România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Ion Pena, scriitorul interzis, între eroii neamului de la Alba Iulia

 

n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, Teleorman - d. 29 iulie 1944,  Alba Iulia. Perceptorul-scriitor, alături de fiul lui Sadoveanu, îngropat în Cimitirul Eroilor

Ion Pena a scris şi s-a impus într-o perioadă tulbure a istoriei noastre, urmată de epoca devastatoare a regimului comunist, care a dus la scoaterea sa în afara circuitului public prin includerea de către ciracii cenzurii în “fondul special interzişi - (S)”, între 1945 şi 1989.  Viaţa lui s-a desfăşurat sub zodia tragicului, ca să nu spun a blestemului. Ca prim născut, a avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincilea copil, din cei şapte, pe care părinţii l-au pierdut în timpul vieţii.

Trebuind să-şi onoreze funcţia de perceptor, nu tocmai populară, Ion Pena a fost scriitor cu normă redusă, scria printre picături. Mai mult, fiind iubitor de oameni, s-a implicat şi în activitatea de culturalizare a sătenilor în Banat, la Sicheviţa şi în Domneşti, judeţul Muşcel, actualmente Argeş. În puţinul timp rămas Ion Pena a scris, totuşi, câteva sute de poezii si epigrame. Oricum, “Non multa sed multum” spunea domnul Peter Sragher. Ca şi cum parcă părinţii nu ar fi suferit destul, prietenia sa cu Gheorghe Şuţa, liderul Partidului Naţional Ţărănesc din Domneşti, unchiul Elisabetei Rizea din Nucşoara, participantă activă la „Rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraş - Haiducii Muscelului”, şi apartenenţa sa ţărănistă aveau să-i condamne familia la supravegherea miliţiei şi securităţii după război, până prin anii ’70

Ion Pena n-a fost căsătorit, hotărâse s-o facă după război, dar n-a mai apucat, şi n-a avut  copii. Totul se pierdea, aşa că am decis să mă implic în scoaterea sa la lumină. în demersul meu am bătut la multe uşi literare si publicistice care nu s-au deschis. Este un arc în timp, el poate exista din nou prin dumneavoastră, citindu-l.

În studiul său despre Ion Pena, cunoscutul publicist şi istoric literar, Stan V. Cristea, membru al  Uniunii Scriitorilor , consemnează că „surprinzător, prin 1943 – 1944, acesta pare că evolua spre un nou fel de poezie,  îi întrezărim - incredibil, cumva - pe Nichita Stănescu şi Marin Sorescu.” Este important de spus că Pena a scris şi proză. Astfel, astăzi, noi putem să judecăm firul epic din proza utopică “Moneda fantazienilor”, scrisă în Banat între 1937 - 1938, în care merge cu anticipaţia până în 1 ianuarie 2000. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea şi cooperativizarea, Ion Pena dovedindu-se un bun analist social de anticipaţie. Prozatorul şi publicistul Constantin Stan (1951 - 2011) scrie despre faptul că “Pena, prin povestirea sa, îl devansează pe  George Orwell”, autorul faimosului roman “Ferma animalelor”, scris în 1945. Iar profesorul, ziaristul şi prozatorul Victor Marin Basarab afirma tot în 2001 în cartea pe care începuse s-o scrie despre Pena: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusă în circulaţie şi aşezată într-o exactă comparaţie cu proza urmuziană, într-o corectă înţelegere a vizionarismului sud-est european şi, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian.” Acum, în 2015, citind şi cumpănind, putem afirma că scriitorul teleormanean a fost un vizionar.

În prezent, după documentările făcute, este o certitudine că Ion Pena a publicat  şi era apreciat în marile publicaţii bucureştene „Universul literar”, „Păcală”, „Prepoem”,  „Vremea”, „Epigrama”,  în revista buzoiană „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion si Alexandru Lungu, cât şi în cele teleormănene „Oltul”, „Drum”, „SO4H2”, „Graiul tineretului ţărănist” ... 

 În „Universul literar”, suplimentul celui mai popular şi influent ziar din perioada interbelică, „Universul”, Ion Pena era catalogat “Un poet plin, de un talent robust, original şi format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalţi.”,  „Astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere”, “Versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia, în miezul lor se sbate un poet de rasă, care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena”.

În 2011 a apărut cartea „Scrieri” de Ion Pena, care include poezii, epigrame, precum şi proză, dovedind talentul multilateral al autorului. Consider că scrierile sale pot vorbi cel mai bine despre perceptorul - scriitor. Iată una din poeziile care-i defineşte creaţia: Opriţi-vă// În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,/ În carnea mea cu târnăcoape./ Am să vă dau mistere şi arginţi,/ Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.// Mi-e inima de fulgere ocean./ Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă./ Opriţi-vă cu sufletul ochean/ Să beţi înfiorarea hăbăucă.// Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri/ Să vă înalţ o clipă, să vă doară./ Crepuscul de altare şi zefiri/ Şi vorba peste moarte să vă moară.// Nu închinaţi cu mine rugăciuni/ Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,/ Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni./ Deschis îmi e pătulul ca o carte.// Eu voi rămâne singur, vagabond,/ Un cerşetor de soare şi de vise./ Voi ocoli destinul rubicond/ Cu porţile de marmură, închise.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena

Două scrieri premonitorii: „Moneda fantazienilor” de Ion Pena şi Ferma „Coţofana veselă” de Radu Tudoran  de Daniel Luca   http://www.bcut.ro/dyn_img/lecturn10/Lecturn10.Pagina5-9.Luca.pdf

Marin SCARLAT