ing. Dănuţ Vasile Bârsan sprijinit şi de consilierii săi printre care am remarcat pe: Emil Gutiu, Cristina Andrieş dir. la Şc.Gen. Lupşa, Ioan Vlad, Filofteia Barstan, etc. au organizat toate aceste manifestări ca la carte.

De menţionat faptul că, tot convoiul de maşini în frunte cu maşina cu care s-a deplasat d-nul primar s-au adunat în faţa Primăriei Lupşa încă de la ora 6 dimineaţa, având fiecare maşină steagurile tricolor arborate. Atât numărul mare de maşini 4x4 şi participanţi cât şi muzica patriotică  de la una dintre maşini îţi dădeau parcă fiori  şi în acelaşi timp curaj şi spirit patriotic, dar au  scos şi locatarii caselor la porţi. A fost o senzaţie de nedescris care îl făcea parcă pe fiecare dintre participanţi mai puternic, mai patriot, mai hotărât, mai demn, aşa cum au fost moţii dintotdeauna, amintindu-şi parcă de vorbele lui Avram Iancu care spunea: ,,Dacă nu punem pumnul în  calea furtunii, o să murim de vii”. Încă odată lupşenii au dovedit că sunt mari şi buni  patrioţi, curajoşi, hotărâţi şi demni, că-şi iubesc eroii  dar şi că sunt gata să-şi dea viaţa pentru popor şi ţară. Cinste lor!

Deşi drumul a fost anevoios, pe lupşeni nu i-a speriat şi au plecat cu mic, cu mare ,,LA MORMINTE” pe Muntele Mare,  pentru a-şi comemora eroii. În cinstea eroilor s-a cântat Imnul României, a urmat Tedeum cu un sobor de preoţi, s-a slujit parastasul  apoi s-a cântat Imnul Societăţii ,,Avram Iancu”, după care s-au depus coroane  de flori de către oficialităţile,organizaţiile, societăţile şi asociaţiile prezente.

D-nul Primar Dănuţ Vasile Bârsan, după expunerea prezentată a înmânat diplome de merit mai multor elevi printre care se numără şi Marius Sabău. Toate aceste acţiuni au fost regizate şi coordonate de către prof. Claudiu Volcov sub atenta supraveghere a primarului Comunei Lupşa.

Dintre preoţii care au susţinut acest Tedeum se numără: Ioan Vasi, Mihai Petruţa, Petru Ţârău, Emil Tolca, Vasile Vasiu, Răzvan Ţârău, etc.   

Coroane au fost depuse  de către: Primăria Comunei Lupşa,oficialităţi,organizaţii, asociaţii din Lupşa, Primăriile vecine, preoţi, Filialele Societăţii ,,Avram Iancu”   din Lupşa, Baia de Arieş, Bistra, Alba Iulia  reprezentată de  Dorina  Oprea ,Vasile  Crişan şi Maria Cioica, aceasta reprezentând şi  Despărţământul ASTRA ,,Eugen Hulea “ Alba Iulia.

Impresionant a fost momentul când au sosit  grupul tinerilor din Bistra şi Câmpeni toţi pe ATV-uri,costumaţi în costume speciale, care ne-au înconjurat şi care, de moment, te ducea cu gândul la ,,Potera” din timpul lui Avram Iancu. Aceştia au atras atenţia  tuturor, dar lumea s-a relaxat în momentul în care aceştia şi-au dat căştile jos de pe cap şi au depus coroană şi coroniţe la toate crucile,în jur de 30,  existente acolo. Cercetând puţin  lucrurile am aflat că acest grup de tineri a fost sponsorizat de către d-nul Traian Râşteiu zis Muc, din Bistra,cel care a realizat şi crucile. Dintre aceşti tineri am reţinut câteva nume şi anume:Bocşa C-tin, Bistrae Adrian, Corcheş Mihai,  Anca Nicolae, Balea David, Potinteu Virgil,etc.

Nu a lipsit de la această mare sărbătoare a lupşenilor nici renumitul fotograf şi cameraman din Lupşa Hădărău, d-nul Neluţu Albu,  mare maestru în artă vizuală. Deasemenea au fost prezenţi  susţinătorii morali şi nu numai ai d-lui primar al Comunei Lupşa, respectiv soţia şi socrul Sabin Ţârău, precum şi alţi apropiaţi,vecini şi mulţi, mulţi consăteni, printre care i-am întâlnit pe Radu Penciu, Ion Breda cu familia, Bocşa Liviu cu familia, Vlad C-tina cu familia, Ion Sabău cu familia, etc. Într-un cuvânt lupşenii sunt adevăraţi patrioţi şi revoluţionari. Spun revoluţionari deoarece, cercetând arborele genealogic al numelui CRIŞAN,fiind numele meu  de naştere, am constatat că familiile Crişan din Com. Lupşa au participat la toate evenimentele patriotice şi revoluţionare care au avut loc încă din cele mai vechi timpuri alături de multe alte nume din comună, pe care le-am amintit în scrierile mele.            

Am fost plăcut impresionată de faptul că la astfel de manifestări cultural-patriotice au participat foarte mulţi tineri,unii dintre ei fiind în costume populare. Îi felicit şi pe această cale, cât şi pe persoanele care i-au educat astfel odată cu îndemnul să nu-şi uite eroii,obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti, pentru a nu ne pierde şi noi ca naţiune. În acest sens în una din poeziile mele spuneam:Datinile de la moţi/Le iubesc românii toţi/Că sunt datini strămoşeşti/Frumoase cum nu găseşti/ Şi-aceste datini străbune/Ne-au păstrat ca naţiune.

Ar fi de dorit ca în următorii ani să participe tot mai mulţi tineri ca să cinstească eroii neamului, să apere glia de pământ pe care eroii şi strămoşii noştri au plătit-o cu sudoare şi sânge şi care încă o mai avem.

Maria CIOICA

                  Preşedinte Despărţământul ASTRA

,,Eugen Hulea” Alba Iulia

  Adunarea convoiului de mașini 4x4 în fața Primăriei Lupșa și urcarea ”La Morminte”- Muntele Mare 2016

Participanți la comemorarea eroilor neamului de ”La Morminte”- Muntele Mare 2016

Primarul Dănuț Vasile Bârsan alături de soborul de preoți. Toaca bătută înainte de slujbă, în 30.07. 2016

Tânărul lupșan Radu Penciu alături de alți consăteni, păstrează un moment de reculegere pentru eroii neamului căzuți la datorie pe locul numit ”La Morminte”- Muntele Mare 2016

Arborarea Drapelului României și depunerea de coroane din partea Asociației ”Avram Iancu” despărțământul ”Eugen Hulea” Alba Iulia și Primăria Râmeți, anul 2016

Depuneri de coroane din partea Asociațiunii Transilvane pentru literatura română și cultura poporului român ASTRA Sibiu și a Societății ”Avram Iancu” Cluj Napoca ”La Morminte”- Muntele Mare 2016